Pretentii civile. Speta. Decizia 6572/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6572
Ședința publică de la 20 2009
Completul constituit din:
Președinte: - ---
JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 287/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, - -, a, a, G, -, a, precum și cu intimații-pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat urmare a din 31.08.2009, iar în cauză se cere și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se solicită judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 287 din 04 februarie 2008, admis acțiunea formulată de reclamanții, -, - -, a, a, G, -, și cererea de intervenție formulată de intervenienții, a, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, și Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților prima de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății, iar intervenientei în raport cu timpul efectiv lucrat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Art.411din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorităților judecătorești, republicată cu modificările și completările ulterioare a prevăzut dreptul magistraților de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediu.
bugetare pe perioada 2001 - 2006 nu au permis acordarea acestor prime, prevederile bugetare susmenționate fiind suspendate prin legi bugetare anuale.
Această situație a determinat valorificarea acestui drept prin intermediul instanței judecătorești.
Pentru a preîntâmpina cheltuielile bugetare suplimentare, prin OUG 146/2007, s-a reglementat modalitatea de plată a primelor cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legi bugetare anuale.
Art.1 alin.2 din OUG 146/2007, prevede că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile ordonanței, printre alții și personalul auxiliar din Ministerul Justiției, omițându-se a se referi și la categoria magistraților.
Excluderea magistraților din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile OUG 146/2007 și referirea numai la categoria personalului auxiliar din sistemul justiției a creat o gravă discriminare între cele două categorii profesionale, salarizate în baza aceleiași legi, în vigoare pentru perioada din litigiu, așa cum este definită prin art.2 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru a înlătura această discriminare, conform art.27 din OG nr.137/2000, reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
În privința intervenientei s-a avut în vedere situația că a avut contractul de muncă suspendat în diferite perioade de timp, aflându-se în concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului, astfel că, prima de concediu de odihnă pentru anii 2005 - 2006 va fi acordată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Aceste despăgubiri constau în acordarea primelor de vacanță pe perioada solicitată, actualizate cu indicele de inflație, conform art.5 din OUG nr.146/2007.
Față de acestea, este neîntemeiată susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că prin Decizia XXIII pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, dreptul prevăzut de art.41 din Legea nr.50/1996 cu modificările și completările ulterioare a fost doar suspendat și nu abrogat, suspendare care nu echivalează cu pierderea dreptului conferit de lege.
Mai mult decât atât, prin OUG nr.27/2006 dreptul la acordarea primelor de concediu a fost prevăzut în continuare pentru magistrați.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține,în esență, că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Ministerul Justiției neavând calitate procesuală pasivă, deoarece nu are atribuții de legiferare, pentru a putea înlătura eventuale discriminări. A mai arătat că din anul 2003 dreptul la prima de concediu pentru magistrați a fost abrogat, acesta existând numai pentru perioada 2001-2002; s-a mai arătat că OG nr. 137/2000 nu are în vedere modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii.
Recurentul a mai arătat că OUG.nr.146/2007 se aplică numai categoriilor expres și limitativ prevăzute de acest act normativ iar instanța a reținut în mod greșit că aplicarea acestuia creează o gravă discriminare.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.4 și 9 raportat la art.312 Cod procedură civilă.
Intimații,deși legal citați,nu au depus întâmpinare în cauză.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
Intimații, având calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Mehedinți,în perioada 2005/2006, susțin că art. 1 alin. 2,teza a II-a din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea lor dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2005-2006.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special,personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007 și care este clar evidențiată în preambulul Ordonanței, astfel:
" bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar".
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale în care să fie prevăzut dreptul la primă de vacanță în perioada 2005 - 2006 (perioadă supusă analizei instanței judecătorești prin cererea de chemare în judecată).
Acesta este cazul judecătorilor al căror drept la prima de vacanță, reglementat prin Legea nr. 50/1996 a fost abrogat începând cu data de 01.01.2003, data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite, prin DECIZIA Nr. XXIII din 12 decembrie 2005 precizat în mod expres:
"La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. -"
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 411alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 411alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe.
Astfel că,personalul salarizat în baza OUG.nr.177/2002,începând cu anul 2003, nu a mai beneficiat de primă de vacanță ca urmare a abrogării dispozițiilor art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996 (legea specială de salarizare).
Prima de vacanță a fost reglementată prin noua lege de salarizare respectiv OUG.nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției așa cum a fost aprobată prin Legea nr.45/2007,începând cu anul 2007.
În consecință,neexistând o reglementate a primelor de vacanță pentru magistrați în legile speciale de salarizare pentru anii 2005/2006, aplicarea căreia să fi fost suspendată prin alte acte normative, dispozițiile OUG.nr.146/2007 nu le sunt aplicabile.
Este evident astfel că prin OUG nr. 146/2007 nu s-a instituit dreptul judecătorilor de a beneficia de prime de vacanță pentru perioada 2005-2006.
Curtea constată că instanța de fond a reținut greșit că prin modul de reglementare a plății primelor de vacanță au fost discriminați.
Intimații au invocat existența unei fapte de discriminare cu intenția de a susține că inexistența reglementării dreptului la prime de vacanță pentru intervalul 2005-2006 constituie discriminare.
Dar prin deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Ulterior,prin decizia nr.1325/04 12 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii,și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
În aceste condiții, existând cazul de modificare a hotărârii prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ. și văzând și disp. art. 312.pr.civ. va fi admis recursul și va fi modificată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 287/04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, - -, a, a, G, -, a, precum și cu intimații-pârâți Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Mehedinți, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 2009.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - |
Grefier, |
red. Jud.
2 ex/16 11 2009
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela
