Pretentii civile. Speta. Decizia 2189/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2189
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediile în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1274 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești cu sediul în P,-, județul P și - cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus notă de ședință din partea recurentului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Curtea având în vedere că la dosar s-a depus dovada că recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI a fost depus la Tribunalul Prahova la 10.07.2009, apreciază că nu se mai impune invocarea excepției tardivității declarării recursului, făcându-se dovada declarării acestuia în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții, -, -, și - au chemat în judecată pârâții Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu anul 2007, luna decembrie și în continuare, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, să aloce fondurile necesare plăților sumelor de încasat cu acest titlu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că li se cuvine sporul solicitat în temeiul disp.art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și deși textul a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, s-au încălcat dispozițiile constituționale, la care s-a făcut referire, precum și prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Pârâtul Ministerului Finanțelor Publice, prin P, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ au formulat întâmpinări, solicitând respingerea acțiunii, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ formulând și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
La termenul din 27 februarie 2009, în ședință publică, pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, prin reprezentant legal, au invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de față solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului Prahova întrucât prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale.
Analizând, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția invocată, ce are prioritate în raport cu alte excepții, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată sens în care a admis-.
Astfel, prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009, s-a constatat că dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de muncă, aparține tribunalului, în primă instanță, competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 - ce privesc conflictele de muncă - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, urmează ca în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reprezentând instanța competentă în a cărei circumscripție reclamanții își au domiciliul.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1274 pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în garanție, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Prin aceiași sentință admis acțiunea și cererea de chemare în garanție și în consecință a obligat în solidar pe pârâții Parchetul de pe lângă curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ să plătească fiecărui reclamant în raport de perioada lucrată de fiecare efectiv, drepturile salariale reprezentând sporul de 50%din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică actualizate în raport de coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, precum și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă după cum urmează: pentru de la 28.07.2008, pentru - de la 21.01.2009, pentru de la 03.03.2008, pentru ceilalți reclamanți din decembrie 2007 și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Totodată, a obligat pe pârâtul chemat în garanție să aloce fondurile necesare plății drepturilor sus menționate în favoarea reclamanților, celorlalți pârâți.
Pentru pronunța această soluție prima instanță, a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP P, a fost respinsă întrucât potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, a celor de rectificare și a contului general anual de execuție, ministerul finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiecte de rectificarea acestor bugete.
Totodată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești față de reclamantele, - și, pentru perioadele cât respectivele reclamante au funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, are calitatea de ordonator de credite pentru parchetele de sub ordine.
De asemenea, a respins și cererea privind inadmisibilitatea acțiunii formulată de Ministrul Public-PICCJ B, întrucât reclamantele nu contestă modul de stabilire a unor drepturi salariale, ci obligarea la plata unor despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 50% din salariul brut de bază.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constat că acțiunea este întemeiată față de toți pârâții și chematul în garanție, întrucât prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din pr. civ. această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar brut, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul reglementat prin art. 47 și art. 23 din Legea nr. 56/1996a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, s-a dispus că art. 47 se abrogă, această ordonanță fiind aprobată prin Legea nr. 334/2001. OG. Nr. 83/2000 a fost emisă de în baza art. 1 lit. a pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 56/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, deținând modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57,58 și 62 precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă textului mai multor articole ale acesteia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului constă în introducerea unor dispoziții noi, cu soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în toate ce se adaugă elementelor structurale deja existente, iar abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ contrar, contrare noii reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să-și înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea sunt instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, nu să abroge Legea nr. 50/1996 nici total și nici parțial.
Prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare, adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel disp. art. 108 al. (3) cu referire la art. 73 al. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus este fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, normele ce reglementează acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs în continuare efecte juridice, astfel încât nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicativitatea și drepturile ce le reglementează se cuvin în continuare categoriilor de persoane ce se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Privitor la faptul că din 27.05.2009 Curtea constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, s-a publicat în Monitorul Oficial decizia curții constituționale încetarea efectelor juridice actelor normative neputând fi pusă în discuție în acest moment, suspendarea de drept a dispozițiilor constatate ca neconstituționale putând opera doar în perioada prevăzută de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a admis acțiunea, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în garanție, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, a admis cererea de chemare în garanție, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs pârâții Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în raport de dispozițiile deciziei nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și în conformitate cu disp.art.329 Cod procedură civilă potrivit cărora dezlegarea dată în acest mod problemelor de drept judecate este obligatorie, se solicită a se face aplicarea deciziei nr.21/2008.
Se mai susține că în mod nelegal s-a dispus plata și pe viitor a drepturilor solicitate, adăugându-se la legea specială de salarizare, instanța cenzurând soluția aleasă de legiuitor și prin acordarea acestor drepturi salariale s-a realizat o ingerință gravă în atribuțiile puterii legislative și executive.
O altă critică se referă la greșita actualizare a sumelor solicitate cu rata inflației, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27.02.2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Se mai susține că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" invocându-se și art. 29 alin.3 din același act normativ, conform căruia "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 din aceeași lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Arată recurentul că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, în ceea ce privește solicitarea intimaților privind plata drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, se conchide că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Față de cererea privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, se solicită respingerea acesteia ca nefondată în raport de dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă din care reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporul solicitat de reclamanți este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, astfel că sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, recurenții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, au solicitat admiterea recursului, apreciind că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești admițând acțiunea și obligând pârâții la plata acestui spor și pe viitor, în mod nelegal s-a dispus actualizarea cu rata inflației întrucât această obligație este imposibilă în condițiile în care Ministerul Public nu are alte surse de finanțare ăn afara celor alocate prin lege.
Se susține că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 60 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, lipsind obligația de garanție sau restituire a MFP, în eventualitatea admiterii cererii reclamantului, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat sumele solicitate de reclamanți conform prevederilor legale, nu- conferă acestuia nicio garanție legală din partea MFP pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport juridic izvorât din contractul de muncă.
O altă critică se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, al cărui rol este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat numai pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare acestora, recurentul neputând fi obligat la plata salariilor angajaților altor instituții publice.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă
Deși legal citați cu această mențiune, intimații nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova sunt nefondate, iar recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, se reține că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Decizia sus-menționată, a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod procedură civilă și nu se poate reține că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Critica privitoare la greșita acordare pe viitor a drepturilor este, de asemenea, neîntemeiată întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr.21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, despăgubirile trebuie să fie date până la încetarea situației de discriminare.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamanții au fost în mod evident prejudiciați, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Neîntemeiată este și critica privitoare la greșita obligare a pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Astfel, disp.art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 invocate de recurentul-pârât sunt cuprinse în Capitulul II al legii, ce vizează actele pe baza cărora se întocmește carnetul de muncă și condițiile de valabilitate a acestora.
În speță, sunt aplicabile însă prevederile art.1 din Decretul nr.92/1976 conform cărora carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, precum și alte mențiuni, în condițiile legii, ca și dispozițiile cuprinse în art.6 din același act normativ, care statuează că modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscriu în acesta într-un anumit termen expres prevăzut de lege.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursurile acestor pârâți ca nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă le va respinge ca atare.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, se reține că, potrivit art.60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, într-un proces ca cel de față, astfel încât cererea de chemare în garanție a fost greșit admisă de prima instanță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice vizând chemarea acestuia în judecată în calitate de pârât, soluția primei instanțe, care a respins această excepție, este, de asemenea, greșită, întrucât raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți și intervenienți, care nu îi sunt și nu i-au fost salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar acțiunea și cererea de chemare în garanție trebuia respinse față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de acesta ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Totodată, se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediile în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1274 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații- reclamanți, -, -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești cu sediul în P,-, județul P și - cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5, prin DGFP P cu sediul în P,-, județul P împotriva sentinței sus-menționate, și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de chemare în garanție Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -- -
Grefier
./
Tehnored.13 ex./16.12.2009
Dosar fond nr-- Tribunalul Prahova
Judecători fond -;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
