Pretentii civile. Speta. Decizia 464/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 464
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.763 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l t, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Olt prin sentința civilă nr. 763 din 22 iunie 2009 constatat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt și a obligat pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar începând cu 23.04.2006 și în viitor, actualizat la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Olt să efectueze mențiunile în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art. 137 cod procedură civilă, analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O, s-a apreciat că acest pârât nu este direct plătitor al drepturilor salariale pretinse, iar reclamantele nu se află în raporturi juridice directe cu acesta, raporturi în temeiul cărora acest minister să fie obligat la virarea fondurilor necesare plății.
Pe cale de consecință a fost admisă excepția invocată și respinsă acțiunea față de acest pârât.
Pe fondul cauzei, analizând actele depuse la dosar, instanța a reținut că potrivit art. 13 din OG57/2000, privind salarizarea salariaților, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul consiliului primește spor de confidențialitate de până la 20% calculat la salariul de bază brut.
De asemenea, OG137/2000, în art. 30 alin. 3 prevede că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, personalul primește lunar un spor de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază brut, iar art. 13 din OG123/2003, stipulează că sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 %, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În același sens sunt și prevederile art. 13 din OG10/2007.
Față de reglementările legale menționate și față de obligația de confidențialitate impusă prin lege și reclamantelor de față, în calitate de asistenți judiciari, această obligație legală trebuie să fie însoțită și de dreptul la sporul de confidențialitate.
Potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4alin. 1din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic al magistraților, precum și art. 78 alin. 1 și Legea nr. 567/2004, art. 9 din Codul deontologic și art. 2 din Legea 677/2001, precum și art. 18 lit. c din Legea 108/1999 reclamanților li se impune obligația profesională imperativă de confidențialitate.
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar ca toate celelalte categorii socioprofesionale enumerate anterior, cărora li s-a stabilit prin lege obligația de confidențialitate dar și dreptul corelativ constând în acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru a nu exista o diferențiere cu caracter discriminator este necesară acordarea sporului de confidențialitate având în vedere principiul egalității de tratament în salarizare.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât este interzisă orice discriminare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 3 Codul muncii, potrivit cărora pentru muncă egală există și dreptul la un salariu egal iar potrivit art. 6 și 16 din Constituția României, se reglementează egalitatea între cetățeni prin excluderea discriminării, principii ce guvernează materia drepturilor omului conform
În același sens există și dispozițiile Directivei Consiliului Europei 2000/78/CE/21.11.2000 pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, interzicând orice fel de discriminare inclusiv în materia salarizării.
Atâta timp cât există obligația de confidențialitate, reclamantele sunt prejudiciate de tratamentul mai puțin favorabil și discriminatoriu în condițiile în care acestora nu li se acordă dreptul ce însoțește obligația principală.
Ca atare, instituind obligația sinalagmatică profesional, de confidențialitate în sarcina unei categorii profesionale, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, pe cale de analogie a legii.
Acordarea acestor sporuri solicitate nu poate fi confundată cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 02.07.2008 s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor care efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, aplicat la salariul de bază.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr. 46 din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate, iar în prezent nu s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor deciziei.
Față de considerentele de mai sus, a fost admisă acțiunea formulată și obligați pârâții Tribunalul O l t, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23.04.2006,raportat la data introducerii cererii,conform art.283 alin.2 codul muncii și în viitor, sume actualizate la data plății efective potrivit dispozițiilor art. 1082 Cod civil, raportat la art.161 alin.4 din Legea 53/2003 și art. 1088 Cod civil.
Pârâtul Tribunalul Olta fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, potrivit art.1 din Decretul nr.92/1976.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe disp.art.304 pct.4 și pct.9 pr.civ. recurentul a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând reclamanților dreptul la sporul de confidențialitate de 15%, iar pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege.
În acest sens, recurentul a invocat deciziile nr.818/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
Față de aceste motive, consideră recurentul că instanța de fond trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea prin care se solicită alte drepturi decât cele prevăzute de lege sau acțiunea prin care se cere în realitate completarea unor acte normative.
În al doilea motiv de recurs, s-a criticat sentința pe considerentul că sentința ar fi lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond ar fi trebuit să constate că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă și să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale din care fac parte intimații reclamanți.
În acest sens, recurentul a susținut că, în afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, iar când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate pentru magistrați sau asistenții judiciari nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, neputând fi aplicat în lipsa unui text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Conform unei ultimi critici, recurentul a invocat faptul că instanța de fond nu putea aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între intimații reclamanți și pârâți și pentru viitor cum de altfel nu se putea pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, astfel că se impunea respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în viitor, luând în considerare faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
Intimatele reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere practica judiciară în materie și decizia nr.46/15.1.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție,prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Or, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale din care fac parte intimatele reclamante îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor. În aceeași situație juridică se află și asistenții judiciari cărora, potrivit art.111 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, li se aplică dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor, revenindu-le deci inclusiv obligația de confidențialitate.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii, în condițiile în care că aceasta a ținut cont de caracterul obligatoriu pentru instanțele judecătorești al deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recursul în interesul legii.
Cât privește ultimul motiv de recurs, Curtea reține că prin obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% și în viitor, instanța de fond a avut în vedere recunoașterea dreptului la acest spor și după data pronunțării hotărârii, dar evident că efectele juridice ale acestei hotărâri se produc doar atât timp cât subzistă aceeași situația juridică și se mențin ale aceleași raporturi juridice între reclamante și pârâtele obligate în raportul juridic dedus judecății.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.763 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice O, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul O l t, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. -
04.02.2010
Jud.fond /
Președinte:Florența Carmen CojocaruJudecători:Florența Carmen Cojocaru, Marin Covei, Lucian
