Pretentii civile. Speta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții:, - -, -, -, C, toți cu domiciliul ales în S,- și de pârâtul Ministerul Justiției B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 117 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenții și reprezentanții pârâților intimați: Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava.
Procedura este completă.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
CURTEA
Din lipsă de timp pentru deliberare,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 24 aprilie 2008.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 521
Ședința publică din data de 24 aprilie 2008
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții:, - -, -, -, C, toți cu domiciliul ales în S,- și de pârâtul Ministerul Justiției B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 117 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Concluziile ședinței au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 24 aprilie 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr-, reclamanții:, - -, -, -, C, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru perioada 30 august 2004 - 1 februarie 2007.
Motivând acțiunea, reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Curtea de APEL SUCEAVA au susținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a stabilit acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, iar ulterior, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG nr. 27/2006, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG nr. 177/2002.
Reclamanții au arătat că acțiunea le este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, astfel încălcându-se prevederile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, intrată în vigoare la 1.10.2000.
Așadar, ar fi neîntemeiate susținerile reclamanților cu privire la abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 în ceea ce privește personalul auxiliar doar la intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007.
În plus, abrogarea acestor prevederi legale reprezintă o problemă de legiferare, constituind o opțiune a legiuitorului, singurul în drept să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor și adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 117 din 17 ianuarie 2008, dispus următoarele:
- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 aprilie - 31 iulie 2004;
- a admis în parte acțiunea având ca obiect "Conflict de drepturi" formulată de reclamantii:, - -, -, -, C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava;
- a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară în cuantum actualizat cu indicele de inflație pentru perioada 1 august 2004 - 1 februarie 2007;
- a respins cererea privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată;
- a respins, ca nefondată acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 - republicată, s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a mai reținut că, deși în cauză s-a invocat abrogarea textului art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea legii menționate, această apărare nu a fost primită față de încălcarea normelor constituționale referitoare la delegarea legislativă dar și a dispozițiilor Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanțe.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta" și cum prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, în mod nelegal, prin nr.OG 83/2000, s-a procedat la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, cu încălcarea dispozițiilor art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care s-a stabilit că modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
S-a argumentat că, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă s-a dispus și abrogarea nelegală a unor dispoziții ale legii, cu depășirea competenței stabilite în mod expres prin Legea nr. 125/2000.
S-a mai reținut că, atunci când legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte legale a prevăzut în mod expres această situație în cuprinsul legii de abilitare, fiind enunțat în acest sens textul art. 1 lit. Q pct. 3 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanța pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997.
Considerând că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost nelegală și constatând că subzistă rațiunea pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acțiunea a fost admisă în parte, constatându-se prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 aprilie - 31 iulie 2004 în raport de prevederile art. 283 pct.1 lit.c din Codul muncii și s-a respins capătul de cerere pentru plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive cu motivarea că între părți nu există un raport juridic obligațional.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții:, - -, -, -, C, și pârâtul Ministerul Justiției.
Prin recursul formulat, reclamanții au solicitat modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, arătând că în mod greșit a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât prin Legea nr. 304/2004 se prevede că instanțele sunt finanțate de la bugetul de stat iar prin Legea nr. 500/2002 sunt reglementate atribuțiile acestui pârât privind alocarea fondurilor bugetare, întocmirea proiectelor bugetului de stat și a celui de rectificare bugetară. Au fost evocate și dispozițiile nr.OG 22/2002 conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate în bugetele acestora.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin motivele prezentate, a susținut că prin admiterea acțiunii în acordarea unor drepturi salariale în temeiul unor dispoziții neprevăzute de lege, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, precum și competența de a aplica dispozițiile legale.
În acest sens, a arătat că textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești se prevedea că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, acest text a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, fiind enunțate în acest sens dispozițiile art. 1 pct. 42 privind abrogarea art. 47. Recurentul a susținut că ordonanța menționată, cu toate abrogările dispuse, a fost aprobată de Parlamentul României, prin Legea nr. 334/2001 și dacă se constatau anumite nereguli, organul legislativ ar fi corectat eventualele încălcări ale normelor constituționale și ale limitelor abilitării prin chiar legea de aprobare a nr.OG 83/2000. Totodată a arătat că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% reprezintă o problemă de legiferare și că legiuitorul este în drept "să instituie anumite sporuri la îndemnizațiile și salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă"
Recurentul a susținut, abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor constituționale care permiteau intervenția în domeniul legii ordinare prin ordonanțe și cum nr.OG 83/2000 a fost aprobată prin lege, act de același nivel cu Legea nr. 50/1996, a considerat recurentul că au fost respectate atât prevederile constituționale cât și cele de tehnică legislativă.
În ce privește incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile "actuale" ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui și nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care formal legislația internă nu îl prevede.
S-a arătat că potrivit nr.OG 83/2000, față de reglementările Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, s-a mărit în mod substanțial atât valoarea de referință sectorială pentru stabilirea îndemnizațiilor magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului auxiliar de specialitate cât și coeficientul de multiplicare, astfel, drepturile salariale nu au fost diminuate, ci dimpotrivă, acestea au crescut și sporul de risc a fost inclus în îndemnizația unică.
Analizând recursurile motivate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9.pr.civ. în raport de actele și lucrările dosarului dar și susținerile formulate se constată următoarele:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, se constată că reclamanții
se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate al organelor autorității judecătorești, că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificarea și completările ulterioare privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit prin art. 231că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată în nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în nr. 767/31.10.2003) "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin Legea nr.125/14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 331/17 iulie 2000, Guvernul a fost abilitat să emită anumite ordonanțe în unele domenii de activitate expres prevăzute în art. 1.
Astfel, în domeniul salarizării, conform celor expres specificate la art. 1 lit. Q pct. 1, s-a acordat abilitarea de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești - republicată, fără a se face referire la vreo abrogare. Abilitatea de abrogare a unor acte normative a fost acordată în mod expres doar atunci când legiuitorul și-a exprimat această opțiune (ex: art. 1 lit. Q pct. 3, care privește abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă).
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 83 din 29 august 2000, publicată în nr. 425/1.09.2000 care, așa cum o definește și titlul, doar a modificat și completat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din analiza Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și a titlului nr.OG 83/2000 nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, fiind încălcate atât dispozițiile art. 108 din Constituție dar și textul lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000. Mai mult se constată că fără a fi abilitat de a modifica dispozițiile Legii nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal la care, prin Legea nr. 125/2000 nu se face nici o referire, au fost abrogate nelegal unele dispoziții ale acestei legi, respectiv dispozițiile art. 2, 6, 12, 121, 13, 131, 231, deși în mod surprinzător prin Legea nr. 126 din 17 iulie 2000 fost aprobată nr.OG 55/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal, acordându-se același spor magistraților asistenți și personalului de execuție.
Pe de altă parte, la emiterea nr.OG 83/2000 privind modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a dispus și abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996 au fost încălcate nu numai dispozițiile legale din legea fundamentală și Legea de abilitare nr. 125/2000, dar și dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative obligatorii, conform art. 3, la elaborarea proiectelor de lege, la elaborarea și adoptarea ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, precum și la elaborarea și adoptarea actelor normative ale celorlalte autorități cu astfel de atribuții, dar și a dispozițiilor art. 4 referitoare la ierarhia actelor normative, fără a se putea depăși limitele de competență instituite printr-un act normativ și nici nu se poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia.
Este de menționat și faptul că, potrivit Legii nr. 24/2000, modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct.
Este adevărat că, prin nr.OG 83/2000 s-a modificat Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, respectiv, art. 2, în sensul stabilirii dreptului magistraților de a beneficia pentru activitatea desfășurată de o indemnizație de încadrare lunară, stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor cu vechime în magistratură, atât această indemnizație, cât și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, raportându-se la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Nu poate fi primită însă susținerea recurentului Ministerul Justiției că, prin stabilirea indemnizației lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și a vechimii în magistratură, aceasta ar fi fost unica formă de remunerare a activității și, drept consecință, s-ar fi abrogat toate celelalte indemnizații sau sporuri pentru magistrați, întrucât, pe de o parte, nu există o asemenea prevedere în OG83/2000, dar nici în actele normative ulterioare din domeniul salarizării a magistraților, dar și a personalului auxiliar, cum ar fi nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 145/2007 referitoare la salarizarea magistraților, respectiv nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și ale parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Susținerea recurentului privind abrogarea tuturor sporurilor din Legea nr. 50/1996, ca măsură legislativă interpretată în contextul modificării sistemului de salarizare nu poate fi primită, câtă vreme alte sporuri reglementate prin lege, cum ar fi sporul de stabilitate sau adaosul la indemnizația de încadrare, în raport cu vechimea efectivă, sporul de toxicitate, de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, sporul de 30%, respectiv 40%, stabilit conform art. 11 alin. 1 din OUG177/2002 și art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, modificată și completată prin Legea nr. 60/2004, prevăzut pentru perioada 11 aprilie 2002 - 1 aprilie 2006 pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție a fost acordat unor anumite categorii de magistrați, fiind constatată însă existența unei discriminări directe, conform Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și a Deciziei nr. VI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în compunerea Secțiilor Unite prin soluționarea recursului în interesul legii.
Concluzia ce se impune în cauză este aceea că, prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele legale de principiu referitoare la delegarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dar și dispoziții de tehnică legislativă, așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24/2000. Ori încălcarea acestor norme nu poate fi acoperită prin Legea nr. 334/2001, din moment ce aceasta se referă doar la modificările și completările Legii nr. 50/1996.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă care, admițând recursul în interesul legii, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prev. art. 1 pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 din nr.OUG 160/2000 cu privire la acordarea sporului de vechime, a hotărât că acesta nu a fost abrogat, argumentând că "stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general dobândit prin vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă stabilite prin Legea nr. 24/2000.
Înlăturarea acestui drept ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României se prevede că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11, corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția, cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, situație constatată printr-o decizie de speță a instanței supreme, respectiv decizia XXXVI/7.05.2007, publicată în nr. 715/23.10.2007, în condițiile în care, atât activitatea magistraților, cât și a personalului auxiliar, se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
În cauză este de reținut și faptul că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea Secțiilor Unite, soluționând recursul în interesul legii declarat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculată la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", iar în temeiul art. 329 alin. 3. pr. civ. deciziile pronunțate de instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Recursul Ministerului Justiției va fi însă admis pentru faptul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta, pentru perioada 30 august 2004-14 mai 2006 și pentru reclamantele:, și persoane care nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor sau parchetelor de pe lângă acestea, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 567/2004, modificată și completată prin Legea nr. 17/2006.
Astfel, din adresa nr. 748 din 18.04.2008 a Curții de APEL SUCEAVA rezultă că în perioada 30.08.2004 - 14.05.2006, era inclusă în categoria personalului contractual, fiind angajată ca muncitor telefonist, iar începând cu data de 15.05. 2006, fost angajată ca grefier arhivar - funcție ce se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate.
Drept urmare, va fi admisă doar în parte acțiunea acestei reclamante, fiind respinsă ca nefondată acțiunea pentru perioada 30.08.2004 - 14.05.2006, cu înlăturarea corespunzătoare a obligației de plată a sporului solicitat pentru această perioadă.
Cât privește pe reclamantele și, se constată că acestea au îndeplinit funcția de agent procedural iar reclamantele și, au îndeplinit funcțiile de aprod, funcții care nu se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât și acțiunea acestor reclamante va fi respinsă în totalitate, cu consecința înlăturării obligației de plată de către pârâți a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică care de altfel potrivit deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție se acordă doar magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor.
Referitor la recursul reclamanților::, - -, -, -, C, cu privire la admiterea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, instanțele sunt finanțate de la bugetul de stat iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuție de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale, astfel încât în mod greșit a fost reținută excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că nu a existat un raport juridic de muncă între părți.
Relevante sunt și dispozițiile OG nr. 22/2002 aprobate prin Legea nr. 288/2002 privind obligațiile de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, creanțe care se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
În consecință, este dată legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor care are atribuții în finanțare a instanțelor de judecată atât în ce privește elaborarea bugetului acestora dar și la rectificarea acestora, impunându-se și admiterea acțiunii față de acest pârât.
Față de considerentele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. instanța va admite recursurile conform dispozitivului ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. sentinței nr. 117 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-) și în rejudecare,
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele: pentru perioada 30.08.2004 - 14.05.2006, și și s-a înlăturat obligația de plată față de aceste reclamante, pentru perioada 30.08.2004 - 14.05.2006 pentru și pentru întreaga perioadă 1.08.2004 - 1.02.2007, pentru ceilalți reclamanți specificați.
Admite recursul reclamanților:, - -, -, -, C, declarat împotriva aceleiași sentințe, în sensul admiterii acțiunii acestora și față de Ministerul Finanțelor Publice
Se mențin celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Dact.
11.05.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai
