Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 447/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA CIVIL, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR.447/R-CM
Ședința public din 28 Mai 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judector
Judector: - ---
Judector: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-LA, împotriva sentinței civile nr.316/7 aprilie 2008, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, fcut în ședința public, au lipsit prțile procesuale, respectiv, recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor-la Direcția General a Finanțelor Publice V, intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITE ȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii.
Procedura este legal îndeplinit.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, care învedereaz instanței c s-a solicitat judecarea în lips.
Având în vedere c este procedur îndeplinit și c s-a solicitat judecarea în lips în conformitate cu dispozițiile art.242 Cod procedur civil, Curtea rmâne în pronunțarea asupra recursurilor.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedur civil, asupra recursurilor de faț;
Constat c, prin sentința civil nr.316 din 7 aprilie 2008, Tribunalul Vâlceaa admis, în parte, acțiunea prin care reclamanții, solicitaser obligarea pârâților Ministerul Justiției, Statul Român-prin Ministerul Economiei și Finanțelor-la Direcția General a Finanțelor Publice V, Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITE ȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii de a se recunoaște discriminarea, precum și a se calcula și plti drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de pân la 15%, începând cu luna august 2004 și pân la data rmânerii irevocabile a hotrârii, ca și pe viitor, actualizate la data plții efective, cu înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetele de munc, Ministerul Finanțelor Publice urmând a fi obligat la alocarea fondurilor necesare plții.
S-a respins acțiunea faț de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii, constatându-se lipsa calitții procesual pasive a acestuia, aceeași excepție invocat de ctre Ministerul Economiei și Finanțelor fiind respins. Au fost obligați pârâții - din eroare numiți Ministerul Public, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI și Parchetul de pe lâng Tribunalul Vâlcea, eroare corectat prin încheierea din 10 aprilie 2008, în sensul c cei obligați sunt Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITE ȘTI și Tribunalul Vâlcea - la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de baz brut lunar, începând cu luna august 2004 și pân la data rmânerii irevocabile a hotrârii judectorești, precum și pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data scadenței și pân la data plții efective. Au fost obligați aceiași pârâți s efectueze mențiunile corespunztoare în carnetele de munc ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s aloce celorlalți pârâți fondurile necesare achitrii acestor drepturi bnești.
În motivare, s-a reținut, în fapt, în ceea ce-l privește pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii, c acțiunea formulat presupune un raport juridic de dreptul muncii, raport în care acest pârât nu este angrenat cu reclamanții.
Pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat c cererea formulat împotriva acestuia solicit instanței obligarea de a aloca fondurile necesare plții drepturilor cerute, ori acesta este organul cu personalitate juridic ce, din partea statului, coordoneaz acțiunile ce sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregtește proiectele legilor anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În aceast calitate, potrivit art.1 din nr.OG22/2002 aprobat prin Legea nr.288/2002, este C care st în spatele posibilitții executrii obligației de plat ale instituțiilor publice, din sumele aprobate din bugetele lor cu titlul de cheltuieli la care se încadreaz obligația de plat, aprobare ce se d prin bugetul ce constituie responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice, cum s-a artat mai sus.
Asupra fondului, instanța a constatat c, prin natura sa, activitatea judiciar desfșurat de reclamanți conține impunerea obligației profesionale imperative, special și specific, de confidențialitate, cu privire la diverse date ce au un astfel de caracter, cu care ei intr în contact.
În aceast situație, reclamanții se afl în aceeași poziție ca și a tuturor celorlalți lucrtori din unitțile bugetare crora le este recunoscut, prin diverse acte normative, dreptul la sporul de confidențialitate ca reflexie a obligației impuse.
Clauza fiind una obligatorie, iar nu facultativ, este indiferent dac raportul este tipic sau atipic, așa încât el rmâne unul sinalagmatic, obligației de confidențialitate corespunzându-i dreptul la primirea sporului salarial.
Ca urmare, lipsirea de un asemenea drept numai pentru motivarea c profesia exercitat implic aceast obligație de confidențialitate, reprezint o discriminare faț de toți ceilalți salariații crora profesia le impune obligația identic.
Pe cale de consecinț, cea mai bun înlturare a discriminrii s-a constatat a constitui ignorarea dispoziției legale vtmtoare și obligarea la plata dreptului de care ea îi lipsește pe reclamanți, fr ca aceasta s poat fi considerat o adugare la lege, ci doar o manifestare a dreptului la despgubire a discriminrii în munc.
-se vreun motiv pentru care o asemenea obligație ar disprea în viitor în cadrul acelorași raporturi de munc, întemeiat s-a gsit și cererea de acordare a aceluiași spor și dup data pronunțrii soluției.
Cât despre obligarea la plata sumelor actualizate prin aplicarea indicelui de inflație, soluția a fost motivat de dispozițiile art.161 pct.4 din Codul muncii care permit obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ca urmare a întârzierii nejustificate a plții salariului sau chiar în cazul neplții ei.
Cum un asemenea drept decurge, cum s-a constatat, din raportul de munc, s-a dispus și înscrierea acestuia în carnetul de munc al fiecrui reclamant.
Împotriva sentinței, în termen, au declarat recursuri Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor precum și Ministerul Justiției.
Primul a criticat soluția, pe de o parte, pentru greșita respingere a excepției lipsei calitții procesual pasive, pe de alt parte, pentru netemeinicie, în dezvoltare artându-se c nu exist vreun raport juridic de munc între prți și Statul Român, un asemenea raport existând numai faț de pârâtul Tribunalul Vâlcea, angajatorul reclamanților în calitate de judectori, eventuala culp în neplata vreunui drept salarial neputând fi reținut decât în culpa angajatorului, iar nu a statului.
Cât privește netemeinicia, s-a cerut a se observa c obligația de confidențialitate este una scris în Codul deontologic al magistraților, fr a exista și dreptul corelativ la sporul de confidențialitate ca urmare a exercitrii acestei profesii.
Dimpotriv, înclcarea obligației constituie abatere disciplinar, potrivit aceluiași cod, un asemenea spor neputând reveni decât funcționarilor publici, categorie de profesioniști în care judectorii nu pot fi încadrați.
Ministerul Justiției, la rândul su, critic soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
Astfel, instanța a acordat un drept pentru care nu exist temei legal, raportându-se la cadrul legal stabilit prin nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificrile și completrile ulterioare, act normativ care se refer la modul de aplicare a unor dispoziții legale, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de ctre legiuitor.
C mult, reclamanții aveau posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale ce le înltur dreptul la sporul cerut.
Pe de alt parte, instanța de fond a observat inexistența unei legi care s permit acordarea unui astfel de spor.
În ceea ce privește informațiile protejate de lege cu care reclamanții, în calitate de magistrați, intr în contact, susține recurentul, ele nu exist, în mod excepțional existând potrivit art.12 din Legea nr.544/2001 lit.e și lit.f, anumite categorii de astfel de informații ce pot cdea sub exceptarea de la accesul liber al cetțenilor interesați.
Pe cale de consecinț, toate celelalte informații aflate în dosarele unei instanțe sunt documente publice, activitțile desfșurate neimplicând intrarea în contact cu vreun tip de informație din cele prevzute la textele indicate.
În mod greșit instanța s-a raportat la art.14 din Convenția European a Drepturilor Omului, întrucât aceasta nu conține vreo protecție a unor diverse sporuri salariale, ci numai a drepturilor și libertților enunțate în Convenție și Protocoalele anexe.
Pentru acest motiv, instanța a apreciat în mod neîntemeiat c ar exista o obligație de confidențialitate și un drept prevzut de lege.
Pe de alt parte, instanța nu a observat c, într-o hotrâre pronunțat de în anul 2007, acest organ a statuat c situațiile deosebite în care se gsesc diferitele categorii de salariați determin soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fr ca prin aceast soluție s se încalce principiul egalitții.
Instanța greșit a constatat existența în fapt a discriminrii, întrucât magistrații nu se afl într-o situație comparabil cu nici o alt categorie de salariați ai bugetului statului.
Astfel, nu au situație similar personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, nici cu cea a funcționarilor publici sau a personalului aparatului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminrii.
Si în privința cuantumului, recurentul consider soluția greșit, legiuitorul prevzând ca, în anumite situații, acest spor s fie de 15%, iar în altele, de pân la 15%.
Cum obligația de pstrare a confidențialitții reprezint o atribuție de serviciu normal, greșit instanța a considerat c aceasta este una suplimentar, ce se cuvine a fi contrabalansat de sporul de confidențialitate, adugând la lege, fr a exista o asemenea prevedere în Codul muncii.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse, ca și a întregului probatoriu al cauzei, constat recursurile ca nefiind fondate, pentru cele ce se vor arta:
Soluția asupra calitții procesual pasive a Statului Român, urmeaz a se observa c nu a fost vreodat invocat în fața primei instanțe de fond.
Cu acel prilej, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calitții sale procesual pasive pe criterii de capacitate legat de constituirea fondurilor din care se face plata drepturilor salariale în domeniul puterii legislative.
Chiar și dac ar fi vorba despre o excepție de ordine public ce poate fi invocat direct în recurs, se va observa c statul este C care exercit puterile prin ramura legislativ, executiv, jurisdicțional și reprezentativ.
În exercițiul acestor puteri, Statul angajeaz persoane în fiecare domeniu în parte, rspunzând de salarizarea acestora în conformitate cu propriile sale norme.
Ca atare, atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalele și curțile de apel, stau în procesele legate de litigiile salariale ca intermediari mai îndeprtați sau mai apropiați ai unuia și același angajator general, Statul Român, fiecare dintre cei de mai sus având atribuțiuni concrete în desfșurarea acestor raporturi cu persoanele prin intermediul crora se exercit autoritatea respectiv, în cazul de faț autoritatea jurisdicțional.
Ca atare, excepția invocat direct în recurs urmeaz a fi constatat netemeinic.
Critica vizând temeinicia soluției este și ea nefondat.
În mod indiscutabil obligația de confidențialitate este una impus reclamanților din cauza de faț, indiferent c impunerea se face prin Codul deontologic al profesiei sau prin alte dispoziții obligatorii.
Distincția între modul în care obligația de confidențialitate este înscris în sarcina unei funcții, nu a fost avut în vedere de legiuitor atunci când a edictat Legea nr.544/2001.
În aceast situație, în mod corect tribunalul și-a sprijinit soluția pe dispozițiile privitoare la nediscriminarea între persoanele în ale cror atribuții de serviciu intr pstrarea secretului profesional.
Aceast interpretare nu examineaz soluția legislativ aleas de legiuitor, ci aplic dispoziția legal cuprins în legea general privind impunerea în mod suplimentar faț de alte profesii a unei obligații de confidențialitate, dispozițiilor speciale din domeniul justiției.
De aceea, nu era necesar invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ce înltur dreptul la sporul cerut, instanța constatând atât faptul c aceste dispoziții sufer prin prisma modalitții de edictare precum și prin prisma autorului lor faț de domeniul în care sunt emise, pe de alt parte constatând c exist, chiar și așa, dispoziții direct aplicabile din legea general, respectiv Legea nr.544/2001 la domeniul special al profesiei reclamanților.
O alt critic de netemeinicie invocat, vizeaz lipsa unor informații clasificate în activitatea instanțelor judectorești, cu anumite excepții.
Odat ce obligația de confidențialitate este una impus prin regulile aplicabile funcției, indiferent c este vorba de un funcționar al executivului, de un membru al puterii legislative sau de o persoan prin prisma creia Statul își îndeplinește funcția jurisdicțional, obligația corelativ a acestuia este înscris în lege și trebuie respectat, neputându-se vorbi despre aplicarea dispoziției speciale privitoare la salarizare, numai în eventuala ivire a unor situații ce necesit confidențialitate în mod expres.
De altfel, reprezentantul Statului ignor faptul c, în mod frecvent, instanțele judectorești desfșoar activitatea în ședinț secret, conținutul deliberrilor este secret, exist cauze cu caracter secret prin esența lor și, nu în ultimul rând, instanțele judectorești sunt operator de date cu caracter personal înscriși ca atare.
Faptul c rezultatele activitții jurisdicționale sunt publice, este o condiție de esenț a acestei activitți, așa cum sunt și rezultatele activitții legislative, precum și cele ale activitții executive sau reprezentative, fr ca aceasta s însemne c nu exist o parte susceptibil de confidențialitate în activitatea ce prevede aceste rezultate.
Nici raportarea la temeiul de drept izvorând din Convenția European a Drepturilor Omului nu constituie o greșeal, nefiind necesar ca sporurile salariale s fie în mod expres garantate printr-un act internațional pentru ca Statul Român s respecte dispozițiile acestuia act.
Aceasta, pentru c sporurile sunt o parte a patrimoniului persoanei, or, patrimoniul constituie una dintre cele mai importante garanții declarate astfel la nivel internațional, dar și prin art.41 al Constituției României.
În ceea ce privește hotrârea prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii a luat în discuție remunerarea diferitelor categorii de salariați, incontestabil aceast soluție statueaz în cauza în care consiliul a fost investit. Aceasta nu înseamn c instanțele judectorești, cercetând legislația aplicabil în cauza de faț, ar putea s nu constate existența discriminrii, atunci când, diferitelor categorii de salariați, le sunt impuse aceleași obligații, crora li se ofer un același echivalent salarial.
Cât despre lipsa comparabilitții situației reclamanților, în calitate de magistrați, cu alte categorii de salariați ai bugetului statului, urmeaz a se observa c, din punctul de vedere al obligației de confidențialitate, tuturor categoriilor cu care își exemplific susținerea recurentul Ministerul Justiției, le este impus aceeași obligație de confidențialitate, indiferent c sunt personal militar, funcționari publici cu statut special, funcționari publici sau personal al aparatului
Soluția la care se raporteaz recurentul privește distincția salarial în funcție de alte criterii cum ar fi studiile, treptele, gradele profesionale, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de munc, or, nu aceste criterii sunt cele care fac obiectul dezbaterii aici, ci obligația de confidențialitate, care atrage un spor distinct, indiferent de studii, treapt și grad profesional, cantitatea și calitatea muncii, condiții de munc etc.
Din acest punct de vedere, situația este una similar atât salariaților despre care face vorbire recurentul Ministerul Justiției, cât și reclamanților fiindu-le impus obligația de confidențialitate, sub sancțiuni disciplinare.
În ceea ce privește cuantumul acestui spor, într-adevr, unele texte de lege prevd un cuantum fix de 15%, în timp ce, alte acte normative prevd procentul de 15%, ca valoare maxim avut în vedere de legiuitor, în acest ultim caz acordarea cuantumului fiind lsat la aprecierea angajatorului. Cum îns, în cazul reclamanților, angajatorul nu și-a îndeplinit respectiva obligație, cuantumul a fost stabilit de ctre instanța de judecat.
Nici în ceea ce privește susținerea c instanța ar fi adugat la lege dup ce a statuat c obligația de confidențialitate nu ar fi una normal, ci una suplimentar, critica nu este fondat.
Aceasta, deoarece hiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat c este atributul instanței de judecat s verifice dac aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judectorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a fcut cu respectarea principiului egalitții cetțenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicat, cu C al egalitții de tratament salarial pentru munc egal instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondat susținerea recurentului în sensul c instanța ar fi intrat în sfera legislativului, adugând la lege.
Faț de toate acestea, urmeaz a se observa c nu exist motive de netemeinicie și nelegalitate din cele invocate de recurenți, recursul urmând a fi respins, în temeiul art.312 Cod procedur civil, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și STATUL ROMÂN-PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-LA DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.316 din 7 aprilie 2008, pronunțat de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 28 mai 2008, la Curtea de APEL PITE ȘTI, Secția civil, pentru cauze privind conflicte de munc și asigurri sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
-,
Grefier,
Red.-/24.06.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
