Drepturi salariale (banesti). Decizia 448/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 448/R-CM
Ședința publică din 28 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, B,-, sector 5 și STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI JUSTIȚIEI-LA DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței civile nr.317 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți, și intimații-pârâți Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal înE.ită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din data de 10.12.2007 reclamanții, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Judecătoriei Horezu,au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se recunoască discriminarea și să fie obligați pârâții să le plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, la art.1 alin.1 începând cu 1.01.2007 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective în trei etape astfel; cu 5 % începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006 pentru reclamanții,; cu 2% (față de nivelul lunii martie 2007) începând cu perioada 01.04.2007 pentru reclamanții,; cu 2% începând cu data de 15 august 2007, față de nivelul lunii martie 2007 pentru reclamanta și de 11% (față de nivelul lunii septembrie 2007) începând cu data de 01.10.2007 pentru reclamanții,; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâți fondurile necesare achitării acestor drepturilor bănești.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin acte normative succesive, respectiv OG6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel, s-a arătat de către reclamanți, s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat doar prin acordarea creșterilor salariale în cauză categoriilor profesionale care au fost exceptate.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, astfel cum a fost modificată și completată.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 115.pr. civ. prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pentru următoarele considerente: în mod netemeinic se face referire la acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale; dispozițiile OG 3/2006 au fost abrogate prin OUG 27/2006; pretențiile reclamanților sunt cu atât mai nefondate cu cât în anul 2006 indemnizațiile magistraților au fost substanțial majorate prin noua grilă de salarizare; reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor; în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000; orice diferență de tratament nu semnifică, automat, încălcarea art. 14 din Convenție, referitor la discriminare.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul dispozițiilor art. 115 cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanții au invocat instituirea unei discriminării în raport cu judecătorii de la instanța supremă și față de alte categorii de personal din sectorul bugetar, însă fiind salarizați în baza unei legi speciale nu pot beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor. A mai arătat că nu solicită aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci urmăresc pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să extindă dispozițiile legale ale actelor normative criticate (OG 10 / 2007; Legea 154 / 1998 ).
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât față de dispozițiile art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000 este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG137/2000.
În timpul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri în baza art. 167 Cod procedură civilă.
Prin sentința nr. 317/7.04.2008, Tribunalul Vâlceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, astfel de 5% (față de nivelul lunii decembrie 2006) începând cu data de 01.01.2007, pentru reclamanții,; de 2% (față de nivelul lunii martie 2007) începând cu perioada 01.04.2007 pentru reclamanții,; cu 2% începând cu data de 15 august 2007, față de nivelul lunii martie 2007 pentru reclamanta și de 11% (față de nivelul lunii septembrie 2007) începând cu data de 01.10.2007 pentru reclamanții, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce pârâților Ministerul Justiției, și Tribunalul Vâlcea fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate anterior.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
În baza dispozițiilor art. 137.pr.civ, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că nu este întemeiată astfel că a respins-
Astfel, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, atribuțiile acestui minister constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție, luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare etc. ceea ce înseamnă că în acțiunea prin care s-a solicitat obligarea sa la alocarea fondurilor bănești necesare plății acestor drepturi, acest pârât are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a constat că este întemeiată față de calitatea de expert în domeniul nediscriminării. În consecință, s-a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea 53/2003, act normativ aplicabil și reclamanților, se prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății, se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul reține că prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 1 din acest act normativ salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și magistraților, motivându-se, printre altele, și prin aceea că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Această apărare nu poate fi primită de vreme ce creșterile salariale prevăzute de Ordonanța 10/2007 se acordă și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică în această categorie intrând Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procurorului general și acestuia.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de dispozițiile art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art. 1 lit. a, b și c din OG 10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art. 20 din legea fundamentală, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Așa fiind, instanța, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Vâlcea să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, astfel cum s-a precizat prin acțiunea introductivă.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat-o întemeiată, din perspectiva dispozițiilor art. 161 pct. 4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Instanța a admis acțiunea și față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pe considerentul că, potrivit art. 10 din Legea 500/2002, privind finanțele publice, acest pârât elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, propunând rectificările corespunzătoare. În consecință, instanța a obligat acest parat să aloce fondurile necesare acordării diferențelor de drepturi salariale arătate mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la rândul său prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
Prin recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se susține că acest recurent nu are calitate procesuală pasivă.
Se susține că între acest recurent și intimații-reclamanți nu există raporturi de muncă, plata salariului și a altor drepturi salariale căzând în sarcina angajatorului, respectiv Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este și Ministerul Justiției, acesta din urmă având atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, Ministerul Justiției nesolicitând deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.3 din nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Recurentul menționează că acesta are atribuții expres prevăzute de lege, respectiv cea de elaborare a proiectelor bugetului și a legii bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și atribuția de a transmite acestea spre adoptare către Parlament.
O altă critică se referă la inadmisibilitatea acțiunii de față, deoarece între părțile în litigiu și Statul Român nu există raporturi de muncă.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile nr.OG3/2006, care au fost abrogate prin nr.OUG27/2006, cu mențiunea că în anul 2006 indemnizațiile magistraților au fost substanțial majorate prin noua grilă de salarizare.
Se susține că în cauză nu poate fi vorba de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu mențiunea că reclamanții nu se încadrează în categoria beneficiarilor majorărilor salariale prevăzute prin nr.OUG24/2000 și Legea nr.154/1998, nr.OG3/2006 prevăzând expres categoriile de funcționari ce beneficiază de majorări salariale în 3 etape, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă din acest punct de vedere, deoarece instanța nu poate să pronunțe o hotărâre judecătorească, prin care să impună legislativului să elaboreze un act normativ, precum și să recunoască drepturile solicitate fără temei legal.
O altă critică vizează lipsa competenței instanței de judecată de a crea, abroga sau modifica dispozițiile unei legi, substituindu-se legiuitorului, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare.
În recursul declarat de Ministerul Justiției și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se arată în primul rând că acest recurent nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății, enumerând principalele funcții și atribuții care revin acestui recurent, potrivit art.3 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
În altă ordine de idei, se susține că Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României, încât recurentul nu are calitate procesuală pasivă, neavând nici o atribuție în domeniul elaborării legilor.
O altă critică se referă la inadmisibilitatea acțiunii de față, prin care se solicită drepturi salariale, altele decât cele stabilite prin lege.
Se arată astfel, că prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială care stă la baza calculării indemnizației de încadrare.
Drept urmare, recurentul consideră că instanța a depășit limitele puterii judecătorești, producându-se o imixtiune în sfera autorității legiuitoare și o încălcare a principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului.
O altă critică, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut existența unui tratament discriminatoriu între reclamanții din cauza de față, judecătorii de la Înalta Curte și celelalte categorii de personal bugetar. Se susține că, începând cu 1 aprilie 2006, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor este reglementată unitar de către nr.OUG27/2006, încât reclamanții nu pot să invoce o discriminare în acest sens.
Curtea, analizând cele două recursuri prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare.
Prima critică vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată urmând aor espinge ca atare, având în vedere calitatea acestui recurent de ordonator principal de credite, acțiunea de față având ca obiect plata unor drepturi salariale, acestuia fiindu-i alocate fonduri bănești de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cu respectarea unei proceduri speciale prevăzute de nr.HG208/2005 și nr.HG83/2005.
A doua critică, formulată de ambii recurenți, vizând imixtiunea în sfera legislativului a instanței de judecată este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea indexărilor doar pentru anumite categorii de salariați bugetari s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr.VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Drept consecință, va fi respinsă ca neîntemeiată și critica vizând inadmisibilitatea acțiunii de față, critică formulată de ambii recurenți, deoarece anterior s-a arătat că instanța nu și-a depășit atribuțiile și nu s-a produs o imixtiune în sfera legislativului.
Pe de altă parte, instanța de fond a considerat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, nu în considerarea existenței unor raporturi de muncă între acesta și reclamanți, ci având în vedere atribuțiile acestuia prevăzute în art.3 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea acestui recurent, care deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite, în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Critica privind reținerea greșită a unui tratament discriminatoriu, formulată de ambii recurenți, este neîntemeiată urmând aor espinge ca atare pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților, Curtea reține că rin p. nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.
Asemenea creșteri salariale, pentru aceleași persoane au fost acordate și prin nr.OG3/2006.
Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate și judecătorilor, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.e(i) din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
recurenții că în speță nu poate fi vorba despre o discriminare, apărare pe care curtea, ca și tribunalul, nu o poate reține.
Trebuie observat în primul rând că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1.personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2.personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
La aceleași 2 categorii de personal se referă și nr.OG3/2006.
Rezultă că cele două acte normative nu au în vedere categoria magistraților.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anii 2006 și 2007 (creșterea coeficienților de salarizare, sporul de vechime etc.) nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare a magistraților nu s-a urmărit un astfel de scop. Prin aceste legi de salarizare s-a urmărit într-adevăr creșterea veniturilor salariale ale magistraților (indemnizații), dar aceste legi sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale neurmate de indexarea salariilor pentru magistrați, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anii 2006 și 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților de la beneficul creșterilor salariale, cu toate că art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000 prevede cerința ca criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, se constată că acesta este nefondat urmând a-l respinge ca atare, reținându-se că acesta are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Pentru aceleași considerente va fi respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii de față, pentru motivele arătate în motivarea recursului declarat de Ministerul Justiției. În plus, se reține faptul că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent pentru considerentele arătate anterior, ci nu cu motivarea existenței unor raporturi de muncă între acest recurent și reclamanți.
La critica privind greșita reținere a discriminării formulată de acest recurent s-a răspuns prin motivarea recursului declarat de Ministerul Justiției, care a formulat aceeași critică, încât considerentele nu vor mai fi reluate.
Față de considerentele expuse, urmează ca instanța să respingă cele două recursuri ca nefondate, cu menținerea sentinței de la fond temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI JUSTIȚIEI-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.317 din 07 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții:, și pârâții Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
//26.06.2008.
Jud.fond.;;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
