Pretentii civile. Speta. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A NR. 446/R-CM
Ședința publică din 28 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5 și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, județul A și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.313 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Trribunalul V în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți, recurentul-pârât-chemat în garanție, intimații-reclamanți, intimatul-intervenient și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând, asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. dosar -, reclamanții, G, G, și interveneintul în interes propriu au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea De APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la recunoașterea și la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 octombrie 2004 și până la zi și apoi în continuare; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au relevat instanței că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest text legal a fost abrogat expres prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000.
Reclamanții au considerat că abrogarea este neconstituțională și discriminatorie, întrucât dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, așa cum se dispune prin art. 72 pct.3 lit.h și i din Constituția României în forma aflată în vigoare la vremea respectivă, iar Ordonanța nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art. 114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă.
Sub acest aspect s-a încălcat și principiul ierarhiei actelor juridice consacrat în art. 51, art. 72, art. 74 și art. 114 din Constituția în vigoare la data respectivă, în Legea nr. 24/2000, precum și în constituția revizuită, deoarece ordonanța menționată a reglementat într-un domeniu de nivel superior.
Reclamanții au apreciat că neacordarea sporului solicitat este și discriminatorie, întrucât este acordat unei largi categorii socio-profesionale, respectiv, prin art. 25-27 din Legea nr. 138/1999 este reglementată acordarea unor sporuri pentru activități cu un grad ridicat de risc ori pentru activități care solicită o încadrare psihică foarte ridicată, sporul cuprins între 16% - 50% pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională și personalul civil din aceste instituții; pentru funcționarii publici cu statut principal din sistemul administrației penitenciare, pentru polițiști, pentru personalul din serviciile de probațiune, care potrivit fișei postului desfășoară activități în penitenciar, pentru personalul didactic ce beneficiază la fiecare tranșă de vechime în învățământ de un spor de 3% din salariul de bază, etc.
În drept, se invocă dispozițiile art.2 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art.55 din Codul Muncii și concluzionează în sensul că există o discriminare și sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor bănești cuvenite.
În susținerea acțiunii lor, reclamanții au depus la dosarul cauzei precedent judiciar.
La prima zi de înfățișare a fost formulată o cerere de intervenție principală de către terțul intervenient care a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC prin Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea De APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la recunoașterea și la plata unor despăgubiri bănești, reprezentând o sumă egală cu valoarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu, conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 octombrie 2004 și până data de 1 ianuarie 2005 când s-a emis decizia de pensionare; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Prin întâmpinarea depusă de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul art. 115 Cod pr. civilă, s-a invocat excepția de necompetență materială de soluționare a cererii pe considerentul că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG137/2000 se poate formula cerere potrivit dreptului comun. De asemenea, același pârât a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, pe considerentul că temeiul juridic invocat de către reclamanți, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Susținerile reclamanților, conform cărora au fost încălcate prevederile constituționale, sunt vădit neîntemeiate, deoarece potrivit art. 115 din Constituția revizuită, Guvernul are competența legislativă delegată de a interveni prin ordonanțe simple în baza unei legi speciale de abilitare în materii ce nu fac obiectul legilor organice; Legea nr. 50/1996 nu face parte din categoria legilor organice, considerent care conduce la ideea inadmisibilității promovării prezentei acțiuni.
Același pârât a mai arătat că finalitatea modificării legislației de salarizare a magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, în temeiul art. 60 - 63.pr.civ. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților să se dispună prin aceeași hotărâre ca acest terț intervenient să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În susținerea acestei excepții, pârâtul relevă instanței că între reclamanți și Statul Român nu există raportul de muncă care să justifice calitatea procesuală pasivă a Statului Român. Pe fondul cauzei, acest pârât a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât, ordonatorul principal de credite al reclamanților nu a prevăzut acordarea acestor sporuri de stres calculate la salariul de bază. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, ca excepție peremptorie și dirimantă, în sensul că se realizează o imixtiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative și își depășește atribuțiile prin pronunțarea unei hotărâri prin care să constate sau nu că un text de lege este în vigoare. În consecință, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Prin sentința nr. 313/7.04.2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și cererea de intervenție principală formulată de reclamanții, G, G, Și, precum și intervenientul în interes propriu.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților și intervenientului drepturile salariale reprezentând sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 octombrie 2004 și în continuare, pentru intervenient până la data de 1 ianuarie 2005, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a avut în vedere următoarea situație de fapt și de drept:
Față de dispozițiile art. 137 Cod pr. civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, judecata pe fond a pricinii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților și intervenientului, acesta are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, având obligația potrivit art. 2 din același act normativ, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al Ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste considerente, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor legale menționate, are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât în cauza dedusă judecății prin soluția ce urmează a se pronunța instanța nu pătrunde în sfera de autoritate și de competență a legiuitorului, ci verifică temeinicia sau netemeinicia pretențiilor deduse judecății. Aceeași soluție juridică a fost pronunțată și față de excepția inadmisibilității promovării prezentei acțiuni față de statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/10 martie 2008.
Față de aceste considerente, a fost respinsă excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza deoarece, conform art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în calitatea reclamanților și a intervenientului de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 Codul Muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul Muncii care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Față de aceste considerente, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, reclamanții și intervenientul, în calitate de procurori și personal auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, astfel cum a fost prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996.
În forma inițială a acestui act normativ, acest spor ca parte componentă a salariului, astfel cum este definit prin prevederile art. 155 Codul Muncii nu era prevăzut în Legea nr. 50/1996. Prin OG nr. 56/1997 care a completat OG nr. 9/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, prin art. 421, devenit ulterior, ca urmare a renumerotării, art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a introdus dreptul reclamanților de a se acorda un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, are forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Potrivit dispozițiilor Constituției României în vigoare la acea dată, respectiv art. 114 alin.1, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Însă, potrivit art. 72 pct.3 lit. h și i din acea Constituție, printr-o lege organică se reglementează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, precum și regimul general privind raporturile de muncă. Or, un element esențial al raportului de muncă îl reprezintă tocmai salariul și ca atare, trebuia să fie reglementat numai printr-o lege organică.
Potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996 republicată, în temeiul art. VI din OG nr. 9/1997 și modificată prin OG nr. 56/1997, OUG nr. 75/1997 și Legea nr. 154/1998: pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Textul art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art. 1 pct.41 din OG nr. 83/2003. Totodată, prin art. 50 alin.2 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din Legea nr. 50/1996.
La rândul său, OUG nr.177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit.a din OUG nr. 27/2007.
Susținerea reclamanților și a intervenientului că în acest mod dreptul reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin nr.OG 83/2000 și până la data de 1.02.2007 este întemeiată, întrucât acest articol a fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică de eficiență inferioară cu actul normativ prin care a fost acordat. Aceleași statuări au fost reținute de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 21/10 martie 2008, conform cărora " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Pe de altă parte, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale prevede că: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți este un drept de creanță, un bun în sistemul european, susceptibil de a fi protejat de art. 1 din primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994. Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, or, o privare de proprietate nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează, în special, că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În acest sens trebuie precizată opinia constantă a Curții de la Strasbourg, conform căreia trebuie menținut un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și a personalului auxiliar de specialitate asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art. 1 pct.42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text legal.
Referitor la cererea reclamanților de a se acorda acest spor și pentru viitor, tribunalul a constatat că rațiunile care justifică acordarea acestui drept sunt actuale și subzistă și pentru viitor astfel încât se impune acordarea acestui drept și în continuare.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție principală, precum și cererea de chemare în garanție și a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților și intervenientului drepturile salariale reprezentând spor de risc și de solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară, indemnizație așa cum a fost modificată prin includerea altor sporuri, drept cuvenit începând cu data de 1 octombrie 2004 și în continuare, mai puțin pentru intevenientul ce este îndreptățit doar pentru perioada 1 octombrie 2004 - 1 ianuarie 2005, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați aceeași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, și de pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - Prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent, care, în mod greși a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate prin acțiunea de față.
Se susține că între acest recurent și reclamanți nu există raporturi juridice.
Fiind vorba de solicitarea unor drepturi bănești ce decurg din raporturile de muncă pe care reclamanții le au în calitate de salariați, este evident că doar MINISTERUL PUBLIC poate răspunde ca pârât în cauză.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite al reclamantelor, ci răspunde de gestionarea bugetului aprobat prin legea bugetară anuală instituției pe care o conduce și nu altor instituții. Pentru repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite este răspunzător Guvernul.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor, parchete și MINISTERUL PUBLIC nu există nicio obligație de garanție.
A doua critică se referă la faptul că nu a fost citat Statul Român în calitate de pârât având în vedere cererea intervenientului în interes propriu, care a înțeles să se judece cu Statul Român.
În altă ordine de idei, se susține că prin decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a statuat dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, însă această decizie nu prevede obligativitatea recurentului de a aloca pârâților sumele solicitate de reclamanți.
Prin recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3,4 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, se solicită trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Rm.
Primul motiv de recurs invocat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este acela că soluția a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a instanțelor.
În cererile întemeiate pe dispozițiile nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare competența de soluționare revine, potrivit art. 27 alin.1, judecătoriei.
În al doilea motiv de recurs se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin obligarea recurentului-pârât și a celorlalți pârâți la plata unor sume de bani ca urmare a indexării salariilor reclamanților pe anul 2007, fapt ce constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Se susține că actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat, iar motivarea instanței de fond cu privire la abrogarea art.42 din OG nr.83/2000 este greșită, atunci când se susține că abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară este lipsită de efecte juridice.
Al treilea motiv de recurs vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.10.2004 - 7.10.2004, având în vedere dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, solicitându-se respingerea acțiunii reclamanților pentru perioada amintită, ca prescrisă.
Al patrulea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Se arată că reclamanții au solicitat sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și modificată, text de lege, abrogat prin art.1 pct.42 din OG.83/2000, cu mult de intrare în vigoare a OUG nr.177/2002.
În motivul cinci de recurs se susține că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu indicele de inflație.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3,4 și 9 Cod pr.civilă, coroborat cu art.3041Cod pr.civilă, sunt invocate aceleași motive de recurs cu cele invocate de către Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, încât acestea nu vor mai fi reluate.
Curtea analizând cele trei recursuri prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acestea sunt nefondate urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente:
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor se constată că acesta este nefondat urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că în mod temeinic și legal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest recurent.
Se constată că, potrivit dispozițiilor art.18 și 20 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal - bugetare, elaborând proiectele legilor bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, așa cum sunt expuse în art.19 din legea amintită anterior, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, fără a fi vorba despre o veritabilă obligație de garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort.
Instanța nu a fost învestită a examina conformitatea actelor normative adoptate în materia salarizării magistraților, ori a actelor normative care au prevăzut creșteri salariale pentru personalul bugetar cu dispozițiile constituționale.
Instanța a fost învestită a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere, când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, considerentele arătate mai sus, ci nu presupusele raporturi de muncă dintre reclamanți și recurent, așa cum acesta consideră în mod greșit.
A doua critică invocată este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, deoarece Statul Român este reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost citat în cauză, în calitate de pârât.
A treia critică este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, reținându-se faptul că nu era necesar, ca decizia dată în interesul legii nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, să prevadă obligativitatea recurentului de a aloca Ministerului Justiției sumele solicitate de reclamanți.
În baza deciziei amintite se puteau aloca sumele amintite, în cadrul exercițiului bugetar cu respectarea dispozițiilor Legii nr.500/2002.
Recursurile declarate de către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precum și recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este neîntemeiat, urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că obiectul acțiunii îl constituie drepturi salariale neacordate, în cadrul raporturilor de muncă, care fac obiectul litigiilor de muncă, a căror soluționare este de competența tribunalului ca instanță de fond.
În soluționarea excepției necompetenței materiale întemeiate pe prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare instanța de fond a pornit de la natura litigiului constituind conflict de drepturi, pentru care dreptul comun îl reprezintă dreptul muncii.
S-a stabilit în consecință competența materială în soluționarea cauzei potrivit disp. art.284 muncii coroborat cu art.2 alin. 1 lit. c) pr.civ. cu respectarea prevederilor art. 27 alin.1 din ordonanță.
Al doilea motiv de recurs vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare.
Instanța nu a fost învestită a examina conformitatea actelor normative adoptate în materia salarizării magistraților, ori a actelor normative care au prevăzut creșteri salariale pentru personalul bugetar cu dispozițiile constituționale.
Instanța a fost învestită a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
În considerentele Deciziei nr.VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002 modificată prin nr.OUG29/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege respective s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată.
De aceea, nu se poate reține soluționarea pricinii cu depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Se susține de către recurent că actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat iar instanța de fond susține nelegal că abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară este lipsită de efecte juridice.
Însă, în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că textul prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.41 din OG nr.83/2000, la rândul său abrogat prin art.50 alin.2 din OUG nr.177/2002, la rândul acesteia abrogată prin art.41 litera a din OUG nr.27/2007, încât dreptul reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 a rămas în vigoare după data abrogării exprese prin OG nr.83/2000 și până la data de 1.02.2007, deoarece articolul 47 fost abrogat printr-un act normativ cu o forță juridică inferioară actului normativ prin care a fost acordat. Aceeași statuare a fost reținută și de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Al treilea motiv de recurs vizând prescripția dreptului material la acțiune pe perioada 01.10.2004 - 7.10.2004, va fi respins ca inadmisibil, fiind invocat pentru prima dată în recurs.
Al patrulea motiv de recurs vizând netemeinicia, încălcarea și aplicarea greșită a legii este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele arătate la motivul doi de recurs, care nu vor mai fi reluate.
Motivul cinci de recurs este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că în stabilirea despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale cuvenite se au în vedere și indexările constând în actualizarea cu indicele de inflație, ca urmare a prevederilor art.161 pct. 4 muncii.
Aceste indexări nu sunt ținute de înscrierea în bugetul propriu a acestor sume indexate încât se consideră că obligația care revine celor doi recurenți nu este o obligație imposibilă așa cum susțin aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5 și MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, județul A și de pârâtul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, str. G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.313 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Trribunalul V în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
/Ex.2/26.06.2008.
Jud.fond.; A.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
