Pretentii civile. Speta. Decizia 2191/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2191
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1258 din 9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova - P, str.-.-, nr.6, județ P și intimații-pârâți Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județ P, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus notă de ședință din intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta -, personal auxiliar la Tribunalul Prahova, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând spor de stres în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 21.04.2009 și în continuare, sumele urmând a fi reactualizate începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
S-a mai solicitat obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, iar acest spor a fost abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și art.53 din Constituția României, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
S-a mai susținut că la data stabilirii dreptului în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii determinate de condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții caracterizate de risc și suprasolicitare neuropsihică și care nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, crescând cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că din luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8/2007, astfel că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, pentru aceleași considerente solicitându-se și respingerea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea sporului și în continuare.
În privința capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, în raport de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă potrivit cărora completarea și modificarea cărților de muncă constituie atributul unității unde persoana încadrată în muncă că funcționează.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că prezentul litigiul este unul de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit disp. art. 282 Codul muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, pârâtul fiind un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1258 din 9 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte acțiunea, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel P și Tribunalul Prahova au fost obligați să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare de 50% din salariul de bază începând cu data de 21.04.2009 și în continuare, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
De asemenea, pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată întrucât acest minister nu este direct plătitor al drepturilor salariale pretinse de reclamantă, reclamanta neaflându-se în raporturi directe cu Ministerul Finanțelor Publice, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingând acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, în privința acțiunii introduse față de ceilalți pârâți, instanța a apreciat-o ca întemeiată reținând, în esență, că otrivit p. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul respectiv fiind efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
S-a mai arătat că prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a dispus că art. 47 se abrogă, ordonanța respectivă fiind aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Totodată, s-a reținut că într-adevăr, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege art. 108 alin. (3) din Constituție și asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, iar Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, completarea actului normativ constând în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, abrogarea referindu-se la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
S-a concluzionat că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte și prin OG nr. 83/2000, prin care s-au abrogat dispozițiile ce consacrau sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, s-au depășit limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României.
De aceea, s-a reținut că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, această interpretare a dispozițiilor legale fiind făcută și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.proc.civilă.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea în parte, în sensul celor sus-arătate, menționându-se că nu s-a dispus și obligarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, acesta fiind citat în cauză doar pentru opozabilitate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PLOIEȘTI.
În recursul său, pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa invocat motivele de modificare a sentinței prev.de art. 304 pct. 7-9 Cod pr.civilă, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea neluându-se în considerare faptul că doar legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizației sau al sporurilor personalului retribuit de la bugetul de stat, Curtea Constituțională statuând că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului ținând cont de importanța diferitelor funcții.
Se mai arată că prin sentința pronunțată se acordă drepturi care nu sunt prevăzute de lege depășindu-se atribuțiile puterii judecătorești.
O altă critică se referă la greșita admitere a capătului de cerere privind reactualizarea sumelor, fără a se avea în vedere disp.art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care statuează că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, stipulându-se în cuprinsul aceleiași legi, la art. 47, că nu pot fi utilizate creditele bugetare aprobate la un capitol pentru finanțarea altui capitol, astfel că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Susține recurenta că este o instituție bugetară, fondurile salariale fiind stabilite prin legea bugetului de stat, astfel că obligarea la reactualizarea sumelor cuvenite reclamantei ar reprezenta stabilirea în sarcina acesteia a unei obligații imposibile și în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu există surse de finanțare în afara acelora alocate prin lege.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința instanței de fond ca nelegală, invocând disp.art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă.
Se susține că prin soluția pronunțată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești consacrând un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, iar dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009 privind conflictul juridic de natură constituțională autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, prin care s-a reținut că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând institui, modifica sau abroga norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Într-un alt motiv de recurs se susține că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât prin decizia nr. 21/10.03.2008, instanța supremă a admis recursul in interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, iar din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, respectiv OG nr. 8/2007, arătându-se la art. 30 din respectiva ordonanță că la data intrării în vigoare a acesteia se abrogă Legea nr. 50/1996.
Prin urmare, se concluzionează că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care reglementează în mod exhaustiv drepturile de care acest personal poate beneficia, astfel că în mod eronat s-a dispus și acordarea în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
În privința măsurii de obligare a recurentului la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, se arată că în mod greșit instanța a reținut în sarcina recurentului această obligație, recurentul neavând calitate procesuală pasivă cu privire la această cerere, obligație care revine, potrivit legii, curților de apel sau, după caz, tribunalelor, invocându-se și dispozițiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
În raport de criticile formulate, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citați cu această mențiune, nici intimata-reclamantă și nici intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză, Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării depunând la dosar un punct de vedere prin care a arătat care sunt liniile directoare de care ar putea să se țină cont în procesul de soluționare a unei petiții ori de dezlegare a unei pricini, care prezintă ca obiect încălcarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI este nefondat, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este fondat, în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă, astfel că nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța de fond ar fi adăugat la lege sau că ar fi aplicat greșit legea.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație invocată de recurenta Curtea de APEL PLOIEȘTI nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanta a fost în mod evident prejudiciată, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurenta-pârâtă Curtea de APEL PLOIEȘTI în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță
În raport de considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI ca nefondat, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților, se reține că încă de la instanța de fond, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, acesta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea tuturor pârâților la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al acesteia susținându-se că în raport de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, recurentul-pârât nu are calitatea de a efectua mențiunile corespunzătore în carnetele de muncă ale angajaților din sistemul justiției.
Prin sentința atacată, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la această excepție invocată în apărare de Ministerul Justiției și Libertăților și în plus, a obligat în mod greșit pe acest pârât la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, câtă vreme, în privința acestui capăt de cerere, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, care presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Aceasta, deoarece, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, completarea și modificarea cărților de muncă este atributul unității unde persoana încadrată în muncă funcționează, recurentul-pârât neavând calitatea de angajator al intimatei-reclamante.
Celelalte critici aduse de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților prin sentința atacată nu sunt întemeiate în raport de decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interesul legii, obligatorie pentru instanțe- pronunțare ce a avut loc la mai mult de un an de zile după intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 invocată de acest recurent - și, ținând cont de considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii, mai sus arătate, nu poate fi primită critica prin care se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că ar fi aplicat greșit legea prin aceea că a acordat sporul de 50 % din salariul de bază brut intimatei-reclamante începând cu 21.04.2009 și în continuare, ulterior pronunțării sentinței atacate, așa cum susține nejustificat recurentul.
Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților nu poate justifica admiterea recursului fiind evident că decizia respectivă- pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte- nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.461 din 03.07.2009.
În consecință, față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă va admite recursul Ministerului Justiției și Libertăților, în cauză fiind incidente disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister cu privire la capătul de cerere referitor la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei și va respinge această cerere față de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitatea procesuală pasivă, menținând restul dispozițiilor sentinței
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1258 din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Tribunalul Prahova - P, str.-.-, nr.6, județ P, intimații-pârâți Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str.-.-, nr.6, județ P, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva aceleiași sentințe civile nr. 1258 din 9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu privire la capătul de cerere privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei și respinge această cerere față de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier
/VS
8 ex/ 16.12.2009
f--Trib.
--
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
