Pretentii civile. Speta. Decizia 284/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 284
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 80 din 15 01 2009 Tribunalului Vaslui,intimată fiind SC " " SA ). SC""
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta și consilier jr. pentru intimată.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier jr. depune împuternicire de reprezentare juridică și întâmpinare, duplicatul fiind înmânat recurentei.
Recurenta, primind duplicatul întâmpinării, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
La reluarea cauzei părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată caza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului,casarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică.
Instanța de fond nu avea dreptul să aplice art.137 Cpc deoarece nu a fost ridicată nici o excepție până la pronunțare. Excepția ridicată de instanță la al șaselea termen este tardivă.
Sentința este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea art.127 Cpc. Nu s-au pus în discuție considerentele pentru care i s-a respins cererea. Principiul contradictorialității nu a fost respectat. Nu s-a suspus dezbaterii prescripția parțială pentru perioada 1 XI 2003 - 23 05 205. S-a pus în discuție o altă perioadă care era în termen. Nu a fost pusă în discuție grila de salarizare a societății pârâte pentru anii 2005 și 2006. contestat neînregistrarea deciziei de numire în funcția de nr. 389/2003 și la ITM Bârlad de unde i s-a comunicat că societatea nu a respectat prevederile legale. Întâmpinarea depusă nu este la obiect. Funcția ei este de conducere.
A pregătit interogatoriu în dosar, să fie interpelată pârâta dacă a realizat auditul și dac a fost desemnată o altă persoană să facă auditul. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, depune concluzii scrise.
Consilier jr. având cuvântul pentru societatea intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pentru motivele expuse în întâmpinare.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 80 din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă excepția prescrierii parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada 01 noiembrie 2003-23.05.2005 și în consecință au fost respinse ca prescrise pretențiile reclamantei - în contradictoriu cu pârâta " " Bârlad, iar capătul de cerere vizând pretențiile aceleiași reclamante pentru perioada 24.05.2005-05.06.2006-, au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că raportat la pretențiile deduse judecății, acestea constau în drepturi salariale solicitate de reclamantă începând cu 01 noiembrie 2003 și până la zi, și care susține reclamanta, i s-ar fi cuvenit pentru funcția de auditor intern pe care ar fi exercitat-o în perioada 27 octombrie 2003-05 iunie 2006.
A susținut reclamanta că pentru funcția astfel îndeplinită, trebuia să primească un spor salarial suplimentar de 400 lei lunar, iar pârâta trebuia să fie obligată să-i încheie în acest sens un act adițional la contractul de muncă care să prevadă un salariu de 900 lei lunar și funcția de - cu consecința obligării intimatei și la efectuarea mențiunilor respective în carnetul de muncă, dar și obligarea pârâtei la plata unor daune de 50.000 lei și a unor amenzi conform art. 108 ind. 3 Cod procedură civilă.
A susținut în acest sens reclamanta că a fost angajată pe funcția de responsabil cu managementul calității la "" Bârlad, care ulterior prin decizia nr. 389 din 27 octombrie 2003 i-a modificat unilateral funcția - în reprezentant MQ, fapt constatat de altfel și prin decizia civilă nr. 36/R/17.01.2008 a Tribunalului Vaslui.
Reclamanta a pretins că această modificare a funcției sale trebuia corelată și cu o renegociere a salariului său ce ar fi trebuit să se materializeze printr-un act adițional la contractul său de muncă, cu atât mai mult cu cât salariul său era chiar mai mic decât salariul minim garantat prin contractul colectiv de muncă la nivel național.
Față de susținerile părților și probatoriile administrate, instanța a reținut că în cauză drepturile bănești pretinse de reclamantă, sunt, o parte din ele prescrise, iar cealaltă parte neîntemeiate.
A reținut în acest sens instanța de fond că, aceste drepturi sunt supuse termenului general de prescripție de 3 ani, termen prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Termenul pentru aceste drepturi curge de la data când se naște dreptul la acțiune conform art. 7 din Decret.
În speță, s-a invocat existența unui drept salarial suplimentar raportat la o modificare a funcției, modificare care s-ar fi făcut prin Decizia nr. 389 din 27.10.2003 și care a produs efecte începând cu 01.11.2003. Respectiva decizie nu a fost anulată de către instanță, cum nici contractele colective de muncă invocate ca și temei juridic nu au fost suspendate sau anulate.
Obligația de plată a salariilor reprezintă o obligație cu prestație succesivă, lunară și conform art. 12 din Decret curge câte un termen de prescripție pentru fiecare lună. Termenul de plată a celei de-a doua părți a salariului este 24 ale lunii în curs (art. III din contractul individual de muncă fila 38), dată la care este scadentă fiecare retribuție lunară.
A fost înlăturată susținerea reclamantei potrivit căreia termenul ar curge de la data pronunțării Deciziei nr. 36/R/2008 a Tribunalului Vaslui, întrucât obiectul acelei cauze viza efectuarea unor mențiuni în carnetul de muncă. Nimic nu a împiedicat în mod obiectiv reclamanta de a formula aceste pretenții ulterior emiterii Deciziei nr. 389/27.10.2003 a ""
Cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute în art. 13 din Decret, iar speța de față nu se încadrează în aceste situații.
Prin urmare, față de data introducerii cererii la udecătoria Bârlad și data lunar scadentă a obligației de plată a salariului, instanța a constatat prescrise extinctiv pretențiile salariale pentru perioada 01 noiembrie 2003 - 23 mai 2005.
Cât privește pretențiile reclamantei din perioada rămasă, adică 24 mai 2005 - 05 iunie 2006, instanța a constatat că prin Contractul individual de muncă reclamanta a fost de acord cu încheierea contractului pentru un salariu brut de încadrare de 400 lei, angajatorul îndeplinindu-și obligația de informare a salariatului atât la angajare, cât și cu ocazia majorărilor salariale succesive, când au fost întocmite și acte adiționale la contractul individual de muncă. Sumele prevăzute au fost acceptate de către reclamantă.
Prin Decizia nr. 389 din 27.10.2003 a C" " Bârlad s-a schimbat denumirea funcției ocupate de către reclamantă, fără a se schimba și salariul. Reclamanta nu a solicitat anularea respectivei decizii.
De altfel, coroborând fișele postului pentru funcțiile de Responsabil MQ, respectiv Reprezentant MQ (filele 52 - 60) instanța a constatat că sunt prevăzute aceleași atribuții, precum și aceeași subordonare funcțională.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta nu a fost angajată ca auditor și nici nu a exercitat efectiv funcția de auditor.
Cu privire la criticile ce vizează necorespunderea salariului de încadrare cu salariul minim ce ar fi trebuit să-l primească conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, instanța a constatat că în perioada 24 mai 2005 - 31 septembrie 2005 reclamanta a avut un salariu brut de încadrare de 600 lei, în perioada 01.10.2005 - 31.10.2005 - 660 lei, iar în perioada 01.11.2005 - 05.06.2006 un salariu de 740 lei. În contractul individual de muncă și în fișa de informare nu sunt prevăzute sporuri, iar în art. 38 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate (fila 67) se prevede că "Salariul brut convenit prin contractul individual de muncă include toate sporurile".
Conform art. 39 din la nivel național pe anii 2005 - 2006 salariul minim de bază a fost de 330 lei noi de la 01 ianuarie 2005 (Monitorul Oficial nr. 1 din 22.02.2005), majorat la 370 lei de la 01 aprilie 2006. Întrucât pentru funcția ocupată prin fișa postului nivelul studiilor necesare este cel de studii superioare, iar coeficientul de multiplicare stabilit de art. 39 din Contractul colectiv este de 1,5 și coeficientul aferent sporului de vechime este de maxim 25 % instanța a constatat salariile negociate de către reclamantă cu pârâta se încadrează în limite legale.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la întocmirea unui act adițional privind majorarea salariului, instanța l-a respins întrucât întocmirea unui act adițional la contractul individual de muncă este rezultatul acordului de voință dintre părți, acord care nu s-a realizat în sensul indicat de către reclamantă. Mai mult, față de posibilitatea reclamantei de a formula o cerere privind plata acestor drepturi salariale - în realizare dreptului, instanța a constatat că acest capăt de cerere analizat are caracterul unei cereri în constare, cerere care a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă fiind inadmisibilă atâta timp cât partea poate exercita acțiunea în realizarea dreptului.
Față de respingerea capetelor de cerere principale, au fost respinse și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
1. Ca motive de nelegalitate recurenta a invocat că sentința nr. 80/15.01.2009 a Tribunalului Vasluia fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu încălcarea disp. art. 136 Cod procedură civilă.
În acest sens recurenta susține că instanța a invocat greșit și tardiv din oficiu excepția prescrierii dreptului său la acțiune - în contextul în care această excepția nu a fost ridicată de pârât, fiind pusă în discuție din oficiu de instanță abia la al șaselea termen iar instanța pronunțându-se pe o altă perioadă decât cea pentru care a invocat excepția.
2. mai invocat recurenta că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea disp. art. 40 alin. 2 din Codul muncii.
3. mai susținut recurenta ca motiv de nelegalitate și încălcarea disp. art. 127 și 146 Cod procedură civilă, dar și a art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului potrivit căruia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale". În acest sens recurenta susține că drepturile sale ar fi fost încălcate prin nepunerea în discuția părților cu ocazia dezbaterilor, a considerentelor în baza cărora instanța i-a respins cererea, în opinia recurentei fiind încălcat și principiul contradictorialității.
Mai invocă recurenta că instanța de fond pentru a respecta acest principiu, ar fi trebuit să invoce autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 36/R/2008 a Tribunalului Vaslui, care este o decizie de modificare a contractului de muncă, să pună în discuție grila de salarizare, programul său de muncă, dovedirea activității desfășurate de auditor intern și altele.
4. Ca motiv de netemeinicie recurenta invocă faptul că instanța a apreciat eronat conținutul probelor administrate și a faptelor care nu concordă cu realitatea.
5. Recurenta reiterează apoi susținerile privind greșita admitere a excepției prescrierii dreptului său la acțiune motivând că dreptul său a fost afectat de o condiție suspensivă, astfel încât prescripția a început să curgă abia la data când s-a îndeplinit condiția. Că nu putea solicita drepturile salariale înainte de recunoașterea și înregistrarea deciziei nr. 389/27.10.23008 și că instanța ar fi trebuit să dea eficiență disp. art. 19 din Legea nr. 167/1958 și să o repună în termen.
În fine, recurenta reia susținerile privind probatoriile pe care instanța ar fi trebuit să le solicite și administreze din oficiu, pentru ca ulterior prin concluziile formulate să solicite admiterea recursului său și obligarea pârâtei-intimate la acordarea de daune în temeiul art. 1083Cod procedură civilă dar și art. 115-118 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă intimata " " (fostă "" Bârlad) a solicitat respingerea recursului reclamantei și menținerea sentinței civile nr. 80 din 15.01.2009 a Tribunalului Vaslui ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au mai solicitat și administrat alte probatorii.
Recursul nu este fondat.
Astfel, analizând primul motiv de recurs invocat de reclamanta-recurentă privind greșita și tardiva invocare din oficiu a excepției prescrierii dreptului la acțiune, Curtea constată că aceste susțineri nu au temei legal.
Potrivit disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958 "instanța de judecată sau organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este sau nu prescris".
Așa,fiind, Curtea constată că instanța de fond nu a încălcat cu nimic disp. art. 136 Cod procedură civilă așa cum susține reclamanta-recurentă, excepția prescrierii dreptului la acțiune fiind de ordine publică și obligatoriu a fi invocată din oficiu în temeiul disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958. Nici termenul în care excepția a fost pusă în discuție nu are relevanță atâta timp cât în cauză părțile au avut posibilitatea de a-și face apărări în privința acesteia, respectându-se în acest fel și principiul contradictorialității.
Prin urmare, această critică va fi respinsă ca nefondată.
Și susținerea potrivit căreia hotărârea primei instanțe ar fi fost dată cu încălcarea disp. art. 40 din Codul muncii nu are temei.
Curtea reține în această privință că recurenta de altfel nici nu arată în ce anume constă încălcarea invocată, art. 40 din Codul muncii, enunțând doar drepturile și obligațiile ce revin angajatorului.
Or, din conținutul sentinței recurate, Curtea constată că instanța de fond a analizat detaliat dacă angajatorul și-a îndeplinit respectivele obligații, constatând că în cauză au fost respectate dispozițiile sus-enunțate.
Și cel de-al treilea motiv de recurs care invocă încălcarea disp. art. 127 și 146 Cod procedură civilă dar și a art. 6 alin. 1 din - se dovedește a fi nefondat.
Curtea reține că în cauză drepturile reclamantei-recurente la un proces public și echitabil au fost respectate, dezbaterile verbale prevăzute de art. 127 Cod procedură civilă fiind desfășurate pe parcursul termenelor acordate, iar instanța a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune dar și probatoriile administrate.
Curtea reține totodată că recurenta confundă - dezbaterile orale - ce au loc în ședință publică cu considerentele hotărârii, care au loc ulterior fazei oralității și publicității, după deliberare, considerentele hotărârii - reprezentând - de fapt - motivarea pentru care instanța a pronunțat soluția respectivă, și care a condus la formarea convingerii instanței. Această fază a redactării hotărârii are loc după închiderea dezbaterilor și după ce părțile au pus concluzii, fiind deci ulterioară pronunțării hotărârii, motivarea acesteia sau expunerea considerentelor pentru care instanța a ajuns la respectiva convingere, trebuind a fi făcută potrivit art. 264 alin. 1 Cod procedură civilă în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare.
Rezultă deci că și acest motiv de recurs este nefondat, toate aspectele invocate de recurentă în acest sens ținând de o fază ulterioară care nu se mai desfășoară în contradictoriu și care nu mai este nici publică.
Cât privește susținerea recurentei privind aprecierea eronată a probatoriilor administrate și a faptelor care nu concordă cu realitatea, Curtea constată că și aceasta se dovedește a fi nefondată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu arată care probe ar fi fost greșit interpretate sau ce fapte nu au fost corect reținute.
Și susținerile de la pct. 5 - grupate de recurentă ca motive de netemeinicie sunt lipsite de fundament juridic, în contextul în care reclamanta susține greșita admitere a excepției prescrierii dreptului la acțiune.
Instanța de recurs reține în acest sens că în conformitate cu disp. art. 12 din Decretul nr. 167/1958, "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită". Aceste dispoziții au fost corect interpretate și aplicate în cauză de către prima instanță, astfel încât și această critică va fi respinsă ca nefondată.
În privința probatoriilor pe care instanța de fond ar fi trebuit să le administreze, Curtea constată că atâta timp cât decizia nr. 389 din 27.10.2003 emisă de intimată nu a fost contestată și anulată, în cauză nici nu mai erau necesare și utile alte probatorii, întrucât administrarea acestora ar fi fost de prisos.
Aceasta întrucât, instanța de fond nu se poate substitui voinței părților care prin necontestarea deciziei nr. 389/2003 - înseamnă că au fost de acord cu prevederile acesteia.
Și cum respectivul act nu a fost desființat, acesta produce efecte juridice, nefiind nici în contradicție cu clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național.
Așa, fiind, Curtea, pentru toate cele ce preced, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantei -, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 80 din 15.01.2009 a Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 80 din 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:,
-
27.04.2009
2 ex.-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
