Pretentii civile. Speta. Decizia 5953/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr- (Numr în format vechi 5349/2009)
DECIZIA CIVIL NR.5953/
Ședința public de la 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta și recurenta - - împotriva sentinței civile nr.4865/04.06.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VIII-a Civil, Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect - drepturi bnești.
Dezbaterile au avut loc în ședința public din 19.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 26.10.2009, hotrând urmtoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale la data de 24.02.2009 sub nr-, reclamantul - a chemat în judecat pe pârâta - -, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform Contractului Colectiv de Munc, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecat.
Prin sentința civil nr.4865/4.06.2009, Tribunalul Bucure ști Secția a-VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale a luat act de renunțarea la judecata cererii în despgubiri; a admis în parte acțiunea formulat de reclamantul, în contradictoriu cu - -; a obligat pârâta s restituie reclamantului contribuțiile deduse din salariul compensatoriu acordat, cu titlu de contribuții de asigurri sociale, de contribuții de asigurri de sntate și de impozit pe venit; a respins cererea privind plata a 11 salarii compensatorii, ca neîntemeiat; a obligat pârâta la 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecat ctre reclamant.
Analizând materialul probator administrat, prima instanța reține c între prți au existat raporturi de munc, acestea încetând ca efect al deciziei nr.91/21.01.2009 emis de pârât în baza art.65 alin.1 din codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a încasa o compensație la nivelul unui salariu de baz brut avut în luna anterioar concedierii.
Prin cererea dedus judecții reclamantul a pretins plata compensației cuvenit ca urmare a concedierii sale, la nivelul a înc unsprezece salarii de baz, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile contractului colectiv de munc valabil la nivelul unitții pârâte la data concedierii, precum și obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor reținute din salariul compensatoriu acordat, îns cererea este întemeiat în parte.
Astfel, art.78 din contractul colectiv de munc unic la riivel național, valabil pentru anii 2007 - 2010, prevede obligația angajatorilor de a acorda salariatului concediat din motive ce nu țin de persoana acestuia o compensație de cel puțin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Contractul colectiv de munc valabil la nivelul societții pârâte la data concedierii reclamantului, înregistrat la Direcția de Munc și Protecție Social B sub nr.6278/27.12.2007, conține la art.64 alin.1 lit.a clauza potrivit creia, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiar, în cazul concedierilor colective, o compensație echivalent cu dousprezece salarii de baz brute din luna premergtoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezult c prțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, termenul "poate acorda" semnificând lsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensație la latitudinea societții, dup o analiz prealabil a situației financiare. Instanța apreciaz, faț de modul de redactare a clauzei, c aceasta nu creeaz nici o dificultate în determinarea înțelesului su, respectiv a voinței interne a prților cu prilejul negocierii colective, mai ales prin raportarea la alte clauze ale contractului colectiv. Dac voința contractanților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii s constituie o obligație a societții angajatoare, ar fi menționat acest lucru în mod expres, cci exist în cuprinsul contractului clauze în care se stipuleaz expres obligații stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum "obligația de a plti" (art.65 alin.3) sau "salariații vor primi din partea angajatorului" (art.66).
Prin negocierea în acest mod a clauzei referitoare la compensațiile ce se pot acorda în cazul concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariaților prțile au convenit ca plata acestor sume s constituie o posibilitate a angajatorului, lsat la aprecierea acestuia, în funcție de situația financiar, iar nu o obligație a societții, care s dea dreptul salariaților s pretind silit executarea obligației.
Este de necontestat c reclamantul se afl într-o situație regretabil produs ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de venituri, îns în contextul oferit de contractul colectiv de munc instanța nu poate stabili dac societatea dispune de posibilitți financiare astfel încât s plteasc acele compensații, în condițiile în care nu exist stabilite criterii în funcție de care s se determine situația financiar a societții care s permit plata sumelor. Simplul fapt c societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioar concedierii nu poate însemna c activitatea ulterioar nu i-ar putea fi perturbat prin plata compensațiilor, ținând seama de faptul c a avut loc o concediere colectiv, numrul salariaților concediați fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilitții societții de a plti compensațiile, lsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele dousprezece salarii compensatorii tuturor salariaților supuși concedierii colective, astfel încât s nu-i fie perturbat activitatea.
Pentru aceste considerente, în baza art.7 alin.2 din legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munc, care stabilește forța obligatorie faț de prți a contractelor colective de munc, instanța constat c în sarcina societții pârâte nu s-a stabilit obligația de plat a compensației egale cu dousprezece salarii de baz brute, iar pe cale de consecinț reclamantul nu este titularul dreptului cu acest obiect, cererea fiind nefondat.
In ceea ce privește restituirea contribuțiilor reținute din compensația acordat reclamantului, cererea este pe deplin justificat. Din actele depuse la dosar rezult c din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a reținut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuții la bugetul asigurrilor sociale și de contribuții la bugetul asigurrilor de sntate.
Potrivit art.55 alin.4 lit. j din codul fiscal (Legea nr.571/2003), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plțile compensatorii primite de persoanele ale cror contracte individuale de munc au fost desfcute ca urmare a concedierilor colective. Totodat, art.257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sntții instituie obligația persoanei asigurate de a plti o contribuție lunar pentru asigurrile de sntate, contribuție care se aplic numai asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Faț de aceste dispoziții legale, se constat c suma încasat de reclamant ca plat compensatorie nu este impozabil și, prin urmare, nu este supus nici calculului contribuției pentru asigurrile de sntate.
Contribuția de asigurri sociale pentru persoanele care beneficiaz de plți compensatorii se suport din bugetul asigurrilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurri sociale, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr. 19/2000. Rezult de aici c suma cu titlu de plat compensatorie nu constituie baz de calcul pentru contribuția de asigurri sociale și nu se reține de la salariat, fiind suportat pentru salariat din bugetul asigurrilor pentru șomaj.
In baza art. 269 alin. 1 din Codul muncii, pârâta a fost obligat s îl despgubeasc pe reclamant pentru prejudiciul material suferit de fostul salariat ca urmare a reținerii sumelor cu titlu de contribuții faț de stat din compensația acordat, prin plata ctre reclamant a sumelor reținute.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-reclamant și recurenta-pârât - -, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul-reclamant a artat ca motivarea, în sensul c acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu aceast prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de munc la nivelul societții, legat de situația financiar a societții, este netemeinic și nelegal, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezult c nu este vorba de o condiție pur protestativ ci de o condiționare a plții acestor compensații, în funcție de situația financiar, mai ales c în materia dreptului muncii orice dispoziție ambigu în materie contractual se interpreteaz în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Așadar, dac situația financiar a societții pârâte este favorabil, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar de, extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese c, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
Având în vedere profitul societții de peste 6 milioane de euro, recurenta-reclamanta considera c este întemeiat solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de baz brute, conform art. 64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de munc, întrucât potrivit art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de munc, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea prților, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 alin.1 lit. a din contractul colectiv de munc.
In considerentele hotrârii se regsesc o serie de contradicții, respectiv faptul c acordarea celor 12 salarii este o latitudine angajatorului și faptul c acordarea celor 12 salarii este condiționat de situația financiar a societții.
Instanța nu stabilește acordarea salariilor compensatorii este o latitudine a angajatorului, astfel fiind vorba de o condiție pur potestativa sau este condiționat de situația financiar, întrucât aceste condiții se exclud reciproc.
Motivarea instanței nu reflect probele administrate în cauz, ci aspectele prezentate de pârât prin întâmpinare:
Reține c acordarea compensațiilor este condiționat de situația financiar a pârâtei, de posibilitțile sale reale de plat, apreciind c extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese c, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro nu reflect situația financiar, astfel rezult indubitabil faptul c s-a avut în vedere doar fluxul numerar depus de ctre pârât, care nu reflect in nici un caz situația financiar, întrucât fluxul de numerar este parte integrant a balanței lunare care mai conține și ordinele de plat privind încasri și plți, iar aceste balanțe lunare însumate reprezint bilanțul contabil.
Prima instanța face aprecieri fr a avea nici o proba în acest sens, respectiv: conform înscrisurilor de la dosar reorganizarea societții a fost impus de rațiuni economice și tot din aceste rațiuni s-a acordat un singur salariu compensatoriu.
Aceste motivri nu sunt susținute de nici un înscris, întrucât prin adresa nr. 47509/17.12.2008 ctre reprezentanții salariaților, prin care se precizeaz c motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultți de natur economic, ci pe considerente organizatorice.
In ceea ce privește restituirea contribuțiilor la asigurrile sociale, instanța in mod netemeinic și nelegal a admis în parte, întrucât aceste compensații reprezint despgubire bneasc și nu un salariu, mai ales ca si calitatea de salariat a recurentei a încetat, iar aceast despgubire este acordat dup încetarea contractului individual de munc; potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând s rețin contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Prima instanța respinge captul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind c s-a fcut dovada unui prejudiciu, îns simplul fapt c pârâta a obligat pe recurenta sa solicite aceste drepturi pe cale judectoreasc reprezint un prejudiciu, mai ales c din bilanțul contabil rezult c domnii administratori și manageri in loc s plteasc salariile compensatorii și-au repartizat din profit suma de 1.235.360 lei, iar în fața instanței se prezint umili cu un flux de numerar care este negativ, artând instanței c nu au bani, practic nu au bani "de dat".
Recurenta-pârât - - susține, in recursul sau, ca si contribuția de asigurri sociale a fost in mod legal, calculata, reținuta si virata.
Potrivit art. 304 punctul 6 din Codul d e procedura civila, prima instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Prin acțiunea introductiva, reclamantul nu a solicitat restituirea impozitului pe venit dedus din salariul compensatoriu acordat, mai mult, a recunoscut faptul ca acest impozit a fost legal reținut. Astfel, instanța de fond - acordat mai mult decât s-a cerut, prin obligarea noastr la restituirea sumelor reținute cu titlul de impozit pe venit.
Potrivit art. 304 punctul 9 din Codul d e procedura civila, hotrârea pronunțata este data cu aplicarea greșita a legii, întrucât instanța de fond în mod greșit a aplicat în cauza dispozițiile art. 55 alin.4 lit. j din Legea 571/2003, considerând ca sumele reprezentând salariile compensatorii nu intra in categoria drepturilor salariale care se supun impozitrii si, ca urmare, asupra acestora nu se datoreaz impozit pe venit. De altfel, suma reprezentând impozitul pe venit reținut nici nu a fost contestata prin cererea introductiva, reclamantul recunoscând ca impozitul de 16% a fost reținut corect si legal, pretinzând doar restituirea contribuțiilor reținute si virate ctre fondurile speciale.
Pornind de la aceasta interpretare greșita asupra naturii acestor venituri, instanța de fond a considerat ca in mod eronat au fost reținute si virate contribuțiile la fondurile speciale, aceasta incadrare juridica greșita a determinat si aplicarea greșita a dispozițiilor legale aplicabile in materia contribuțiilor datorate ctre fondurile speciale.
Potrivit Codului fiscal (Legea nr. 571/2003) si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal (HG nr.44/2004) se includ in categoria veniturilor impozabile si veniturile asimilate salariilor prezentate de compensațiile bnești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, in speța fiind aplicabile prevederile art. 55 alin. (2) din Codul fiscal coroborate cu pct. 68 lit. I) din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, fiind pltite din fondul de salarii, atât in ceea ce privește obligațiile salariatului, cat si pe cele ale angajatorului, si nu acelea pe care greșit le-a reținut instanța de fond.
Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale, cu modificrile și completrile ulterioare, prevede la litera A capitolul II punctul 18: "Baza lunar de calcul a contribuției individuale de asigurri sociale o constituie venitul brut realizat lunar de ctre asigurații care se regsesc în situațiile de la art. 5 alin. 1 pct. I și II din lege. Constituie baz lunar de calcul a contribuției individuale de asigurri sociale și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regsesc în aceste situații, dar încaseaz venituri ca urmare a faptului c au deținut una din calitțile de la art. 5 alin. 1 pct. I și II din lege."
Mai mult, art. 26 din Legea nr.19/2000, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 200/2008, prevede strict categoria veniturilor asupra crora nu se datoreaz contribuția de asigurri sociale, printre care nu se includ compensațiile bnești individuale acordate cu ocazia disponibilizrii salariaților.
Aceste sume fac parte din venitul brut realizat supus contribuției la asigurrile sociale, iar -. -. în mod legal a calculat, reținut și virat contribuția la fondul de asigurri sociale.
Pornind de la aceasta interpretare greșita asupra naturii acestor venituri, instanța de fond a considerat, in mod eronat, ca a fost reținuta si virata contribuția la acest fond special.
Or, aceasta încadrare juridica greșita a determinat si aplicarea greșita a dispozițiilor legale aplicabile in materia contribuțiilor datorate fondurilor speciale.
Totodat, aceasta contribuție reținuta la sursa a fost virata, astfel incat ea nu se mai regsește la societate. In plus, pentru suma respectiva, a virat in contul fondului special contribuția care revine, potrivit legii, inclusiv angajatorului.
Instanța de fond, in mod greșit, a constatat ca reclamantului i-a fost reținuta contribuția individuala la bugetul asigurrilor pentru șomaj din compensația acordata cu ocazia concedierii colective.
Astfel, din analiza statelor de plata, atât cel depus la dosarul cauzei de ctre reclamanta si invocat in motivarea sentinței atacate, cat si din cel anexat prezentului recurs, se poate constata, fara urma de dubiu, ca nu a incalcat dispozițiile operative statuate de art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurrilor pentru șomaj si stimulare a forței de munca, care interzic reținerea acestei contribuții.
Odat cu plata drepturilor cuvenite la zi reclamantei, acestuia i-a fost acordata si o compensație, cu ocazia concedierii colective, la nivelul unui salariu de baza brut avut in luna anterioara concedierii.
Eroarea instanței de fond provine din faptul ca din statul de plata apar ca fiind reținute contribuția de asigurri sociale, contribuțiile de asigurri sociale de sntate, contribuția individuala la bugetul asigurrilor pentru șomaj si impozitul pe venit.
Instanța nu a observat insa ca, pe langa compensația acordata, in statul de plata apar si drepturile cuvenite la zi, pana la încetarea contractului individual de munca.
Asupra acestor drepturi angajatorul a calculat, reținut si virat contribuția la bugetul asigurrilor pentru șomaj.
Analizând statul de plata apare ca evident faptul ca procentul de 0,5% reprezentând contribuția individuala la bugetul asigurrilor pentru șomaj a fost calculat la diferența dintre venitul brut total (2.675 lei) si compensație (1.160 lei), astfel ca, din compensația acordata, societatea a calculat, reținut si virat doar impozitul, contribuția de asigurri sociale si contribuțiile de asigurri sociale de sntate.
Se solicita admiterea recursului, sa se dispun
modificarea in parte a sentinței recurate, si pe fond, s se constate temeinicia si legalitatea reținerii contribuției la bugetul asigurrilor sociale din compensația acordata cu ocazia concedierii colective si, pe cale de consecința sa resping cererea cu privire la restituirea acestei contribuții; sa constate ca societatea nu a calculat si nu a reținut contribuția individuala la bugetul asigurrilor pentru șomaj din salariul compensatoriu acordat la concediere.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 indice 1 si art. 304 pct. 9 din Codul d e procedura civila.
Analizând sentința recurat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca ambele recursuri sunt nefondate, pentru urmtoarele argumente:
In ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant, aceasta a indicat ca motivarea, în sensul c acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu aceast prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de munc la nivelul societții, legat de situația financiar a societții, este netemeinic și nelegal, întrucât din interpretarea art. 64 alin.1 lit. a rezult c nu este vorba de o condiție pur protestativ ci de o condiționare a plții acestor compensații, în funcție de situația financiar, mai ales c în materia dreptului muncii orice dispoziție ambigu în materie contractual se interpreteaz în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Curtea retine ca din art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul - rezulta ca acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci doar o posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societții, cand s-au stabilit clauzele acestuia.
Partile au convenit mai multe clauze similare - clauza privind acordarea tichetelor de masa, acordarea primei de vacanta, a drepturilor bnești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului.
Formularea rezultata din negocieri este diferita de cea cuprinsa in art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pentru anii 2007-2010, unde se folosește un verb imperativ "vor acorda" compensații de cel puțin un salariu lunar.
Faptul ca, la nivelul -, contractul colectiv de munca nu cuprinde o astfel de cauza este explicabil si prin atitudinea salariaților, ai cror reprezentanți au acceptat o prevedere incerta.
Acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este astfel o obligație a angajatorului, ci o facultate, salariații fiind de acord cu aceast prevedere la momentul negocierii contractului.
Curtea nu poate retine existenta unei condiții pur potestative. Condiția potestativ este aceea a crei realizare depinde de voința uneia din prțile raportului obligațional (art. 1006 Cod civil). Ea este ondiție pur potestativ atunci când realizarea evenimentului depinde exclusiv de voința uneia din prți. Obligația sub condiție potestativ pur suspensiv din partea debitorului este nul (art. 1010 Cod civil).
Dac voința contractanților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii s constituie o obligație a societții angajatoare, ar fi menționat acest lucru în mod expres, cci exist în cuprinsul contractului clauze în care se stipuleaz expres obligații stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum "obligația de a plti" (art.65 alin.3) sau "salariații vor primi din partea angajatorului" (art.66).
Plata acestor salarii este condiționat de situația financiar a societții, neputându-se prezuma ca administratorii acesteia o vor gera dezastruos numai pentru a nu achita salarii compensatorii.
Recurentul-reclamant susține ca, dac situația financiar a societții pârâte este favorabil, atunci plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta.
La nivelul pârâtei a avut loc o reorganizare a societții, prin care a fost aprobat numrul maxim de salariați la 330, cu consecința desființrii unui numr de 129 de locuri de munc. Aceast reorganizare a fost impus de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor crora le-au încetat contractele individuale de munc, în caz contrar societatea fiind pus în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rmase angajate.
Din situația fluxului de numerar prezentat de -, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata, faptul ca din luna decembrie 2008 societatea este in deficit, chiar daca s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro, pentru întreg anul 2008. Spre sfârșitul anului 2008 profitul a fost unul diminuat fata de cel programat, in raport de criza economica mondiala, neputându-se achita aceste sume, prin prisma situației imediat viitoare a societatii comerciale.
Motivarea acesteia este justificata, cci acordarea compensațiilor la nivelul a dousprezece salarii, recurentei cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atât timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
Este de necontestat c reclamantul se afl într-o situație regretabil produs ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de venituri, îns în contextul oferit de contractul colectiv de munc instanța nu poate stabili dac societatea dispune de posibilitți financiare astfel încât s plteasc acele compensații, în condițiile în care nu exist stabilite criterii în funcție de care s se determine situația financiar a societții care s permit plata sumelor. Simplul fapt c societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioar concedierii nu poate însemna c activitatea ulterioar nu i-ar putea fi perturbat prin plata compensațiilor, ținând seama de faptul c a avut loc o concediere colectiv, numrul salariaților concediați fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilitții societții de a plti compensațiile, lsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele dousprezece salarii compensatorii tuturor salariaților supuși concedierii colective, astfel încât s nu-i fie perturbat activitatea.
In ce privește recursul formulat de recurenta-pârât - - si celelalte motive de recurs formulate de recurentul-reclamant, instanța de fond a reținut temeinic faptul ca angajatorul a procedat corect la reținerea impozitului si a contribuțiilor de asigurri sociale de sntate, deduse din salariul compensatoriu acordat.
In baza art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata, contribuția lunara a persoanei asigurate se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bnești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective sunt supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
In temeiul art. 21 alin.6 din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care beneficiaz de plți compensatorii se suport din bugetul asigurrilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurri sociale, astfel c în mod eronat i s-a reținut reclamantului aceast contribuție.
Conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bnești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%.
Dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, potrivit crora sumele reprezentând plțile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale cror contracte individuale de munca au fost desfcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit, nu sunt aplicabile in cauza, întrucât baza de calcul in situația dedusa judecații o constituie salariul brut, deci venitul din care nu s-au dedus contribuțiile obligatorii legale, iar nu venitul net.
Contribuția de asigurri sociale pentru persoanele care beneficiaz de plți compensatorii se suport din bugetul asigurrilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurri sociale, potrivit art.21 alin.6 din Legea nr. 19/2000. Rezult de aici c suma cu titlu de plat compensatorie nu constituie baz de calcul pentru contribuția de asigurri sociale și nu se reține de la salariat, fiind suportat pentru salariat din bugetul asigurrilor pentru șomaj.
Referitor la cererea privind acordarea daunelor morale, Tribunalul Bucure știa considerat temeinic ca reclamantul nu a indicat în motivarea acțiunii în ce mod a fost prejudiciata și prin ce acțiune a pârâtei și nici nu a produs vreo prob din care s rezulte existența acestui prejudiciu, pentru ca apoi instanța s poat aprecia asupra necesitții reparrii sale.
In ce privește eventuala aplicare a dispozitiilor art. 304 punctul 6 din Codul d e procedura civila, reclamantul a solicitat prin cererea initiala restituirea contributiilor deuse din salariul compensatoriu acordat, prima instanta pronuntandu-se in limitele sesizarii.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de recurentul-reclamant și recurenta-pârât - -.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant și recurenta-pârât - - împotriva sentinței civile nr.4865/4.06.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a-VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr-.
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public, azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
12.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie
