Obligația de a face. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 479/R-CM
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâțiiINSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V,-, județulși MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI,cu sediul în B, str. G-ral, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.13 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții-pârâți au solicitat prin motivele de recurs soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția, civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V în numele membrilor de sindicat, G, de la Școala cu clasele I-VIII, județul V, în contradictoriu cu pârâții: Inspectoratul Școlar Județean V, cu sediul în Rm.V,-, județul V, Ministerul Educației, Cercetării și T B, Consiliul Local al Comunei și Școala cu clasele I-VIII - a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prevederile de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, obligarea unităților școlare-pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător defalcat pe fiecare an de activitate, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data de 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art. 50, de la data îndeplinirii condițiilor de către reclamantă, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și potrivit art.50 alin.1 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicație și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților s-a arătat că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.6 alin.2 și art.283 din Legea nr.53/2003, art.63 din Legea nr.168/1999, art.28 din Legea nr.54/2003, art.7 din Legea nr.388/2007, art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 și art.1 lit.b din nr.OG11/2007.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Vas olicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat că potrivit art.7 din Legea nr.184/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare, semnate de inspectorul școlar general.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a ștatelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ potrivit art.23 din Regulamentul de aplicare și funcționare a unității de învățământ preuniversitar. Referitor la salarizarea personalului didactic se arată că începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiilor art.13 din nr.OUG13/2001.
De asemenea, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Vai nvocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001-noiembrie 2005, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrise în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
S-a mai arătat că termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, iar Acordul și Ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.
Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001- septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărei acțiune se prescrie deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă și nu se referă la tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Pe fondul cauzei, pârâtul a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată întrucât în toate actele normative invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30, 35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzută de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Potrivit dispozițiile art.5 alin.2 din nr.OG18/2008, în coeficienții de aplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30, 35 ani, 35-40 de ani și peste 45 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa depus întâmpinare aflată la filele 14-17 dosar, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Sub aspectul primei excepții s-a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T B nu este angajatorul reclamantei, între cei doi neexistând raporturi de muncă și nici obligații cu privire la calcularea și plata salariului.
S-au invocat dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 potrivit cărora din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Sub aspectul celei de-a doua excepții au fost invocate prevederile art.166 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la Acordul încheiat între Guvern și principalele federații sindicale din învățământ s-a susținut că acesta nu a avut drept obiect plata diferențelor salariale solicitate prin acțiune. Aceeași susținere s-a făcut și cu privire la dispozițiilor nr.OUG17/2006.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Consiliul local al Comunei, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr.13 din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material parțial la acțiune invocate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ () V, în numele membrilor de sindicat și au fost obligați pârâții să acorde și să plătească reclamanților drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada 1.10.2001-31.12.2007, sume ce vor fi reactualizate în raport de coeficientul de inflație.
Au fost obligate unitățile școlare să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător.
Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între o persoană chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății.
Potrivit dispozițiilor art.45 din nr.HG2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, inspectoratele școlare județene prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit consiliului național pentru finanțarea învățământului preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
Față de împrejurarea că prin lege au fost prevăzute competențe exprese ale inspectoratelor școlare județene privind raportarea execuției bugetare, tribunalul reține că Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, situație față de care se va respinge excepția pe care acest pârâta invocat-
Cât privește pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBt ribunalul a reținut că prin Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, s-a convenit cu Guvernul României de către organizațiile sindicale din învățământ plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor, acordul fiind semnat inclusiv de Ministerul Educației, Cercetării și T
În acest context, și acest pârât are calitate procesuală pasivă, situație față de care s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că potrivit Acordului semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cât și prin nr.OUG17/2006, s-au recunoscut debitele care se datorau personalului didactice din învățământ reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor ceea ce conduce la concluzia că recunoașterea menționată a întrerupt cursul prescripției, astfel că după data de 28 noiembrie 2005 respectiv 28 februarie 2006 (când s-a publicat în nr.17/2006), a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise la data înregistrării acesteia.
Pentru aceste considerente s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de cei doi pârâți, respectiv Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și T
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că art.50 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic vizează în alin. 1 și 2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1 legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de 3 tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege menționat, rezultă faptul că articolul menționa are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: tranșe de vechime și tranșe suplimentare de vechime.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției "la", care, în cazul concret expus de art. 50 alin.1 introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime a apelat la folosirea cratimei ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval.
Statuând în primul alineat asupra existenței a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în alin.2 al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează, astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin acest aliniat 2 legea introduce o nouă noțiune respectiv aceea de coeficient de ierarhizare sau, în accepțiunea nr.OG15/2008, coeficient de multiplicare.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art. 48 alin.3 din Legea nr. 128/1997, arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a guvernului.
În contextul celor menționate, salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime.
La produsul astfel rezultat, se adaugă celelalte sporuri de care beneficiază personalul didactic.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în momentul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
În mod concret la trecerea în tranșa de vechime de 30, 35 ani personalul didactic beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de Legea nr.128/1997, coeficientul de multiplicare fiind, cu titlu de exemplu pentru profesor cu grad didactic I de la momentul împlinirii a 30 de ani de activitate în învățământ de 6,602.
Potrivit art.50 alin.1 din statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, ca o premiere, ca un bonus și de tranșa suplimentară de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adaugă, până în momentul intrării în vigoare a nr.OG15/2008 și din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare ca vechime. Această creștere, în exemplul luat anterior al profesorului cu grad didactic I, ar fi însemnat printr-un calcul matematic simplu mărirea coeficientului de multiplicare corespunzător tranșei de vechime de 30, 35 ani cu valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1,000 corespunzătoare ajungându-se la stabilirea în acest fel a tranșei suplimentare de vechime.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime, sunt cuprinse și creșterile de 1/25, din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții demultiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
Prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30, 35 ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.50 alin.2 din nr.OG15/2008, a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25.
Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997 care nu a fost abrogată sau modificată în nici un fel.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea în modul descris mai sus.
Împotriva sentinței instanței de fond în termen legal au declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean V criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 alin.9 Cod procedură civilă și formulând aceleași critici, care vor fi examinate împreună, după cum urmează:
- în mod greșit s-a pronunțat instanța de fond când a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a recurentelor-pârâte, deoarece atât din textele legale ale Legii învățământului, cât și potrivit reglementărilor speciale în materie, acțiunea nu putea fi admisă față de recurentele-pârâte;
- în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât nici acordul încheiat la data de 27.11.2005 invocat de intimații-reclamanți, nici nr.OUG17/2006 nu au ca obiect plata tranșelor suplimentare, situație față de care acțiunea este prescrisă pentru anumită perioadă;
- nelegală este soluția primei instanțe și pe fond, deoarece în art.5 din nr.OG15/2008 cu modificările și completările ulterioare sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime prevăzute în art.50 din Legea nr.128/1997, situație față de care se impune respingerea acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-pârâți, Curtea va constata că recursul este fondat pentru primele două critici și îl va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației, Cercetării și, este fondat.
Conform art.XIII din nr.OUG32/2001, ncepând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor expres prevăzute la lit.a- Potrivit art.XIII alin.2, cheltuielile prevăzute la alin.1 lit.a și c-f, se finanțează prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și. De asemenea, conform alin.3, cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării și.
Rezultă din cuprinsul acestor texte de lege că cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, iar nu din bugetul Ministerul Educației, Cercetării și, pentru care actul normativ prevede expres cheltuielile pe care trebuie să le finanțeze.
Pe de altă parte, Legea învățământului nr.84/1995 prevede la art.141 atribuțiile (coordonează activitatea de cercetare științifică din învățământ; asigură cadrul pentru producția manualelor școlare; asigură finanțarea școlilor pentru achiziționarea de manuale, conform legii; elaborează criteriile generale de admitere în învățământul superior; aprobă înființarea liceelor și a școlilor postliceale etc.), or între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de finanțare a cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat.
În altă ordine de idei, conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Potrivit art.167 alin.13, finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
De asemenea, dispozițiile art.167 alin.17 și 18 din Legea nr.84/1995 prevăd în mod expres ce anume cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și, iar între aceste cheltuieli nu se regăsesc și cele legate de salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
În plus, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean, Curtea constată că art.142 din Legea nr.84/1995 prevede în mod expres atribuțiile acestei instituții (urmărește modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național; asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; asigură calitatea învățământului și respectarea standardelor naționale prin inspecția școlară etc.), iar între aceste atribuții nu se regăsește și aceea de plată a drepturilor salariale.
Faptul că semnează decizia de repartizare a cadrelor din învățământul preuniversitar nu-i conferă calitatea de angajator și deci nici obligația de plată a salariului, aceste atribuții avându-le directorul unității de învățământ conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, îndrituit să aprobe bugetul unităților de învățământ și să asigure finanțarea ei.
Art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată menționate la alin.4 (inclusiv cele destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților din învățământul preuniversitar de stat), pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Acest text de lege, nu instituie nici o obligație legată de plata diferențelor salariale în sarcina pârâților Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean, acesta din urmă acordând doar asistență tehnică de specialitate directorului Direcției Generale a Finanțelor Publice cu ocazia repartizării sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal
În concluzie, Curtea apreciază că nici pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și și nici pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V nu au nici un fel de obligații legate de plata salariilor reclamanților, astfel că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că ei au calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea fondat.
În conformitate cu dispozițiile art.166 alin.1 din Legea nr.53/2003, "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau îndatorate", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol "termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".
Reclamanta invocă Acordul din 27.11.2005 și nr.OUG17/2006 prin care Guvernul României ar fi recunoscut existența și, totodată, ar fi promis plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004.
Acordul și Ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față, în consecință nu constituie o recunoaștere din partea debitorului, în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Legea nr.53/2003.
Potrivit art.166 alin.1 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar conform art.12, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Faptul că la data de 27 noiembrie 2005, s-a încheiat un Acord, prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferența salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, pentru întreg personalul didactic, nu este o recunoaștere (în sensul dispozițiilor art.166 alin.2 din Codul muncii ) a dreptului solicitat în cauza de față și a cărui acțiune se prescrie, deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa zis "în cascadă" și nu vizează/nu se referă la tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Aspectele mai sus arătate, reies în mod clar și din Ordinul Ministerului Educației și nr.3351/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul al salariilor personalului didactic din învățământul de stat, în vederea determinării diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2001-septembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial nr.220 din 10 martie 2006.
În ceea ce privește însă a treia critică, formulată de recurenții-pârâți, Curtea va constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În mod legal a fost admisă acțiunea de către prima instanță, deoarece prin raportare la dispozițiile legii cadru nr.128/1997 și anume art.50 alin.1 în sensul că la împlinirea vârstei de 30, 35 și 40 ani de activitate în învățământ, intimații-reclamanți beneficiază de o tranșă suplimentară de vechime, dispoziție menținută și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008.
Dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine personalului didactic din învățământul preuniversitar și după intrarea în vigoare a nr.OG15/2008, nefiind înlăturat prin art.5 din acest act normativ, cum în mod eronat se susține în motivul de recurs.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia din cele trei tranșe și creșterea de din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea în vigoare a ordonanței menționate, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 ani, 35-40 ani și de peste 40 ani nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Față de aceste considerente, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți și va modifica în parte sentința, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenți și va respinge acțiunea față de aceștia. Va respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți pentru perioada 4.10.2001-27.11.2005 ca fiind prescrisă. Va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI și MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI împotriva sentinței civile nr.13 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenții-pârâți și respinge acțiunea față de aceștia.
Respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți pentru perioada 4 octombrie 2001-27 noiembrie 2005, ca fiind prescrisă.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./16.03.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
