Pretentii civile. Speta. Decizia 2188/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2188
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Ioana
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -.-, nr.6, județ P și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.698 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, -, și -, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Vălenii d Munte,-, județ P și cu pârâții Tribunalul Bacău, cu sediul în B,-, județ B, Curtea de Apel Bacău, cu același sediu, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, -, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud.P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Se învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol, în vederea continuării judecății, întrucât prin încheierea nr. 7661 din 23 septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală s-a respins cererea de abținere formulată de judecătorii Curții de Apel Ploiești.
Curtea, având în vedere că recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, și, judecători în cadrul Judecătoriei Vălenii d Munte, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate discriminarea reclamanțilorl cauzată de prevederile OG nr.3/2006, aprobată prin Legea nr.323/2006 și ale OG nr.10/2007, privind creșterile salariale ce s-au acordat pentru anii 2006 și 2007 personalului bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în raport de prevederile OUG nr.27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr.45/2007 și art.2 lit.e pct.i, art.27 din OG nr.137/2000.
S-a mai solicitat anularea situației create prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezentând indexările acordate prin actele normative mai sus arătate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu nivelul din luna septembrie 2007, obligarea pârâtului Tribunalul Prahova la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Vălenii d Munte, au fost și sunt discriminați în raport cu personalul bugetar și cei care ocupă funcții de demnitate publică, chiar și în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta și adjuncții săi, deoarece tuturor acestora, la începutul anului 2007, le-au fost majorare salariile sau indemnizațiile cu 5% începând cu luna ianuarie 2007 în raport cu nivelul luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
S-a mai susținut că în acest fel s-au încălcat disp.art.1 alin.2 lit.e pct.i din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare aplicându-se un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, el nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia este inadecvată, invocându-se și prevederi ale Cartei Europene privind Statutul judecătorilor, precum și ale Recomandării R(94)12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP P, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătându-se că nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, întrucât răspunde numai de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor, iar faptul că ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
Și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece Consiliul, conform art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000, având numai competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate, astfel că, într-o cauză având obiect ca cea de față, Consiliul nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi citat în calitate de pârât ci, eventual, în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești au formulat, de asemenea, întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că judecătorul nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, ci doar să interpreteze și să aplice legea în vigoare, iar admiterea acțiunii ar avea ca urmare obligarea pârâților la plata unor drepturi ce nu sunt prevăzute de lege, ceea ce constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat, salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești fiind reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 698 din 29 februarie 2008, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării respingându-se acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s- admis în parte acțiunea, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău au fost obligați să acorde reclamanților sumele reprezentând indexările de 5% cu începere de la 01.01.2007 (raportat la salariul din luna decembrie 2006), 2% începând cu 01.04.2007( raportat la salariul din luna martie 2007), 11% începând cu 01.10.2007 (raportat la salariul din luna septembrie 2007).
Totodată, pârâtul Tribunalul Prahovaa fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată, fiind admisă pe motiv că acest minister nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite-cum este cazul Ministerului Justiției-și nu repartizează sume de la buget acestora, sumele fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat.
S-a mai arătat că împrejurarea că ordonatorii principali de credite nu au corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Instanța admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD reținând că această instituție nu poate fi chemată în instanță în calitate de pârât deoarece Consiliul, potrivit art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000, având numai competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate, astfel că într-o cauză având obiect ca cea de față, Consiliul nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi citat în calitate de pârât, ci, eventual, în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-si prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fondul cauzei, tribunalul reținut că prin OG nr.10/31.01.2007 s-a stabilit că în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II si III la Legea nr.154/1998, să se majoreze în 3 etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007 raportat la nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 raportat la nivelul din luna martie 2007 și în final cu 11 % începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
S-a mai arătat că aceleași majorări salariale au fost prevăzute prin OG nr.27/31.01.2007 pentru controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, precum și pentru personalul din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale romanești din străinătate, prin OG nr.16 din aceeași dată.
De asemenea, s-a reținut că, în raport de anexa 2/2 la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, au beneficiat de aceste majorări și judecătorii ÎCCJ, cei ai Curții Constituționale, Procurorul general al parchetului de pe lângă ÎCCJ și adjuncții acestuia.
S-a concluzionat că singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale au fost judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia din urmă numărându-se și reclamanții din prezenta cauză, iar împrejurarea că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați, conduce la existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se atingere principiului pentru muncă egala, plată egală și al egalității în fața legii.
Așa fiind, tribunalul a constat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceeași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de art.1 al.3 din OG nr.137/2000 și, pe de altă parte, raportând definiția discriminării la efectele OG nr.10,16 si 27/31.01.2007, așa cum este reglementată de art.2 din OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a reținut că numai anumite categorii de salariați bugetari au beneficiat de majorarea sau indexarea salariilor, celorlalți salariați din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor, precum și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, curți de apel, tribunale și judecătorii, aducându-li-se atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute prin art.6 lit.c din același act normativ.
Prin urmare, avându-se în vedere că majorarea sau indexarea veniturilor numai anumitor categorii de salariați bugetari contravin și art.16 al.1 din Constituție și art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile si politice, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției.
În recursul său, pârâtul Tribunalul Prahova critică hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal, magistrații beneficiind de o indemnizație lunară și alte sporuri prevăzute de OUG nr.27/2006.
Se mai învederează că prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat să le fie plătite salarii mai mari decât cele de care beneficiază în prezent în temeiul OUG nr.27/2006, dorind să beneficieze și de majorările salariale acordate în anul 2007 altor categorii profesionale.
Or, arată recurentul, nu se poate reține existența unei situații comparabile între activitatea desfășurată de reclamanți și alte categorii de salariați ca element indispensabil pentru stabilirea existenței unei discriminări, diferențierea realizată de legiuitor datorându-se faptului că ne aflăm în prezența unor categorii profesionale diferite, cu atribuții și responsabilități diferite, diferența de tratament având o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre diversele categorii profesionale.
Mai susține recurentul că lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie a magistraților, neputându-se compara drepturile și obligațiile unor categorii socio-profesionale diferite, chiar salariații din sistemul judiciar bucurându-se de o serie de drepturi și beneficii suplimentare, care li se adresează numai lor.
De asemenea, se arată că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, iar stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie discriminare, admiterea acțiunii ducând la acordarea unor drepturi ce nu sunt prevăzute de lege.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii și, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul ca pârâții să nu fie obligați în solidar, ci în funcție de perioadele în care au avut raporturi juridice cu reclamanții, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Curtea de Apel Ploieștia criticat la rândul său sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât acordarea majorărilor salariale numai pentru anumite categorii de bugetari a fost justificată de elemente specifice activității acestora, fiind o opțiune a legiuitorului, deci o problemă de legiferare.
Mai arată recurentul că numai organul cu inițiativă legislativă are sarcina de a elabora, potrivit HG nr.83/2005, proiecte de acte normative care să reglementeze problema salarizării personalului din justiție, iar admiterea acțiunii ar avea ca urmare obligarea intimaților la plata unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege, ceea ce constituie o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești și a principiului separației puterilor în stat.
Se mai susține că prin decizia nr.447/2005, Curtea Constituțională a statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază, sarcina judecătorului rezumându-se, în consecință, la a interpreta și aplica legea în vigoare, acesta nefiind îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ.
Totodată, se arată că nu poate fi reținută existența unei discriminări în sensul art.2 din OG nr.137/2000 întrucât nu ne aflăm în cazul unor situații identice.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct. 4, 7 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că prin hotărârea pronunțată instanța depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi în afara celor expres prevăzute în favoarea lor.
Se mai susține că instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă de legiferare, iar obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
altă critică se referă la lipsa de temei legal a sentinței, ce a fost dată cu aplicarea greșită a legii, susținându-se că în raport de disp.art. 1 din HG nr. 83/2005, la care s-a făcut trimitere, Ministerul Justiției nu a avut posibilitatea legală de a întreprinde acte de discriminare, neputându-se reține vreo culpă în ceea ce privește edictarea unor acte normative, astfel că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Se mai arată că în mod greșit s-a reținut că majorările prevăzute de OG nr.10/2007 li s-au aplicat judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care prin OUG nr.27/2006 au fost abrogate în mod expres, printre altele, dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr.154/1998.
De asemenea, se arată că nu se poate reține existența unei discriminări câtă vreme nu este vorba despre persoane aflate în situații comparabile, conform art. 1 alin.3 din OG nr. 137/2000, iar reglementarea prin lege sau prin alte acte normative a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit de OG nr. 137/2000, niciun criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 nereferindu-se la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
Se susține, în continuare, că singurele categorii profesionale ce au beneficiat de creșteri substanțiale în anul 2006 și în anul 2007 au fost magistrații și personalul auxiliar de specialitate, motiv pentru care s-a luat decizia de a nu acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, iar aceasta nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
O altă critică se referă la faptul că din motivarea sentinței nu rezultă considerentele pentru care s-a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile OG nr. 10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ prin care s-au acordat indexări salariale.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din 27.02.2009, Curtea de Apel Ploieștia dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii acestei instanțe, iar prin încheierea nr. 7661/23.09.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de abținere.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
S-a reținut de către prima instanță, ca argument pentru admiterea acțiunii, împrejurarea că există o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, a magistraților, prin aceea că majorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au fost acordate judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, celor ai Curții Constituționale, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților acestuia.
Or, salarizarea judecătorilor, a procurorilor- inclusiv a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a președintelui acesteia, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților acestuia- și a altor categorii de personal din sistemul justiției, se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile din Legea nr.154/1998 referitoare la salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținute de prima instanță ca fiind în vigoare, au fost abrogate expres prin art.41 din OUG nr.27/2006.De asemenea, prevederile referitoare la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia, cuprinse la nr.crt.11-13 din anexa II/2 la Legea nr.154/1998, au fost abrogate prin art.9 alin.2 din OG nr.83/2000, iar prin art.41 din OUG nr.27/2006 s-au abrogat și orice alte dispoziții contrare.
În ceea ce privește pe judecătorii Curții Constituționale, această instituție nu face parte din autoritatea judecătorească, astfel încât nu se poate reține existența unei discriminări, câtă vreme nu se poate vorbi de situații comparabile.
Nu poate fi reținută nici existența unei discriminări a judecătorilor în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar. Astfel, reclamanții au solicitat, practic, achitarea unor diferențe salariale, actualizate, rezultând din aplicarea unor creșteri salariale prevăzute de OG nr.10/2007 pentru alte subiecte de drept, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008, nr.820/3.07.2008 și nr.821/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, rezultă că în mod greșit s-a admis în parte acțiunea în sensul celor dispuse prin sentința atacată.
De menționat, că deși Ministerul Justiției a invocat ca motiv de recurs și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care acesta este ordonator principal de credite, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -.-, nr.6, județ P și Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.698 din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și -, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Vălenii d Munte,-, județ P și cu intimații- pârâți Tribunalul Bacău, cu sediul în B,-, județ B, Curtea de Apel Bacău, cu același sediu, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, -, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud.P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Ioana
- -
fiind în concediu fără plată
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
Red. /VS
15ex/ 14.12.2009
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Ioana
