Pretentii civile. Speta. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 52/CM
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.2317/16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL, cu sediul în C, Bd. - - Hotel Turist, nr.288, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că la data de 09.02.2009 intimata - pârâtă SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare iar la data de 10.02.2009 recurentul a depus, prin fax, cerere de amânare a cauzei, în vederea angajării unui apărător.
Instanța constată că în cauză s-a mai acordat un termen de judecată pentru pregătirea apărării la cererea intimatei C Operation SRL.
De asemenea, instanța, verificând conținutul întâmpinării depuse la dosar observă că nu s-au invocat excepții, având caracterul unor concluzii, întrucât nu au fost depuse cu 5 zile înainte de termen.
Având în vedere că recurentul a solicitat judecata cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la nr. 1790/88/24 iunie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta C, pentru a fi obligată la plata drepturilor bănești conform cu jurnalul de bord al navei împingător 2, respectiv plata pentru ore suplimentare, zile suplimentare, sâmbete, duminici, alocație de hrană, începând cu 1 februarie 2008 la zi. A mai arătat că a fost disponibilizat forțat și nu a beneficiat de plățile compensatorii stabilite de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în domeniul navigației și nu i s-a "făcut fișa de lichidare și dosarul de șomaj".
In motivare, reclamantul arată cp începând cu 1 februarie 2008 fost angajat ca șef mecanic pentru împingătorul 2, negociind un salariu net de 2000 lei, la care se adaugă drepturile bănești specifice meseriei, iar din 15 februarie 2008 prestat efectiv de 15 zile la navă cu 15 zile libere, însă angajatorul nu a procedat la plata drepturilor bănești conform cu jurnalul de bord al navei.
In apărare, societatea pârâtă a depus întâmpinare, la care a anexat decizia nr. 437 din 9 mai 2008, adresa nr. 306 din 15 aprilie 2008, adresa nr. 512 din2 iunie 2008, state de salarii, contract colectiv de muncă, contracte individuale de muncă, jurnal de bord al navei și alte înscrisuri relevante cu privire la situația reclamantului.
La data de 12 septembrie 2008, reclamantul și-a întregit cererea cu un nou capăt prin care solicită reintegrarea pe funcția deținută conform calificării.
Prin sentința civilă nr. 2317/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a respins excepția tardivității ca nefondată și s-a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Începând cu data de 1 februarie 2008, reclamantul a lucrat în cadrul C, în funcția de mecanic fluvial pentru intervalul 1 februarie 2008 - 14 martie 2008, și respectiv motorist -, pentru perioada 15 martie 2008 - 10 mai 2008, dată la care a încetat și contractul individual de muncă, conform deciziei nr. 437/9 mai 2008, emisă de către societatea pârâtă și comunicată reclamantului la data de 15 mai 2008, înscrisurile anexate fiind relevante în acest sens, în baza dispozițiilor art. 73 din Codul Muncii.
Din înscrisurile anexate rezultă că reclamantul a lucrat în următoarele ture: 16 februarie 2008 - 29 februarie 2008 - la bordul navei; 1 martie 2008 - 15 martie 2008 - liber; 16 martie 2008 - 31 martie 2008 - la bordul navei; 1 aprilie 2008 - 15 aprilie 2008 - liber; 16 aprilie 2008 - 30 aprilie 2008 - liber, perioadă de preaviz: 1 mai 2008 - 10 mai 2008 - liber, perioadă de preaviz ( 38 și urm.), încasând următoarele drepturi salariale: februarie 2008 - 1202 lei ( 37) și 487,5 lei - indemnizație de hrană; martie 2008 - 1202 lei și 520 lei - indemnizație de hrană, la care se adaugă 627 lei pentru 24 ore suplimentare și 60 ore pentru sâmbete și duminici lucrate ( 40), aprilie 2008 - 1202 lei; mai 2008 - 1339 lei, din care 479 lei pentru 6 zile preaviz, 558 lei - indemnizație pentru concediul de odihnă aferent anului 2008 - 7 zile, 838 lei - 50% din salariul brut, conform contractului colectiv de muncă.
Situația prezentată a fost probată de către societatea-pârâtă cu înscrisurile anexate la dosar, însă, pe de altă parte, față de programul de lucru menționat și drepturile salariale precizate, reclamantul nu a învederat ce anume drepturi bănești au rămas neachitate, ce reprezintă acestea și cărei perioade îi sunt aferente pentru a se putea realiza un minim de verificare a susținerilor sale.
De asemenea, în raport de înscrisurile de care pârâta s-a prevalat în cauză, reclamantul nu a înțeles să-și producă propriul probatoriu, cu care să-și dovedească pretențiile, nu a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize care să stabilească ce anume drepturi salariale mai are de încasat, în urma verificării evidențelor societății.
In aceste condiții, având în vedere cele învederate, s-a constatat că reclamantului i s-au plătit drepturile salariale ce-i reveneau pentru activitatea desfășurată în perioada pentru care a fost angajatul societății pârâte.
Referitor la excepția tardivității, s-a subliniat că reclamantul nu a contestat Decizia nr. 437 din 9 mai 2008 prin care a încetat contractul individual de muncă încheiat cu pârâta, așa încât drept urmare, nu se putea discuta de nerespectarea unui termen cu consecința operării acestei tardivități, în speță solicitându-se direct reîncadrarea.
Or, din moment ce nu s-a promovat contestație împotriva deciziei menționate, nu se pot invoca nereguli relative la modul de încetare al raporturilor de muncă, iar o nouă încadrare nu poate interveni decât prin acordul părților, ceea ce excede competenței instanței.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul.
În motivarea recursului a arătat că a fost angajat în cadrul societății pârâte începând cu 01.02.2008 însă contractul individual de muncă a fost încheiat ulterior, începând 15.03.2008, astfel încât a fost omisă perioada 01.02 - 15.02.2008. S-a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere calculul efectiv al turelor lucrate, de 15 zile lunar, prezența la navă timp de 24 de ore pe zi, și nu a obligat angajatorul la recalcularea drepturilor bănești conform jurnalului de bord, pentru zilele efectiv lucrate, orele suplimentare și orele lucrate în zile libere și de sărbători legale deși angajatorul a recunoscu că asigura 8 ore de odihnă dar nu i-a plătit diferența de 16 ore pe zi în care era la dispoziția armatorului. Ca urmare, a arătat că solicită casarea sentinței recurate și obligarea angajatorului la recalcularea și plata muncii prestate, înscrierea vechimii în carnetul de muncă și reintegrarea sa în muncă cu plata drepturilor salariale la zi întrucât a fost concediat ilegal. Sub titlul de "excepție", recurentul a arătat că a fost concediat ca urmare a vânzării navei pe care activa - " 2", deși aceasta a rămas în realitate în proprietatea armatorului și a fost de fapt închiriată cu personal la bord. În acest sens a solicitat obligarea intimatei să depună procesul - verbal nr. 306/15.03.2008 prin care societatea pârâtă ar recunoaște că nava a fost în realitate închiriată.
Recurentul a atașat o copie a contractului individual de muncă. Nu s-au depus alte înscrisuri în probațiune.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că acestuia i-u fost achitate integral drepturile salariale pentru activitatea depusă, astfel cum rezultă din jurnalul de bord. Nu a depus înscrisuri în probațiune.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurent, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Între părți a intervenit contractul individual de muncă înregistrat sub nr. -/17.03.2008 la ITM C, recurentul fiind angajat începând cu data de 15.03.2008 pe durată nelimitată, în funcția de motorist, pentru un program de 8 ore pe zi și 40 ore pe săptămână, cu un salariu brut de 1.675 lei.
Prin procesul - verbal de contravenție seria A nr. 8044/07.04.2008, întocmit de ITM C, s-a constatat că societatea a primit la muncă pe recurent în perioada 01.02 - 14.03.2008 fără a întocmi contractul individual de muncă în formă scrisă. Aceeași împrejurare rezultă și din procesul - verbal de control nr. 49314/07.04.2008 întocmit de aceeași autoritate în aceeași zi.
Prin decizia nr. 437/09.05.2009 emisă de angajator s-a dispus ca începând cu data de 10.05.2008 să înceteze contractul individual de muncă încheiat de recurent în temeiul art. 58 raportat la art. 65 și 66 din Codul Muncii.
Recurentul nu a contestat și nu a solicitat anularea deciziei nr. 437/09.05.2009 în condițiile art. 283 al.1 lit. a din Codul Muncii în cererea care face obiectul acestei cauzei și nu rezultă a fi formulat o astfel de cerere nici în cadrul altor acțiuni.
În consecință, având în vedere limitele sesizării instanței de fond raportat la prevederile art. 129 al.6 și art. 316 raportat la art. 294 Cod.pr.civ. Curtea nu poate verifica legalitatea și temeinicia deciziei nr. 437/09.05.2009 din perspectiva motivului invocat de recurent și anume că nava pe care activa nu a fost vândută în realitate ci doar închiriată. Ca urmare, motivele de recurs privind concedierea nelegală nu pot fi avute în vedere întrucât exced limitelor sesizării instanței astfel cum au fost ele stabilite chiar de către recurentul - reclamant.
Se reține astfel că în mod corect prima instanță nu a analizat validitatea acestui act, aspect care de altfel nu este criticat în recurs, întrucât nu fusese sesizată cu o astfel de cerere, și, în consecință, și-a întemeiat hotărârea pe datele rezultând din cuprinsul său.
În aceste condiții, cum raporturile de muncă dintre părți au încetat în data de 10.05.2008, printr-o decizie împotriva căreia nu s-a formulat contestație, recurentul nu era îndreptățit la plata drepturilor salariale după această dată, și ca urmare nu putea beneficia de drepturile salariale și alocația de hrană solicitate "până la zi" astfel cum a solicitat.
De asemenea, față de prevederile art. 78 din Codul Muncii recurentul nu era îndreptățit nici la plata unor despăgubiri pentru drepturile salariale pe care nu le-a primit ulterior concedierii și nici nu putea fi reintegrat în funcție de vreme ce nu a contestat decizia de concediere și nu s-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 437/09.05.2009.
Împrejurarea că pentru perioada 01.02 - 15.03.2008 nu a existat un contract individual de muncă în formă scrisă nu are relevanță întrucât, pe de o parte, instanța de fond a avut în vedere în analiza sa și această perioadă, începând cu 16 februarie 2008, reținând că în perioada 16.02-29.02 reclamantul s-a aflat la bordul navei iar în perioada 01.03-15.03.2008 a fost liber, iar pe de altă parte, din statul de plată semnat de beneficiar, rezultă că reclamantul a încasat pentru luna februarie 2008 un salariu de 1.202 lei, corespunzător unui salariu brut de 1.675 lei, astfel cum a fost acesta indicat ulterior în forma scrisă a contractului individual de muncă încheiat între părți la 15.03.2008.
Așadar, chiar și pentru perioada 01.02-15.02.2008, când reclamantul nu a desfășurat activități la bordul unei nave, acesta a fost remunerat cu un salariu care corespunde înțelegerii părților, reflectată ulterior în forma scrisă a contractului individual de muncă întocmit la 15.03.2008. Recurentul nu a probat că anterior încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ar fi negociat un alt salariu, respectiv cel indicat a fi în cuantum de 2.000 lei.
Așa cum a reținut și instanța de fond, din jurnalul de bord rezultă că reclamantul s-a aflat la bordul navei pentru intervale de câte 14 zile, urmate de câte 14 zile libere.
Recurentul însuși recunoaște că în timpul cât se afla la bord beneficia de câte 8 ore de odihnă pe zi însă susține că timp de 16 ore se afla la dispoziția angajatorului, apreciind că trebuia plătit pentru orele suplimentare.
Într-adevăr, potrivit art.108 din Codul Muncii timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.
Cele 16 ore în care reclamantul se afla la bordul navei constituie timp de lucru. De asemenea, trebuie avută în vedere definiția timpului de lucru cuprinsă în art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, potrivit cu care prin "timp de lucru" se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale.
Din Ordonanța din 11.01.2007 a Curții de Justiție a Comunităților Europene pronunțată în cauza C-437/05, rezultă că potrivit Directivei trebuie inclusă în timpul de lucru și perioada în care în care este necesară prezența fizică a angajatului la locul de muncă, dar în cursul căreia acesta nu efectuează nici activitate efectivă.
Această împrejurare nu a fost de altfel contestată de intimată.
Pentru restul de 8 ore zilnic, recurentul nu a susținut și nu a probat că s-ar fi aflat la dispoziția angajatorului ci din contră, iar natura acestui interval de timp, aceea de timp de odihnă conduce la concluzia că acestea erau ore libere.
Rezultă așadar că în locul unui program zilnic de 8 ore recurentul presta activitatea într-un program de 16 ore deci 8 ore suplimentare.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în perioada 16 februarie 2008 - 29 februarie 2008 reclamantul s-a aflat la bordul navei, desfășurând 112 de ore suplimentare; în perioada 1 martie 2008 - 15 martie 2008 reclamantul a fost liber, deci 15 zile libere, din care 4 zile de repaus săptămânal cumulat și 11 zile care însumează în compensare 88 de ore libere; în perioada 16 martie 2008 - 31 martie 2008 reclamantul s-a aflat la bordul navei realizând 128 ore suplimentare; în perioada 1 aprilie 2008 - 15 aprilie 2008 reclamantul a beneficiat în compensare de 15 zile libere, din care 4 zile de repaus săptămânal și 11 zile libere care însumează 88 ore libere; în perioada 16 aprilie 2008 - 30 aprilie 2008 reclamantul a beneficiat de 88 ore libere în perioada de preaviz iar în perioada 1 mai 2008 - 10 mai 2008 fost liber, în perioadă de preaviz - 40 de ore libere.
Însă că, potrivit art. 74(3) din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în perioada preavizului, salariații au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unității, pentru a-și căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul și celelalte drepturi. Recurentul însă, în perioada de preaviz rezultă că a beneficiat de 8 ore libere pe zi.
Ca urmare, acesta avea dreptul și obligația de a efectua un program de 4 ore pe zi, însumând în perioada respectivă 64 de ore dar a fost liber astfel încât aceste ore libere se compensează cu restul de 64 de ore suplimentare care nu fuseseră compensate cu ore libere la 15.04.2009.
Rezultă astfel că prin modul de organizare a programului de activitate, societatea pârâtă a acordat recurentului zilele de repaus săptămânal în mod cumulat, în condițiile art. 132 al.4 din Codul Muncii și a acordat ore libere în compensare pentru orele suplimentare de muncă în condițiile art. 119 al.1 din Codul Muncii, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Reclamantul nu a contestat modul de acordare a zilelor de repaus săptămânal prin prisma condițiilor stabilite de art. 132 al.4 din Codul Muncii.
de muncă prestată în zilele de sâmbătă și duminică în perioada relevantă nu se încadrează în prevederile art. 137 din Codul Muncii întrucât zilele de sâmbătă și duminică nu sunt zile libere în sensul art. 134 din Codul Muncii. Acestea sunt zile de repaus săptămânal, care de regulă se efectuează săptămânal sâmbăta și duminica, dar, așa cum s-a arătat se poate efectua și cumulat în condițiile art. 132 al.4 din Codul Muncii. Pentru salariații care beneficiază de zilele de repaus săptămânal în mod cumulat compensațiile se acordă în condițiile art. 120 alin. 2 din Codul Muncii astfel cum stabilește în mod expres art. 132 al.5 din Codul Muncii, adică numai în situația premisă indicată în art. 120 al.1 din Codul Muncii, respectiv dacă zilele de sâmbătă și duminică în care s-a lucrat nu sunt compensate cu zile libere de repaus, în număr corespunzător zilelor lucrate, în mod cumulat.
Nici Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 nu prevede acordarea altor drepturi salariale suplimentare într-o astfel de situație în cuprinsul prevederilor referitoare la salarizare și alte drepturi - art. 41 și în cele referitoare la repaosul săptămânal - art. 52.
Mai trebuie reținut, astfel cum a arătat și instanța de fond, că recurentul - reclamant nu a indicat în concret pentru ce zile apreciază că ar avea dreptul la plata unor sporuri pentru ore suplimentare de muncă sau muncă desfășurată în zile de legală.
Sigur că în conformitate cu art. 287 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Dar, sarcina probei are în vedere proba posibilă. Pe de altă parte reclamantul trebuie să dovedească totuși situația premisă cum ar fi existența raporturilor de muncă și efectuarea de ore suplimentare, rămânând în sarcina angajatorului să dovedească faptul că a remunerat corespunzător angajatul pentru munca prestată suplimentar. Desigur, în ceea ce privește programul efectiv de lucru, și angajatorul poate proba faptul pozitiv contrar, respectiv faptul că angajatul presta munca în cadrul unui program normal sau a beneficiat de ore libere în compensare.
În cauză, pârâta a depus la dosar înscrisuri de evidență primară privind activitatea desfășurată de recurent la bordul navei și timpii de odihnă, din care rezultă situația de fapt expusă anterior.
Recurentul nu a indicat în aceste condiții nici un element care să poată fi verificat, de natură a conduce la o concluzie contrară celei reținute de instanța de fond.
Întrucât, așa cum s-a arătat, numai în cazul în care compensarea cu ore libere nu poate avea loc se acordă drepturi bănești, recurentul nu rezultă a fi îndreptățit la plata unor astfel de drepturi, beneficiind de compensarea cu ore libere plătite, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de fond.
Cererea privind completarea carnetului de muncă este o cerere nouă în recurs, inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 316 și art. 294 Cod.pr.civ. Pe de altă parte, din formularea inexactă a acestei cereri, rezultă că vechimea în muncă a cărei atestare o solicită recurentul în sensul înscrierii în carnetul de muncă este vechimea pe care ar fi dobândit-o dacă ar fi fost reîncadrat în muncă, ceea ce nu este cazul, astfel încât o astfel de cerere oricum este nefondată. Desigur, în măsura în care recurentul consideră că intimata nu a completat corespunzător carnetul de muncă are posibilitatea să formuleze o astfel de cerere pe cale principală, într-o altă acțiune cu respectarea prevederilor legale incidente.
În consecință, în temeiul art. 312 al.1 Cod.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.2317/16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SRL, cu sediul în C, Bd. - - Hotel Turist, nr.288, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.- jud.-/09.03.2009
disp.-gref.-
2 ex./10.03.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
