Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 67
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu Nicolița Tănăsoiu
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
*************
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic lipsind: reclamantele și și pârâtele Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic pentru pârât Ministerul Economiei și Finanțelor solicită respingerea cererii de chemare în garanție a MEF pentru motivele formulate prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de Muncă și Asigurări Sociale - sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată Ministerul Public -Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârâți, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu luna martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate în raport de inflație, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate.
In motivarea acțiunii au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006, s-a prevăzut pentru personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională pentru păstrarea confidențialității un spor lunar de 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, iar prin dispozițiile art.15 al.1 din OG nr.6/2007, s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate de 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
De asemenea, prin art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Rezultă, deci, în mod clar, voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează și manipulează informații clasificate și alte informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006. OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art.30 al.3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Au mai arătat că potrivit art.78 din Lg.nr.567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, grefierii sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procese aflate în curs de desfășurare, sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii arătând că, între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice, sumele de bani solicitate de reclamanți fiind exclusiv în competența angajatorului și ca atare, nu au calitate procesuală pasivă și că, cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor este inadmisibilă câtă vreme există o reglementare legală ce stabilește cu certitudine procedura aplicabilă executării unor titluri executorii emise în sarcina instituțiilor publice.
La termenul din data de 29 aprilie 2008, fost formulată cerere de chemare în garanție de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantelor și să se dispună prin aceeași hotărâre obligarea chematului în garanție la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, pe anul 2008.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, întrucât, potrivit art.27 alin.1 din OUG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată, poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
S-a mai arătat că prin acordarea acestui spor, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Prin încheierea de ședință din data de 24 iunie 2008, fost scoasă cauza de pe rol și înaintată Curții de Apel Craiova avându-se în vedere dispoz.art.II pct.(2) din OG 75/11.06.2008.
Examinându-se actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Instanța va respinge excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, pentru următoarele considerente:
.art.281 din Codul Muncii prevăd că, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.
De asemenea, art.295 alin.2 arată că - prevederile Codului Muncii se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice care nu se întemeiază pe un contract individual de muncă.
Pe de altă parte, art.5 și 6. reglementează instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel că litigiul de față fiind unul de muncă, competența de soluționare în primă instanță, aparține Tribunalului - secția conflicte de muncă și asigurări sociale potrivit art.2 pct.1 lit.c pr.civ.
Pe fond instanța reține că, reclamantele au invocat o faptă discriminatorie, urmare a situației existenței mai multor acte normative prin care se acordă sporul de confidențialitate unor categorii profesionale care au acces la un anumit gen de informații, reclamantele susținând că deși, în calitatea sa de personal auxiliar, prin activitățile desfășurate au acces la informații confidențiale, nu li s-a acordat acest spor.
Instanța constată că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementate drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Conform art.13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. (3) din nr.OG 137/ 2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art.3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, art.20 alin. (3) din legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate reclamantelor, instanța reține că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte (" să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistratsă păstreze lucrurile cu caracter confidențial în incinta instanțeisă nu permită consultarea lor"-art.15 alin.1 și 2 din Hot. Nr.328/2005 a: să" păstreze secretul profesional"-art.91 alin.1 din. Nr.303/2004) aceasta fiind o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie ( iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii), însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamantele, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea sa de personal auxiliar de specialitate, fiind debitoare ale acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantele sunt în mod evident și grav discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamantele sunt discriminate în sensul art.2 alin. (1)-(3), art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate) ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu ( art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art.2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1 ), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională,criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare fiind absurd și de neconceput a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct. (1) din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, purtând titlul " Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare " protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.16, " Egalitatea în drepturi ", din Constituția României, potrivit cu care: " cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", trebuia ca și magistrații să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Instanța reține că, deși au fost pronunțate deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 03 iulie 2008, publicate în nr.537/15 iulie 2008, prin care sunt declarate neconstituționale anumite articole din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în cauză au aplicabilitate dispozițiile dreptului comunitar al muncii, acestea având caracter prioritar față de dispozițiile naționale, și anume prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în oficial al Comunităților Europene nr.L 180 din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Se constată că acordarea acestui spor de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ținute de obligația de confidențialitate s-a realizat fără arătarea scopului urmărit și a rațiunii legii, conducând la crearea unui tratament diferențiat ce nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie justificat rațional, cu respectarea principiului egalității cetățenilor.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situație asemănătoare sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Situația personalului auxiliar este comparabilă cu cea a celorlalte categorii de personal, față de care a fost prevăzut sporul de confidențialitate, întrucât și pentru aceștia există obligația de a nu divulga date și informații de care au avut cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Nici o discriminare nu poate fi acceptată prin faptul că personalul auxiliar este retribuit printr-o lege specială, o asemenea excludere a acestora realizându-se fără justificarea unui interes public și necesar.
Conform Directivei 200/EC/78 - legislație comunitară în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
În speță, reclamantelor le-a fost impusă prin Legea nr.567/2004 o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamante implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale - unele chiar clasificate sau secrete de serviciu - constând de exemplu, în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor, secretul bancar, secretul economic.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, urmează a fi admisă în parte acțiunea și obligați pârâții Ministerul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 20.93.2005, sume actualizate la data plății efective.
Instanța de fond nu a săvârșit un exces de putere, în sensul de a fi trecut în atribuțiile altei puteri constituite în stat.
Faptul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor, obligând pârâții la plata sporului de confidențialitate către reclamante, s-a făcut pe considerentul că reclamantele au fost discriminate față de alte categorii de salariați bugetari care au beneficiat de acest spor, nedepășindu-se atribuțiile puterii judecătorești.
Va fi admis și capătul de cerere cu privire la înscrierea mențiunile referitoare la sporul de 15 % în carnetele de muncă ale reclamantelor pentru următoarele considerente:
Carnetul de muncă rămâne, cel puțin până la 31 decembrie 2008, principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art.1 și 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înscrierile care se pot face în acesta sunt următoarele; înscrieri cu privire la vechimea în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în muncă, înscrieri cu privire la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea în funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, mențiuni privind starea civilă, mențiuni privind pregătirea școlară și pregătirea profesională a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite,orice alte mențiuni care, potrivit dispozițiilor legale, se menționează în carnetul de muncă.
Instanța urmează a respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reținându-se inexistența raporturilor juridice de muncă între reclamante și acest pârât.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva nu este întemeiată, câtă vreme există o reglementare legală care stabilește procedura aplicabilă executării unor titluri executorii, emise în sarcina instituțiilor publice.
Astfel, prin art.1 al OG nr.22/2002, se dispune ca executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ca atare, nu există o altă cale și o altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii, decât așa cum se precizează în art.2 și 3 al OG nr.22/2002, din sumele aprobate de ordonatorii principali de credite bugetare, cu destinația drepturi salariale.
Față de cele arătate mai sus, urmează a fi respinsă cererea față de
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 20.03.2005, sume actualizate la data plății efective.
Obligă pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în Carnetele de Muncă ale reclamanților.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
07.11.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/9 ex.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Ioana Moțățăianu Nicolița Tănăsoiu
