Pretentii civile. Speta. Sentința 62/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚ CIVIL Nr. 62
Ședința public de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
Judector - -
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de munc privind pe reclamanții, G și pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lâng Tribunalul Mehedinți și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulat de ctre Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect drepturi bnești.
La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, care a învederat faptul c reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lips, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civil.
Instanța apreciind cauza în stare de judecat a luat în examinare acțiunea și cererea de chemare în garanție.
CURTEA
Asupra acțiunii de faț.
Reclamanții, G au chemat în judecat pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lâng Tribunalul Mehedinț isolicitând s fie obligați la plata primelor de concediu de odihn aferente anilor 2005-2006, sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflație pân la momentul plții efective.
În fapt, susțin c în anii 2005 și 2006, la plecarea în concediu de odihn nu au beneficiat de concediu potrivit prevederilor legale.
La data de 20.12.2007, Guvernul României a adoptat OUG 146/2007 pentru aprobarea plții primelor de concediu de odihn suspendate în perioada 2001-2006, stipulând în preambulul acesteia faptul c, constrângerile din perioada 2001-2006 impuse anual de organismele financiare internaționale nu au permis acordarea primelor de concediu de odihn, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Potrivit art.1 al.2 din OUg 146/2007, beneficiaz de prim de concediu și alte categorii de personal, salarizate în baza unor legi speciale.
Ori, potrivit art. 411al.1 din Lg. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești, republicat cu modificrile și completrile ulterioare, magistrații beneficiau de acest drept, respectiv prima de concediu.
Solicit admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata primelor de concediu pe anii 2005 și 2006, așa cum anterior s-a artat.
Acțiunea este neîntemeiat.
Examinând acțiunea promovat de reclamant, Curtea va reține:
În privința reclamanților-magistrați se reține c începând cu 01 ian. 2003 dreptul privind primele de vacanț cuvenite magistraților a fost abrogat prin art. 50 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
În consecinț, se apreciaz c solicitarea reclamanților privind plata drepturilor reprezentând primele de vacanț pentru anii 2005-2006 este nefondat, întrucât dispozițiile referitoare la primele ce se acord cu ocazia plecrii în concediu de odihn au fost abrogate începând cu anul 2003, potrivit art.50 din OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
În aplicarea dispoz. art.411al.1 din Lg. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autoritții judectorești introdus prin OG 83/2000 s-a stabilit: prima de concediu, pe lâng indemnizația de concediu, respectiv o sum egal cu indemnizația brut sau dup caz salariul brut din luna anterioar plecrii în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar se acord numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum a fost reglementat prin dispoziția legal menționat.
În prezent actul normativ care reglementeaz salarizarea și alte drepturi ale judectorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,respectiv OUG 27/2006, modificat prin Lg. 45/2007 acord prima de vacanț pentru magistrați potrivit dispoz. art.241" la plecarea în concediu de odihn personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgenț, are dreptul în condițiile legii, pe lâng indemnizația de concediu aferente acestei perioade și la o prim de concediu egal cu indemnizația de încadrare brut lunar din luna anterioar plecrii în concediu.
Indemnizația de concediu și prima de concediu se pltesc cumulat cu cel mult 5 zile anterior datei plecrii în concediu.
În cazul în care concediul de odihn se efectueaz fracționat, prima de concediu și indemnizația de concediu se acord o singur dat.
Faț de cele expuse, se va aprecia acțiunea neîntemeiat și va fi respins
Faț de modul de soluționare a acțiunii principale va fi respins și cerea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE
Respinge acțiunea (Litigii de munc) privind pe reclamanții, G și pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lâng Tribunalul Mehedinți și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulat de ctre Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Pronunțat în ședința public de la 13 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | Judector, - - | Asistent judiciar, - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn./Ex.10.
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri Camelia