Pretentii civile. Speta. Decizia 482/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 482/
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIE, împotriva sentinței civile nr. 121/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE - T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și reclamanții -, -, CJ., C, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 121/28.01.2008 Tribunalul Galația admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu parații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar începând cu 09.11.2004 și până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligate pârâtele la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 7471/121/01.10.2007 reclamanții, au solicitat obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar pe o perioada de 3 ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare. Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale să fie actualizate funcție de indicele de inflație până la data achitării integrale a sumelor datorate precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea cererii au arătat reclamanții că sunt procurori și că au obligația de a păstra secretul profesional prin lege respectiv art. 91 din Legea nr. 303/2004 și obligația de a păstra secretul deliberărilor si al voturilor la care au participat inclusiv după încetarea exercitării funcției.
De asemenea, aceeași obligație este instituită și prin art. 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor prin Codul Deontologic (Hotărârea nr. 328/2005 a art. 15).
Toate aceste texte se traduc prin aceea ca magistrații au instituită clauza de confidențialitate prin lege, nerespectarea ei angajând răspunderea disciplinară.
Prin Legea nr. 182/2002 și nr.HG 585/2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului este retribuită de legiuitor prin plata unui spor al cărei cuantum variază de la 15% la 30% în domenii ca administrația publică, armată, poliție și este reglementat prin nr.OG 9/2001, Legea nr. 444/2006 prin care s-a aprobat nr.OG 19/2006, nr.OG 6/2007, Legea nr. 656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale sus indicate confirmă discriminarea acestei categorii profesionale prin neacordarea sporului în condițiile în care obligația rezultă în sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Au mai arătat în justificarea acestei cereri că acest spor de-a lungul anilor a fost instituit de legiuitor pentru categorii variate de persoane din cadrul unor diverse instituții și autorități publice astfel:
1. Legea nr. 127/1997 a acordat spor de confidențialitate salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară activități sau realizează lucrări cu caracter confidențial;
2. nr.OUG 197/1999 aprobată prin Legea nr. 384/2002 a acordat un astfel de spor salariaților din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe;
3. nr.OUG 57/2000 modificată prin nr.OG 9/200l și aprobată prin Legea nr. 151/2002 a acordat spor de confidențialitate într-un procent variabil între 20 și 30% personalului din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției;
4. Legea nr. 8/2001 și apoi Legea nr. 495/2004 completată și modificată de nr.OUG 204/2005 a acordat spor de confidențialitate de 15% membrilor corpului diplomatic și consular al României, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției;
5. nr.OUG l53/2002 a acordat un spor de până la 25% personalului din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat;
6. Legea nr. 656/2002 modificată prin Legea nr. 230/2005 și Legea nr. 405/2002 s-a acordat un astfel de spor - variabil în timp între 25% și 15% pentru unele categorii de personal și membrilor plenului Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor;
Actele normative care au reglementat salarizarea funcționarilor publici începând cu anul 2003, precum și cele care au reglementat creșterile salariale din sectorul bugetar în aceeași perioadă, au plafonat cuantumul sporului de confidențialitate la un procent de maxim 15% (uniformizând astfel diversele reglementări existente).
Astfel, pentru perioada avută în vedere prin prezenta acțiune, sunt relevante:
- art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/11.12.2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 919/22.12.2003, privind creșterile salariale acordate personalului din sectorul bugetar pentru anul 2004, acordat un spor de până la 15% pentru personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
- ulterior, art. 18 alin. 1 din nr.OUG 92/10.11.2004 publicată în Of. nr. 1091/23.11.2004 și aprobată prin Legea nr. 76/2005 privind salarizarea funcționarilor publici în 2005, stabilit că sporul de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului precum și din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în nr.OG 9/2005 și nr.OG 3/2006 privind creșterile salariale ale personalului bugetar.
Mai mult, în mod separat:
7. Legea nr. 184/17.05.2004 publicată în Of. nr. 461/24.05.2004 a acordat spor de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul Consiliului Concurenței;
8. Legea nr. 324/14.07.2006 publicată în Of. nr. 626/20.07.2006 care a modificat nr.OG 13 7/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a acordat spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000 republicată);
9. Legea nr. 444/2006 care a modificat și aprobat nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale acordate personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că: "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază;
10. De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Aceste categorii de personal au primit spor de confidențialitate și anterior anului 2007.
Ne aflam astfel în situația de a constata că procurorii care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective beneficiază.
Pe de altă parte, se remarcă că anumite categorii de personal beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului muncii, au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului individual de muncă (așa-zisa clauză de confidențialitate).
În aceste condiții, cu atât mai mult apare ca justificată acordarea sporului de confidențialitate acelor categorii de personal care au acces la informații clasificate și dețin certificate eliberate în acest sens.
Conform art. 2 a1. 3 din nr.OUG 137/2000: "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificative obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Potrivit art. 27 al. 1 din nr.OG 137/2000 republicată, "în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun".
Ministerul Publica formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și în esență opinia pe următoarele:
- A invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului G, având în vedere disp. art. 27 din nr.OG 137/2000 care, la art. 27, arată că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
- Admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea speciala de salarizare a magistraților;
- Discriminarea invocată de reclamanți în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
- A arătat că în cauza de față lipsește orice dispoziție imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% magistraților, în schimb exista o diferențiere radicală între veniturile nete lunare ale reclamanților în calitatea lor de magistrat și veniturile nete lunare ale altor funcționari care beneficiază de acest spor.
A mai învederat că susținerile reclamanților în sensul că sunt discriminați în raport de celelalte categorii de personal, beneficiari ai sporului de confidențialitate nu pot fi reținute deoarece Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
A considerat că ceea ce solicită de fapt reclamanții este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activități ce presupun păstrarea secretului profesional, acest lucru nefiind posibil întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege, acordarea sporurilor solicitate fiind de competența exclusivă a puterii legislative.
Pârâtul Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, motivat de faptul că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având în vedere inexistența unui raport juridic de muncă între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că în speța dedusă judecății ordonator principal de credite este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate procurorilor.
La termenul din data de 14.12.2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței și inadmisibilității acțiunii ca fiind nefondate.
Analizând cererile reclamanții și susținerile pârâților din întâmpinări precum și actele dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, instanța a admis-o motivat de faptul că între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă de natură a atrage obligarea acesteia la plata sumelor solicitate de către reclamanți.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Pretențiile părților sunt solicitate în baza nr.OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamanții susțin ca au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementări legale.
Se impune, în prealabil, a se stabili daca instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altor categorii profesionale acest drept. Această teză a fost susținută de pârâtul Ministerul Justiției.
Tribunalul a înlăturat aceasta susținere și a considerat ca poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamanții solicită despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din nr.OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie limbă, religie, categorie socială, etc.. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniile politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin urmare, dacă s-a analizat acest text, rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea "care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau a drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare, nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții au invocat că sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar și din lege. nr.OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare în modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar și de discriminările rezultate din lege fără o rațiune firească, logică, rațională și de bun simț.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc.. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterea, folosința, exercitarea.". Prin urmare, discriminarea poate rezulta din orice chiar și din lege! La art. 18 alin. 1 din nr.OG 137/2000 se prevede că unul din rolurile CNCD este și acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării și pot fi verificate prin această perspectivă de CNCD sau de instanțe pe cale incidentală.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților.
Cererea reclamanților vizează un spor de confidențialitate de 15% din salariul brut.
Prima cerere a reclamanților vizează un spor de confidențialitate de 30% din salariul brut.
Inițial s-a acordat acest spor de confidențialitate celor ce aveau acces la informații clasificate, însă ulterior, legiuitorul a înțeles să acorde acest spor și altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate în schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate în anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, în anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, în 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, în anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în anul 2003 prin nr.OUG 123 s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acest spor. În anul 2004 prin nr.OUG 92 se adaugă acestor categorii de funcționari și alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ. Prin Legea nr. 184/2004 se acordă spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Concurenței, iar în 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Legea nr. 444/2006 se acordă sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate și certificat ORNIS cu referire însă la personalul militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe și legi prin care legiuitorul a ales să acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge în cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului și rațiunea instituirii sporului, avut în vedere. De aceea, în încercarea de a lămuri rațiunea reglementarilor (acordarea sporului de confidențialitate) credem că scopul și criteriul avut în vedere este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezultă că doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, și numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă este obligația de confidențialitate instituită prin lege. Prin urmare, determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic și firesc să li se aplice sporul putem observa că magistrații au fost excluși din această sferă ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au și magistrații instituită prin lege. Prin urmare, criteriul legiuitorului a fost această obligație, dar când a reglementat diverse legi numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificată odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor mai ales că datele și informațiile de care aceștia iau cunoștință din dosare sunt mult mai numeroase și mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. În cazul problemelor apărute și soluționate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu și nu concret și atât de personal ca în fata unei instanțe de judecată.
Atât timp cât legiuitorul a ales o asemenea tehnică legislativă, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative, nu și-a declinat clar scopul și rațiunea legii - criteriul avut în vedere - și nu a ales să legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde să indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem că Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabilă în speță în sensul că tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional în respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus, s-a reținut că prin legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționarii din instituții publice ce au prin lege instituită obligația de a nu divulga date și informații de care au luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au și ei instituită prin lege o asemenea obligație, iar această excludere nu apare justificată de vreun interes public și necesar.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească ca persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu își găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Situația magistraților este comparabilă cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic și a fost reținută doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nici o discriminare nu este justificată prin aceea că magistrații ar fi retribuiți prin lege specială deoarece acest aspect nu are vreo legătură cu ideea de tratament diferențiat și discriminatoriu.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a respins-o, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor nr.HG 736/2003, art. 131 pct. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, nu și de plata către reclamanți a drepturilor solicitate de către aceștia.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a respins acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a admis acțiunea formulată și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % din salariul brut lunar începând cu 09.11.2004 și până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce urmau să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății și a obligat pârâtele la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă. De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a respins în mod nelegal excepția necompetenței materiale reținând în mod greșit că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului muncii.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal admiterea prezentei acțiuni, adăugând astfel la legea specială de salarizare a magistraților.
Prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr. 446/2006 și ale Legii nr. 230/2005 s-a procedat la adăugarea la textul nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007, schimbându-se în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Instanța a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Galați și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin încheierea din data de 28 iulie 2008 Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 75/20008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.
Prin decizia nr. 1339/10.02.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați.
La Curtea de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată sub nr-.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de reclamanți cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la soluția respingerii necompetenței materiale ca nefondată, apreciem că este corect punctul de vedere exprimat de către prima instanță.
Astfel, deși potrivit art. 21 al. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun.
Atunci când legea a prevăzut cu titlu special competența unei anumite instanțe judecătorești, asemenea prevederi se impun a fi respectate având caracter imperativ de ordine publică.
Prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă se prevede în mod expres competența tribunalului dea soluționa în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
În temeiul legii speciale reprezintă conflicte de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați cu privire la interesele cu caracter profesional, social și economic, ori la raporturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă (art. 3 al. 1 din Legea nr. 188/1999).
Avându-se în vedere obiectul acțiunii vizând drepturi salariale cuvenite urmare a desfășurării de raporturi de muncă între părți, este evident că litigiul intervenit are caracterul unui conflict de muncă și atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, în conformitate cu prevederea sus amintită.
În consecință nu putem reține criticile aduse hotărârii recurate cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale față de considerentele arătate mai sus și văzând dispozițiile legale invocate.
Asupra fondului cauzei, instanța reține următoarele:
În cauză, la data de 16.12.2008, s-a pronunțat decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 39 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivit art. 329 alin. 3 din Cod procedură civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 99 al. 1 lit. din Legea nr. 303/2004, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " împotriva Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, apărările formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi reținute ca întemeiate iar recursul promovat de acesta este nefondat și, întrucât decizia s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente și dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă fiind vorba de înscrisuri noi.
De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurent cu referire la imposibilitatea executării obligației întrucât nu se încadrează în resursele financiare.
Instanța analizează existența dreptului invocat sub aspectul legalității și temeiniciei și nicidecum modalitatea de executare a obligației care reprezintă strict probleme privind obligația de plată.
În ce privește chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apreciem corectă soluția primei instanțe.
Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform dispozițiilor art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurent, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Or, dispozițiile art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin dispozițiile art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
O asemenea soluție este menită să asigure o reală despăgubire reclamanților și în același timp nu este contrară legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze conform dispozițiilor art. 161 al. 4 din Codul muncii referitoare la daunele interese.
De asemenea, apreciem că nu este relevantă în cauză împrejurarea invocată de recurentă în referire la imposibilitatea executării obligației care reprezintă strict problema persoanei obligate la plată.
În consecință, pe baza considerentelor arătate mai sus urmare a examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 121/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIE, împotriva sentinței civile nr. 121/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Benone Fuică |
Grefier, |
dec.jud./14.05.2009
Tehnored./2 ex./ 11 Iunie 2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
