Pretentii civile. Speta. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 204/2009-

Ședința publică din 05.02.2009

PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia

JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 3: Trif

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în,-, județul B, în contradictoriu cu intimatele pârâte REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR B, cu sediul în B,-,. 1, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ A, cu sediul în A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 137/LM din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurentului reclamant, avocat - în baza împuternicirii avocațiale din 13.06.2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Reprezentantul recurentului reclamant arată că, moștenitorii recurentului nu l-au împuternicit în această cauză, astfel încât, mandatul său a încetat prin decesul recurentului reclamant.

Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 137/LM din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în,-, județul B în contradictoriu cu pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ A cu sediul în A,-, județul

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin decizia civilă nr. 475/2006 a Curții de Apel Oradeas -a admis ca fondat recursul formulat de recurenta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA împotriva sentinței civile nr. 894/C/13 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, aceasta fiind modificată în parte în sensul reducerii despăgubirilor acordate reclamantului la 31.374 lei aferente perioadei 1 iulie 2003 - 30 septembrie 2004.

Anterior, prin decizia civilă nr.-1997/26 martie 2003 Tribunalului Bihora fost admisă cererea reclamantului și a fost obligată pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR să-l încadreze pe recurent în postul de director la DIRECȚIA SILVICĂ

Prin dispoziția nr. 148 /2004 emisă de DIRECȚIA SILVICĂ A, avându-se în vedere cererea reclamantului privind solicitarea drepturilor de pensie, în temeiul art.54 lit. d din Contractul colectiv de muncă nr.2004/2005 privind pensionarea anticipată, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al acestuia începând cu data de 1 octombrie 2004.

Reclamantul nu a atacat această decizie, motiv pentru care instanța reține că raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta au încetat la data de 1 octombrie 2004, dată la care contractul său individual de muncă a fost desfăcut ca urmare a pensionării sale.

nici un fel de raport între cele două părți, solicitarea reclamantului de a i se plăti în continuare îndemnizația pentru funcția de conducere ulterioară acestei date, este nefondată, considerente pentru care instanța a respins ca atare cererea de chemare în judecată formulată.

S- luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs arătând că potrivit actelor depuse la dosar, intimata trebuie să-i plătească suma de 104.582 RON, el susținându-și solicitarea pe baza deciziei civile nr. 1997/26.06.2003 a Tribunalului Bihor, prin care Regia a fost obligată să-l reîncadreze pe postul de director la Direcția Silvică A, recurentul precizând că într-adevăr datorită presiunilor exercitate tot timpul asupra sa el s-a pensionat începând cu 01.10.2004, dar a avut și are drept de muncă, prin urmare trebuie să i se acorde dreptul său legal.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu motivarea că reclamantul nu este titularul niciunui drept pe care să-și întemeieze cererea.

În cursul soluționării cauzei în recurs a survenit decesul părții recurente, decedat la data de 19.08.2008, astfel cum rezultă din certificatul de deces seria - nr. - eliberat de Primăria Municipiului

Moștenitorii defunctului nu și-au exprimat poziția în sensul continuării procesului început de autorul lor, deși au fost legal citați în acest sens pentru termenul de judecată din data de 5 februarie 2009.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoanele fizice pierd capacitatea de folosință odată cu moartea, pe cale de consecință, în speță, dată fiind lipsa capacității de folosință și urmarea firească a acesteia, respectiv lipsa capacității de exercițiu, instanța, având în vedere prevederile art. 43 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, conform cărora actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile, urmează a anula recursul declarat în cauză, reținând lipsa capacității procesuale a recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul civil declarat de recurentul reclamant cu domiciliul în,-, județul B, în contradictoriu cu intimatele pârâte REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR B, cu sediul în B,-,. 1, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ A, cu sediul în A,-, județul A, împotriva sentinței civile nr. 137/LM din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul, pentru lipsa capacității procesuale.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 05.02.2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 17.02.2009

- judecător fond -,

- dact. gref. - 18.02.2009 - 2 ex.

Președinte:Moșincat Eugenia
Judecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Oradea