Pretentii civile. Speta. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 262/R-CM
Ședința publică din 19 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
Judecător: - -
Judecător: - ---
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Rm.V, împotriva sentinței civile nr.11 din 14 ianuaire 2008,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind ceilalți recurenți-reclamanți și intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul este tardiv introdus, dovada îndeplinirii procedurii de comunicare fiind cu data de 24.01.2008, iar recursul a fost depus la data de 8.02.2008. Mai arată că Ministerul Justiției a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare.
Curtea pune în discuție tardivitatea recursului.
Recurentul-reclamant solicită respingerea acestei excepții. Depune la dosar note scrise.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității introducerii recursului.
După pronunțare s-a depus la dosar de către recurenții-reclamanți un proces verbal, încheiat de în calitate de grefier-arhivar, din care reiese faptul că procedura de comunicare către aceștia a fost îndeplinită în data de 29 ianuarie 2008 și nu 24 ianuarie 2008, data care este înscrisă pe dovezile de îndeplinire a procedurii de citare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele;
Prin acțiunea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția Civilă - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reclamanții:, HG, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata efectivă către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite acestora, cu titlu de primă de vacanță, egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu de odihnă corespunzătoare perioadei 2005 - 2006, sume actualitate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, conform art.1084- 1086 Cod civil, obligarea pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au relevat faptul că potrivit dispozițiilor art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată și completată prin OG83/2000, art.1 pct.38, s-a prevăzut în mod clar și fără echivoc că magistrații beneficiază la plecarea în concediu de o primă de concediu de odihnă, această prestație pecuniară având un regim de impozitare separat, dar și caracter de creanță privilegiată. Acest drept a fost suspendat prin Legea nr.511/2004, privind bugetul de stat pe anul 2005, conform art.8 și 7, până la data de 31 decembrie 2005, iar prin Legea nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, conform art.5 pct.5, suspendarea a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2006.
Reclamanții au arătat că prin textele de lege invocate a fost suspendată aplicarea prevederilor art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996 și nu suprimat expres dreptul la prima de concediu pe anii 2005 - 2006 și că acest drept continue să existe. Suspendarea, exercițiului dreptului la primele de vacanță nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Au mai arătat reclamanții că prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut referitor la prima de concediu de odihnă că aceasta se cuvine magistraților numai pentru perioada 2001 - 2004, iar pentru perioada 2005 - 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat întrucât nu a fost investită în acest sens. Ca urmare acest drept nu poate fi considerat că nu a existat, pentru perioada 2005- 2006, reținându-se în mod evident numai faptul că exercițiul lui a fost doar suspendat și nu înlăturat și concluzionează să sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
În sprijinul acestor susțineri au invocat și dispozițiile art.3 din OG22 / 2002, art.292 - 293 din Codul Muncii, art.16 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Prin întâmpinarea depusă de către pârâtul Ministerul Justiției, filele 41- 42 dosar, în temeiul art.115 Cod procedură civilă s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii pe considerentul că potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 cod procedură civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe" solicitând instanței să aibă în vedere Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr.31/2005 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996.
A mai arătat pârâtul că în raport cu această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003 și până la modificarea actului normativ de salarizare a judecătorilor și procurorilor prin Legea nr.45/2007 care a introdus la art.24 (1) dreptul la prima de vacanță.
La întâmpinare pârâtul Ministerul Justiție a depus încheierea din 21 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 31/2005 (fila 43) prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare strecurată în decizia XXIII/12 decembrie 2005, în sensul să se înlătură mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate ".
Prin sentința nr.11 din 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî în aceste mod, instanța a reținut următoare situație de fapt și de drept:
Reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei Rm.
Prin art.41 ( 1 ) alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin art. I punctul 38 din nr.OG 83/2000 s-a prevăzut că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legii au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior, prin art.III alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevăzut că "se suspendă până la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 411alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă", iar prin Legea nr. 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din această ordonanță, prevăzându-se că "pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin. 1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 237/2000".
În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din nr.OUG 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1ind. 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
A rezultat deci că la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr. XXIII/12.12.2005 a statuat că succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe.
De aceea, nu este posibil să se aplice în prezent nici dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005, pentru că s-ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție și reglementat prin art. 1 din Codul civil.
Văzând și prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță și textele de lege mai sus menționate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților nu este întemeiată și, în consecință, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că sentința de la fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respingându-se neîntemeiat acțiunea reclamanților privind acordarea primelor de vacanță pe perioada 2005 - 2006.
Curtea, analizând cu prioritate termenul de formulare a recursului, prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, constată că acesta a fost tardiv introdus, peste termenul de 10 zile de la comunicarea hotărârii, urmând să fie respins, în consecință.
Astfel se constată că sentința civilă nr.11 din 14.01.2008, pronunțată în dosar nr-, a fost comunicată reclamanților, la sediul Judecătoriei Rm. V la data de 24.01.2008, iar recursul a fost înregistrat la data de 8.02.2008, peste termenul de 10 zile prevăzut în litigiile de muncă.
Drept urmare, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Rm.V, împotriva sentinței civile nr.11 din 14 ianuaire 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINI STERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,- sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,-, județul A și TRIBUNALUL VÂLCEA cu sediul în Rm.V, nr. 1-2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
//28.03.2008.
Jud.fond;;
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Constantina Duțescu
