Pretentii civile. Speta. Decizia 4007/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1811/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4007/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
***************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă Gr., împotriva sentinței civile nr.4822 din data de 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13036/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul Vaslui, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților - având ca obiect "drepturi bănești - primă vacanță".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: recurenta-reclamantă Gr. și intimații-pârâți Tribunalul Vaslui, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta-reclamantă Gr. a solicitat și judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod proc. civilă.
Curtea constatând că în cauză recurenta-reclamantă a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza art. 242 alin.2 Cod proc. civilă. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4822/11.06.2008 pronunțată în dosarul nr.13036/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de judecător, astfel că cererea formulată de aceasta este neîntemeiată față de Decizia nr.XXII pronunțată în dosarul nr.31/2008 de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit cămagistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996. începând cu 1 ianuarie 2003, data intrării în vigoare a OUG nr.177/2002, au fost abrogate implicit și dispozițiile art.411din Legea nr.50/1996, împrejurare față de care dreptul magistraților la prima de concediu a încetat să mai subziste.
Susținerea reclamantei potrivit căreia, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.146/2007, ea ar avea dreptul la prima de concediu pentru anii 2003-2004, nu a fost reținut de către tribunal, având în vedere că, pentru perioada respectivă, în legea specială pentru salarizarea magistraților nu se mai prevedea dreptul de a beneficia de primă de vacanță.
În acest context, s-a apreciat că magistrații nu fac parte dintr-o categorie de personal, care ar putea intra sub incidența dispozițiilor art.1 alin.2 din OUG nr.146/2007.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată.
Invocând, în drept, dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 Cod pr.civilă, recurenta solicită a se constata că, prin cererea chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâților la plata primelor de vacanță pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflație.
A precizat recurenta că nu a beneficiat de prima de concediu de odihnă pentru perioada menționată și că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 teza a II-a din OUG nr.146/2007, are dreptul să primească prima de concediu neachitată în perioada 2001-2006, alături de categoriile enumerate expres în cuprinsul textului, arătând că are calitatea de magistrat, astfel că, în baza legii speciale, beneficiază de primă de vacanță.
Mai arată că dreptul de a primi contravaloarea primei de vacanță pentru perioada mai sus precizată este prevăzut de lege, așa cum a menționat, de textul art.1 alin.2 din OUG nr.146/2007, ce reglemenează și dreptul altor categorii de personal, care beneficiază de primă de vacanță, în baza legilor speciale.
Mai învederează recurenta că, în chiar preambulul acest act normativ, legiuitorul a justificat acordarea acestor drepturi, prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătorești și persoanele care nu au primit primele respective, elemente ce vizează interesul public.
Prin întâmpinarea formulată (filele 11 - 12 din dosarul nr- al ), intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Prin decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu efecte obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3. pr. civ, că în aplicarea art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000,prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediupentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002,întrucât, în urma abrogării art. 411din Legea nr. 50/1996, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003, dreptul dedus judecății a încetat să mai existe.
Ulterior, prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 21.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a precizat că dreptul la prima de concediu îl au și alte categorii de personal din sistemul judiciar (grefierii, consilierii de probațiune etc.), acestora fiindu-le recunoscut acest drept chiar și pentru perioada ulterioară anului 2002, până la apariția legii speciale de salarizare.
Încheierea de îndreptare a erorii materiale nu a schimbat, însă, situația în ceea ce îi privește magistrați, pentru aceștia dreptul la prima de concediu rămânând așa cum a fost recunoscut inițial, numai pentru anii 2001 și 2002.
Față de interpretarea obligatorie cu privire la existența dreptului pretins, cuprinsă într-o decizie pronunțată de instanța supremă în interesul legii,problema de drept dezlegată nu mai poate face obiectul unei aprecieri diferite într-un proces ulterior, cum este cazul în speță.
Soluția contrară nu poate fi extrasă nici pe baza aplicării principiilor egalității și nediscriminării în raport cu alte categorii de personal care au beneficiat de prima de vacanță în perioada de referință, întrucâtinstanța nu este îndrituită să extindă ipoteza unei norme și la alte persoane, pe care aceasta nu le prevede, pe motiv că norma e inechitabilă, discriminatorie, insuficientă sau umilitoare, ci este ținută, potrivit rolului său constituțional, să aplice legea în mod strict și limitat la categoriile pe care aceasta le creează, opțiunea legiuitorului neputând fi amendată de judecătorul ordinar, ci eventual, de cel constituțional, sesizat conform Constituției sau Legii nr. 47/1992, republicată.
În același sens, prin decizii succesive, începând cu Decizia nr. 818/2008, de asemenea, obligatorii, potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituție, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.1, art.2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale doar în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești ar avea competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea constată că recurenta-reclamantă având calitatea de judecător, în absența oricărui text care să legitimeze pretențiile sale, acestea apar ca neîntemeiate, astfel că în mod justificat au fost respinse, ca atare, de către prima instanță.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că hotprârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Gr..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Gr. împotriva sentinței civile nr.4822 din data de 11.06.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13036/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimații-pârâți Tribunalul Vaslui, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.LG/2 ex./31.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
