Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 462/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 462
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC Energetic SA, împotriva sentinței civile nr.1942 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții -, - E, S, D, T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâtă și avocat pentru intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentantul recurentei pârâte, consilier juridic depune la dosarul cauzei acte în susținerea recursului, împreună cu copii ale carnetelor de muncă și fluturași de salariu.
Constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Reprezentantul recurentei pârâte, consilier juridic, solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.
Arată că în contractele colective de muncă nivel de unitate pentru anul 2006, nu există nici o clauză expresă privind obligativitatea plății primelor de vacanță iar ulterior drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază.
Reprezentantul intimaților reclamanți, avocat, solicită respingerea recursului arătând că drepturile solicitate nu au fost incluse în salariul de bază, așa după cum rezultă și din actele depuse, ele nefiind evidențiate nici în carnetele de muncă și nici în fluturașii de salariu. Mai mult, această includere a primei de vacanță în salariul de bază ar fi contrară legii.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1942 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimata SC Energetic SA.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții -, - E, S, D, T, în contradictoriu cu intimatul Energetic ",
A fost obligată intimata la plata către petenți a contravalorii primei de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă pe perioada 2005-2006, sume actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
fost obligată intimata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției prescripției parțiale acțiunii, instanța a respins-o în raport de art. 124 alin. 1 din CCM la nivel de ramură care prevede că "indemnizația de concediu de odihnă și prima de vacanță se plătesc, de regulă, la cererea salariatului, înainte de plecarea în concediu".
Prevederea nefiind imperativă, dă posibilitatea salariatului să solicite atât indemnizația de concediu cât și prima de vacanță până la sfârșitul anului în curs, astfel că acțiunea a fost formulată în interiorul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul Muncii, care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.
De altfel, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.123 din CCM la nivel de ramură pe anul 2005, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.
Nu s-a putut reține afirmația intimatei în sensul că drepturile solicitate de reclamantă în numele membrilor ei ar fi fost incluse în salariul de bază, deoarece o astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă convenția în forma scrisă între angajator și salariați, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154. care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri; astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, de funcția ocupată și de calificarea acestuia, în funcție de studiile urmate.
În art. 159 din se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Energetic criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, s-a susținut că potrivit art. 7 din 167/1958 prescripția începe sa curgă de la data nașterii dreptului la acțiune sau a dreptului de a cere executarea.
Or, fata de data efectuării concediului de odihna de către reclamanți -2005- si de prevederile art. 124 din contract colectiv de munca, care instituie regula acordării primei de vacanta înainte de plecarea in concediu, acțiunea apare ca tardiva.
Pe fond se arata ca prima de vacanta a fost introdusa, începând cu anul 2005, in salariul de baza in concordanta cu art. 137 contractului colectiv de munca la nivel de ramura.
Ca urmare au fost încheiate contracte colective de munca la nivel de unitate, care au putere de lege, aducându-se la îndeplinire clauzele contractuale.
Recursul declarat de societatea comercială pârâtă este nefondat.
Prin urmare nu exista o clauza in contractele colective de munca la nivel de unitate referitoare la prima de vacanta.
Sunt neîntemeiate motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, singura apărare a unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.
Argumentele sunt neîntemeiate deoarece, in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva.
In raport și de obligativitatea executării drepturilor si obligațiilor cuprinse in contractele colective, Curtea constata ca in mod neîntemeiat unitatea recurenta nu a acordat primele de vacanta salariaților reclamanți, motivele de recurs fiind neîntemeiate si sub acest aspect, recursul urmând a fi respins.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată:
Cu privire la modalitatea de soluționare excepției prescripției parțiale a acțiunii pentru anul 2005, Curtea retine că, în mod corect a fost respinsă această excepție, reținându-se că, din modul de redactare art. 124 alin. 1 din CCM la nivel de ramură se desprinde ideea că obligația de plată a primei de vacanță înainte de plecarea în concediu nu este una imperativă.
Cu alte cuvinte, plata primei de vacanță se poate realiza și ulterior efectuării concediului de odihnă, iar data plecării în concediu nu reprezintă momentul nașterii dreptului de creanță al salariatului.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei:
Potrivit art.123 din contractul colectiv de munca înregistrat sub nr. 53346/06/25.04.2000 din contract colectiv de munca la nivel de ramura energie, termica, petrol, gaze, cu modificările si prelungirile ulterioare aduse prin acte adiționale nr.1/2001, nr. 2/2002, nr. 3/2003, nr. 4/2003, nr.5/2004, nr.6/2005, pe langa indemnizația aferenta concediului de odihna salariații vor primi o prima de vacanta de minimum 75% din indemnizația bruta de concediu de odihna, astfel incat acest ajutor in valoare sa nu reprezinte mai puțin de 75% din indemnizația de concediu in valoare.
Potrivit art. 124 din contract, indemnizația de concediu de odihna si prima de vacanta se plătesc, de regula, la cererea salariatului, înainte de plecarea in concediu.
Aceleași prevederi au fost preluate si in contractul colectiv de munca nr. 288/02 din 15 februarie 2006 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, prelungit in 2007 prin actul aditional nr.1.
Potrivit rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 30 (1) din lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Apărarea unitații recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, ca urmare a includerii dreptului respectiv in salariul de baza si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.
Potrivit art. 163 din Codul Muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor sau dispoziții evidențiate în carnetele de muncă, care sa ateste susținerile privind includerea in salariul de baza a dreptului, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.
Societatea pârâtă nu a înțeles să depună la dosarul cauzei dovezi cu privire la modul în care a înțeles să-și execute obligația asumată, fie prin plata distinctă a dreptului în discuție, fie în maniera susținută în apărare, aceea a introducerii acestor sume în salariul de bază. Mai mult, pârâta s-a mărginit să susțină în apărarea sa ideea generică a includerii acestor drepturi în salariu începând cu anul 2005, fără însă a justifica în concret, pentru cazul reclamantului, modul cum s-a realizat acest lucru și dacă în drepturile salariale au fost incluse efectiv aceste sume.
Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul Muncii.
In aceste condiii in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unitatilor ce desfăsoară activitate in ramura respectiva.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.312 al.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC Energetic SA, împotriva sentinței civile nr.1942 din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții -, - E, S, D, T.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.02.2010
Jud.fond /
Președinte:Florența Carmen CojocaruJudecători:Florența Carmen Cojocaru, Marin Covei, Lucian
