Pretentii civile. Speta. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 463/
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector. 5, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M,--3, județul M, și de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M,--3, județul M împotriva sentinței civile nr. 19 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 19/10 ianuarie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, a admis acțiunea reclamanților, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TÂRGUM, Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M și, drept consecință:
- a obligat pârâtul Tribunalul Mureș să efectueze calculul sumelor reprezentând sporul de vechime în muncă pentru fiecare reclamant în parte, în funcție de perioada lucrată și procentele prevăzute de Legea nr. 50/1006;
- a obligat pârâții în solidar, să plătească pentru fiecare reclamant în parte sporul de vechime în muncă neachitat, în procentele prevăzute de Legea nr. 50/1996, aferent perioadelor solicitate, după cum urmează: - 01.01.2001 - 12.03.2007; - 01.05.2006 - 12.03.2007; - 01.09.2006 - 12.03.2007; - 01.09.2006 - 12.03.2007;
- a obligat pârâții în solidar să actualizeze sumele reprezentând sporul de vechime în muncă, cu rata inflație, calculate până la data plății efective;
- a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Mureș și Curtea de APEL TÂRGUM să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin hotărâre;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților solicitate de către reclamanți;
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, este neîntemeiată, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului României cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Mai trebuie specificat și faptul că drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, împreună cu ceilalți pârâți, aceștia fiind obligați concomitent de lege să aprobe sumele datorate. Aceste considerente stau și la obligarea solidară a pârâților la plata drepturilor solicitate de reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, următoarele considerente:
Reclamanții își desfășoară activitatea la Judecătoria Reghin în calitate de magistrați, făcând parte din categoria personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin.2 din acest cod. Totodată, pârâții au obligația legală de a aloca fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale, pe seama reclamanților.
Sporul de vechime în muncă, a fost acordat prin Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, unde la art. 33 erau prevăzute tranșele aferente acestui spor, în funcție de vechimea în muncă a personalului salariat. Ulterior, prin art. 32 din nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "sporul de vechime în muncă" nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, dar, în același timp, nici nu a fost abrogat art. 33 din Legea nr. 50/1996 republicată, care reglementa acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar de specialitate.
În acest sens, este relevant faptul că nr.OG 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 33 din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea magistraților, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33, alin.1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu au fost abrogate, ci s-a înlăturat doar aplicabilitatea lor, aspect care nu afectează însăși existența dreptului, ci realizează mai degrabă o suspendare a exercitării acestuia.
Astfel, se impune a se considera că dispozițiile nr.OG 83/2000 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirea constând în sporul pentru vechime în muncă.
Prezenta cauză este întemeiată pe principiul nediscriminării, statuat în mai multe acte normative, între care și nr.OG 137/2000, care la art. 27 alin.2 prevede că termenul, pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
În acest sens, relevantă este data de 06.07.2006, când prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s- stabilit că neacordarea sporului de vechime magistraților, constituie discriminare în sensul nr.OG 137/2000. În consecință, de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și H, solicitându-se modificarea sentinței, în sensul constatării că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris pentru perioada 01.01.2001 - 01.10.2004.
Prin memoriile de recurs s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani, reglementat de art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost reținută niciuna din cazurile legale de întrerupere a cursului prescripției extinctive, iar prin Hotărârea din 6 iulie 2006 s-a constatat doar caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale care instituiau sporul de vechime pentru alte categorii profesionale decât magistrații.
Prin urmare, s-a apreciat că dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante s-a născut anterior emiterii Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii constând în tratamentul salarial discriminatoriu, valorificarea dreptului la despăgubiri nefiind condiționat de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit nr.OG 137/2000.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând inadmisibilitatea chemării sale în judecată pe considerentul că între părțile din litigiu și acest minister nu există raporturi juridice de muncă.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, sub aspectul prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantei, respectiv pentru pretențiile aferente perioadei 1 ianuarie 2001 - 10 iunie 2004, astfel că vor fi admise pentru considerentele relevate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acesta fiind, conform prevederilor art. 3, raportat la art. 7 din același act normativ - 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune, același termen fiind prevăzut și de art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
De asemenea, dispozițiile art.8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 stabilesc că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar textul art. 12 precizează că în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Cum în cauza dedusă judecății s-a solicitat repararea unui prejudiciu constând din însumarea unor adaosuri salariale, prin urmare este vorba de prestații succesive, dreptul la acțiune s-a născut la data încasării de către reclamanți a fiecărui salariu (diminuat cu sporul de vechime pretins), la aceeași dată fiind cunoscute și persoanele vinovate de producerea pagubei invocate.
În acest context, pretențiile reclamantei sunt prescrise pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 10 iunie 2004, deoarece acțiunea a fost promovată la data de 11 iunie 2007.
Prin urmare, Curtea constată că, sub aspectul examinat, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale anterior enunțate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâților și va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii pretențiilor aferente perioadei menționate ca prescrise.
Nu poate fi primită argumentația primei instanțe, conform căreia termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data adoptării Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, deoarece reclamanții au avut cunoștință de situația discriminatorie creată prin eliminarea sporului de vechime la momentul modificării legii de salarizare, iar valorificarea dreptului la despăgubiri nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
De asemenea, nici Decizia nr. XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a reținut intervenirea vreunei cauze legale de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, astfel că raționamentul primei instanțe este greșit.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acest aspect a fost în mod corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De altfel, aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă și din prevederile art. 42 alin.1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii ca prescrise pretențiilor formulate de reclamanta pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 10 iunie 2004 și menținerii celorlalte dispoziții, ca fiind legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M,--3, județul M și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 19 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată.
Respinge ca prescrise, pentru perioada 01.01.2001 - 10.06.2004, pretențiile formulate de reclamanta.
Menține restul dispozițiilor din hotărârea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 15 aprilie 2008, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.
Tehnored.
2 exemplare
19.05.2008
Jud.fond.;
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
