Pretentii civile. Speta. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 550
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 26/12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, -, -, G, -, intervenienții intimați, -, -, -, și pârâții intimați CURTEA de APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL ARAD și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR PUBLICE B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- reclamanții, G, Intervenienții Intimați, a, și, au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând:
-repunerea în termen începând cu data de 01.09.2000 - 10.04.05 având în vedere dispozițiile deciziei civile XXI a ÎCCJ și obligarea pârâților în solidar la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică (în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar)
-obligarea pârâților Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, în solidar, la plata drepturilor bănești reprezentând același spor de la data de 1.09.2000-până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea 50/1996, republicată și modificată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
-obligarea pârâților Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, la plata sumelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a deprecierii monedei naționale începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
-obligarea pârâtului Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
-obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse prin prezenta acțiune.
În motivare se arată că solicitarea repunerii în termen este justificată și întemeiată pe decizia civilă XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996, constatându-se că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, astfel că acest spor nu a fost niciodată abrogat de actele normative sus-menționate.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar. Începând cu data de 1 septembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG83/2000, acest spor nu a mai fost plătit magistraților.
Se arată că potrivit art.19 din Decretul nr.167/1958, instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită.
Reclamanții solicită instanței să observe că în contextul legislativ obscur și contradictoriu, care a fost lămurit abia în martie 2008, și atunci numai prin intermediul unei decizii pronunțată de către instanța supremă în interesul legii, nu li se poate reține vreo culpă în neexercitarea drepturilor subiective în termenul de prescripție de 3 ani reglementat de lege. Apreciază că în aceste condiții întreaga situație de fapt existentă în jurul problematicii acestui spor de suprasolicitare neuropsihică și stres, caracterizată prin ambiguitate și incoerență legislativă, poate fi considerată drept o cauză justificată și temeinică în sensul art.19 din Decretul nr.167/1958, iar repunerea acestora în termenul general de prescripție pentru solicitarea tuturor drepturilor salariale cuvenite din 1 septembrie 2000 la zi este pe deplin îndreptățită. Apreciază de asemenea, luând în considerare și prevederile art.19 alin.2 din același act normativ, că se află în termenul de o lună impus de lege pentru solicitarea repunerii în termen deoarece, momentul încetării cauzei care a determinat depășirea termenului de prescripție poate fi considerat momentul pronunțării de către instanța supremă a deciziei în interesul legii, respectiv data de 10 martie 2008.
La data de 17.04.2008 au formulat cerere de intervenție în interes propriu, intervenienții:, având același petit și motivare ca și al acțiunii inițiale. În plus intervenienții arată că nr.OG 83/2000 este un act inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, (art. 54, pct. 2), Legea nr. 50/1996 având caracter de lege organică, potrivit disp. art. 73, pct. 1, lit. e din Constituție. De asemenea consideră că momentul încetării cauzei care a determinat depășirea termenului de prescripție poate fi considerat momentul publicării deciziei nr. XXV din 10.03.2008, în monitorul oficial, ori decizia menționată nu a fost încă publicată.
La data de 21.04.2008 au formulat cerere de intervenție principală, a, și, cu același petit și motivare ca și intervenienții anteriori.
La data de 21.04.2008 a formulat cerere de intervenție principală având același petit și motivare cu precizarea că solicită drepturile bănești de la data de 01.09.2000 până la data de 01.02.2006, data pensionării acestuia.
La data de 06.05.2008, pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 09.04.2005, arătând că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, termenul de prescripție fiind stabilit la 3 ani de art. 3 din același act normativ, termen pe care îl prevede și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003. Prin urmare, ținând seama și de art. 12 din decretul menționat se arată că dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 09.04.2005.
Consideră că exercitarea recursului în interesul legii nu afectează drepturile deja prescrise, Decizia ÎCCJ neputând retroactiva.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000.
Prin sentința civilă nr.26/12.05.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, precum și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, a, și intervenienții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea De Apel Timișoara, Tribunalul Arad și Ministerul Economiei și Finanțelor, B și în consecință:
A repus în termen reclamanții și interveninții, începând cu data de 01.09.2000 - 10.04.2005, având în vedere dispozițiile deciziei civile XXI a ÎCCJ și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamanți și intervenienți a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică (în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar).
A obligat pârâții Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, în solidar, la plata către reclamanți și intervenienți drepturilor bănești reprezentând același spor de la data de 1.09.2000 - până în prezent, precum și la acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea 50/1996, republicată și modificată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
A obligat pârâții Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției, la plata către reclamanți și intervenienți sumelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a deprecierii monedei naționale începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
A obligat pârâtul Tribunalul Arad la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse prin prezenta acțiune de către reclamanți și intervenienți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arada fost respinsă deoarece în cauză nu s-a contestat, în condițiile art. 36 din nr.OUG 27/2006, conținutul unei comunicări a modului de stabilire a drepturilor salariale, ci s-a solicitat acordarea unor sume pretins datorate dar neplătite.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare, având calitate procesuală pasivă în virtutea acestor atribuții iar nu ca ordonator principal de credite, cu atât mai mult cu cât în lipsa identificării și alocării unor fonduri pentru achitarea debitelor, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea executării obligațiilor ce îi revin, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor.
Excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune a fost analizată împreună cu fondul pretențiilor. Astfel:
Prin Decizia civilă XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și a aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salarul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Acest spor a fost prevăzut explicit de art. 47 din Legea nr. 50/1996, articol ce a fost abrogat prin OG 83/2000 începând cu data de 1 septembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe, de la această dată sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nemaifiind plătit reclamanților și intervenienților.
Abrogarea a avut însă loc printr-un act normativ ierarhic inferior, într-un context legislativ cuprinzând unele dispoziții necorelate, chiar contradictorii, ceea ce a fost de natură a crea confuzii ce au dus la o practică neunitară, determinând promovarea unui recurs în interesul legii. În aceste condiții, abrogarea expresă a unui articol a dus însă doar la o pierdere aparentă a dreptului la sporul amintit, în realitate dreptul la acest spor subzistând în continuare.
Această aparență a pierderii dreptului, indusă printr-o abrogare expresă, a fost de natură a duce în eroare persoanele beneficiare ale acestui drept, determinând o atitudine pasivă neimputabilă lor în neexercitarea dreptului subiectiv în termenul de prescripție de 3 ani, această eroare indusă neputând deci constitui temei pentru neacordarea sporului după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, fapt constatat și prin Decizia civilă XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată această decizie, prin clarificarea adusă referitor la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie, începând cu momentul publicării ei în Monitorul Oficial, momentul încetării cauzei care a determinat neexercitarea acțiunii în termenului de prescripție și începutul curgerii termenului de o lună prevăzut de art. 19, aliniatul 2 din Decretul nr. 167/1958 pentru formularea cererii de repunere în termen, termen neîmplinit deoarece decizia încă nu a fost publicată.
Față de considerentele anterioare, instanța, a constatat că cererea de repunere în termenul de prescripție este făcută în termen, că neexercitarea acțiunii în termenul de prescripție nu se datorează culpei reclamanților, ci unor cauze temeinic justificate ce au determinat atitudinea lor pasivă, în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958, ținând seama și de modul de redactare dispozitivului Deciziei civile XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe fond instanța, a constatat că reclamanții și intervenienții nu au primit ulterior datei de 01.09.2000 sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică deși, conform Deciziei civile XXI/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, au dreptul la acest spor pentru perioada amintită, a admis capătul de cerere privind acordarea sumelor aferente sporului, acestea urmând a fi actualizate funcție de indicele inflației, dispunând și acordarea și în continuare a sporului.
Ca o consecință a admiterii capătului principal de cerere, cu implicații asupra drepturilor salariale ale reclamanților și intervenienților, a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiție B, solicitând admiterea acestuia, pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 din Codul procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și este lipsită de temei legal.
A arătat recurenta că prin dispozițiile art.115, Constituția recunoaște abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe, și a susține că OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu produce efecte juridice, înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
În ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, iar în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Ori, în speță nu este vorba de Ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
S-a apreciat de asemenea că instanța de fond nelegal a dispus și actualizarea drepturilor bănești solicitate, în funcție de rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Examinând sentința pronunțată sub aspectul motivelor de recurs invocate precum și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art.1 pct. Q3 din aceeași Lege nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art.2 alin.3 pct.b lit.d din Decretul nr.247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: "(1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției - ordonator principal de credite - care la rândul lui are obligația de a dispune toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Tribunalul Arada interpretat corect dispozițiile legale incidente în speță, nefiind dat nici unul din motivele de recurs invocate în memoriul de recurs, separat atașat la dosar.
De asemenea, în aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție B, constituită în Secții Unite, a pronunțat decizia nr.21/10.03.2008, în sensul că a constatat că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Problema care se pune în prezenta speță este legată de prescripția dreptului material la acțiune, invocată și de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe cale de excepție.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscut de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere că Ordonanța Guvernului 83/2000 a intrat în vigoare la data de 01.11.2000, se va admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civilenr.26/12.05.2008, se va modifica în parte sentința civilă în sensul că va respinge acțiunea reclamanților și a intervenienților cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pe perioada 01.09.2000 - 31.10.2000, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI, declarat împotriva sentinței civile nr. 26/12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă menționată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților și a intervenienților, cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, pe perioada 1.09.2000-31.2000.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
cu opinie separată, în sensul
modificării în parte a hotărârii recurate și respingerii acțiunii reclamanților și
intervenienților cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare
neuropsihică de 50% pe perioada 1.09.2000-9.04.2005, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
GREFIER,
- -
Red./24.04.2009
Thred./24.04.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Opinia separată este în sensul modificării în parte a hotărârii recurate și respingerii acțiunii reclamanților și a intervenienților cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pe perioada 1.09.2000-9.04.2005 ca prescrisă, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Apreciez că solicitarea reclamanților de a fi repuși în termenul de prescripție extinctivă a exercitării dreptului la acțiune, reglementat de 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 din Decretul nr. 167/1958, trebuia respinsă de către prima instanță pentru următoarele considerente:
Conform art.19 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, " instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită ".
Art.19 alin.2 din Decretul nr. 167/1958 prevede că: "Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Reclamanții au arătat că solicită repunerea în termenul de prescripție extinctivă, deoarece nu s-au aflat în culpă cu privire la neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, reglementat de lege, în condițiile în care contextul legislativ a fost obscur și contradictoriu, fiind lămurit abia prin decizia în interesul legii nr.XXI din 10.03.2008, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996.
Decizia nr.XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii raportat la art.3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamanții au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, apreciez că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâțul recurent este întemeiată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Pe cale de consecință, apreciez că se impunea modificarea în parte a hotărârii recurate și respingerea acțiunii reclamanților și a intervenienților cu privire la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pe perioada 1.09.2000-9.04.2005 ca prescrisă, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate
JUDECĂTOR,
Dr. - -
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
