Pretentii civile. Speta. Decizia 343/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 343/
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, PENITENCIARUL D E MINORI SI TINERI, cu sediul în comuna, jud. B și ADMINISTRATIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B, sector 2, str. - -, împotriva sentinței civile nr. 734/30.11.2007 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B,--3, sector 1 și reclamantul, domiciliat în B, Calea nr. 47, având ca obiect " drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2008 fiind consemnate în încheierea din acea dată care fac parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 14.05.2008 când a pronunțat următoarea decizie care face parte integrantă din prezenta:
CURTEA
Asupra recursurilor înregistrate la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 734/30.11.2007 a Tribunalului Brăila, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și PENITENCIARUL D E Minori și Tineri.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului pe perioada 20.07.2004 -01.07.2005 drepturile bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
S-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă nr-, înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamantul, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a solicitat ca pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în B, PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, județul B, și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, să fie obligați la plata pe perioada 2004 - 01.07.2005 drepturilor bănești, reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariu de bază brut lunar, actualizate cu indicele de inflație până la data plății.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului PENITENCIARUL D E Minori și Tineri la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 și art. 2 al. 4 din Legea nr. 293/2004.
Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii, susținând că obiectul acesteia excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, situația reclamantului nu este comparabilă cu cea altor categorii de salariați.
Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii privitoare la prescripția extinctivă (fila 35).
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor Bas olicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, invocând prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1849/2004, potrivit cărora unitățile teritoriale au personalitate juridică.
Pe fond, s-a apreciat că pretențiile sunt nefondate, având în vedere faptul că în perioada în care reclamantul a avut raporturi de muncă cu instituția, un astfel de spor nu a fost prevăzut pentru magistrați( fila 10).
Pârâtul PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, a solicitat respingerea cererii, invocând dispozițiile legale care în perioada vizată de reclamant au reglementat modul de salarizare a magistraților și care nu prevedeau plata sporului(fila 30).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, ținând seama de lipsa raporturilor de muncă între părți și de prevederile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice (fila 22).
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că acțiunea este fondată în parte pentru următoarele considerente:
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, a reținut că instituțiile pârâte au susținut că nu au calitate procesuală pasivă față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 2 al. 4 din Legea nr. 293/2004, neexistând raport de serviciu între ele și reclamant și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1849/2004, potrivit cărora unitățile teritoriale au personalitate juridică.
Excepția este nefondată, având în vedere faptul că fondurile necesare achitării în condițiile legii a drepturilor salariale din cadrul instituțiilor publice sunt asigurate de la bugetul de stat, iar cele două instituții, prin competențele pe care le au în calitate de ordonatori de credite, asigură fondurile necesare pentru plata funcționarilor publici încadrați la unitățile din subordinea lor.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-a apreciat că excepția este fondată, ținând seama de faptul că, față de competențele legale ce-i revin acestei instituții și în lipsa raporturilor de muncă cu reclamanții, problema asigurării fondurilor nu poate fi soluționată în cadrul unui conflict de drepturi, reglementat de legislația muncii.
Referitor la prescripție, s-a constatat că, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 20.07.2007, precum și dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, coroborate cu cele ale art. 283 al. 1, lit. c din Codul muncii, excepția este fondată pentru perioada 01.01.2004-20.07.2004.
Cu privire la drepturile bănești, a apreciat că prin clauza de confidențialitate, definită în art. 26 din Codul muncii, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite de regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune - interese.
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește, prin art. 10, că judecătorii și procurorii nu-și pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
Încălcarea interdicției constituie abatere disciplinară, conform art. 98 al. 2 lit. d din Legea nr. 303/2004.
Codul deontologic, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 Consiliul Superior al Magistraturii, în art. 15, prevede că judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii, lucrările au caracter confidențial sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege sau de regulament.
Textele de mai sus, cuprinse în legile speciale privitoare la statutul judecătorilor și procurorilor, prin conținutul lor, se constituie în clauze de confidențialitate, a cărei nerespectare angajează răspunderea disciplinară a acestora.
Prin Legea nr. 182/2002 și HG nr. 585/2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate, prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, este susținută în administrația publică, în armată, poliție și alte domenii, prin plata unui spor al cărui cuantum variază de la 15% până la 30%, reglementat prin OG nr. 9/2001, Legea nr. 444/2006 prin care s-a aprobat OG nr. 19/2006, OG nr. 6/2007 și Legea nr. 656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale sus indicate confirmă discriminarea procurorilor față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Împrejurarea că legea nu reglementa un astfel de spor în beneficiul procurorilor nu înlătură discriminarea, iar un tratament egal pentru cei care își desfășoară activitatea în instituțiile publice ale statului poate fi asigurat doar prin plata drepturilor bănești.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul a constatat că acțiunea este fondată în parte, respectiv pentru despăgubirile cuvenite pentru perioada 20.07.2004 - 01.07.2005 în care reclamantul a avut raporturi de muncă cu pârâtul PENITENCIARUL D E Minori și Tineri B și pentru care nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
Având în vedere intervalul existent dintre perioada pentru care drepturile sunt datorate și data plății lor efective, cererea subsecventă de obligare a pârâților la plata sumelor actualizate în funcție de rata inflației până la achitarea integrală a acestora, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta prin aplicarea coeficientului de inflație, reclamantul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului suferit.
Cu privire la obligarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila la efectuarea mențiunilor referitoare la spor în carnetul de muncă al reclamantului, a reținut că cererea este nefondată, având în vedere faptul că reclamantul în prezent îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Decretului nr. 92/1976, carnetul de muncă se păstrează și se completează de către această instituție, inclusiv pentru drepturile bănești obținute de la un alt angajator și atestate pentru o perioadă determinată printr-un înscris întocmit în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Ministerul Justiției.
A susținut că hotărârea primei instanțe este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Astfel, a apreciat că este nelegală respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, față de disp. art. 2 alin. 4 din Legea nr. 293/2004 care prevăd că Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică iar directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, obligația de plată nu poate să incumbe Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite, între reclamant și Ministerul Justiției neexistând nici un fel de raport juridic.
Pe fond, a arătat că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate procurorilor.
Cererea nu face obiectul art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestuia, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar și funcționarilor publici cu statut special sau a altor categorii de funcționari publici.
De asemenea, a solicitat să se constate incidența prevederilor art. 304 pct. 4.pr.civilă.
Astfel, acordarea prin hotărâre a unui spor de confidențialitate înseamnă că s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești și s-a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a magistraților.
Sistemul de salarizare instituit pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate în afara prevederilor legale.
Neacordarea sporului de confidențialitate nu poate fi reținut ca o încălcarea a disp. OG nr. 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege.
Chiar Curtea Constituțională a reținut că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
În consecință, a solicitat să se constate că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate iar soluția primei instanțe este nelegală.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și pârâta PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, invocând disp. art. 304 pct. 6.pr. civilă în sensul că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, deși, reclamantul a solicitat acordarea sporului de 15% pentru gestionarea și manipularea informațiilor clasificate, instanța de fond face vorbire de clauza de confidențialitate întemeiată pe disp. art. 26 din Codul muncii și art. 15 din Hotărârea nr. 328/2005 a pentru aprobarea Codului Deontologic al magistraților.
Mai mult, a considerat că atât timp cât legea specială nu prevede un asemenea drept pentru magistrați, el nu poate fi acordat.
De asemenea, a mai susținut recurenta că raporturile de muncă ale reclamantului cu unitatea au încetat la data de 15.06.2005 deci instanța de fond ar fi trebuit să admită cererea numai pentru perioada 20.07.2004-15.06.2005.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor însă recursul se va constata că a fost tardiv formulat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, astfel încât nu se vor mai analiza motivele de recurs invocate de această pârâtă, față de disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Examinând recursurile declarate din prisma motivelor invocate de recurenți cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acestea sunt fondate însă numai pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției nu poate fi primită.
Însăși recurentul recunoaște calitatea sa de ordonator principal de credite însă urmărește minimalizarea rolului său în procesul de fundamentare și elaborare a proiectelor legilor bugetului de stat.
Potrivit art. 2 din OG nr. 68/1999 în vederea desfășurării activităților specifice revine conducătorului Administrației Naționale a Penitenciarelor calitatea de ordonator secundar de credite iar conducătorii lor unităților din subordine calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Însă, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, în procesul bugetar revine ordonatorilor principali de credite, cum este în speță Ministerul Justiției, repartizarea creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Mai mult, potrivit art. 28 lit. d din lege, responsabilitatea întocmirii politicilor și strategiilor sectoriale, a prerogativelor stabilite în formularea propunerii de buget aparțin de asemenea ordonatorului principal de credite, acesta întocmind și propunerile de cheltuieli detaliate.
Ca atare rezultă cu prisosință atribuțiile ce revin recurentului-pârât Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite în materia supusă litigiului, care justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.
În ceea ce privește legalitatea acordării sporului de confidențialitate reclamantului, în calitate de magistrat detașat în funcția de director la PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, se apreciază că prima instanță a reținut în mod corect faptul că tratamentul diferențiat creat confirmă discriminarea personalului magistraților față de alte categorii profesionale prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Astfel, potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat se analizează în sensul stabilirii dacă persoanele se află în situații comparabile, nu neapărat similare.
În speță, intimatul reclamant are calitatea de magistrat detașat în funcția de director la PENITENCIARUL D E Minori și Tineri.
Conform Legii nr. 303/2004, judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare.
De asemenea, în art. 15 din Codul deontologic se prevede că magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Mai mult, legat de calitatea reclamantului de detașat la PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, art. 46 litera h) din Legea nr. 293/2004 prevede aceleași obligații, respectiv de a păstra secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum șiconfidențialitateainformațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii.
În aceste condiții, Curtea consideră că intimatul reclamant se află într-o situație identică, similară, din punct de vedere a obligațiilor ce le incumbă prin lege, cu alte categorii de personal din unități bugetare care, pentru obligații identice sunt remunerați cu acordarea unui spor pentru păstrarea confidențialității.
Astfel, prin art. 13 din OUG nr. 57 din 19 mai 2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și indemnizațiile și celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de până la 20% calculat la salariul de bază brut.
Prin disp. art. 23 indice 1 alin. 3 din OG. Nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, entru p. păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut.
Pentru păstrarea confidențialității acestor date, personalul din D beneficiază de spor de confidențialitate iar, pentru obligații identice, intimatul nu beneficiază de acest spor, în mod discriminatoriu.
Prin art. 13 din OUG nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Prin disp. art. 15 alin. 1 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Inspecția socială a argumentat acordarea sporului de confidențialitate de 15% în următorul mod: "se acordă categoriilor specifice de funcționari publici ce au acces la diferite tipuri de informațiiinformații cu caracter personalacest spor reprezintă o compensare viabilă constrângerilor profesionale, constituind o motivare corespunzătoare obținerii unor investigații de calitate,întărindu-se astfel obligația profesională de a păstra confidențialitatea acestora."
Se apreciază de către instanța de recurs că, prin neacordarea acestui spor și categoriilor de personal care îndeplinesc aceeași obligație corelativă de păstra confidențialitatea și se află într-o situație nu doar comparabilă ci chiar identică, după cum s-a arătat mai sus, se încalcă principii constituționale privind nediscriminarea și dreptul la o remunerație egală pentru muncă egală.
Practic, diferențierile, după cum susțin și pârâtele recurente, sunt realizate în funcție de apartenența la o categorie socio-profesională, în condițiile în care obligația este identică.
Ori, principiul egalității de tratament prevăzut de art. 154 din Codul muncii implică, la stabilirea și acordarea salariului, interzicerea oricărei discriminări.
Refuzul de a se acorda intimatului sporul de confidențialitate numai pentru motivul că nu este prevăzut de lege nu poate fi apreciat ca o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, cu atât mai mult cu cât disp. art. 18 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevăd că, este responsabil Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate,precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.
Potrivit disp. art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate sau necesare.
Conform art. 6 din același act normativ, există discriminare în cadrul raporturilor de muncă și în cazul acordării altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul.
Așa cum prevăd disp. art. 1 alin. 2 din OG nr. 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiile și discriminării sunt garantate inclusiv pentru exercitarea drepturilor economice, și a dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală.
În cadrul art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță, este definită noțiunea de discriminare ca fiind "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de categorie socială care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertății fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniileeconomice, sociale"
Aceste principii sunt reglementate inclusiv de legislația internațională, legislație la care România este parte și care, prin disp. art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 2 alin. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificate de România prin Decretul nr. 212/1974, prevăd că toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul al o ocrotire egală din partea legii, fără nici o discriminare.
Pentru aceste considerente legale, se reține că nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă simpla apartenență la o categorie socio-profesională întrucât nu acest aspect constituie fundamentul acordării drepturilor salariale, ci însăși munca prestată și obligațiile stabilite prin lege care se cuvin a fi remunerate corespunzător.
Concret, din analiza actelor normative date cu titlu de exemplu mai sus, se deduce că acordarea sporului de confidențialitate altor categorii de personal se justifică de către legiuitor numai prinsimpla prevedere a obligații de a păstra confidențialitateaasupra tuturor datelor personale de care iau cunoștință în timpul exercitării activității de serviciu, depășindu-se cadrul informațiilor clasificate.
Pentru același criteriu, unii salariați sunt remunerați iar alții nu, în funcție doar de categoria socio-profesională din care fac parte și care nu poate fi o justificare rezonabilă nici în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și Convenției nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, a dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, sunt întrunite condițiile existenței discriminării așa cum este prevăzută prin disp. art. 2, 3 și 6 din OUG nr. 137/2000, contrar susținerilor celor două recurente.
Deciziile Curții Constituționale invocate de către pârâta Ministerul Justiției prin care s-au respins excepții de neconstituționalitate nu sunt obligatorii pentru instanțe fiind opozabile doar părților din procesele respective (" partes").
Nici decizia Consiliului Director al CNCND nu are caracter obligatoriu pentru instanțe deoarece acestea se supun numai legii iar disp. art. 27 din OUG nr. 137/2000 prevăd că acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a CNCND.
Nu se poate reține nici susținerea recurentei PENITENCIARUL D E Minori și Tineri în sensul că instanța ar fi dat ceea ce nu s-a cerut întrucât reclamantul a precizat clar obiectul acțiunii ca fiind spor de confidențialitate și nicidecum spor pentru gestionarea și manipularea informațiilor clasificate, așa cum greșit susține recurenta. Chiar la finalul cererii de chemare în judecată reclamantul a indicat ca temei de drept disp. art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000 care prevăd că pentrupăstrarea confidențialitățiiîn legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. De asemenea, a indicat și prevederile art. 3 din nr.OG 19/2006 care arată căentru p. păstrarea confidențialitățiiîn legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
Deci, instanța de fond a dat exact ceea ce s-a cerut nefiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6.pr.civilă.
Însă, recursurile declarate de pârâte sunt întemeiate pentru faptul că, într-adevăr, așa cum a precizat recurenta PENITENCIARUL D E Minori și Tineri, reclamantul a fost detașat doar până la data de 15.06.2006 și nu până la data de 01.07.2005 așa cum greșit a reținut prima instanță.
În consecință, hotărârea instanței de fond este nelegală doar în parte și numai în ce privește perioada pentru care s-a acordat sporul de confidențialitate.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 3.pr. civilă corob. cu art. 304 pct. 9.pr. civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâtele PENITENCIARUL D E Minori și Tineri și Ministerul Justiției.
Se va modifica în parte sentința civilă nr. 734/30.11.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că se vor obliga pârâții să plătească reclamantului drepturile bănești acordate pe perioada 20.07.2004-15.06.2006 în loc de 20.07.2004-01.07.2005.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor, se reține că acesta este tardiv formulat, fiind depășit termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, calculat de la data comunicării sentinței civile recurate.
Astfel, sentința civilă nr. 734/30.11.2007 a fost comunicată pârâtei recurente la data de 19.12.2007 conform datei înscrise pe dovada de comunicare iar termenul de 10 zile pentru declararea recursului calculat potrivit art. 101.pr. civilă s-a împlinit la data de 31.12.2007. Ori, recursul a fost înregistrat la data de 10.01.2008, astfel că, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
A MITE recursul declarat de pârâții PENITENCIARUL D E MINORI SI TINERI, cu sediul în comuna, jud. B și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 734/30.11.2007 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 734/30.11.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că:
OBLIGĂ pe pârâți să plătească reclamantului, domiciliat în B, Calea nr. 47, drepturile bănești acordate pe perioada 20.07.2004 - 15.06.2006 în loc de 20.07.2004 - 01.07.2005.
RESPINGE ca fiind tardiv formulat recursul declarat de pârâta
ADMINISTRATIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B, sector 2, str. - - împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREV OI CABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci |
Grefier, |
: - -/29.05.2008
: 2 ex.//02 Iunie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Ion Ioneci
