Pretentii civile. Speta. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 533

ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2008

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine au venit spre soluționare recursurile civile promovate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței civile nr.1473 din 08.08.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind chestiuni prealabile și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor civile de față:

Prin sentința civilă nr.1473/8.08.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Iașia admis în parte acțiunea reclamantei (), și a obligat pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamantei drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective, pentru perioada 1 iulie 2004 - 30.04.2005.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii trei pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din legea 50/1996.

Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relații sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.

În speță, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Ministerul Justiției a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin Nr.OG 83/2000 de modificare a Legii 50/1996.

Legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. În art. 47 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază lunar.

Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Justiției prin art. 42 alin. OG83/2000, însă abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 56 pct. 2).

În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.

Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția generală a Finanțelor Publice a Jud.

Ministerul Justiției critică hotărârea pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul interpretării greșite a legii de către prima instanță.

Astfel se arată că incorect s-a reținut că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1994 prin nr.OG83/2000, nu poate produce efecte, întrucât guvernul a fost abilitat legal să ia aceste măsuri.

De asemenea nr.OG83/2000 a fost aprobată ulterior prin Legea 334/2000 de către Parlament, legiuitor care era singurul în măsură să cenzureze dispozițiile ordonanței și să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.

II. Ministerul Economiei și Finanțelor prin împuternicit Direcția Finanțelor Publice invocă pe excepție lipsa calității procesuale, iar pe fond susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ce a dus la o soluționare greșită a cauzei, soluția legală fiind de respingere a acțiunii.

Examinând criticile formulate, Curtea reține nefondate recursurile pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Referitor la recursul Ministerului Justiției.

Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii, respectiv a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, care, prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.

Aceste dispoziții fac parte dintr-o lege organică și își produc în continuare efectul, deoarece nu puteau fi abrogate prin art. I pct.42 din nr.OG83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a Guvernului, act normativ de inferior legii, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.

Evident că abrogarea legii menționate printr-o ordonanță simplă a Guvernului, contravine normelor constituționale și Legii nr.24/2000, astfel că nu poate să își producă efectele.

În fine, neaplicabilitatea menționatei dispoziții de abrogare este impusă și de prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, o atare măsură, adoptată prin ordonanță, nu este proporțională cu situația care a determinat reglementarea dreptului vizat, ea aducând atingere însăși existenței acestui drept, fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică.

De altfel, chestiunea de drept, în discuție a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.21/10 martie 2008 - Secțiile unite, care a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea 333/2000.

II. Referitor la recursul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Calitatea procesuală a acestui minister este dată de art.19 din Legea nr.500/2002, potrivit căruia acesta coordonează acțiunile ce cad în responsabilitatea Guvernului cu privire la titular bugetar și anume, pregătirea bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

În același sens se înscriu și dispozițiile art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 privind organizarea acestui minister și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Curtea în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate ambele recursuri civile promovate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței civile nr.1473 din 08.08.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații (), CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Elena Pașcan

- - - -

Pt.judecător aflat în,

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

GREFIER,

POLITIC

Red. /

Red.

Tehnored./2 ex.

18/24.06.2008

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Niculina Țiț, Elena Pașcan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Bacau