Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 53/CM
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - pârât, domiciliat în T, str. -, nr.25, - Sc.B,.1, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2163/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC SRL, cu sediul în T,-, județul T, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - pârât, lipsind intimata - reclamantă SRL.
Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recurentul depune la dosarul cauzei adresa nr. 333/29.02.2008, în original, emisă de SRL.
Precizează recurentul că nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, având în vedere că recurentul nu mai are alte cereri, excepții de ridicat sau probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ.declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat de pârâtul.
Recurentul, având cuvântul solicită admiterea recursului.
Precizează recurentul că nemulțumirile sale sunt legate de faptul că și în prezent cartea sa de muncă se află la intimata SRL și nu se poate angaja cu contract de muncă, fiind nevoit să lucreze "la negru".
Mai arată recurentul că intimata este datoare cu salariul pe luna februarie 2008, în sumă de 1240 lei. Totodată mai arată că a solicitat și daune morale.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr-, reclamanta Tas olicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4.057,9 lei reprezentând prejudiciul cauzat societății pentru neexecutarea contractului nr. -/5.02.2007.
Prin sentința civilă nr. 1593 din 11.06.2008 pronunțată de Judecătoria Tulceas -a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Ca urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea.
La data de 7.08.2008, pârâtul a depus la dosarul cauzei note scrise în care a arătat că nu a efectuat voiajul întrucât nu s-au respectat normele privind recuperarea orelor suplimentare și societatea nu a asigurat prezența la bord a încă unui timonier.
Prin sentința civilă nr. 2163/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis în parte acțiunea în sensul că a fost obligat pârâtul la plata sumei de 700 lei cu titlu de debit dar s-a respins cererea pentru diferența de 3357,90 lei, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul a avut raporturi de muncă cu reclamanta începând cu data de 23.01.2007 în funcția de timonier fluvial.
Din referatul înregistrat sub nr. 311/27.02.2008 reiese că în data de 27.02.2008 s-a dat dispoziție echipajului de pe să pregătească nava pentru un voiaj T - Bulgaria.
Tot din acest referat, rezultă că, în calitate de conducător al convoiului, a refuzat efectuarea operațiunilor pentru pregătirea convoiului de marș, invocând lipsa timonierului II la comanda remorcherului.
Ori, din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă că i s-a dat o astfel de dispoziție pârâtului.
Deși societatea reclamantă afirmă că începând cu data de 27.02.2008 nu s-a mai prezentat pârâtul la serviciu, din foile colective de prezență rezultă că acesta a lucrat în ziua de 27.02.2008 un număr de 8 ore.
Analizând jurnalul de bord al remorcherului, se poate observa că acest remorcher urma să stea începând cu data de 26.02.2008 în societății, la dispoziția acesteia, până pe data de 6.03.2008.
Deci, dacă societatea ar fi dat dispoziție la data de 27.02.2008 pentru pregătirea remorcherului, în vederea efectuării voiajului cu destinația Bulgaria, ar fi trebuit să se consemneze în jurnalul de bord al remorcherului acest aspect.
Or, din jurnalul de bord al remorcherului, rezultă că acesta, încă din data de 26.02. 2008 se afla în societății și urma să stea la dispoziția acesteia până în data de 6.03.2008, fără să mai exise alte consemnări, în afara celei făcută în data de 7.03.2008, când remorcherul s-a deplasat pe brațul.
Din analiza prevederilor art. 270 alin.(1) din Codul muncii, rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat de către pârât în patrimoniul său, la dosarul cauzei neexistând nici o altă dovadă, în afară de calculul matematic efectuat de către reclamantă, dar nesusținut prin alte dovezi, instanța constată că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale și, prin urmare, respinge cererea pentru plata sumei de 3.357,90 lei, ca nefondată.
Întrucât din dispoziția de plată nr. 181/27.02.2008 rezultă că pârâtul a încasat suma de 100 lei cu titlu de avans taxe căpitănie, iar din statul de plată pentru luna martie 2008 rezultă că a încasat suma de 600 lei, reprezentând alocație de hrană, având în vedere că potrivit deciziei nr. 445 din 24.03.2008, pârâtul a fost concediat începând cu data de 13.03.2008, instanța a apreciat că a încasat necuvenit suma de 700 lei și, în conformitate cu art. 272 alin. 1 din Codul muncii, are obligația de aor estitui.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâtul.
În cererea de recurs a invocat faptul că societatea reclamantă trebuie să îi restituie suma de 1.240 lei pe care i-a reținut din salariul pentru luna februarie deși a efectuat un voiaj; că societatea i-a reținut carnetul de muncă și nu se poate angaja la altă societate; că are pretenții în cuantum de 300.000.000 lei față de reclamantă cu titlu de daune, urmând să doneze statului J din această sumă.
A depus în copie fișa drepturilor salariale pentru luna februarie 2008.
Intimata reclamantă nu a depus întâmpinare și nici alte înscrisuri în probațiune.
Analizând sentința recurată prin prisma susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se reține mai întâi că recurentul nu critică sentința pronunțată de Tribunalul Tulcea și nu contestă faptul că datorează suma de 700 lei reprezentând 100 lei cu titlu de avans taxe căpitănie și 600 lei cu titlu de alocație de hrană necuvenită.
Apoi, se reține că cererea recurentului privind obligarea reclamantei la plata unor daune este inadmisibilă potrivit dispozițiilor art. 316 și art. 294 Cod.pr.civ. în recurs neputându-se formula cereri noi. Instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere reconvențională având ca obiect astfel de despăgubiri, în condițiile art. 119 și următoarele Cod.pr.civ.. Recurentul are posibilitatea să formuleze o astfel de cerere pe cale principală, într-o altă acțiune cu respectarea prevederilor legale incidente.
Susținerile recurentului că i s-ar fi reținut carnetul de muncă nu au relevanță în cauză, acest aspect pretins litigios dintre părți nefăcând obiectul cauze. Instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere privind restituirea carnetului de muncă în condițiile art. 119 și următoarele Cod.pr.civ. Desigur, nimic nu împiedică recurentul să formuleze o cerere pentru restituirea carnetului de muncă pe cale principală, cu respectarea prevederilor legale incidente.
Pe de altă parte, o astfel de apărare, formulată ca o nemulțumire a recurentului, nu are relevanță din perspectiva condițiilor răspunderii patrimoniale care trebuie analizate în cauză și la care s-a raportat instanța de fond.
În ceea ce privește susținerea că reclamanta i-ar datora suma de 1.240 lei pe care i-a reținut din salariul pentru luna februarie, de asemenea se constată că o asemenea pretenție nu a făcut obiectul litigiului soluționat de Tribunalul Tulcea iar o cerere privind restituirea acestei sume este inadmisibilă în recurs, recurentul având posibilitatea să formuleze o astfel de cerere pe cale principală, într-o altă acțiune cu respectarea prevederilor legale incidente.
O astfel de apărare formulată în recurs poate fi avută în vedere doar în sensul că recurentul invocă o compensare între suma pe care i-ar datora-o angajatorul și suma la care a fost obligat prin sentința recurată.
În dreptul nostru se admite în principiu că este admisibilă în recurs o cerere de constatare a compensării legale, nu însă și una de compensare judiciară, întrucât în vreme ce prima se produce de drept, în temeiul legii, implicând doar verificarea condițiilor prescrise de lege, compensația judiciară presupune stabilirea celeilalte obligații de către instanță, ceea ce contravine dispozițiilor art. 316 și art. 294 Cod.pr.civ. potrivit cu care în recurs nu se pot face cereri noi.
Într-adevăr, potrivit art. art. 1144 din Codul civil, compensația operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurenta cotităților lor respective.
În conformitate cu art. 1143 din Codul civil, când doua persoane sunt datoare una alteia, operează între dânsele o compensație care stinge amândouă datoriile.
Compensația este un mod de stingere a obligațiilor care constă în stingerea a două obligații reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele.
Rezultă așadar că, prin ipoteză, acest mod de stingere a obligațiilor presupune existența a două raporturi juridice obligaționale distincte în care aceleași persoane sunt creditoare și debitoare una față de alta.
Din prevederile legale cuprinse în Codul civil, referitoare la compensația legală, rezultă că pentru a opera acest tip de compensație, creanțele trebuie să fie certe, adică existența lor să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic.
În cauză, creanța invocată de recurent nu este însă certă.
Astfel, fișa salariului depusă de recurent este o copie a unui înscris care nu poartă nici o semnătură, nici măcar a recurentului și nici o ștampilă.
Reținerea din salariu a sumei de 1.240 lei nu este așadar certă.
Apoi, chiar acceptându-se că s-a reținut această sumă, nu există nici un element care să conducă la concluzia că reținerea s-ar fi făcut fără drept și ca urmare recurentul ar fi îndreptățit să i se plătească această sumă de bani.
Pe de altă parte, îndreptățirea recurentului la obținerea acestei sume de bani nu a făcut obiect al cauzei și nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs, pentru motivele expuse anterior, instanța de recurs neputând proceda la o compensare judiciară. . recurentului la această sumă nu a fost stabilită nici de către o altă instanță într-o procedură separată.
În plus, pentru a opera compensația legală trebuie ca cele două creanțe reciproce să fie lichide adică să fie determinate cu exactitate în valoarea lor.
În cauză, valoarea creanței pretinse de către recurent asupra intimatei nu este lichidă în sensul că nu este stabilit cuantumul său exact nici într-o procedură judiciară anterioară nici în procedura prezentă, iar instanța de recurs nu poate analiza pentru prima dată în fond această pretenție a recurentului.
Ca urmare, nu sunt întrunite condițiile unei compensații legale.
Desigur, nimic nu împiedică recurentul să formuleze o astfel de cerere, în pretenții, pentru plata drepturilor salariale care pretinde că i se cuvin, pe cale principală, într-o altă acțiune cu respectarea prevederilor legale incidente.
În consecință, motivele de recurs susținut de recurent nu pot fi primite.
Curtea constată că într-adevăr, astfel cum a reținut și instanța de fond, din dispoziția de plată nr. 181/27.02.2008 rezultă că pârâtul a încasat suma de 100 lei cu titlu de avans taxe căpitănie, sumă pe care trebuia deci să o achite căpităniei portului și pe care nu a justificat-o, în sensul că nu a dovedit că ar fi utilizat-o conform destinației (cea ce nici nu mai era posibil având în vedere că nu a mai efectuat voiajul).
De asemenea, Curtea constată că din statul de plată pentru alocația de hrană din 27.02.2009 rezultă că recurentul a încasat suma de 600 lei reprezentând alocație de hrană pentru luna martie 2008, în condițiile în care prin decizia nr. 381/10.03.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului începând cu 28.02.2009, decizie care nu rezultă a fi fost contestată.
Se are în vedere că HG nr. 185/1994 privind acordarea alocației de hrană zilnice pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave se aplică, în conformitate cu art. 1 al acestui act normativ, numai personalului navigant și auxiliar îmbarcat pe navele aparținând instituțiilor publice și regiilor autonome.
Pentru personalul navigant încadrat la societăți comerciale se aplică norma cu caracter general, respectiv Lege nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Potrivit art. 1(1) din această lege, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Dar, art.5 al.2 și art.6 din această lege stabilește că tichetele de masă se acordă numai corespunzător zilelor lucrate de către salariat. Cum în luna martie 2008 recurentul nu a mai prestat activitate în cadrul societății intimate, astfel cum rezultă și din foaia colectivă de prezență pentru această lună, necontestată, acesta nu era îndreptățit să primească bonurile de masă.
Sunt astfel incidente în cauză prevederile art. 272 al.1 și 2 din Codul Muncii și ca urmare, în mod corect prima instanță a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 700 lei.
În consecință, în baza art. 312 (1) Cod.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul - pârât, domiciliat în T, str. -, nr.25, - Sc.B,.1, județul T, împotriva sentinței civile nr. 2163/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în contradictoriu cu intimata - reclamantă SC SRL, cu sediul în T,-, județul T, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
jud.fond: /
dec.jud.-/09.03.2009
Tehnored.dispozitiv - gref.-
2 ex./10.03.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
