Pretentii civile. Speta. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Pitesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 485/R-CM

Ședința publică din 13 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniel Radu

JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache

JUDECĂTOR 3: Florina Andrei

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanții, G, G, G, G - la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, intervenientul în nume propriula Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva sentinței civile nr.188 /F-CM din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr- și a recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE, cu sediul în B,-, sector 5 șiPARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL, cu sediul în Pitești, B-dul -, județul A, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - REPREZENTAT DE DGFP, împotriva sentințelor civile nr.188 /F-CM din 12 noiembrie 2008 și nr.245 /F-CM din 03 decembrie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, arată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat în cauză.

Curtea, față de această situație, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicită admiterea recursurilor declarate de pârâți, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu privire la recursurile reclamanților și al intervenientului, consilier juridic solicită respingerea acestora ca nefondate.

CURTEA

Deliberând, asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 15 ianuarie 2008, reclamanții, G, G, G, G, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Structura Centrală, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, expert în domeniu discriminării fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în trei etape, astfel: a) cu 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; acordarea sporului de confodențialitate în cuantum de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, pentru perioada 14.01.2005 - 14.01.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada: 14.01.2005 - 14.01.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

În motivarea acțiunii, reclamanții au invocat Ordonanța nr.8 din 24.01.2007, în care se arată că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și a personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din nr.OUG27/2006, în cuantum de 280,64 RON.

S-a menționat că ceilalți colegi, personal auxiliar de specialitate, au solicitat aceste creșteri salariale, prin acțiuni introduse în instanță, acțiuni admise, iar prin excluderea reclamanților de la creșterile slalariale acordate s-ar crea o discriminare.

În drept s-au invocat și dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, modificată și completată.

Prin întâmpinarea de la filele 12-17 dosar, Guvernul României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, în primul rând, s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești - Secția litigii de muncă, solicitându-se declinarea competenței soluționării acțiunii în favoarea Secției de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești.

În al doilea rând s-a invocat excepția lipsei capacității juridice civile a acestui pârât și implicit, a calității procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea acestei excepții s-a arătat că Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică, putând să stea în justiție ca pârât, numai în litigioile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă acesta în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă nr.OG137/2000, iar creșterile slariale și sporurile solicitate de reclamanți sunt prevăzute în legi speciale, încât instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unor legi.

Prin întâmpinarea de la filele 19-24 dosar, chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, în raport de dispozițiile art.3(56) din nr.HG208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, susținând că rolul acestui pârât este acela de a răspunde de elaborarea poriectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale.

Pe de altă parte s-a susținut că obligarea acestui pârât la majorarea creditelor bugetare aprobate prin lege, în sensul asigurării fondurilor neceare plății drepturilor solicitate de reclamanți este inadmisibilă, deoarece legea bugetului de stat poate fi modificată conform legii, acest pârât neavând atribuții legate de modificările acesteia.

Pe de altă parte s-a susținut că, prin admiterea unei astfel de acțiuni, instanța de judecată și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, singura în măsură fiind puterea legislativă.

De asemenea, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocându-se disp. art.60-63 Cod procedură civilă, precizându-se că între chematul în garanție și reclamanți, precum și între pârâți, nu există o obligație de garanție, reclamanții din prezenta cauză fiind angajați la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș.

Prin întâmpinarea de la filele 26-37 dosar, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, susținând că, față de temeiul de drept, competentă în soluționarea cauzei de față este Judecătoria Pitești, solicitând ca reclamanții să-și precizeze cuantumul pretențiilor și să timbreze la valoare.

De asemenea, s-a solicitat respingerea ca inadmisbil a capătului de cerere referitor la acordarea celor trei tranșe a creșterilor salariale prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG10/2007, susținând că procentele de 5, 2 și 11%, reprezentând creșteri slariale au fost prevăzute pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, reclamanții nefăcând parte din aceste categorii și neexistând o discriminare.

Referitor la capătul doi din acțiune cu privire la acordarea sporului de 15% de confidențialitate, s-a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, arătându-se că prin admiterea acestuia instanța ar adăuga la legea specială de salarizare, precizându-se că acest spor este prevăzut de nr.OG19/2006 numai pentru anumite categorii de funcționari, respectiv cadre militare și alți salariați ai Ministerului Apărării, nu și pentru personalul din instituțiile publice, reclamanții nefiind nici funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară.

De asemenea, s-a solicitat respingerea ca inadmisbil a capătului trei din acțiune, referitor la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, arătându-se că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat la data de 01.10.2000 prin nr.OG83/2000.

Prin cererea de la fila 73-75 dosar, acest pârât a chemat în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, considerând că sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 12.03.2008, s-a dispus comunicarea întâmpinărilor și a cererilor de chemare în garanție, prorogându-se punerea în discuție a excepțiilor invocate prin întâmpinări.

Prin încheierea din 23.04.2008, Tribunalul Argeș, analizând excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea cauzei, excepție invocată de Guvernul României prin întâmpinare, a respins ca neîntemeiată această excepție cu motivarea că drepturile salariale solicitate de către reclamanți sunt drepturi care derivă din raporturile de muncă, competența revenind tribunalului.

Excepția lipsei capacității juridice a Guvernului României a fost admisă de către instanță, având în vedere că acest pârât este un organ colegial fără capacitate juridică.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, cu motivarea că acesta are calitatea de ordonator principal de credite și rol în elaborarea bugetului de stat, potrivit art.18 din Legea nr.500/2002.

Cu privire la excepția inadmisbilității cererii de chemare în garanție, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare, s-a constatat că aceasta nu este o veritabilă excepție, iar motivele invocate vor fi avute în vedere la pronunțarea în fond a cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea din 26.06.2008, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea către Curtea de Apel Pitești spre competentă soluționare.

Prin cererea de intervenție în nume propriu de la fila 337, a solicitat introducerea în cauză alături de ceilalți reclamanți, precum și obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: a) 2% începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 01.04.2008 -12.09.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada: 01.04.2008 - 12.09.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Cererea de intervenție a fost motivată în fapt și în drept ca și acțiunea principală.

Prin încheierea din 17.09.2008 a fost încuviințată în principiu cerera de intervenție în interes propriu.

Prin sentința civilă nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamanților, mai puțin reclamantului, creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul lunii martie 2007; 11%, începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul lunii septembrie 2007.

De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% pe perioada 14.01.2005 - 14.01.2008 și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 14.01.2005 - 14.01.2008.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție să plătească reclamantului aceleași sume reprezentând drepturi salariale.

Plata sumelor se va face către reclamanți reactualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective.

Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății.

A fost respinsă acțiunea față de Guvernul României.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Pitești, Parchetele de pe lângă Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești, Judecătoria Pitești, Curtea de A, C,

Prin acțiunea formulată aceștia au solicitat obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007 în 3 etape, acordarea sporului de confidențialitate de 15%, începând cu data de 16 ianuarie 2005, cât și a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de la aceeași dată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că instanța admițând o astfel de acțiune ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, s-a constatat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale numai pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.

De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a soluționat un recurs în interesul legii a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege, prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați, s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituția României, republicată, și cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.

Apare astfel ca nefondată susținerea pârâtului în sensul că instanța ar depăși atributul puterii judecătorești intrând în sfera legislativului.

Și excepția ridicată de pârâtul Guvernul României privind necompetența materială a instanței în soluționarea cauzei s-a constatat a fi nefondată, întrucât reclamanții au calitatea de personal conex și au sesizat instanța cu o acțiune prin care solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale menționate mai sus, susținând că prin acordarea acestui beneficiu numai personalului auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, s-a creat o situație discriminatorie.

Împrejurarea că reclamanții au invocat în susținerea acțiunii și dispozițiile nr.OG137/2000 nu schimbă natura raporturilor juridice dintre părți și nu poate atrage competența unei alte instanțe decât cea stabilită în mod expres de Legea nr.53/2003 care constituie dreptul comun aplicabil litigiilor de muncă.

Având în vedere statutul reclamanților și obiectul acțiunii formulate, instanța a apreciat că potrivit art.2 alin.1 lit.c Cod procedură civilă, coroborat cu art.II (2) din nr.OUG75/2008, Curtea de Apel - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, este competentă a soluționa cauza.

Pe fondul cauzei, referitor la sporul de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, s-a reținut că acest spor a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.

Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.

S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.

Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.

S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23¹din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.

unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.

Ca atare, Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.

Rezultă deci că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite acest spor.

Referitor la sporul de 15% s-a constată că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care având caracter sinalagmatic presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.

Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.

Față de aceste considerații, este cert că reclamanții se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.

Sistemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților.

Prin urmare, aprecierea discriminării nu se face prin prisma criteriului socio-profesional, apartenența unei persoane de o anumită profesie nefiind motiv pentru includerea sau excluderea ei de la aplicarea sporului de confidențialitate care se acordă exclusiv funcție de obligația de confidențialitate, ce implică corelativ o contraprestație din partea celui căruia îi profită.

Dacă diferențierea salariilor se face în raport de nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, aceasta nu privește și sporurile salariale care se acordă în considerarea unor criterii specifice, în cauză, păstrarea confidențialității asupra datelor și informațiilor obținute în executarea obligațiilor de muncă.

Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

La fel, se grevează pe art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitatea de tratament în salarizare, fără nici o distincție, pe art.14 din Convenție, Protocolul 12 care interzice discriminarea și art.4 din Carta socială europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.

Referitor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr.10/2007, s-a constatat că prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 1.01.2007, 2% începând cu 1.04.2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.

Aceste creșteri salariale nu au fost însă acordate judecătorilor și personalului auxiliar, motivându-se că această categorie profesională a beneficiat de măriri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.

Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.

S-a constatat de asemenea, că nr.OG10/2007 reglementează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal: 1. personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar; 2. personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Rezultă că actul normativ nu are în vedere categoria magistraților și personalului auxiliar.

Reclamanții și intervenientul se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.

Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.

În aceste condiții, Curtea a apreciat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.

Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare, fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria magistraților și a personalului auxiliar de la beneficul creșterilor salariale.

Față de aceste considerente, acțiunea formulată de reclamanți și intervenient a fost admisă, fiind obligați pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș la plata diferențelor de drepturi salariale sus arătate, iar pentru reclamantul a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la intervenientul, instanța a admis primul capăt de cere prin care acesta solicita acordarea creșterilor salariale de 2% și 11% începând cu același date ca în acțiunea inițială, iar sporul de 15% de confidențialitate și cel de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a solicită pentru perioada 01.04.2008 - 12.09.2008.

Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 din Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata acestor sporuri în noțiunea daunelor interese prevăzute de lege, trebuind inclusă noțiunea de actualizare în speță cu indicele de inflație.

Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.

În baza Decretului nr.92/1976 a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientului.

Constatând admisă acțiunea reclamanților și a intervenientului și având în vedere faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete, în baza art.19 din Legea nr.500/2002, s-a reținut că cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată, întrucât acesta, în calitate de ordonator principal de credite la rândul său, nu poate dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Pe cale de consecință a fost obligat chematul în garanție să vireze pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sumele necesare achitării acestor drepturi bănești.

Acțiunea formulată împotriva Guvernului României a fost respinsă, avându-se în vedere că potrivit Legii nr.90/2001 acesta este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate în condițiile stabilite de art.102 coroborat cu art.108 din Constituția României.

Acesta este un organ colegial fără personalitate juridică și poate sta în justiție în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2008, petentul a solicitat completarea sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

În motivarea cererii s-a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de intervenție formulată de intervenientul la data de 4.09.2008, prin care se solicita obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Structura Centrală, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, expert în domeniul discriminării fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în trei etape, astfel: a) cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007; b) cu 11% începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007; acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la salariul de încadrare brut lunar, pentru perioada 01.04.2008 - 12.09.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada: 01.04.2008 - 12.09.2008, cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

În motivarea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că este șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, începând cu data de 01.04.2008.

Intervenientul a invocat Ordonanța nr.8/24.01.2007, în care se arată că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și a personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art.39 din nr.OUG27/2006, în cuantum de 280,64 RON.

S-a menționat și faptul că ceilalți colegi, personal auxiliar de specialitate, au solicitat aceste creșteri salariale prin acțiuni introduse în instanță, acțiuni admise, iar prin excluderea reclamanților de la creșterile slalariale acordate s-ar crea o discriminare.

În drept au fost invocate dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 modificată și completată.

Prin sentința civilă nr.245/F-CM din 03 decembrie 2008, Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie a admis cererea formulată de intervenientul și a dispus completarea sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosar nr-, în sensul admiterii în parte a cererii de intervenție în interes propriu (fila 337).

Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească intervenientului creșterile salariale prevăzute de nr.OG10/2007, astfel: 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007; sporul de 15% de confidențialitate pentru perioada 01.04.2008 - 12.09.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; 50% sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada 01.04.2008 - 12.09.2008, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al intervenientului.

A fost respinsă cererea față de Guvernul României.

În considerentele acestei sentințe, Curtea a reținut că într-adevăr, din studierea dosarului nr-, precum și a sentinței civile nr.188/F-CM/12.11.2008, s-a constatat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de intervenție aflată la fila 337 dosar, pe care a încuviințat-o în principiu în ședința publică din 17.09.2008, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.281²Cod procedură civilă.

Ca atare, cererea de completare a hotărârii sus-menționate fiind întemeiată a fost admisă în parte așa cum s-a arătat, în baza art.281²Cod procedură civilă, pentru aceleași motive expuse în considerentele sentinței civile nr.188/F-CM/12.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

S-a precizat faptul că intervenientul face parte din personalul conex, respectiv șofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind îndreptățit la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, a sporului de confidențialitate de 15% și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioadele solicitate prin acțiune, pentru considerentele amintite în sentința a cărei completarea s-a solicitat, motivare care nu a mai fost reluată.

Cererea formulată față de Guvernul României a fost respinsă cu motivarea că acesta nu are calitate procesuală pasivă, fiind un organ colegial, fără personalitate juridică și care poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Împotriva sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, G, G, G, și G, intervenientul în nume propriu, precum și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Economiei și Finanțelor, care au criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

De asemenea s-a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr.245/F-CM/3 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care a completat sentința civilă nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Economiei și Finanțelor, care au criticat și această hotărâre pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanții, G, G, G, G și intervenientul în nume propriu au criticat hotărârea atacată, în esență, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și anume, în mod greșit prima instanță a omis să oblige și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune și în acest mod nu se poate pune în executare hotărârea nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, față de acest debitor, deoarece nu-i este opozabilă.

În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă și art.304¹din Codul d e procedură civilă.

Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești critică, în esență, sentința civilă nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie pentru următoarele motive:

- în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru perioada 14.01.2005 - 03.02.2007, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului contractual și conex, ținând cont că până la data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare nr.OG8/2007, salarizarea personalului conex se făcea conform nr.OUG24/2000, iar această categorie de personal nu era asimilată personalului auxiliar de specialitate din punct de vedere al salarizării până la data sus-citată;

În cadrul aceleiași critici a fost invocată excepția inadmisibilității și în raport de capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, reprezentând indexările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, motivat de faptul că această ordonanță reglementează doar creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 pentru două categorii de personal și anume, cel contractual bugetar salarizat conform nr.OUG24/2000 și personalul salarizat potrivit Legii nr.154/1998.

S-a precizat faptul că prin cele două acte normative sus-citate legiuitorul nu a acordat aceste majorări și indexări categoriei personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, astfel că în mod eronat reclamanții și intervenientul în nume propriu susțin că au fost discriminați în acest sens.

Recurenții-pârâți susțin că prin aplicarea acestor creșteri salariale personalului de specialitate și personalului conex se ajunge la aplicarea dobânzii la dobândă și a îmbogățirii fără justă cauză prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării pentru cele două categorii de personal.

- instanța de fond în mod greșit a dispus plata drepturilor salariale acordate reclamantului de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece acesta se află în raporturi de serviciu cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și această structură are personalitate juridică, iar Procurorul are calitate de ordonator secundar de credite;

- reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OUG137/2000, sunt neconstituționale, întrucât instanțele de judecată nu trebuie să se transforme în autoritate legiuitoare, astfel că această hotărâre trebuia aplicată obligatoriu de instanțele judecătorești;

- față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii, iar instanța supremă prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 a admis recursul în interesul legii și a interpretat și aplicat unitar dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2008;

S-a considerat că efectele aplicării dispozițiilor art.329 din Codul d e procedură civilă încetează după data de 3 februarie 2007, iar pentru perioadele de timp ulterioare acestei date, așa cum este cazul și în speță, se solicită respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

De asemenea s-a precizat că în condițiile în care Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare. Se arată că nu se poate susține că art.47 din Legea nr.50/1996 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.

Tot recurenții-pârâți consideră că cererea privind indexările salariale prevăzute de nr.OG10/2007 este inadmisibilă pentru argumentele sus citate.

- instanța de fond în mod nelegal a dispus obligarea celor doi pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex, acțiunea reclamanților fiind nefondată;

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că în mod nelegal reclamanții au solicitat acordarea acestui spor în baza Legii nr.444/2006, deși nu sunt funcționari publici cu statut special și nici personal civil într-o instituție militară.

- în mod greșit instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care cei doi pârâți, ca instituții bugetare, nu se pot înscrie în bugetul propriu cu vreo plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială;

Se precizează în această critică că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

- instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea prezentei sentințe, de cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

Se consideră că Ministerul Finanțelor Publice trebuia obligat să pună la dispoziția parchetelor sumele necesare plății drepturilor bănești, deoarece cererea de chemare în garanție are interes și îndeplinește condițiile cerute de legea procesuală.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat de cei doi pârâți, în baza art.304¹și art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă, admiterea recursurilor, casarea sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Minori și de Familie și pe fond respingerea acțiunii.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.

Aceleași motive de recurs le-au formulat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva sentinței civile nr.245/F-CM/03.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor critică, în esență, sentințele civile nr.188/F-CM/12.11.2008 și nr.245/F-CM/3.12.2008 ale Curții de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie pentru următoarele motive:

- prima instanță a soluționat greșit cauza aplicând în mod eronat legea și respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor obligând această instituție să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești.

Se menționează că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Public, primul neputând fi obligat la plată pentru salariații altor instituții.

- se consideră inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.60 din Codul d e procedură civilă, întrucât nu există obligația de garanție a Ministerului față de reclamanți în situația în care acțiunea acestora ar fi fost respinsă de instanța de judecată, deoarece reclamanții nu ar fi putut cădea în pretenții față de pârâți, ca urmare a respingerii acțiunii;

- obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la majorarea creditelor bugetare este inadmisibilă, deoarece această instituție nu are atribuții de modificare a Legii bugetului de stat.

În temeiul art.304 pct.1 și 9 din Codul d e procedură civilă s-a solicitat admiterea recursului, modificarea celor două sentințe atacate și pe fond respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.

Verificând cele două sentințe civile atacate în raport de criticile formulate în recursuri și din ansamblul lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Recursul formulat de reclamanți și intervenient în nume propriu împotriva sentinței civile nr.188/F-CM/12.11.2008 a Curții de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie este fondat pentru următoarele considerente:

În mod nelegal prima instanță nu a obligat și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți și intervenient, deși această instituție este ordonator principal de credite.

Rezultă că neobligarea acestei instituții sus citate de către instanță conduce în final la neopozabilitatea hotărârii pronunțate față de Ministerul Public.

În speță sunt aplicabile prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă referitoare la acest aspect și anume neobligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești de către prima instanță.

Referitor la prevederile art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, acestea nu sunt aplicabile în speță, deoarece hotărârea pronunțată de prima instanță cuprinde motivele pe care se sprijină și nu are în conținut dispoziții contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentințelor civile nr.188/F-CM/12.11.2008 și nr.245/F-CM/03.12.2008 ale Curții de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prima critică este nefondată, întrucât pentru perioada 14.01.2005 - 03.02.2007 acțiunea nu este inadmisibilă, instanța nedepășind atribuțiile puterii judecătorești, aceasta având atributul să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale este legală sau nu.

Dacă nu ar fi acordate sporurile salariale pentru perioada sus menționată s-ar crea o discriminare a reclamanților și intervenientului față de personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor.

Referitor la excepția inadmisibilității în raport de capătul de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând indexările salariale prevăzute de nr.OG10/2007, Curtea constată că această susținere este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin nr.OG10/2007 au fost acordate creșteri salariale pentru personalul bugetar pe parcursul anului 2007, după cum urmează: 5% începând cu 01.01.2007, 2% începând cu 01.04.2007 și 11% începând cu data de 01.10.2007, toate procentele raportându-se la nivelul lunii anterioare.

Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și personalului conex motivându-se că aceștia au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anii 2006 și 2007.

Actul normativ sus citat nu are în vedere categoria personalului conex, deși aceștia sunt în aceeași situație comparabilă cu cele la care se referă nr.OG10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că pot beneficia de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative.

Legile de salarizare a personalului conex prin care au loc creșteri salariale sunt emise pe o perioadă îndelungată și nu pot anticipa inflația, pe când actele normative de indexare sunt întocmite pe o perioadă determinată, în care poate fi evaluată inflația.

Rezultă că nu există o dublă acordare de indexări în favoarea personalului de specialitate și personalului conex a acelorași majorări salariale, întrucât există o clară distincție, așa cum s-a menționat mai sus, între indexarea pentru inflație și creșteri salariale pentru felul și munca depusă.

A doua critică este nefondată, deoarece pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligat în mod corect la plata drepturilor salariale către, având în vedere că această instituție este ordonator de credite.

Al treilea motiv de recurs este nefondat, întrucât vizează nelegalitatea sentinței, ținând cont că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11 și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 au fost declarate neconstituționale.

Se constată însă, că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței de mai sus că istemul de salarizare este guvernat de principiul egalității de tratament, potrivit art.154 din Codul muncii, diferențierea salariilor fiind posibilă numai în raport de nivelul studiilor, treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, așa că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă pentru excluderea reclamanților și a intervenientului.

Existența discriminării directe a reclamanților și intervenientului rezultă și din conținutul art.7 și art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din Declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.

Al patrulea motiv de recurs este nefondat, deoarece prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.

Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.

S-a reținut prin această decizie că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă. Potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000), Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.

unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretareaper a contrarioa art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.

Ca atare, Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.

Rezultă că acțiunea este admisibilă privind indexările salariale prevăzute de nr.OG10/2007 pentru motivele invocate și analizate mai sus în aceste două recursuri, iar dispozițiile art.329 din Codul d e procedură civilă nu își încetează efectele.

Al cincilea motiv de recurs privind obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15%, este nefondat, deoarece se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că prin art.26 din Codul muncii se instituie obligația de confidențialitate a oricărei persoane care prestează o muncă, aceasta fiind o clauză a raporturilor juridice de muncă care, având caracter sinalagmatic, presupune și obligația corelativă a unității bugetare de a plăti o contraprestație.

Așa fiind, obligația de confidențialitate este privită ca o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, recunoscută tuturor celor care prestează o activitate în temeiul unui raport juridic de muncă, indiferent de felul acestui raport și al funcției deținute, în concordanță cu principiile constituționale preluate de Codul muncii privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru un salariu egal, dreptul la un salariu pentru munca prestată, conform art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, precum și art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii.

Față de aceste considerații, este cert că reclamanții și intervenientul se află într-o situație comparabilă și chiar identică cu categoriile de personal din unitățile bugetare cărora li se acordă acest spor, discriminarea fiind evidentă, deși este de neadmis ca unul și același element constând în obligația de confidențialitate să producă efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare, funcție de apartenența la o categorie socio-profesională.

În mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor legale privind sporul de confidențialitate de 15% acordat reclamanților și intervenientului pentru perioada 14.01.2005 - 14.01.2008.

Al șaselea motiv de recurs este nefondat, deoarece obligarea celor doi pârâți Parchete la plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației s-a făcut în mod corect, întrucât funcția indexării este de atenuare a efectelor inflației asupra nivelului de trai.

De asemenea, trebuie realizată o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții și intervenientul ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani ar fi intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor.

Al șaptelea motiv de recurs este nefondat, întrucât prima instanță a luat în considerare cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care a găsit-o în mod legal întemeiată, reținând că prima instituție are rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor de buget și rectificarea acestuia.

Recursurile declarate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentințelor civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 și nr.245/F-CM din 03 decembrie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie sunt nefondate pentru următoarele motive:

Prima critică este nefondată, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în prezenta speță, deoarece are atribuții privind elaborarea proiectelor de buget și rectificarea acestora.

Al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este admisibilă și îndeplinește cerințele art.60-63 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că această din urmă instituție, ca ordonator principal de credite, nu poate dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.

Astfel, rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să vireze Ministerului Public sumele necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți și intervenient.

Ultima critică este nefondată, întrucât este admisibilă obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru virarea sumelor necesare prin rectificarea bugetului în acest sens, în condițiile în care această instituție poate propune rectificarea sus-citată.

În speță nu sunt aplicabile prevederile art.304 pct.1 din Codul d e procedură civilă, deoarece instanța a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și nici cele ale art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală față de criticile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Rezultă că invocarea dispozițiilor art.304 pct.1 și 9 din Codul d e procedură civilă de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu se aplică în prezenta speță.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi admis recursul declarat de reclamanții, G, G, G, și de intervenientul în nume propriu, împotriva sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie și se va modifica în parte această hotărâre, în sensul că va fi obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune și cererea de intervenție.

În baza art.312 din Codul d e procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentințelor civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 și nr.245/F-CM din 03 decembrie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Se va menține în rest sentința civilă 188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții, G, G, G, G și de intervenientul în nume propriu, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--7, județ A, împotriva sentinței civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, intimați fiind reclamantul, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--7, județ A și pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - STRUCTURA CENTRALĂ, cu sediul în B-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești,--7, județ A, precum și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, în calitate de expert în domeniul discriminării.

Modifică în parte sentința civilă 188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în sensul că obligă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune și cererea de intervenție.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în Pitești,--7, județ A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județ A, împotriva sentințelor civile nr.188/F-CM din 12 noiembrie 2008 și nr.245/F-CM din 03 decembrie 2008, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Menține în rest sentința civilă 188/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.4/13.04.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Daniel Radu
Judecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei

#Judecator Daniel Radu

Pretentii civile. Speta. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Pitesti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Pitesti