Speta drepturi salariale, banesti. Sentința 63/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 63
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri Camelia
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții, C, și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare acțiune.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamanții, C, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 %, începând cu martie 2005 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor; actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești (plata efectivă); să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
In motivare arată că în scopul asigurării unei eficiente confidențialități a informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare din activitate, funcționarii publici cu statut special, militari angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15% di solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
In aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2002, s- acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Or, deși grefierii, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane, care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
In conformitate cu art. 14 din CEDO, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alte situație" acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii, " lista cuprinsă în art.14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit"
CEDO, la care România aderat, trebuie respectată față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, grefierii, în calitate de persoane discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG nr. 137/2000, modificată și completată de Legea nr. 324/2006.
Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile se solicită potrivit dreptului comun al muncii.
Că, potrivit art. 16 "Egalitatea în drepturi" din Constituția României, potrivit cu care "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15% atâta timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca și acestea de sporul sus menționat.
In drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000 privind acordarea sporului de confidențialitate personalului din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, prin care s-a acordat acest spor membrilor plenului, precum și Combaterea Spălării Banilor și pe art. 3 din OG nr. 19/2006, prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari, pe prevederile art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, invocând un act de discriminare, situație în care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 137/2000, modificată și completată prin Legea nr. 324/2006, trebuie citat din oficiu în cauză, art. 16 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării".
La data de 26 martie 2008,.D a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
In motivare, se arată că nu poate fi chemat în instanță, în calitate de pârât, deoarece Consiliul, conform art. 16-20 din OG nr. 137/2000, republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materia legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare, având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
In conformitate cu prevederile art. 27 din OG nr. 137/2000, republicată, posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze în egală măsură cu cel acuzat, existența sau nu a discriminării (principiul inversării sarcinii probei).
In această situație, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie de Consiliului, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei. Precizează că, în această situație, Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât (acestuia lipsindu- calitatea procesuală pasivă în astfel de cauze), ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare legislației în materie de nediscriminare (D fiind instituția abilitată și investită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte).
La data de 9 aprilie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
In apărare, pârâtul susține că, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat solicitările pe dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în conformitate cu prevederile art. 137 cu aplicarea art. 158 din codul d e procedură civilă invocă excepția necompetenței materiale a instanței.
In conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun". Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește în competența judecătoriei soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.
In ce privește solicitarea reclamanților de a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate în procent de 15% și de a le fi plătite sumele reprezentând spor și pe viitor, apreciază că acestei cereri nu i se poate da curs de către instanța de fond, întrucât acest fapt ar însemna ca instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul, deci puterea legislativă, poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Precizează că instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii legislative, respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive, reprezentate de Guvern.
Din chiar actele adoptate de puterea executivă: ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern, trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr- lege de către Parlament.
Mai arată că, cererea reclamanților privind recunoașterea și plata sporului de confidențialitate în procent de 15% și pe viitor este inadmisibilă.
Reclamanții au solicitat acordarea sporului de 15 % pentru confidențialitate prevăzut de art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004.
Inițial, art. 3 alin. 1 din OG nr. 19/2006 prevede că "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare din activitate, militari angajați pe bază de contract și personalul civil din Ministerul Apărării Naționale beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
In această versiune, este limpede că textul de lege face referire doar la cadrele militare și alți salariați ai Ap. și nu la personalul angajat în alte instituții publice.
Odată cu intrarea în vigoare a legii de modificare a acestei ordonanțe, textul de lege a fost modificat în sensul că: "Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară,respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiarii sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor.
Or, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care face parte din autoritatea judecătorească.
Ca atare, în mod evident reclamanții nu sunt cadre militare în activitate sau militari angajați pe bază de contract pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 444/2006.
Funcționarul public cu statut special, reprezintă o categorie profesională creată în baza dispozițiilor Legii nr. 360/2002, care la art. 1 prevede că funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului este polițistul, exercitarea profesiei de polițist implicând, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite, iar statutul special fiind conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statul.
Prin urmare, reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special, nici personal civil într- instituție militară.
Personal civil nu poate exista decât în instituțiile militare,
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unitățile de parchet subordonate, împreună cu instanțele judecătorești, compun autoritatea judecătorească, autoritate ce reprezintă interesele generale ale societății și apără drepturile și libertățile cetățenilor.
Instituțiile care fac parte din organele autorității judecătorești, în mod evident nu sunt aceleași cu instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, ci constituie o categorie distinctă de autorități publice.
Arată că susținerile reclamanților în sensul că sunt discriminați față de celelalte categorii de personal, beneficiari ai sporului de confidențialitate nu pot fi reținute.
Raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora " Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi institute tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită raporturilor reglementate.
S-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din OG nr. 137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică contagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii, care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
De altfel, și practica Curții Europene Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare, ar exista discriminare dacă doar o parte din personalul auxiliar de specialitate de la parchetele din țară ar beneficia de aceste sporuri, iar alții nu, ceea ce nu este cazul în speță.
Ceea ce au solicitat de fapt reclamanții, este că instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășurară activități ce presupune păstrarea secretului profesional. Acest lucru nu este posibil întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge le lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
In concluzie, este evidentă voința legiuitorului de a acorda acest spor doar anumitor categorii de personal, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
Mai mult, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate, pronunțând în acest sens Hotărârea nr. 437 din 5 noiembrie 2007, prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Întrucât capătul de cerere principal nu este întemeiat, apreciază că nu se justifică nici reactualizarea sumelor pretinse.
în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pârâtul a solicitat instanței să dispună prin aceeași hotărâre Ministerului Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Potrivit HG nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea juridică, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Din aceste motive, în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
De altfel, în conformitate cu prevederile art. 3 din OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii "în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii".
La data de 10 aprilie 2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată pentru următoarele motive:
1. Inexistența raporturilor juridice între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor, sumele de bani solicitate de către reclamanți fiind exclusiv în competența angajatorului. Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
2.Cererea de chemare în judecată Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă câtă vreme există o reglementare legală ce stabilește cu certitudine procedura aplicabilă executării unor titluri executorii emise în sarcina instituțiilor publice".
Astfel, prin art. 1 al OG nr. 22/2002 se dispune ca "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă"
Ca atare, nu există o altă cale și o altă sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii decât, așa cum se precizează în art. 2 și 3 al OG nr. 22/2002, din sumele aprobate de ordonatorii principali de credite bugetare cu destinația "drepturi salariale".
Art. 4 din OG nr. 22/2002, precizează că ordonatorii principali de credite (în speță Ministerul Public ) au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigura instituțiilor din subordine credite bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin încheierea din 4 iulie 2008, Tribunalul Mehedinția dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul dispozițiilor art. II pct. 2 din OUG nr. 75/2008.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție:
Odată constatată existența discriminării, potrivit art. 27 din Ordonanța de Urgență nr. 137/2000, persoana discriminată are posibilitatea să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Potrivit art. 281 din Codul muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul muncii, " prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform OUG nr. 75/2008- curților de apel.
În raport de aceste prevederi legale instanța constata neîntemeiată excepția de necompetență materială și urmează să o respingă, în speță nefiind aplicabile dispozițiile generale privind competența judecătoriilor de soluționare a unor astfel de cauze.
Analizând cererea în raport de dispozițiile legale invocate ca temei, instanța reține următoarele:
Reclamanții susțin în sprijinul dovedirii situației de discriminare directă existența unor dispoziții legale care reglementează acordarea unui spor de confidențialitate anumitor categorii de salariați.
Ordonanța Guvernului nr. 19 /2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006: "Art. 3 - (1) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate."
OG nr. 6/2007:
Art. 15 - (1) Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor:
Art. 20 (3) Persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate.
OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:
Art. 30 (3) Pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.
Este evident că textele legale sus-menționate reglementează acordarea unui spor de confidențialitate pentru alte categorii de personal decât personalul auxiliar de specialitate din cadrul Ministerului Public.
De altfel, de aici pornește și raționamentul reclamaților, care susțin că tocmai această modalitate de reglementare care îi exclude de la beneficiul acestui spor constituie o faptă de discriminare, în condițiile în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, conform art. 78 din Legea nr. 567/2004.
Legislația salarizării pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu reglementează în favoarea acestora dreptul la plata unui spor de confidențialitate.
De aceea, reclamanții au invocat ca temei al cererii de chemare în judecată art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, pretinzând despăgubiri pentru pretinsa situație de discriminare în care se află.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța apreciază că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul complexității și importanței informațiilor confidențiale gestionate de categoriile de personal supuse comparației.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor - respectiv OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiție i- cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Potrivit dispozițiilor art. 60 din codul d e procedură civilă, Partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Fiind o cerere incidentală formulată de pârât, cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, C, cu domiciliul ales Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți cu sediul în Dr. Tr. - împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B,-, sect. 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, str. - - nr. 13, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cu sediul în Dr. Tr. -, Ministerul Economiei și Finanțelor B,-, sect. 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, nr. 1-3, sect. 1.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Asistent judiciar, - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red.jud.
16 ex/
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri Camelia
