Pretentii civile. Speta. Decizia 482/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.482/R-CM
Ședința publică din 11 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, cu sediul în B, Bulevardul, nr.14, sector 5, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cu sediul în B,--81, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, cu sediul procedural ales la DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.342 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, în baza delegației de la dosar, pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP V, lipsind recurenții-pârâți MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, intimații-reclamanți, și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP V, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP V, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificare în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, acesta neputând fi obligat să aloce despăgubirile solicitate, deoarece ordonatorul principal de credite, respectiv MINISTERUL PUBLIC, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune.
Cu privire la celelalte recursuri formulate în cauză, arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția civilă - conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 4394/90/2.11.2007 reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumelor reprezentând stimulente financiare neacordate în luna decembrie 2005 prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, în cuantum de 1700 lei, precum și actualizarea acestei sume cu indicele de inflație până la data executării sentinței.
În motivarea acțiunii s-a susținut că în anul 2005 reclamanții au desfășurat activitate ca procurori în cadrul - Serviciul Teritorial Pitești.
S-a susținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 a fost aprobat un fond de stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în cuantum de 1700 lei.
Prin hotărârea nr. 15/23.01.2006 a s-a constat că existența unei discriminări indirecte, potrivit art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar unei categorii de magistrați.
S-a susținut că acest tratament a fost de natură a aduce atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor și procurorilor cu vechime mai mare de 3 ani, situație față de care prejudiciul suferit nu poate fi înlăturat decât prin acordarea de despăgubiri în cuantumul solicitat.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând următoarele apărări:
Sub un prim aspect s-a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție pentru următoarele considerente:
Despăgubirile solicitate de reclamanți se întemeiază pe dispozițiile art. 27 alin. 1 și nu pe dispozițiile art. 21 cum greșit au indicat aceștia în acțiune, dispoziții cuprinse în OG nr. 137/2000, precum și pe hotărârea nr. 15/23.01.2006 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a susținut că procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii cu o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani nu au beneficiat de Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, deoarece prin dispozițiile art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 s-a prevăzut că bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Astfel, Ministerul Justiției nu putea dispune decât pentru instanțele judecătorești, deoarece administrează numai bugetul acestora, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției și Direcția Națională Anticorupție având bugete distincte, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 1, ar. 131 alin. 3 din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, reclamanții, foști angajați ai Direcției Naționale Anticorupție sunt în imposibilitatea de a solicita o astfel de primă financiară acordată doar din bugetul Ministerului Justiției.
Față de excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivarea întâmpinării acest pârât a susținut că drepturile salariale sunt în sarcina angajatorului și orice culpă pentru neachitarea acestora îi revine lui, între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor neexistând un raport juridic de muncă în temeiul căruia să se poată solicita obligarea acestui minister la plata unor pretinse drepturi salariale.
S-a susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, ca și MINISTERUL PUBLIC, primul neputând fi obligat la plata salariilor sau drepturilor salariale pentru angajații altor instituții, respectiv ministere, deoarece atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamanților revine Ministerului Public.
S-a invocat, de asemenea, prin întâmpinare, faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții expres prevăzute de lege în raport de care nu se poate reține în sarcina lui obligația de a plăti reclamanților drepturile bănești solicitate prin acțiune.
Pe fondul cauzei, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru considerentul că este inadmisibil ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să impună legislativului să elaboreze un act normativ prin care să se recunoască drepturile solicitate.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat următoarele apărări:
Sub un prim aspect s-a invocat excepția privind necompetența de soluționare a instanței, avându-se în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anulării situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Drept urmare, s-a susținut că textul de lege menționat stabilește competența judecătoriei în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 137/2000, situație față de care s-a cerut declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm.
S-a invocat, de asemenea, prin întâmpinare, excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție având în vedere faptul că ordinul la care se face referire prin acțiunea reclamanților este emis de către Ministerul Justiției și nu de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Mai mult, Ministerul Justiției, prin ministrul justiției - în calitatea sa de ordonator principal de credite - are atribuții de dispoziție și gestionare doar asupra bugetului propriu și al instanțelor subordonate, nu și asupra bugetului altor ordonatori principali de credite, în speță MINISTERUL PUBLIC.
Asupra fondului cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru următoarele motive:
Nu poate exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în baza acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, de o persoană aflată în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective. Or, în cazul de față, Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu are forța probantă a unui act normativ și este un veritabil act administrativ emis de un ordonator principal de credite.
În ceea ce privește hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, pârâtul MINISTERUL PUBLICa solicitat ca instanța să constate că nu există nici o prevedere legală care să acorde acestor hotărâri statutul de izvor de drept, ele putând avea doar caracter orientativ, în măsura în care se bazează pe argumente temeinice, logice și legale.
S-a susținut că pentru perioada la care fac referire reclamanții, actul normativ în baza căruia s-au acordat respectivele stimulente era OUG nr. 177/2002 în cuprinsul căreia se regăsesc doar două texte de lege prin care se reglementează acordarea unor premii și constituirea unui fond de premiere în anumite condiții specifice.
Astfel, potrivit art. 22 din OUG nr. 177/2002, în cazul în care ordonatorul principal de credite bugetare realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, acesta poate acorda premii în cursul anului în limita a 5% din fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, personalului care asigură realizarea activități de revenea posturilor din care au revenit economiile.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 23 din același act normativ, Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pot constitui un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli ale fiecărei unități, iar din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase.
În aceste condiții, fiind vorba despre o posibilitate acordată ordonatorului principal de credite - fie el MINISTERUL PUBLIC, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii - este evident că nu s-a produs nici o discriminare reclamanților.
A susținut că acordarea unor astfel de premii doar unei categorii de judecători sau procurori este discriminatorie este similar cu a susține că acordarea salariului de merit doar salariaților meritoși est, la rândul ei, discriminatorie deoarece acest salariu ar trebui acordat tuturor salariaților.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor prin care a solicitat ca, în situația în care se va admite acțiunea, să fie obligat chematul în garanție să includă pe anul 2007 sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în susținerea căreia a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 16-20 din OG nr. 137/2000, este instituție abilitată și învestită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile reglementate prin actul normativ menționat.
În această situație, nu poate fi citat în calitate de pârât.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La dosar a fost depusă copia hotărârii nr. 15/23.01.2006 a.
Prin sentința civilă nr.342 din 8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlceas -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție, a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu respingerea excepției de necompetență materială.
Au fost obligați pârâții Direcția Națională Anticorupție, și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, să plătească reclamanților și, în cuantum de 1700 lei actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă și integrală a sumei menționate.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce celor doi pârâți mai sus menționați sumele necesare efectuării plăților și a fost respinsă acțiunea împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului pricinii.
Excepția privind necompetența materială fiind prioritară, tribunalul s-a pronunțat cu precădere asupra acesteia.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr.137/2000, respectiv pe dispozițiile art. 21, din actul normativ menționat, în raport de care tribunalul a reținut că, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Atunci când s-a făcut referire la dreptul comun, nu s-a avut în vedere că ar aparține competența materială doar judecătoriilor, ca instanțe cu plenitudine de competentă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, ci, prin dreptul comun, s-a înțeles că este deschisă calea de a se sesiza instanța competentă material cu privire la exercitarea fiecăruia dintre drepturile pentru care prin OG nr. 137/2000 s-a prevăzut că se pot produce situații care să genereze discriminarea.
Astfel, prin secțiunile OG nr. 137/2000 s-au prevăzut domeniile în care pot apărea situații discriminatorii, iar în raport de aceste domenii, apariția unei situații generatoare de discriminare atrage competența materială de soluționare a unor instanțe diferite, astfel încât dreptul comun la care se referă legea privește dreptul comun în materie pentru fiecare situație discriminatorie distinctă.
Având în vedere că în cauza de față obiectul litigiului vizează o discriminare de natură salarială care s-a născut ca urmare a raporturilor de muncă ale reclamanților, competența materială în primă instanță aparține tribunalului potrivit dispozițiilor art. 2, pct. 1 lit. c Cod procedură civilă, prin care s-a instituit plenitudinea de competență a acestei instanțe în ceea ce privește conflictele de muncă.
Astfel fiind, reținând propria competență, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a respins excepția de necompetență materială invocată în cauză, reținând pricina spre soluționare.
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a, tribunalul a constat că, pentru existența calității procesule pasive este necesar ca între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății trebuie să existe identitate.
Având în vedere faptul că în raportul juridic dedus judecății pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate fi ținut obligat să plătească reclamanților drepturile salariale care formează obiectul pricinii, ci el are doar calitatea de monitor al cauzelor privind discriminarea, iar în temeiul dispozițiilor art. 21 al 3 din OG nr. 137/2000 judecarea cauzelor privind discriminarea are loc cu citarea obligatorie a Consiliului, a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și respinsă acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Naționale Anticorupție, pentru aceleași considerente ca și cele care vizează identitatea dintre persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății, precum și față de împrejurarea că reclamanții au desfășurat pentru perioada dedusă judecății activitate în cadrul acestei direcții care a reprezentat ordonatorul de credite în raport cu reclamanții, tribunalul a reținut că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, situație față de care a fost respinsă excepția invocată sub acest aspect.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a reținut că acest minister, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, are printre alte atribuții și pe acelea privitoare la pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate, acest minister are calitate procesuală pasivă, respingându-se excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Cât privește Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție el are calitatea de ordonator principal de credite și în această calitate răspunde de efectuarea plăților drepturilor salariale pentru toți angajații din subordinea sa, repartizând ordonatorilor secundari și terțiari de credite sumele de bani cu destinația de drepturi salariale.
Astfel fiind, și acest pârât are calitate procesuală pasivă, situație față de care se a fost respinsă excepția pe care a invocat-o sub acest aspect.
Sub aspectul fondului cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 a fost aprobat un fond de stimulente financiare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, care au o vechime în profesie de până la 3 ani, în cuantum de 1700 lei.
Ulterior emiterii acestui ordin, prin hotărârea nr. 15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constat existența unei discriminări indirecte potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin.3, art. 19 alin. 4 din OG nr. 137/2000.
Hotărârea menționată nu constituie izvor de drept, însă ea nu poate fi ignorată de către instanță deoarece prin ea s-a constat existența unor fapte care constituie acte de discriminare, potrivit art. 2 al. 1 și 2, art. 6 lit. c din OG nr. 137/2000, în raport cu categoria profesională a magistraților, fără să se facă distincție dacă aceștia au calitatea de judecători ori procurori.
Tribunalul a constat că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 s-au acordat stimulente financiare doar unei categorii socio-profesionale, cea a judecătorilor cu o vechime în profesie de până la 3 ani, ceea ce conduce la excluderea altei categorii de magistrați, cu o vechime în profesie de peste 3 ani de la primirea unor astfel de stimulente.
Tratamentul diferențiat care rezulta din ordin că se aplică neunitar judecătorilor afectează în egală măsură și cealaltă categorie de magistrați, cea a procurorilor, iar din acest punct de vedere tratamentul diferențiat este de natură să aducă atingere folosinței drepturilor economice a tuturor categoriilor de magistrați cu o vechime în profesie mai mare de 3 ani.
Criteriul de acordarea a unor stimulente din perspectiva existenței unei vechimi în profesie nu este reglementat nici prin actualul act normativ de salarizare a magistraților și nu era reglementat nici prin dispozițiile OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative prin care s-a prevăzut, de pildă, în ceea ce privește premiile anuale, că acestea nu se acordă (ca o măsură restrictivă) persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție din cauze imputabilelor.
În condițiile în care măsurile restrictive privesc o conduită culpabilă a persoanelor din categoria magistraților pentru care nu se poate acorda o premiere, pentru identitate de rațiune, a aprecia că un stimulent financiar nu se poate acorda pentru alte criterii decât cele privind conduita culpabilă ar conduce la crearea unei situații discriminatorii între diferitele categorii de magistrați.
Având în vedere considerentele menționate, tribunalul a constat că reclamanții au fost supuși unei situații discriminatorii și că, potrivit dispozițiilor art. 21 din OG nr. 137/2000 ei sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubirea prevăzută de textul de lege susmenționat.
Drept urmare a fost admisă acțiunea, cu obligarea pârâților: Direcția Națională Anticorupție și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamanților în cuantum de 1700 lei prevăzute de Ordinul Ministrului Justiție nr. 1921/C/2005, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă și integrală a sumei menționate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce celorlalți doi pârâți sumele necesare efectuării plăților. Drept consecință a obligării anterioare a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea sa de pârât, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a acestui minister.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; Direcția Națională Anticorupție-B și Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP V, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Direcția Națională Anticorupție, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se susține că despăgubirile solicitate de reclamanți se întemeiază, în principal, pe dispozițiile art.21 aluin.1 din OG137/2000 și pe Hotărârea nr.15/23.01.2006 emisă de Consiliul Național de Combatere a Discriminării.
Se menționează că în mod eronat se susține în cererea de chemare în judecată faptul că și procurorii au beneficiat de stimulente, ca și judecătorii, cu vechimea cuprinsă între 0-3 ani.
Recurentul susține că Ministerul Justiției nu putea să dispună decât pentru instanțele judecătorești, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație ȘI Justiție, precum și Direcția Națională Anticorupție au bugete distincte, potrivit art.70 alin.1 și art.131 alin.3, din Legea 304/2004, precum și art.4 alin.4 din OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
În concluzie, se susține că cei care pot solicita astfel de prime, prin invocarea hotărârii nr.15/23.01.2006 emisă de CNCD, nu pot fi decât salariații instanțelor judecătorești, care se pot îndrepta doar împotriva Ministerului Justiției.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, respectiv tribunalul, deși potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, acțiunea întemeiată pe discriminare se face potrivit dreptului comun, ceea ce înseamnă că judecătoria era competentă să soluționeze prezenta acțiune.
2. În mod greșit instanța de fond a apreciat că acest recurent are calitate procesuală pasivă, deși ordinul nr.1921/C/2005 prin care s-au acordat a fost emis de către Ministrul Justiției, iar nu de către recurent. Mai mult, în calitatea sa de ordonator principal de credite, recurentul are atribuții doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate, nu și asupra altor ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Justiției.
3. Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că prin hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența, ca urmare a acordării stimulentelor numai judecătorilor cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, a unei discriminări indirecte în cadrul diferitelor categorii de judecători, iar nu față de procurori.
Pentru perioada la care se face referire în acțiune, legiuitorul (nr.OUG177/2002) stabilea o posibilitate pentru ordonatorul principal de credite de a constitui fonduri de premiere și de a acorda premii în anumite condiții și anumitor angajați, astfel că nu se poate reține în speța dedusă judecății vreo discriminare, dispozițiile art.2. alin.2 din nr.OG137/2000 nefiind aplicabile.
4. În mod greșit prima instanță a dispus actualizarea drepturilor bănești solicitate prin acțiune, cu toate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar pentru anul 2007 recurentului i-au fost alocate fonduri bugetare prin Legea nr.487/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale.
Rezultă că în sarcina recurentului a fost instituită o obligație imposibil de executat, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai cu intervenția legiuitorului.
5. În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, considerând greșit ă în situația de față nu sunt aplicabile dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă.
Se susține că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile privind elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acest pârât ar avea calitate procesuală pasivă, confundându-l cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a calculat și acordat în mod corect drepturile bănești nu conferă reclamanților nici o garanție legală din partea recurentului.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, ca și Procurorul - al României, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Guvernul este cel care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și care repartizează către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, în timp ce conform art.19 din Legea nr.500/2002, recurentul are doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai arată recurentul că obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege este inadmisibilă, deoarece suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai prin lege, fiind o problemă de legiferare, ceea ce înseamnă că, admițând o astfel de acțiune, tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Curtea, analizând sentința recurată, în raport de criticile aduse și probele administrate constată următoarele:
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă este nefondat, urmând a -l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă și pentru următoarele considerente:
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Curtea nu poate aprecia că prin obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare s-ar fi încălcat atribuțiile autorității judecătorești, intrându-se în sfera legislativului. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
Recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 4 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă este neîntemiat urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat.
Potrivit art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, " ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Pe de altă parte, art.284 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în timp ce art.71 din Legea nr.168/1999 prevede că instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege, iar potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă.
Coroborând toate aceste texte de lege, Curtea apreciază că tribunalul este competent să judece în primă instanță cererile privind conflictele de muncă întemeiate pe discriminare.
Faptul că într-un litigiu de muncă se invocă existența discriminării nu schimbă natura litigiului, care rămâne un conflict de muncă.
Al doilea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este nefondat, deoarece calitatea procesuală pasivă a acestui recurent a fost reținută în raport de calitatea sa de ordonator principal de credite față de reclamanții din prezenta acțiune, iar nu față de Ministerul Justiției. De asemenea, calitatea procesuală nu i-a fost reținută în nici un caz în considerarea instituției care a emis ordinul nr.1921/C/2005.
Al treilea motiv de recurs formulat de același pârât este nefondat.
financiare (adaosuri), deși se regăsesc în partea variabilă, sunt componente ale salariului, potrivit dispozițiilor art.155 Codul muncii. Ca și salariul, reprezintă contraprestație a muncii prestate. Din alt punct de vedere, au ca premisă prestarea muncii de către salariat, date fiind fondul din care se acordă și criteriile după care se stabilesc beneficiarii.
Avându-se în vedere natura stimulentelor, a adaosurilor - componentă salarială variabilă - la stabilirea și acordarea lor, este interzisă orice discriminare pe criteriile enumerate de art.154 alin.3 Codul muncii.
Prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 al Ministrului Justiției, în baza art.4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform anexei, acordându-se cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, privind taxele judiciare de timbru, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Repartizarea veniturilor pe beneficiari se face, conform art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, în baza unor norme interne aprobate prin ordin al Ministrului Justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul Ministerului Justiției nr.2404/C/2004 privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform art.4 din Ordinul nr.2404/C/2004, "principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: a) rezultatele meritorii obținute în activitate; b) respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; c) calificativele anuale "foarte bine" sau "bine"; d) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; e) celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; f) lipsa sancțiunilor disciplinare. Ministrul justiției poate acorda prin ordin stimulente nominale pentru personalul care participă la activități științifice, organizarea unor evenimente speciale, participarea la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe ori pentru participarea la alte activități cu caracter deosebit. În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Din analiza dispozițiilor cuprinse în aceste norme rezultă că criteriile de repartizare a stimulentelor au un caracter exemplificativ și nu limitativ și se referă strict la activitatea, la profesionale ale judecătorilor și procurorilor.
Ordonatorul principal de credite a introdus, prin art.2 din Ordinul nr.1921/C/15.12.2000, alte criterii de acordare a stimulentelor, respectiv vechimea cuprinsă între 0 și 3 ani, precum și funcția de judecător (cu excluderea celei de procuror). Vechimea în funcție și apartenența la categoria profesională a judecătorilor nu se încadrează în categoria criteriilor ce vizează calitatea muncii depuse, ci constituie un criteriu de grup.
profesionale, deși obligatorii, nu au stat la baza acordării stimulentelor prevăzute de Ordinul nr.1921/C/15.12.2005. Plata lor a fost motivată doar de ocazia sărbătorilor de iarnă, iar repartizarea s-a făcut după criteriile vechimii și al exercitării funcției de judecător, criterii de grup, iar nu individual - după criteriul calității muncii depuse.
Este adevărat că, față de formularea art.4 alin.1 din Ordinul nr.2404/2004, aceste criterii sunt exemplificative, iar nu limitative, ceea ce duce la concluzia că Ministerul Justiției poate stabili și alte criterii în acordarea stimulentelor, însă curtea, ca și tribunalul, apreciază că prin alegerea vechimii de 0-3 ani în magistratură și a exercitării doar a funcției de judecător, nu și de procuror, drept criterii de acordare a stimulentelor, prin anexa la Ordinul nr.1921/C/15 decembrie 2005, s-a creat un regim discriminatoriu în cadrul unei categorii de personal cu atribuții similare.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit. i din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speță nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Coroborând prevederile art.2 alin.1 și 2, art.6 lit.c și art.8 din nr.OG137/2000, rezultă că legislația în domeniu interzice discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajatori.
Rezultă astfel că acordate de către Ministerul Justiției trebuie să aibă în vedere respectarea principiului egalității între cetățeni și al excluderii privilegiilor și discriminării.
Cum, în speță, acordarea stimulentelor salariale doar pentru judecători, potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) și cu excluderea procurorilor reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, fiind dezavantajați astfel procurorii, precum și judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, reținând că aceștia au fost supuși unei discriminări.
În acest sens, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.15 din 23 ianuarie 2006, a constatat existența unei discriminări indirecte, potrivit art.2 alin.1 și 2, art.6 lit. c, art.8 alin.3 și art.19 alin.4 din nr.OG137/2000 sus arătată, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani. Această hotărâre a fost menținută prin sentința civilă nr.3673/2006 pronunțată de Tribunalul Municipiului
Este de observat în primul rând că hotărârile D nu au caracter de obligativitate pentru instanțele judecătorești, iar în al doilea rând în motivarea hotărârii nr.15/23.01.2006, analizează existența discriminării în raport de dispozițiile Legii nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, Ordinului nr.2404/C/2004, deci prin raportare la acte normative aplicabile atât procurorilor cât și judecătorilor.
Trecând chiar peste această hotărâre a, Curtea constată că procurorii și judecătorii au același statut și aceeași lege de salarizare, astfel că nu se poate pune problema delimitării celor două categorii profesionale, din punct de vedere al acordării acestor stimulente.
Al patrulea motiv de recurs formulat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, referitor la greșita obligare la plata drepturilor bănești actualizate, este de asemenea nefondat.
Este adevărat că nu se pot face cheltuieli de către recurent decât în limita bugetului anual aprobat și repartizat acestuia, însă tocmai de aceea tribunalul a obligat pe Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate în acțiune. Numai după executarea obligației de către acest pârât, MINISTERUL PUBLIC va avea fondurile necesare și își va putea la rândul său executa obligația de plată a drepturilor salariale către reclamanți.
Al cincilea motiv este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare având în vedere faptul că instanța de fond a respins excepția invocată de pârâtul-chemat în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor, privind lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, care a fost obligat să aloce celorlalți doi pârâți sumele necesare efectuării plăților.
Drept urmare, în mod temeinic și legal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a acestui pârât, ca urmare a obligării anterioare a acestuia, așa cum s-a arătat mai sus.
Recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă este neîntemeiat urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă, pentru considerentele arătate la al treilea motiv de recurs formulat de recurentul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care nu vor mai fi reluate.
Pentru considerentele arătate, toate cele trei recursuri sunt neîntemeiate urmând a le respinge ca atare, în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.342 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 iunie 2008, la C de APEL PITEȘTI -Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Dact./2 ex./2.07.2008
Jud. fond și
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Florinița Ciorăscu, Veronica Șerbănoiu Bădescu
