Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 461/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 461
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr.1812 din 18 martie 2009 și a sentinței civile nr.2746 din 03 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă și avocat pentru intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursurilor, conform motivelor invocate în scris.
Avocat pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursurilor, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr.1812 din 18 martie 2009 Tribunalul Gorja respins excepția prescripția dreptului material la acțiune invocată de intimata ul Energetic
A admis acțiunea formulată de petenții, a obligat intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând primă de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă conform art.123 din CCM la nivel de ramură pentru perioada 2005-2007, iar pentru anul 2008 diferențele între suma acordată de 1000 lei și cea cuvenită, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat intimata la plata către petenți a contravalorii cotei anuale de energie electrică pentru consumul casnic, respectiv 3600 kw/h/salariat pentru octombrie-decembrie 2007, actualizată la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției tribunalul a respins-o, întrucât termenul de prescripție este de 3 ani, conform disp. art. 283 lit. c din Codul Muncii și acesta se calculează de la data nașterii dreptului la acțiune.
În situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, cum este cazul de față, respectiv dreptul la prima de vacanță și dreptul la cota anuală de energie electrică pentru consumul casnic, se va face aplicarea disp.art.283 lit.c din Codul Muncii.
În consecință, art. 283 lit. c din Codul Muncii nu prevede faptul că termenul de prescripție de 3 ani ar avea în vedere numai plata unor drepturi salariale, ce fac obiectul contractelor individuale de muncă, cum susține intimata, deoarece legiuitorul se refera la obiectul conflictului individual de muncă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la prescripția drepturilor salariale prin decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005 în sensul că: "Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ".
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a încetat să mai fie prevăzut doar după trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege."
Conform art. 5 din.168/1999 conflictele de drepturi sunt definite ca fiind conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă, care sunt conflicte referitoare al drepturile salariaților.
De asemenea în art.67 din aceeași lege se arată: conflictele în legătură cu executarea contractelor individuale de muncă și a contractelor colective de muncă sunt conflicte de drepturi.
Au fost încălcate dispozițiile art. 238. care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
Din anul 2005 și până la data introducerii acțiunii de față unitatea intimată nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art.3 din. 130/1996, privind inițiativa negocierii ce aparține patronului cu privire la cele două drepturi solicitate de petenți, astfel că procesul verbal încheiat la 3.09.2007 s-a întocmit cu ocazia întrunirii comisiei de negociere a CCM,în vederea negocierii celor 4 puncte ce au fost prezentate mai sus și la solicitarea sindicatelor în comisia paritară a cărei ședință a avut loc la data de 10 iulie 2007.
De altfel, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin cele două drepturi prev. de art. 186 al. 1 și art. 123 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005,2006 și 2007,încălcându-se astfel disp. art. 8 din. 130/1996 și în consecință instanța constată, conform disp. art. 24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
A fost înlăturată afirmația intimatei în sensul că cele două drepturi solicitate de petenți ar fi fost incluse în salariul de bază, deoarece o astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă convenția în forma scrisă între angajator și salariați,prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform disp. art. 236.muncii.
În al treilea rând s-ar încălca dispozițiile titlului IV din muncii privind salarizarea, respectiv art.154 care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar disp.art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile,precum și alte adaosuri; astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, de funcția ocupată și de calificarea acestuia, în funcție de studiile urmate.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În al patrulea rând intimatul pentru anii 2005,2006 și 2007 încheiat câte un act adițional, în care s-a stabilit salariul de bază brut, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent, în cazul de față spor de vechime și fidelitate; precum și sporuri cu caracter nepermanent, precum și alte drepturi de personal, alocația de cărbune, tichete de masă, transport gratuit, tichete cadou în baza 193/2006 și prima de vacanță în cursul anului 2008, conform art. 142 al. 4 din CCM la nivel de unitate, în care s-a stabilit o sumă fixă de 1000 lei, sumă inferioară celei stabilite prin art. 123 din CCM la nivel de ramură, respectiv 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă și care este lovită de nulitatea absolută, în raport de disp. art. 24 din leg. 130/1996.
Intimatul în întâmpinarea sa a arătat că: "de altfel atât contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național cât și cel încheiat la nivel de ramură interzic reducerea drepturilor câștigate de salariați de la un an la altul. Astfel că, în situația în care o anumită categorie de drepturi s-au acordat în baza unui contract încheiat la un moment dat, negocierile pentru contractul încheiat în perioada următoare de valabilitate vor avea ca bază drepturile salariale deja câștigate, reducerea acestor drepturi nefiind posibilă."
În raport de aceste considerente și având în vedere disp. art. 74 și urm. din Legea 168/1999, instanța a admis cererea, în sensul obligării intimatei la plata celor două drepturi, fără determinarea sumei efective, întrucât în cauza de față este vorba de un drept bănesc determinabil, care va putea fi determinat cu ocazia executării de bună voie a titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât reprezentantul reclamantei menționează că nu poate specifica cu exactitate cuantumul drepturilor salariale, această obligație fiind în sarcina pârâtei și care o poate calcula prin intermediul compartimentului salarizare din cadrul direcției economice.
La data de 06.05.2009, reclamanții au formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.1812/18.03.2009, motivând că prin această hotărâre instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere din precizarea la acțiune formulată pentru termenul din 04.12.2008 (primul termen de judecată), privind plata drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anii 2005, 2006 și 2007.
Prin sentința civilă nr.2746/03.06.2009, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamanți și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.1812/18.03.2009, în sensul că a admis acțiunea u precizarea ulterioară și na obligat intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze, pentru anii 2005, 2006 și 2007, sume reactualizate la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.176 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze pe anul 2005 - 2007,cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.".
S-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul Muncii care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
De aemenea, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pe anul 2006, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Împotriva ambelor sentințe a declarat recurs pârâta SC Energetic SA, criticându-le pentru nelegalitate.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.1812/18.03.2003, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plata primelor de vacanță, motivând că potrivit art.124 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, prelungit prin acte adiționale " indemnizația de concediu și prima de vacanță se plătesc, de regulă, la cererea salariatului înainte de plecarea în concediu", iar în raport de data efectuării de către reclamant a concediului de odihnă ( 15 zile CO în luna martie 2005, a efectuat 21 zile CO în luna octombrie 2005 și 15 zile CO în martie 2005) și în raport de prevederile art.7 din Decretul 157/1958 conform căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, cererea reclamanților de acordare primei de concediu este prescrisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a arătat că în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, în urma negocierilor dintre partenerii sociali, nu au fost stabilite clauze referitoare la prima de vacanță pe anii 2005-2008, aprovizionarea toamnă-iarnă 2005-2008 și plata adaosului de salariu reprezentând contravaloarea unei cote anuale de energie electrică pentru consumul casnic, respectiv 300 kw/lună pe anii 2005-2007.
A menționat recurentul că pentru anul 2008, reclamanții au beneficiat de prima de vacanță în cuantum de 1.000 de lei/persoană conform adresei nr.143/07.01.2009, că în perioada 2005-2007, reclamanții nu a beneficiat de sume reprezentând contravaloarea unei cote anuale de energie electrică pentru consumul casnic, întrucât acest drept s-a acordat prin CCM la nivel de societate începând cu anul 2008, cota de energie fiind stabilită la 240 kw/lună din luna martie a acestui an, prevederea regăsindu-se în actul adițional nr.3 înregistrat la G sunb nr.1408 la CCM 2007-2008, astfel că instanța de fond a obligat, în mod greșit, societate la plata contravalorii cotei anuale, neavând un cuantum determinat prin acordul părților.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței nbr.1746/03.06.2009, recurentul a susținut că nu există o clauză expresă în contractele colective la nivel de unitate pentru anii 2005-2007 referitoare la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă, condiții în care nu ar putea fi obligată societatea la ceea ce nu și-a sumat, în caz contrar încălcându-se principiul libertății de voință.
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plata primei de vacanță pe anul 2005, invocată la instanța de fond și reiterată în recurs, Curtea reține că, potrivit art.124 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze "indemnizația de concediu și prima de vacanță se plătesc de regulă, la cererea salariatului înainte de plecarea în concediu".
Prin urmare, art.124 instituie o regulă privind plata primei de vacanță înainte de plecarea în concediu de odihnă, dar numai în condițiile formulării de către salariat a unei cereri în acest sens ( concluzie ce se desprinde din formularea " de regulă, la cererea salariatului înainte de plecarea în concediu"), în caz contrar plata primei de vacanță putându-se realiza până la sfârșitul anului, întrucât acesta este intervalul în care poate fi efectuat de către salariat integral concediul de odihnă conform art.141.
În cauză, recurentul nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că reclamanții ar fi solicitat plata primei de vacanță înainte plecării în concediu de odihnă, după cum nu au depus nici dovezi în sensul efectuării de către reclamanți a concediului la datele menționate în motivele de recurs - 15 zile CO în luna martie 2005, 21 zile CO în luna octombrie 2005 și 15 zile CO în martie 2005, astfel că nu se poate reține că dreptul la acțiune s-a născut la aceste date și, prin urmare, nici faptul că termenul de prescripție a început că curgă de la aceste date.
Față de aceste considerente, Curtea urmează a reține că până la data promovării de către reclamanți a acțiunii - 17.11.2008, nu se împlinise termenul de prescripție în ceea ce privește plata primei de vacanță pe anul 2005, motiv pentru care va respinge excepția prescripției.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.123 din contractul colectiv de munca înregistrat sub nr. 53346/06/25.04.2000 din contract colectiv de munca la nivel de ramura energie, termica, petrol, gaze, cu modificările si prelungirile ulterioare aduse prin acte adiționale nr.1/2001, nr. 2/2002, nr. 3/2003, nr. 4/2003, nr.5/2004, nr.6/2005, pe lângă indemnizația aferenta concediului de odihna salariații vor primi o prima de vacanta de minimum 75% din indemnizația bruta de concediu de odihna, astfel încât acest ajutor in valoare sa nu reprezinte mai puțin de 75% din indemnizația de concediu in valoare.
Potrivit art. 124 din contract, indemnizația de concediu de odihna si prima de vacanta se plătesc, de regula, la cererea salariatului, înainte de plecarea in concediu.
Aceleași prevederi au fost preluate si in contractul colectiv de munca nr. 288/02 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prelungit in 2007 prin actul aditional nr.1.
Potrivit rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 30 (1) din lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Apărarea unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.
Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva, astfel că salariaților li se cuvenea plata drepturilor prevăzute de art. 123 și art. 176 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
De asemenea, nu poate fi primită critica conform căreia reclamanții au primit prima de vacanță pe anul 2008, la nivelul sumei de 1.000 de lei, conform mențiunilor din adresa nr.143/07.01.2009, întrucât instanța de fond a acordat reclamanților prima de vacanță pe anii 2005 -2007, în baza prevederilor CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze și a efectelor acestuia conform art.11 din Legea nr.130/1996, iar în ceea ce privește anul 2008, pârâtul a fost obligată doar la plata diferenței dintre prima de vacanță în cunatum de 75% din indemnizația brută cuvenită conform art.123 din CCM la nivel de ramură și suma de 1.000 de lei plătită de societate.
În acest sens, trebuie avute în vedere disp.art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 conform cărora "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", astfel că în mod corect a stabilit instanța de fond că suma de 1.000 de lei achitată reclamanților ca prima de vacanță pe anul 2008 este în cuantum inferior celui stipulat în CCM la nivel de ramură, de 75% din indemnizația brută cuvenită și temeinic a obligat pârâta la plata difernței.
În ceea ce privește acordarea cotei anuale de energie electrică pentru consumul casnic, se constată că instanța numai pe perioada octombrie-decembrie 2007, la nivelul de 3.600 kw/an de salariat sau 300 kw/lună, stabilit conform procesului-verbal de negociere din 03.09.2007. Acordarea acestui drept este corectă din moment ce dreptul este prevăzut în art.186 alin.1 din CCM la nivel de ramură, prevedri obligatorii conform art.11 din Legea nr.130/1996, iar în urma negocierii conform procesului-verbal menționat, a fost și determinat cuantumul său. Pe perioada anterioară lunii octombrie 2007, când cuantumul acestui drept salarial nu a fost stabilit în urma unei negocieri între partenerii sociali, contravaloarea energiei electrice pentru consumul casnic nu a fost acordată, iar plata acesteia pe anul 2008 nu a fost vizată de prmovarea acțiunii, pentru ca instanța să se raporteze la valoarea de 240 kw/h/lună de salariat astfel cum a fost stabilită cota de nergie electrică cuvenită salariaților conform actului adițional nr.3 la CCM 2007-2008.
Referitor la recursul pârâtei cu privire la acordarea suplimentării salariale constând în aprovizionarea toamnă-iarnă pe anii 2005-2007, prin sentința civilă nr.2746/03.06.2009, Curtea reține că și acesta este neîntemeiat.
Prin contractul colectiv de muncă nr. 288/02din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 prelungit succesiv prin acte adiționale până în anul 200, fost negociat și stabilit dreptul invocat de reclamant, astfel:
Art. 176 - (1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea uncuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În mod corect instanța de fond a reținut obligativitatea executării obligațiilor asumate prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramură, având în vedere prevedrile art.11 alin.1 și 30 alin.1 din Legea nr.130/1996.
Pentru argumentele expuse anterior, decurgând din efectele CCM la nivel de ramură, conform art.11 din Legea nr.130/1996, nici în acest caz nu poate fi primită apărarea unității recurente în sensul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.
Lipsa unor prevederi similare în contractul colectiv de muncă nu înlătură în nici un caz obligația ce îi revine angajatorului în executarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, astfel încât în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. le va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr.1812 din 18 martie 2009 și a sentinței civile nr.2746 din 03 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții,.
Obligă recurenta la 750 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-
16.02.2010
Jud.fond /
Președinte:Florența Carmen CojocaruJudecători:Florența Carmen Cojocaru, Marin Covei, Lucian
