Pretentii civile. Speta. Decizia 2382/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2382
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Statul Român-Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în municipiul P,-, jud. P,Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,--3, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 877 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpina, cu sediul în Câmpina, str. 1 - 2. jud.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează
instanței că, prin motivele de recurs, recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să constate că reclamanta a fost și continuă să fie supusă discriminării în raport cu toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu judecătorii Curții Constituționale, dar și cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, precum și în raport cu ceilalți funcționari publici și demnitari și cu personalul auxiliar și de specialitate din parchete cărora Statul Român, la începutul anului 2007, le-a majorat salariile sau indemnizațiile cu 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând de la 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
S-a mai solicitat înlăturarea pe viitor a discriminării la care a fost supusă reclamanta și repararea prejudiciului cauzat acesteia ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu salariul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de salariul din luna martie 2007 și de 11% începând de la 22.01.2008, față de nivelul din luna septembrie 2007, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale și la indexarea sumelor acordate, efectuarea cuvenitelor mențiuni privitoare la majorările salariale în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că îndeplinește funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina și că la 31.-, Guvernul României a emis trei ordonanțe prin care a dispus, începând cu 01.01.2007, majorarea salariilor tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii încălcându-se în acest fel disp.art.1 alin.2 pct.i din OG nr.137/2000, precum și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe parcursul procesului, reclamanta a arătat că își restrânge pretențiile în ceea ce privește capătul doi de cerere, solicitând repararea prejudiciului cauzat începând cu data de 17.01.2008, la zi și în continuare, în condițiile în care, pentru perioada menționată în cererea inițială, a obținut deja cârștig de cauză în instanță, susținând că-și menține celelalte capete de cerere ale acțiunii.
Tribunalul Prahova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că reclamanta a fost numită în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Câmpina la data de 17.01.2008, astfel că la data de 01.01.2007 aceasta nu avea raporturi juridice de muncă cu pârâta.
Prin aceeași întâmpinare s- mai invocat excepția necompetenței materiale a instanței, susținându-se că în raport de disp. art. 36 din OUG nr. 27/2006, la care s-a făcut trimitere, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București.
Pe fondul cauzei, pârâtul Tribunalul Prahovaa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor, cu funcția deținută și vechimea în magistratură, prin OG nr. 10/2007 dispunându-se acordarea în trei etape a unor creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar salarizat conform anumitor acte normative, ce au fost indicate, creșterile salariale acordate diferitelor categorii de salariați nefiind identice din punct de vedere al activităților desfășurate, modului de acordare ori cuantumului.
Și pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că drepturile solicitate de reclamantă nu sunt prevăzute de lege, iar instanțele de judecată nu pot acorda drepturi neprevăzute de lege întrucât ar depăși limitele puterii judecătorești, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedând cadrului legal prevăzut de OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP P, invocat prin întâmpinarea depusă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor susținând că acesta nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, neputând fi obligat la plata unor drepturi salariale pentru salariații altor instituții publice, în speță fiind vorba de un litigiu de muncă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 877 pronunțată la 17 martie 2008, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiate excepția de necompetență materială a instanței și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Tribunalul Prahova.
Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte acțiunea, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamantei cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea la plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Tribunalul Prahova este neîntemeiată fiind respinsă deoarece prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat acordarea unor drepturi salariale și este vorba de un litigiu de muncă, ce se judecă de către Tribunalul Prahova.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată pe motiv că deși reclamanta a fost numită ca judecător la data de 17.01.2008, iar perioada cu privire la care se solicită diferențele salariale este cea cuprinsă între 01.01.2007 și 17.01.2008, litigiul de muncă este cel dintre angajat și angajator, respectiv între reclamantă și Tribunalul Prahova.
Pe fondul cauzei, acțiunea a fost apreciată ca întemeiată reținându-se că prin ordonanțele emise de Guvernul României la data de 31.01.2007, s-a dispus, începând cu 01.01.2007, majorarea salariului tuturor demnitarilor, funcționarilor publici, salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților - judecători de la curțile de apel, tribunale, judecătorii.
S-a mai reținut că potrivit art.14 din OG nr. 10/2007, au fost majorate salariile tuturor salariaților statului, inclusiv ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Totodată, s-a arătat că salarizarea personalului din sistemul judecătoresc este cea reglementată de legi speciale, acesta având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal, iar potrivit OUG nr.27/2006, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004.
Cum prin OG nr. 10/2007 s-a dispus acordarea în trei etape a unor creșteri salariale pentru salariații din cadrul sectorului bugetar, s-a concluzionat că reclamanta este îndreptățită la majorarea indemnizațiilor care au fost acordate judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în 5% începând cu data de 01.01.2007, 2% începând cu data de 01.04.2007 și 11 % începând cu data de 01.10.2007 întrucât principiul egalității în drepturi invocat de reclamantă presupune înlăturarea unor diferențieri față de celelalte categorii de magistrați, pentru a se evita diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare.
În raport de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea în sensul celor mai sus-arătate.
Cererea privind plata dobânzilor a fost respinsă ca neîntemeiată reținându-se că prejudiciul cauzat reclamantei este reparat prin reactualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs, în termen legal, toți pârâții.
În recursul său, pârâtul Tribunalul Prahova critică hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că nu are calitate procesuală pasivă față de reclamantă, judecător la Judecătoria Câmpina, care a solicitat plata indexărilor acordate prin OG nr.10/2007 începând cu 1 ianuarie 2007 și pe viitor, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 1.01.2008, perioadă în care reclamanta nu a avut raporturi juridice de muncă cu Tribunalul Prahova sau cu vreo instanță din circumscripția teritorială a acestuia, intimata-reclamantă fiind numită în funcția de judecător la Judecătoria Câmpina la data de 17.01.2008.
Pe fondul cauzei, se arată că salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal, magistrații beneficiind de o indemnizație lunară și alte sporuri prevăzute de OUG nr.27/2006.
Se mai învederează că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat să îi fie plătite salarii mai mari decât cele de care beneficiază în prezent în temeiul OUG nr.27/2006, dorind să beneficieze și de majorările salariale acordate în anul 2007 altor categorii profesionale.
Or, arată recurentul, nu se poate reține existența unei situații comparabile între activitatea desfășurată de reclamantă și alte categorii de salariați ca element indispensabil pentru stabilirea existenței unei discriminări, diferențierea realizată de legiuitor datorându-se faptului că ne aflăm în prezența unor categorii profesionale diferite, cu atribuții și responsabilități diferite, diferența de tratament având o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre diversele categorii profesionale.
Mai susține recurentul că lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie a magistraților, neputându-se compara drepturile și obligațiile unor categorii socio-profesionale diferite, chiar salariații din sistemul judiciar bucurându-se de o serie de drepturi și beneficii suplimentare, care li se adresează numai lor.
De asemenea, se arată că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate, iar stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie discriminare, admiterea acțiunii ducând la acordarea unor drepturi ce nu sunt prevăzute de lege.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Prahova față de reclamantă pentru perioada 1.01.2007 - 17.01.2008, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa criticat la rândul său sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât acordarea majorărilor salariale numai pentru anumite categorii de bugetari a fost justificată de elemente specifice activității acestora, fiind o opțiune a legiuitorului, deci o problemă de legiferare.
Mai arată recurenta că numai organul cu inițiativă legislativă are sarcina de a elabora, potrivit HG nr.83/2005, proiecte de acte normative care să reglementeze problema salarizării personalului din justiție, iar admiterea acțiunii ar avea ca urmare obligarea intimaților la plata unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege, ceea ce constituie o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești și a principiului separației puterilor în stat.
Se mai susține că prin decizia nr.447/2005, Curtea Constituțională a statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază, sarcina judecătorului rezumându-se, în consecință, la a interpreta și aplica legea în vigoare, acesta nefiind îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ.
Totodată, se arată că nu poate fi reținută existența unei discriminări în sensul art.2 din OG nr.137/2000 întrucât nu ne aflăm în cazul unor situații identice.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.4, 7 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că în mod greșit a fost admisă acțiunea, prin soluția pronunțată instanța adăugând la textul de lege, încălcând atribuțiile puterii judecătorești, întrucât reclamanta este salarizată în temeiul unei legi speciale, care stabilește exhaustiv drepturile sale salariale.
Se mai arată că hotărârea este lipsită de temei legal întrucât recurentul nu a avut posibilitatea de întreprinde acte de discriminare și s-a reținut eronat că majorările prevăzute de OG nr.10/2007 li s-au aplicat judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile în care prin OUG nr.27/2006 au fost abrogate dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr.154/1998.
Se susține în continuare că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit de OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar magistrații nu se află în situații similare și nici comparabile cu cei care au beneficiat de majorările salariale în anul 2007.
De asemenea, în privința procentelor în care instanța obligă la indexări, se arată că nu nereiese din considerente de ce reclamanta este îndreptățită mai mult să beneficieze de dispozițiile OG nr.10/2007 și nu de prevederile altui act normativ ce acordă indexări.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum și judecarea cauzei în lipsă.
În recursul său, Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Se învederează că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituind un litigiu de muncă în care, potrivit art.282 Codul muncii, nu pot figura ca părți decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă, recurentul neputând fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite-cum este cazul Ministerului Justiției- recurentul nerepartizând sume de la buget acestora, sumele fiind alocate conform destinațiilor bugetare și potrivit legii bugetului de stat, astfel încât recurentul nu poate fi obligat să facă o plată pentru salariații altor instituții.
Se mai susține că recurentul nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, el răspunzând doar de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri și cheltuieli, întocmirea, alocarea fondurilor necesare funcționării lor.
De asemenea, atât recurentul, cât și Ministerul Justiției, sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a criticat hotărârea instanței de fond, susținând că acesta nu are calitate procesuală pasivă, calitatea acestuia diferind în cauză față de cea a celorlalte părți chemate în judecată în calitate de pârâte.
Astfel, se arată că potrivit art.16 - 22 din OG nr.137/2000 republicată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării -CNCD este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, având, printre altele, competența de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate, iar potrivit art.27 din același act normativ, în cazul în care o persoană, care se consideră victimă a unei fapte de discriminare, introduce acțiune în instanță, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a consiliului, care nu are însă calitate de pârât, neputând fi obligat la ceva în favoarea celui care reclamă, lipsindu-i deci calitatea procesuală pasivă, scopul introducerii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în astfel de cauze fiind acela de a-și preciza poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței.
Se susține, în continuare, că nici din motivarea sentinței nu reiese că recurentul ar fi ținut de vreo obligație în favoarea intimatei, însă prin dispozitiv instanța a stabilit obligația de plată și în sarcina recurentului, lăsând astfel posibilitatea de a se naște situația de a fi executat silit și recurentul, adică de a acorda drepturile salariale cerute deși recurentul nu a lezat în niciun fel drepturile și interesele reclamantei-intimate, cu care nu are niciun fel de raporturi.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive a recurentului și judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citată cu această mențiune, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate.
Prin încheierea din 15.05.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererilor de abținere ale judecătorilor acestei instanțe, iar prin încheierea nr.6771 din 07.11.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererile de abținere pe motiv că, în raport de dispozițiile OUG nr.75/2008, soluționarea recursului nu mai este de competența Curții de APEL PLOIEȘTI.
Ulterior, prin încheierea din 24.03.2009, Curtea de APEL PLOIEȘTI a dispus din nou, în temeiul art.30 alin.2 Cod pr.civilă, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererilor de abținere ale judecătorilor acestei instanțe- OUG nr.75/2008 fiind declarată neconstituțională între timp- iar prin încheierea nr.8507 din 21.10.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererile de abținere ca neîntemeiate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice, se reține că că într-adevăr, raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanta învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul muncii, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamantă, care nu îi este salariată, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Finanțelor Publice și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății și se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii precizate față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Referitor la recursul Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, este întemeiată critica acestuia prin care se susține, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că acțiunea trebuia respinsă față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.
Astfel, potrivit art.16 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, această instituție este autoritatea de stat în domeniul discriminării, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.
De asemenea, conform art.27 alin.1 din același act normativ, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, alin.3 al art.27 stipulând că judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între cel chemat în judecată în calitate de pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea și pe dispozițiile OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar în raport de art.27 alin.1 și alin.3 din acest act normativ, mai sus menționate, rezultă că recurentul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât, ci numai de expert în domeniul discriminării, scopul introducerii acestei instituții în proces fiind acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei fapte, în cazul formulării unei acțiuni direct la instanța de judecată.
Recurentul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu are calitatea de angajator al intimatei-reclamante, iar presupusa discriminare nu a fost cauzată de fapta acestuia, neputând fi așadar obligat la plata diferențelor salariale către intimata-reclamantă în sensul celor dispuse de prima instanță prin sentința atacată, nici chiar intimata nesolicitând prin acțiunea formulată obligarea acestei instituții la plata diferențelor de drepturi salariale solicitate, ci numai citarea acesteia în cauză, în conformitate cu art.27 alin.3 din OG nr.137/2000.
În ceea ce privește recursul pârâtului Tribunalul Prahova, este neîntemeiată prima critică din recurs prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta la prima instanță.
Astfel, așa cum rezultă din precizarea la acțiune depusă de intimata-reclamantă la dosarul de fond pentru termenul din 3.03.2008 (fila 31), aceasta a arătat că își restrânge pretențiile în ceea ce privește capătul doi de cerere, solicitând repararea prejudiciului cauzat începând cu data de 17.01.2008, la zi și în continuare, în condițiile în care pentru perioada menționată în cererea inițială a obținut deja cârștig de cauză în instanță, învederând că-și menține celelalte capete de cerere ale acțiunii.
În această situație, raportat la precizarea expresă a intimatei-reclamante și ținând cont de faptul că începând cu data de 17.01.2008 aceasta a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Câmpina, așa cum a arătat chiar recurentul Tribunalul Prahova în recursul acestuia, este evident că recurentul-pârât are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Criticile privind greșita soluționare a fondului cauzei invocate de recurenții-pârâți Tribunalul Prahova, Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI sunt însă întemeiate.
După cum s-a arărat mai sus, se reține, în primul rând, că pe parcursul judecării pricinii la prima instanță, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că își restrânge pretențiile în ceea ce privește capătul doi al acțiunii, solicitând repararea prejudiciului cauzat acesteia numai începând cu data de 17.01.2008, la zi și în continuare, menținându-și celelalte capete de cerere raportat la precizările aduse, însă prin sentința pronunțată, instanța s-a pronunțat cu privire la acțiunea introductivă, fără a ține cont de faptul că reclamanta adusese precizări la acțiune, restrângându-și pretențiile în sensul celor arătate.
S-a reținut de către prima instanță, ca argument pentru admiterea acțiunii, împrejurarea că există o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, a magistraților, prin aceea că majorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au fost acordate judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, salarizarea judecătorilor, a procurorilor- inclusiv a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a președintelui acesteia, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților acestuia- și a altor categorii de personal din sistemul justiției, se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile din Legea nr.154/1998 referitoare la salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținute de prima instanță ca fiind în vigoare, au fost abrogate expres prin art.41 din OUG nr.27/2006.De asemenea, prevederile referitoare la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia, cuprinse la nr.crt.11-13 din anexa II/2 la Legea nr.154/1998, au fost abrogate prin art.9 alin.2 din OG nr.83/2000, iar prin art.41 din OUG nr.27/2006 s-au abrogat și orice alte dispoziții contrare.
Nu poate fi reținută nici existența unei discriminări a judecătorilor în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar. Astfel, reclamanta solicitat, practic, achitarea unor diferențe salariale, actualizate, rezultând din aplicarea unor creșteri salariale prevăzute de OG nr.10/2007 pentru alte subiecte de drept, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al acesteia.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008, nr.820/3.07.2008 și nr.821/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamantei, astfel cum a fost precizată, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceasta în susținerea acțiunii, rezultă că în mod greșit s-a concluzionat că acțiunea este întemeiată fiind admisă în parte, în sensul celor dispuse prin sentința atacată.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP-Ministerul Finanțelor Publice și a Consiliului Naționale pentru Combaterea Discriminării și va respinge acțiunea precizată față de aceștia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.De asemenea, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, în contradictoriu cu ceilalți pârâți, și capetele de cerere privind acordarea majorărilor salariale actualizate și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice cu sediul în municipiul P,-, jud. P, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,--3, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 877 din 17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul ales la Judecătoria Câmpina, cu sediul în Câmpina, str. 1 - 2. jud. P și în consecință:
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP-Ministerului Finanțelor Publice și a Consiliului Naționale pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea precizată față de aceștia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere privind acordarea majorărilor salariale actualizate și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători,
--- - --- - - -
Grefier,
-
Red./VS
Tehnored. 10 ex /14.01.2010
f- Trib.
- -,
perator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
