Pretentii civile. Speta. Decizia 376/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6035/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 376R
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR -- A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.516 din data de 25.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații: C, - C, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.516/25.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții C, - C, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
A obligat pârâții în solidar către reclamanții sus-menționați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 1.02.2007 și până la 25.05.2009, precum și pe viitor, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Oltenița, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins acțiunea formulată de reclamantele și împotriva acelorași pârâți.
În considerente a reținut că prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedura civila, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de baza brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare si a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicata, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificata și completata, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonatei Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, astfel că acestea au produs și produc efecte juridice în continuare.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin si în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele arătate, instanța a admis acțiunea reclamanților C, - C, și a obligat pârâții, în solidar, către acești reclamanți, la plata drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază lunar brut de încadrare, începând cu data de 1.02.2007, la zi precum și pe viitor, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, instanța a constatat că acțiunea reclamantelor și este neîntemeiată, întrucât din actele normative invocate, precum și din enumerarea categoriilor de personal îndreptățite la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică că fără echivoc că beneficiul acestui spor nu a fost reglementat și pentru personalul conex, aceste reclamante având calitatea de aprod. Ca atare, acțiunea acestor reclamante a fost respinsă..
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a acordat reclamanților personal auxiliar de specialitate, drepturi salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu anul 2007, abrogând dispozițiile Legii nr. 50/1996 prin art. 30 din G nr. 8/2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu mai este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
În aceste condiții, apreciem că cererea reclamanților personal auxiliar de specialitate nu putea fi soluționată de către instanța de judecată care, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
În acest sens, pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, prin decizia nr. 838/27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare pentru personalul auxiliar de specialitate, arogându-și atribuții de legiferare.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Oltenița
Art. 47 din Legea nr.50/1996 prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Textul de lege arătat a fost abrogat prin art.42 din G nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a G nr. nr.83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, G nr.8/24.01.2007, pretențiile reclamanților, personal auxiliar de specialitate, sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, recurentul solicită instanței să constate că instanța de fond, în mod greșit a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru reclamanții-intimați, interpretând în mod eronat dispozițiile ÎCCJ și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Pentru aceleași considerente recurentul a apreciat că este nelegală sentința primei instanțe și în ceea ce privește acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor.
Totodată, recurentul solicită instanței de recurs să constate că, G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanții nu pot beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea lor.
Astfel, față de textele invocate mai sus, recurentul consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege.
Ca practică judiciară, recurentul a menționat decizia civilă nr. 3242/R/12.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- (nr. în format vechi 1189/2009).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă raportat la art.312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, sau a celor asimilate sub aspectul drepturilor și îndatoririlor, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel constată că față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categoria de personal din care face parte reclamanta, nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată cu efecte obligatorii pentru instanțe, în sensul existenței sporului pretins.
În fine, se reține că nici decizia Curții Constituționale prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, rezultat din aceea că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale, se statuează expres că aceasta nu produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Prin urmare, decizia, obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile publice implicate în conflict.
Recursul este însă fondat cât privește motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9. pr. civ. raportat la inexistența sporului pretins pe cale de hotărâre judecătorească începând cu 03.02.2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, salarizarea personalului auxiliar din instanțe se realizează potrivit acestui act normativ, care nu reglementează în favoarea categoriei profesionale a grefierilor sporul solicitat, mai mult, prin art. 30 abrogă expres prevederile Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Nu se poate reține nici că instanța supremă a avut în vedere, la pronunțarea deciziei în interesul legii, și dispozițiile OG nr. 8/2007, pentru a constata inaplicabilitatea acestora, toate referirile făcându-se la absența efectului abrogator al prevederilor OG nr. 83/2000, căreia i-a supraviețuit textul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Mai mult, nu se poate argumenta nici valabilitatea acelorași considerente pentru înlăturarea de la aplicare a OG nr. 8/2007, întrucât raționamentul instanței supreme se întemeia pe neconstituționalitatea unui act normativ ieșit din vigoare și tocmai de aceea supus controlului de constituționalitate efectuat de către instanțele judecătorești obișnuite, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, or, OG nr. 8/2007 era un act normativ în vigoare, susceptibil a fi verificat de Curtea Constituțională, până la abrogarea sau declararea neconstituționalității sale neputând fi înlăturat de la aplicare de instanța ordinară, ținută să aplice legea, iar nu s-o amendeze, s- scoată din vigoare sau s-o declare inaplicabilă, pe motiv de neconstituționalitate.
Rezultă așadar, pe baza celor expuse, inexistența pentru perioada ulterioară datei de 03.02.2007, a temeiului pretențiilor formulate, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9. pr. civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va înlătura obligația de plată a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 03.02.2007, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.516 din data de 25.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații C, - C, TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, .
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligația de plată a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu 03.02.2007.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./09.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Daniela Georgeta EnacheJudecători:Daniela Georgeta Enache, Nadia Raluca Ilie
