Pretentii civile. Speta. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 512 din 11 iunie 2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 iunie 2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Elena Pașcan JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț JUDECĂTOR 3: Niculina Țiț

- - - - judecător

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI și recursul promovat de intervenienta în nume propriu -, împotriva sentinței civile nr.262/C din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că la dosarul cauzei s-a depus prin compartimentul arhivă la data de 5 iunie 2008 ca practică judiciară copia deciziei nr.289/2008.

Instanța, constată că în cauză au fost promovate două recursuri:

- recursul promovat de Ministerul Justiției, declarat în termen, motivat și legal scutit de taxa judiciară de timbru și

- recursul declarat de intervenienta în nume propriu, declarat în termen, motivat și legal scutit de taxa judiciară de timbru.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin decizia civilă 262/C/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

A fost admisă în parte acțiunea modificată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru combaterea discriminării și în consecință au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Bacău să plătească reclamantei despăgubirile echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale după cum urmează:

- 5% începând cu 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006;

- 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007;

- 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie

2007, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței la momentul plății efective.

Au fost obligați aceiași pârâți să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența dintre premiul anual și respectiv dintre prima de concediu acordată acesteia pe anul 2007 și sumele cuvenite reclamantei cu titlurile de mai sus prin luarea în considerare a indexărilor pentru anul 2007 prevăzute prin prezenta hotărâre.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.

Au fost obligați pârâții Tribunalul Bacău și respectiv Curtea de Apel Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.

A fost respinsă acțiunea modificată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 07.03.2008 reclamantele și, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că sunt discriminate în raport de prevederile nr.OG 10/31.01.2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007 privind creșterile salariale ce s-au acordat pentru anul 2006 și 2007 personalului bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, în raport de prevederile art. 27 din OG137/2000 republicată, anularea situației create prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezentând indexările ce s-au acordat prin aceste acte normative, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâtului Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare privitor la acordarea acestor majorări în carnetele lor de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, ca urmare a disjungerii cererilor de intervenție în interes propriu ale reclamantelor, formulate în dosarul -, motivat de faptul că respectivele cereri întârziau nejustificat cauza respectivă.

Ulterior reclamantele au solicitat ca sumele de bani ce vor fi acordate să fie actualizate cu indicele de inflație cât și plata dobânzii legale conform OG 3/2000 și de asemenea s-a mai solicitat și recalcularea primei de vacanță și a premiului anual pentru anul 2007 și pentru viitor cu luarea în calcul a indexărilor acordate și plata diferențelor rezultate din calculul efectuat și sumele care au fost încasate efectiv. Printr-o altă completare la acțiune s-a mai solicitat și să se constate că în ceea ce privește indexarea sumelor sunt aplicabile dispozițiile art. 42 lit. b, teza a doua Cod fiscal și art. 4 alin 2 din OUG 158/2005 și art. 26 din Legea 19/2000.

În motivarea cererii reclamantele au arătat că în baza nr.OG 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007, personalului bugetar și cei care ocupă funcții de demnitate publică le-au fost majorate salariile de bază în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Reclamantele au arătat că majorările salariale nu le-au fost acordate, deși la data adoptării nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, art. 35 prevedea că drepturile ce li se cuvin vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, în baza textului legal menționat judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta și adjuncții săi - salarizați în baza acelorași acte normative ca și reclamanții, respectiv OUG27/2006 - au beneficiat de toate majorările de mai sus, în temeiul nr.OG 3/12.01.2006, aprobată prin Legea nr. 323/2006, și ale nr.OG 10/31.01.2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.

Au mai precizat că, în calitatea pe care o dețin, de judecători de tribunal, alături de judecătorii de la judecătorii și curțile de apel, precum și procurorii de la parchetele de lângă acestea și cei de la Parchetul de pe lângă, nu au beneficiat de niciuna dintre aceste majorări. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor formulate motivat de faptul că drepturile solicitate nu au fost acordate prin lege tuturor, ci numai unor categorii expres și limitativ prevăzute de lege, cu excluderea reclamanților. Totodată, a arătat că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088 cod civil prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.

Prin întâmpinarea pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe fond, netemeinicia cererii deoarece reclamantele sunt salarizate conform unei legi speciale, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor. Obligarea Ministerului Justiției la plata acestor indexări ar însemna o adăugare la lege ceea ce presupune, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești și astfel s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și s-ar aroga atribuții de legiferare. Reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi și compararea reclamanților cu celelalte categorii de judecători și procurori este neavenită, întrucât și judecătorii instanței supreme sunt salarizați conform art. 1 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, act normativ aplicabil tuturor magistraților.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, constată că acțiunea formulată de reclamanta este întemeiată, și a fost admisă, iar excepțiile invocate au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale."

În baza art. 1 din nr.OG 10/2007 personalului contractual din sectorul bugetar și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, prevăzute în Anexele nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică au beneficiat în anul 2007 de o creștere a salariilor și indemnizațiilor avute la data de 31 decembrie 2006, astfel cum au fost majorate cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

În baza acestor texte legale judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care ocupă funcții de demnitate publică numite, precum și Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta și adjuncții săi - ce figurează în Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998 - au beneficiat de aceste majorări salariale, nu și reclamanții, deși toți aceștia sunt salarizați în baza aceluiași act normativ, respectiv OUG27/2006.

Deși ulterior art. 35 din nr.OUG 27/2006 a fost abrogat prin art. 1 pct. 17 din Legea nr. 45/2007, intrată în vigoare la 12.03.2007, la această dată prevederile nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 referitoare la indexările salariale își produceau deja efectele, care nu puteau fi înlăturate ca urmare a garanțiilor oferite de principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituție și de art. 1 din Codul civil. Această abrogare este însă lipsită de relevanță și dacă se are în vedere că reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor formulate discriminarea în raport de categoriile profesionale beneficiare ale majorărilor salariale precizate mai sus, aflate în situații analoge cu ei. De altfel, este de observat că art. 35 din nr.OUG 27/2006 privea toate categoriile de personal salarizate în baza art. 1 din acest act normativ, inclusiv cele din Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998, care au continuat însă să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

Tot astfel, argumentul invocat de Ministerul Justiției în sensul că reclamantele formează o categorie profesională distinctă atât din punctul de vedere al statutului cât și al remunerației acordate față de cei cărora le sunt aplicabile indexările dispuse în baza OG10/2007 nu are relevanță în cauză întrucât, de aceste indexări a beneficiat un segment important din sistemul justiției, dar și alte categorii profesionale aflate în situații analoge, care au la rândul lor un statut și o remunerație aparte, stabilită prin legi de salarizare speciale.

A se considera că poate primi indexări numai o parte dintre magistrați reprezintă pe de o parte o discriminare în sistemul justiției, iar pe de altă parte a se reține ca pertinentă această măsură în raport de alte categorii profesionale nu respectă principiul egalității în fața legii, al excluderii unei ierarhii între cele trei puteri constituite în stat.

S-a reținut că prin cele arătate mai sus s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare referitoare la "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare",dispozițiile nr.OG 10/2007 instituind un tratament diferențiat și discriminatoriu atât în cadrul puterii judecătorești, cât și în raport de celelalte puteri - legislativă și executivă.

Justificarea adoptării ordonanțelor de mai sus, respectiv îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, a fost subiectivă și arbitrară întrucât prin dispozițiile acestora s-a procedat la excluderea majorității salariaților din sistemul judiciar, între care și reclamanții, scopul urmărit nefiind legitim din moment ce drepturile salariale ale tuturor magistraților - inclusiv a celor ce au beneficiat de indexări - sunt prevăzute prin aceeași dispoziție legală. Din acest motiv și metoda de atingere a scopului urmărit prin acordarea majorărilor salariale este inadecvată întrucât conduce la o diferențiere nejustificată între categoriile profesionale menționate.

De asemenea, prin adoptarea nr.OG 10/31.01.2007 nu s-a dat eficiență prevederilor Cartei europene privind statutul judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru Statul Român, ce impun elaborarea unor prevederi legale care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.

Instanța a reținut că reclamanta beneficiat de plata premiilor anuale și a primei de concediu pentru 2007, însă fără a se li se lua în calcul la acordarea acestor premii a majorării indemnizației de încadrare cu indexările acordate prin prezenta hotărâre.

Față de considerentele reținute, tribunalul a constatat că reclamanta este îndreptățită la plata primelor și a premiilor invocate mai sus în mod corect în sensul că vor trebui aplicate indexările pentru anul 2007 și abia apoi calculate și plătite premiul anual sau prima de vacanță. Aceasta în virtutea dreptului la repararea integrală a drepturilor bănești neacordate, deoarece toate drepturile salariale ce trebuie acordate trebuie sa fie raportate la salariul mărit cu indexările de care beneficiază și reclamanții și intervenienții prin prezenta hotărâre. În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.

Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, va fi respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.

Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.

Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate. De asemenea aplicarea dobânzii legale la sumele ce urmează a fi acordate urmează a fi respinsă deoarece aplicarea acesteia pe lângă indicele de inflație ar presupune o dublă actualizare a sumelor de bani neacordate, iar suma ar deveni față de prejudiciul produs.

Privitor la acțiune, instanța a respins acțiunea reclamantei întrucât aceasta a solicitat acordarea a unor drepturi de natură salarială pentru o perioadă pentru care nu mai era salariată deoarece reclamanta a fost pensionată înainte de acordarea indexărilor pentru care a fost formulată prezenta acțiune sau premiului anual și a primei de concediu pentru anul 2007, tribunalul a respins-o ca nefondată.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre, iar în temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău au fost obligați să efectueze mențiunile privind acordarea acestor majorări salariale în carnetul de muncă al reclamantei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs intimații Ministerul Justiției și.

Ministerul Justiției și-a motivat în drept recursul pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, iar în dezvoltarea motivelor de recurs a invocat următoarele:

- instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

- hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În ceea ce privește recursul declarat de intimata, se critică hotărârea recurată arătându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție așa cum a fost formulată și nici motivarea nu corespunde solicitării din cererea de intervenție prin care se solicita a se constata că îndemnizația brută lunară pentru un judecător în activitate în raport de care se calculează pensia de serviciu s-a majorat în 2007, conform indexărilor solicitate în cauză.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de cei doi recurenți, și în raport de actele și lucrările dosarului Curtea apreciază recursurile nefondate.

În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției se impune a se preciza faptul că instanța de fond nu i-a obligat pe pârâți la plata unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit în actul normativ incident în cauză.

Dreptul instanțelor judecătorești de a recunoaște astfel de drepturi salariale derivă atât din dispozițiile nr.OG137/2000 cât și din dispozițiile art.14 din, astfel că nu poate fi primită critica acestui recurent, conform căreia instanța de fond și-ar fi depășit limitele puterii judecătorești și și-ar fi arogat atribuții de legiferare.

Pe fondul dreptului în sine justificările recurentului pentru neacordarea indexărilor pentru personalul din sistemul judecătoresc nu pot fi primite întrucât indexarea se utilizează pentru protecția socială a salariaților, în condițiile existenței inflației și au caracter obligatoriu pentru autoritățile și instituțiile publice(unitățile bugetare) și regiile autonome de interes deosebit.

În acest context, susținerile recurentei că indexarea nu s-a acordat acestei categorii sociale întrucât nivelul de salarizare pentru aceștia este suficient, și nu se impune acordarea indexărilor prevăzute pentru celelalte categorii de bugetari nu pot fi primite și dacă ar fi acceptate s-ar accepta implicit și o uniformizare a salariilor a tuturor categoriilor de bugetari.

Privitor la recursul intimatei acesta este nefondat însă pentru următoarele considerente:

Prin cererea de intervenție, intimata a solicitat a se constata existența unui drept salarial pentru judecătorii în funcție și nu acordarea unor drepturi de natură salarială pentru o perioadă când nu era salariată, însă soluția de respingere este corectă, întrucât intimata are la îndemână calea realizării, respectiv obținerea unei adeverințe, care să ateste cele solicitate.

De altfel chiar intimata a depus în acest sens practică judiciară. Pentru cele ce preced în baza art.312 Cod procedură civilă recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Respinge recursurile promovate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și intervenienta în nume propriu -, împotriva sentinței civile nr.262/C din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

CO - -

Președinte instanță,

Red.sent.-/

Red.dec.rec.- /3.07.2008

Tehn.-/ 2 ex.

3.07.2008/4.07.2008.

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Bacau