Pretentii civile. Speta. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 202
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 216 din 10.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosar nr-), cerere formulată de către contestatorii ( fostă ) - și, intimați fiind Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, comunicată contestatorilor.
Consilierul juridic arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei pronunțată de instanța de recurs. Consideră întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr-, contestatorii (fostă ) și au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 216/8 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.
În motivarea contestației se arată că prin sentința civilă nr. 2389 pronunțată la data de 19 decembrie 2007, în dosarul nr-, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanții (fostă ), acțiune prin care reclamanții solicitau acordarea unor creșteri salariale.
Împotriva sentinței, reclamanții au formulat recurs.
Cererea a fost înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr- și a fost semnată de recurenți, la dosar depunându-se, în acest sens, un tabel ce cuprindea semnăturile în copie.
Ulterior, la termenul din 18 martie 2008 (încheierea de la fila 123 dosar) instanța, respectiv Curtea de Apel, a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași înaintarea unui tabel care să cuprinsă, în original, semnăturile recurenților.
Susțin contestatorii că nu au fost încunoștințați despre această cerere a instanței, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale.
Consideră contestatorii că, deși au indicat ca domiciliu ales Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași nu au indicat și persoana însărcinată cu primirea citației.
Ca atare, citarea lor trebuia să se realizeze conform dispozițiilor art. 92 Cod procedură civilă, respectiv personal, și nu conform dispozițiilor art. 93 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, susțin contestatorii, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare este nul, deoarece trebuia să cuprindă numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, conform art. 100 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă.
În consecință, se solicită admiterea contestației în anulare și a recursului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Intimații Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, motivat de împrejurarea că citarea recurenților - contestatori s-a făcut la domiciliul procedural ales.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, prin întâmpinare, în prealabil, excepția lipsei calității procesuale pasive și, în subsidiar, respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea excepției se arată că cei doi contestatori nu au și nu au avut calitatea de salariați ai Consiliului Superior al Magistraturii, nefiind îndreptățiți a pretinde obligarea sa la plata drepturilor reprezentând diferențe salariale.
Cu privire la motivele contestației în anulare, consideră că citarea contestatorilor - recurenți a fost efectuată corect, în conformitate cu prevederile art. 93 Cod procedură civilă și art. 111 alin. 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al Parchetelor din 2007.
Ca urmare solicită admiterea excepției și respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului nr-, în care s-a pronunțat decizia nr. 216/10 aprilie 2008, Curtea de Apel reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în contestația în anulare nu este neîntemeiată. Acesta avut calitatea de intimat în recursul soluționat prin decizia nr. 216/10.04.2008, astfel încât are calitate procesuală în calea extraordinară de atac. De altfel, motivarea excepției se referă la calitatea procesuală pe fondul cauzei deduse judecății, care se va stabili doar în cazul rejudecării recursului în ceea ce-i privește pe contestatori.
Ca urmare, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în contestația în anulare.
Pe fond contestația în anulare este întemeiată.
Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s- judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Pe de altă parte, conform art. 100 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, procesul - verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, iar potrivit alin. 3, lipsa acestei mențiuni este sancționată cu nulitatea.
Ori, din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare cu cei doi contestatori, aflate la fila 133, respectiv 138 dosar 7889/2007, se costată că deși agentul procedural a subliniat la rubrica primitorul actului "serviciul de registratură", nu a menționat și numele persoanei care a semnat de primire, la această rubrică existând o mențiune ilizibilă, astfel încât procesele verbale sunt lovite de nulitate, conform prevederilor art. 107 alin. 1 pct. 7 și alin. 3 Cod procedură civilă.
În consecință, urmează a se admite contestația în anulare și a se fixa termen pentru rejudecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii (fostă ) și împotriva deciziei civile nr. 216/10 aprilie 2008 Curții de APEL IAȘI, decizie pe care o anulează în parte, respectiv cu privire la constatarea nulității cererii de recurs formulată de contestatori.
Fixează termen pentru rejudecarea recursului formulat de (fostă ) și împotriva sentinței civile nr. 2389/19.12.2007 Tribunalului Iași, la data de 27 martie 2009.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
cu opinie separată
GREFIER,
Red. (13.03.2009)
Tehnored.
17.03.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
-
Curtea de APEL IAȘI - - -
-
- - - -
Opinie separată
Contrar opiniei majoritare, consider că se impunea respingerea, ca neîntemeiată, a contestației în anulare formulată de contestatorii (fostă ) și împotriva deciziei nr. 216 din 10.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, întrucât procedura de citare cu cei doi contestatori a fost legal îndeplinită la termenul din 8 aprilie 2008, când s-a amânat pronunțarea cauzei, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2389 din 19.12.2007 a Tribunalului Iași fiind soluționat de Curtea de APEL IAȘI, irevocabil, la data de 10 aprilie 2008.
Astfel, cei doi contestatori recurenți, persoane fizice, au fost citați la domiciliul procesual ales, respectiv sediul unei persoane juridice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 92 alin. 1 Cod proc. civilă, invocate de contestatori, care privesc înmânarea citației la domiciliul sau reședința celui citat, nu la un domiciliu procesual ales, care este sediul unei persoane juridice.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 93 Cod proc. civilă, de asemenea invocate de către contestatori. De altfel, aceștia recunosc că au ales un domiciliu procesual și nu au arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, însă susțin, contrazicându-se, că era necesar ca citațiile să le fie înmânate personal, deși nu au indicat domiciliul lor.
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare, consider că nu au fost încălcate prevederile art. 100 alin. 1 pct. 7 Cod proc. civilă. Citarea contestatorilor s-a realizat, așa cum s-a arătat, la sediul unei persoane juridice, nu la domiciliul acestora, în același mod în care s-a realizat și citarea celorlalți 73 recurenți, care au acoperit lipsa semnăturilor de pe cererea de recurs, fiind legal citați cu această mențiune. Procesele verbale încheiate de agentul procedural menționează că citațiile au fost primite la serviciul de registratură al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a cărui ștampilă este aplicată pe procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare.
De asemenea, este trecut și numele persoanei de la serviciul registratură care a primit citațiile, iar împrejurarea că numele acesteia nu este scris citeț, în condițiile în care au fost întocmite, pentru termenul din 8 aprilie 2008, 81 de procese verbale de îndeplinire a procedurii de citare, nu atrage nulitatea celor două procese verbale de îndeplinire a procedurii de citare cu cei doi contestatori.
Judecător - -
Red./tehnoredactat
20.03.2009/02 exemplare
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina