Pretentii civile. Speta. Decizia 4003/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Dosar Nr-
Format vechi nr.2485/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4003/
Ședința publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup prin apărător d-na avocat Al., cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 21 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimații-reclamanți, și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă prin avocat întrebată fiind, arată că în ceea ce privește depunerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.286, art.287 și art.288 din Codul muncii, a art.74, art. 75 și art. 77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 Cod. proc. civ. reprezintă o simplă eroare, astfel că nu înțelege să o susțină în acest cadru procesual.
Recurenta-pârâtă prin avocat întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă SC SA prin avocat având cuvântul, susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, modificarea în tot a încheierii atacate, cu consecința admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepției.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin încheierea din data de 31 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC SA, ca fiind inadmisibilă.
În considerente a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată "nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
În cauza de față este neîndoielnic că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, conform căruia "pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Această excepție de neconstituționalitate a art.298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 a fost deja examinată și respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 254/24.09.2009 publicată în Monitorul Oficial, partea nr. 149/10.03.2009, cu motivarea că autorul excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme legale, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin de aplicarea legii ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.
, atât timp cât Curtea Constituțională, cu motivarea precitată, a decis că excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din legea nr. 53/2003 Codul muncii, este inadmisibilă, instanța de judecată nu mai poate aprecia că respectiva excepție este admisibilă.
Pe de altă parte, nu se poate invoca faptul că neexaminarea pe fond a unei asemenea cereri de către Curtea Constituțională nu probează îndeplinirea cerințelor art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât ar însemna să se interpreteze doar semantic, literal, citatele prevederi legale.
În fine în condițiile în care această excepție a fost consacrată de Curtea Constituțională ca fiind inadmisibilă, nici nu se putea pune problema judecării cererii de sesizare în fața Curții, fiind de notorietate că inadmisibilitatea excepției are prevalență.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA - GRUP înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 47/1992 procedând la soluționarea pe fond a excepției, deși era ținută doar de rațiunile prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din legea menționată, condiții cu prisosință îndeplinite în speță, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe, privește norme dintr-o lege în vigoare nedeclarate anterior neconstituționale și care au legătură cu cauza, întrucât antamează asupra soluționării excepției de necompetență teritorială invocate.
A reiterat că, pornind de la premisa că atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art.298 alin.2 ultima liniuță din cea de-a doua lege.
Or, acest text de lege a fot apreciat ca temei pentru o "abrogare implicită", pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr.27/2000, care prin art.62 și art.63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă.
Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres acolo unde legiuitorul a făcut implicit.
A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice, care cere, astfel cum dispune art.15 din Legea nr.24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate practică uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme.
A evocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României și a arătat că în temeiul acestuia, niciunei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legii organice nr.24/2000, prin urmare, Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în legea nr.168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, ce vorbește despre coerența legislativă, respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Cercetând recursul formulat prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat.
Astfel, art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, corect a procedat prima instanță când, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și art.126 alin.1 și 3 din Constituție, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel că recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009, pronunțate de către Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat Pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored:
2 EX./06.07.2008
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
