Pretentii civile. Speta. Decizia 219/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 219/R-CM
Ședința publică din 12 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Rm.V, -,.6,.A,.4, județul V, împotriva sentinței civile nr.989 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul-reclamant și intimatul-pârât Biroul de Expertize Judiciare din cadrul Tribunalului Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform întâmpinării depusă la instanța de fond de către intimatul-pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus note scrise din partea recurentului-reclamant.
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2009, reclamantul, în calitate de expert tehnic judiciar a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat să-i achite sumele de bani de 900 lei și respectiv 1.500 lei, reprezentând onorarii de expert pentru expertizele tehnice efectuate în dosarele nr.1061/2006 al Judecătoriei Topoloveni, județul A și nr.580/2009 al Judecătoriei Horezu, județul
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a efectuat două expertize tehnice în dosarele menționate, a depus decontul privind onorariile, însă pârâtul refuză achitarea lor.
În drept invocă dispozițiile OG nr.5/2001, republicată și art.998 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul și-a precizat poziția în raport de dispozițiile Legii nr.178/2009 pentru modificarea și completarea OG nr.2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extra-judiciară, în sensul că raportul de expertiză și decontul cheltuielilor ocazionate cu efectuarea expertizei nu se mai înregistrează la Biroul Local, ci se depun direct la instanță, iar instanța comunică biroului, în vederea efectuării plății, faptul că raportul de expertiză a fost depus la dosar și cuantumul onorariului definitiv aprobat.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.989 din 8 decembrie 2009 respins acțiunea, cu motivarea, în ceea ce privește suma de 900 lei, că la data de 21 octombrie 2009 Judecătoria Topolovenia comunicat pârâtului onorariul definitiv al expertizei, onorariu ce urmează să fie achitat reclamantului după întocmirea facturii.
S-a reținut că o situație similară s-a petrecut și cu onorariul din dosarul nr- al Judecătoriei Horezu, cu precizarea că a fost aprobat de instanță doar în cuantum de 1.500 lei, ci nu 2.500 lei, cât a pretins reclamantul.
În timpul procesului a fost achitată reclamantului suma de 3.360 lei, cu ordinul de plată nr.78 din 18 noiembrie 2009, situație ce justifică respingerea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, care o critică pentru nelegalitate, invocând prevederile art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, reclamantul arată, în esență, că, deși a cerut prin "Notele de ședință" depuse la termenul din data de 8 decembrie 2009 ca pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 237,60 RON în baza Circularei BNR nr.37/2009, instanța nu a studiat actul menționat și i-a respins cererea prin neobservarea formelor legale.
Totodată, tribunalul a ignorat competența după materie, în raport cu care trebuia să-și decline autoritatea în favoarea Judecătoriei Rm.V, valoarea pretențiilor solicitate fiind sub 500.000 RON.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului la Judecătoria Rm.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce preced:
Astfel, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune civilă în pretenții, valoarea acestora fiind în sumă de 900 lei și respectiv 1.500 lei, deci în total suma de 2.400 lei.
Potrivit dispozițiilor art.1 pct.1 Cod procedură civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Conform prevederilor art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Textele de lege sus menționate reglementează competența materială (ratione materiae) a instanțelor judecătorești după valoarea obiectului litigiului dedus judecății.
Această competență este de ordine publică și se poate invoca în orice fază a procesului, chiar și din oficiu.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.105 alin.1 Cod procedură civilă "actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule".
Față de aceste prevederi legale, Tribunalul Vâlcea nu era competent din punct de vedere material să soluționeze pricina, competența aparținând Judecătoriei Rm.V, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății.
Soluționând cauza, a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că, în baza art.312 alin.6 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Rm.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Rm.V, -,.6,.A,.4, județul V, împotriva sentinței civile nr.989 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind BIROUL DE EXPERTIZE JUDICIARE DIN CADRUL TRIBUNALULUI VÂLCEA.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Rm.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.FA/18.02.2010
TC/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu