Pretentii civile. Speta. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 496/

Ședința publică din 30 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Maria Carmen

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin reprezentant SC R SA, împotriva sentinței civile nr. 2431/10.05.2004, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 2237/M/2004.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă SC SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă SC SA.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurenta pârâtă și nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul la dezbateri.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond, menționând că recurenta a achitat suma datorată.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 2431/M/2004 Tribunalul Brașov, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul(a) în contradictoriu cu pârâta SC SA care a fost obligată să-i plătească reclamantului(ei) plăți compensatorii calculate conform prevederilor 210.014 Anexa la CCM pe anii 2003- 2005, pct.3.2 alin.1 pct.3, egale cu 5 salarii medii nete realizate la SC SA, ce urmează a se plăti conform prevederilor OUG 8/2003 modificată și completată prin OUG 22/2003 și OUG 88/2003.

Au fost respinse restul pretențiile solicitate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin decizia cu nr. 82751/28.06.2003 de desfacere a contractului individual de muncă s-a dispus în conformitate cu prevederile OUG 8/2003 modificată și completată prin OUG 22/2003, Programul de a societății aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr.25/2003 a Colegiului de Conducere a Autorități pentru Privatizare și Administrația Statului B, în temeiul art.65 coroborat cu art.68 din Codul Munciia T. - ȘI - anexe la Contractul Colectiv de Muncă al SC SA, încetarea contractului individual de muncă.

Potrivit de Metodologie ( -) Anexa la CCM pe anii 2003 - 2005, recunoscut de intimată depus la dosar care reglementează protecția socială de care beneficiază salariații SC SA, respectiv pct.3.2 se prevede că în cazul desfacerii contractului de muncă, conform art.67 din Codul Muncii salariații vor beneficia de drepturi salariale corespunzătoare activității depuse și de plăți compensatorii după cum urmează: pentru o vechime în societate de până la 5 ani o compensație egală cu trei salarii medii nete realizate pe platforma SC SA în luna precedentă plecării, pentru o vechime cuprinsă între 5-15 ani o compensație egală cu 4 salarii medii nete, pentru o vechime cuprinsă între 15-22 de ani o compensație egală cu 5 salarii medii, iar pentru o vechime de peste 25 de ani o compensație de 6 salarii medii nete realizate pe platforma SC SA în luna precedentă plecării.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata SC SA

Dezvoltând motivele de recurs intimata susține că, salariile compensatorii la care societatea mai sus menționată a fost obligată, sunt suportate conform OUG 122/2003 din bugetul asigurărilor pentru șomaj de la art."Plăți compensatorii", urmând ca în conformitate cu art.3 al aceleași OUG122/2003 aceste sume să fie recuperate din fondul constituit potrivit art.15, alin.2 din OUG115/2003 de către Societatea de administrare dintr-o cotă de minim 8% din prețul încasat din vânzarea activelor și chiriilor încasate de la societățile comerciale care funcționează în cadrul parcului industrial de pe platforma SC R SA.

Examinând sentința prin prisma motivelor invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Art.2 alin.4 din OG nr.22/2.IV.2003, în vigoare la data disponibilizării, are dispoziție expresă cu privire la plățile compensatorii ce se vor plăti angajaților disponibilizați, conform contractului colectiv de muncă. În continuare se stabilește modalitatea de plată a acestor drepturi.

Potrivit contractului colectiv de muncă art.3.2, angajații disponibilizați primesc în raport cu vechimea în muncă compensații între 3- 6 salarii medii nete realizate în luna precedentă plecării.

Cum dispozițiile contractului colectiv de muncă, au fost enunțate în ordonanțele privind procesul de restructurare ca bază de plată a compensatorilor cât și prin Legea nr.669/2003 de aprobare a OUG nr.8/2003, în mod corect instanța de fond a stabilit că reclamantul beneficiază de compensarea prevăzută în contractul colectiv de muncă, ce constituie legea părților OG nr.122/4.XII.2003 invocată în recurs modifică OG 115/2003 privind privatizarea SC SA este ulterioară încetării raporturilor de muncă ale reclamantului. Cu toate acestea este de precizat că la art.17/1 sunt prevăzute un număr de salarii mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă.

Referitor la obligația AJOFM de a plăti salarii compensatorii, nu poate fi primită, având în vedere că aceasta nu are raporturi juridice cu reclamantul și ca urmare nu poate fi obligată la plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.2431/10.05.2004 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 30 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red: AP/15.05.2008

Dact: MD/19.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Maria Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 496/2008. Curtea de Apel Brasov