Pretentii civile. Speta. Decizia 284/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 284/
Ședința publică din 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.25/M/15.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2008, când părțile au lipsit și încheierea de ședință din acea zi, face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2007, apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 1 aprilie 2008.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.25/2008 a Tribunalului Brașova fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL BRAȘOV, invocată de aceasta prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de P
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada 01.01.2003-08.11.2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției.
A obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească în solidar reclamantei, cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 09.11.2004 și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, spor ce va fi actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce suma de bani necesară plății drepturilor salariale de mai sus.
A obligat pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
A respins acțiunea reclamantei împotriva pârâților, privind plata acestor drepturi salariale pe perioada 01.01.2003-08.11.2004, ca prescrisă.
A respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, in calitate de mandatara, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pe perioada 01.01.2003-11.11.2004 este întemeiată, a fost admisă, având in vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin.1 din același act normativ, precum și art.283, alin.1, lit. c din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termen de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta are calitatea de judecător la Curtea de APEL BRAȘOV funcționând la această instanță din data de 01.05.2004 până în prezent iar anterior a fost judecător la TRIBUNALUL BRAȘOV, așa cum s-a menționat mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit dispozițiilor art.155 din Codul Muncii, "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri," prin urmare nu se poate primi apărarea conform căreia sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu face parte din salariu, atâta timp cât Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțional textul de lege mai sus citat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc si suprasolicitare nervoasa constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din data de 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamantă se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsită de el în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc si suprasolicitare nervoasa pentru magistrați si personalul auxiliar de specialitate nu se justifică,întrucât limitarea drepturilor nu era" necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 al.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
In concluzie, prin abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamantei la bun, acesta constând in contravaloarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Instanța a reținut si faptul ca, la data la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii si celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite.
In situația actuala, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu, iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidenta.
La cele de mai sus se adaugă și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor care formulează împotriva magistraților numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, ce au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului magistraților.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a apreciat ca acțiunea reclamantei este pe deplin justificata, a fost admisa însa numai in parte, in sensul următor:
- a obligat pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV si Ministerul Justiției sa calculeze si sa plătească in solidar reclamantei, cu titlu de spor de risc si suprasolicitare neuropsihica, 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 09.11.2004 si numai pana la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri (si nu si pentru viitor, cum a solicitat), suma ce se actualizează cu indicele de inflație si dobânda legala la data plătii efective.
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație si dobânzii legale a fost acordata de către prima instanța, având in vedere prevederile art.1082 si art.1073 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natura salariala, s-a creat reclamantei un prejudiciu constând diferența de valoare ca urmare a inflației, precum si in lipsa de folosință a banilor.
Cererea de obligare a pârâților la efectuarea mențiunilor referitoare la drepturile salariale mai sus menționate a fost admisă în conformitate cu dispozițiile art1.8 din Decretul nr.92 /1976 privind carnetul de muncă.
De asemenea, a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
Deoarece a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, prima instanța a respins acțiunea reclamantei pentru perioada 01.01.2003-09.11.2004, ca prescrisă.
In ceea ce privește petitul privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța a constatat ca acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu a beneficiat si nu beneficiază nici in prezent de aceste drepturi salariale, neexistând un act normativ care să prevadă acordarea sporului de confidențialitate categoriei magistraților.
Este adevărat ca acest spor a fost recunoscut prin lege anumitor categorii de funcționari publici, dar aceste dispoziții legale nu pot fi extinse si la categoria magistraților, deoarece aceasta nu este prevăzut expres in actul normativ (Legea nr.444/2006).
Nu a fost reținută nici discriminarea fata de aceste categorii de funcționari publici care beneficiază de acest spor, deoarece categoria magistraților si cea a funcționarilor publici nu se afla in situații comparabile, pentru a li se aplica același tratament juridic.
In cauza nu sunt incidente dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, deoarece, pe de-o parte, nu este îndeplinită condiția situațiilor comparabile, așa cum s-a arătat anterior, iar pe de alta parte, nu poate fi determinat criteriul de discriminare.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 9.11.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de APEL BRAȘOV, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul TRIBUNALUL BRAȘOV, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul TRIBUNALUL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă a culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamanta nu au avut calitatea de magistrat la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov, o parte fiind în concediu pentru creșterea copilului, în concediu de studii sau concediu fără plată.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale iar reclamanta are calitatea de magistrat în cadrul acestei instituții. Ca angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prin urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov, față de reclamantele care s-au aflat în concediu pentru îngrijirea copilului sau nu au desfășurat activitate de personal auxiliar, trebuie subliniat faptul că recurenta avea obligația să precizeze și să dovedească în același timp, care din reclamanți au avut suspendat raporturile de muncă și perioadele exacte,în care au avut sau nu,raporturi de muncă. Verificând sentința de fond se constată că prima instanță a avut în vedere perioade diferite pentru o parte din reclamante, menționându-se în motivare pentru ce anume nu s-au acordat în integralitate drepturile solicitate. În lipsa unor critici concrete din care să rezulte, eroarea în care s-a aflat instanța de fond, cu privire la care persoane și pentru ce perioade, instanța va respinge această critică.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiat, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.25/2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 01 Aprilie 2008.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Opinie separată
în sensul admiterii în parte a recursurilor formulate de pârâți și respingerii pretențiilor reclamantei constând în dobânda legală aferentă pretențiilor principale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii (9.11.2007).
Președinte,
- -
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză se impunea a fi respins motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă prin care se solicită acordarea dobânzii legale pe perioada anterioară introducerii acțiunii ce are ca obiect pretențiile bănești principale.
În acest sens trebuie avut in vedere că obligațiile care au ca obiect o sumă de bani se pot executa întotdeauna în natură, de aceea neexecutarea unei astfel de obligații nu poate avea drept consecință la plata de despăgubiri compensatorii care ar trebui să constea tot într-o sumă de bani, ci numai la plata de despăgubiri moratorii (pentru întârziere). Potrivit art. 1088 cod civil "la obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală" și "sunt debite din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept." Prin urmare legiuitorul condiționează acordarea dobânzii la obligațiile bănești de dovada punerii în întârziere a debitorului, ori, în speță reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a vreunuia dintre debitori înainte de introducerea acțiunii și nici nu sunt incidente prevederile legale care reglementează cazurile în care debitorul se consideră de drept pus în întârziere. Față de aceste motive acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară introducerii acțiunii dedusă judecății contravine dispozițiilor legale arătate mai sus. Este de menționat că legiuitorul nu a condiționat în nici un fel aplicarea acestor dispoziții de alte aspecte ce țin de izvorul sau natura obligației bănești.
Pe de altă parte, în literatura juridică și practica judiciară s-a subliniat că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la fel ca și reglementarea anterioară (Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească) au omis să precizeze natura juridică a raporturilor de muncă al acestora. De asemenea, nici documentele cadru adoptate de Consiliul European prin organele sale ca și cele adoptate de nu au abordat explicit sau implicit natura juridică a profesiei de magistrat.
Cu toate acestea, cu privire la aceste raporturi s-a pronunțat și Curtea Constituțională (decizia 275/2002 MO 135/2003) și literatura de specialitate, în sensul că magistrații constituie o categorie profesională cu un specific aparte care exercită putere juridică și își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui - generis. De fapt raportul de serviciu al magistraților nu constituie altceva decât o formă specifică, atipică și unică a unui raport juridic de muncă.
Pornind de la aceste premise de necontestat se impune concluzia potrivit căreia raportul juridic de muncă este de natură contractuală.
Această natură contractuală mai sus evocată susține dispozițiile art. 1088 Cod civil având în vedere că celălalt izvor juridic posibil al obligațiilor (în afară de acte juridice) respectiv faptele juridice (delicte și cvasidelicte) nu pot constitui izvor al obligației de plată în prezenta cauză. Altfel spus raporturile juridice de față sunt de natură contractuală-atipică, și nicidecum delictuală.
În acest sens trebuie amintit că toate izvoarele posibile de obligații (conform Codului civil și literaturii de specialitate) se reduc la două categorii principale: a) actele juridice (contractele și cvasicontractele) și b) faptele juridice (delicte, cvasidelicte) ori este evident că raporturile juridice de muncă ale magistraților nu se pot încadra în cea de-a doua categorie.
De asemenea faptul că natura raportului de muncă al magistraților este una contractuală (atipică) rezultă și din definiția contractului ca fiind "acordul dintre două sau mai multe persoane pentru a constitui sau a stinge între dânșii raporturi juridice". Iată deci că un magistrat care deși nu a semnat un contract individual de muncă este totuși parte în cadrul unui raport juridic de dreptul muncii de natură contractuală în cadrul căruia drepturile și obligațiile părților sunt cele prestabilite prin legile speciale ce reglementează această profesie.
O concluzie contrară ar plasa acest raport juridic în sfera faptelor juridice ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, dispozițiile art. 1088 Cod civil sunt aplicabile și în ceea ce privește drepturile bănești rezultate din raporturi juridice de muncă
Președinte,
- -
Red. Op.maj.: NG/10.04.2008
Red.op.sep.: CȘ/10.04.2008
Dact: MD/11.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond:/
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
