Pretentii civile. Speta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 682/CM

Ședința publică din data de 9 septembrie 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTORI: Maria Apostol, Jelena Zalman Mariana Bădulescu

- -

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în C,-, - 11,. A,. 1,. 7, județul C, împotriva sentinței civile nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata " ", cu sediul în, 3. Km. 23, județul C, având ca obiect drepturi bănești - lămurire dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentul contestator avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 89080 din 9.09.2008, depusă la dosar, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că intimata a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare.

Instanța comunică un exemplar al întâmpinării recurentului contestator.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului și lămurirea dispozitivului primei instanțe. Arată că instanța de fond în mod greșit consideră că au fost calculate drepturile salariale pentru perioada aprilie 2004-1.04.2008, deoarece expertul a calcula aceste drepturi pentru perioada aprilie 2004-februarie 2007 inclusiv. Consideră că este eronat să se aprecieze că momentul depunerii raportului de expertiză - 1.04.2007, este același cu momentul până la care s-au efectuat calculele, deoarece expertiza s-a efectuat la 26.03.2007, iar expertul a putut realiza expertiza pe baza documentelor existente la acel moment în contabilitatea pârâtei, iar acestea acopereau inclusiv luna februarie 2007. În concluzie, trebuie rectificat astfel: suma de 47.575,47 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pârâtului pentru perioada aprilie 2004-1.03.2007 și nu 1.04.2007. În susținerea celor de mai sus, depune la dosar note scrise.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâta " Midia" lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, conform dispozițiilor art. 2811Cod procedură civilă.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin acțiunea inițială a solicitat pe lângă recunoașterea contractului său individual de muncă, operarea la zi a mențiunilor necesare în carnetul de muncă, ridicarea interdicției de a intra în unitate și plata drepturilor salariale pentru perioada aprilie 2004 până la soluționarea cauzei și a contribuțiilor către bugetul asigurărilor de stat.

Prin sentința civilă menționată, reclamantului i s-au admis pretențiile în sensul că intimata a fost obligată să recunoască relațiile de muncă dintre reclamant și unitate, contractul individual de muncă și implicit calitatea de salariat a reclamantului, a fost obligată să opereze la zi mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, și a fost obligată unitatea la plata drepturilor salariale și la contribuțiilor aferente, cuantificate de expert.

Reclamantul susține că din formularea dispozițiilor privitoare la obligarea la plata drepturilor salariale și contribuțiilor aferente, nu se precizează faptul că ele au fost acordate conform calculelor expertului pentru perioada aprilie 2004-februarie 2007, astfel că se înțelege că suma respectivă reprezintă calculul pentru inclusiv până la data pronunțării hotărârii, ceea ce nu este rea.

Prin încheierea din 9.01.2008 s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului ca nefondată.

Prin această încheiere s-a reținut că dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă sunt aplicabile în situațiile în care înțelesul, întinderea dispozitivului sau aplicarea dispozitivului necesită lămuriri, sau în cazurile în care dispozitivul sentinței cuprinde dispoziții potrivnice, dar, în cauză, din cuprinsul sentinței însă, se reține că instanța a avut în vedere calculul expertului, expertiza fiind unul din mijloacele de probă valorificate de instanță și pe baza căruia și-a fundamentat soluția finală iar problema expusă de reclamant în cerere, ține mai mult de executarea sentinței, iar în condițiile în care există un interval pentru care nu s-au cuantificat drepturile, acest lucru se poate realiza în faza de executare, cu posibilitatea reactualizării acestor drepturi cu indicele de inflație până la data executării efective.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 342/22.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- s-a admis recursul și s-a casat hotărârea recurată, cu trimitere spre rejudecare, pentru soluționarea fondului cererii de lămurire a hotărârii, constatându-se că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 2811Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 675/30.05.2008 s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului în acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată contestator, s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în sensul că pârâta a fost obligată la plata drepturilor salariale pentru perioada începând cu luna aprilie 2004-24.04.2007, suma de 47.575,47 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pârâtului pentru perioada aprilie 2004-1.04.2007.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 2811(1) Cod procedură civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice

Această procedură nu permite în niciun caz modificarea hotărârii a cărei lămurire se cere și permite a fi avute în vedere alte aspecte decât cele expuse de părți cu ocazia judecății și care rezultă din actele și lucrările cauzei în care s-a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se cere și care se bucură de autoritate de lucru judecat, totodată, principiul securității raporturilor juridice, ale cărui efecte au fost stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, opunându-se repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Analizând formularea folosită în sentința civilă nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța se constată mai întâi că, în mod evident, instanța de fond a intenționat să acorde reclamantului drepturile salariale începând cu luna aprilie și până la data de 1.04.2007, data 24.04.2007, dată indicată în dispozitiv ca fiind data pronunțării hotărârii în ședință publică.

Acest drept nu poate fi modificat în ceea ce privește cuantumul său, determinat prin raportare la perioada pentru care s-a acordat în această procedură.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit cu ocazia soluționării fondului de expert Gh. rezultă că acesta a determinat drepturilor salariale începând cu luna aprilie 2004 și până "la zi" (Capitolul III pct. 1 din raportul de expertiză). Sintagma "la zi" se înțelege că a fost folosită în referire la data întocmirii raportului de expertiză, care a fost 1.04.2007, neexistând în cuprinsul raportului de expertiză nicio referire privind determinarea drepturilor salariale până la o anumită dată, care să fi fost diferită de cea indicată în raportul de expertiză ca fiind cea a realizării acestuia, respectiv 1.04.2007, astfel cum susține reclamantul, în opinia căruia drepturile salariale au fost calculate până în luna februarie 2007.

Ca urmare, se va lămuri sentința civilă nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în sensul că drepturile salariale au fost acordate pentru perioada aprilie 2004-24.04.2007, iar suma de 47.575,47 lei reprezintă drepturi salariale pentru perioada aprilie 2004-1.04.2007.

Pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 1.04-24.04.2007, reclamantul nu a solicitat în prezenta procedură determinarea cuantumului lor, ceea ce ar fi implicat o expertiză judiciară ce nu a fost solicitată, astfel încât instanța nu putea să depășească limitele sesizării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului s-au invocat următoarele motive de recurs:

În mod greșit instanța de fond consideră că perioada de timp în care au fost calculate drepturile salariale este aprilie 2004-1.04.2007, deoarece expertul a calculat aceste drepturi pentru perioada aprilie 2004-februarie 2007, inclusiv.

În mod eronat instanța a considerat că în raportul de expertiză nu există nicio referire privind determinarea drepturilor salariale până la o anumită dată, deoarece la Capitolul III, pct. 1, lit. "A", se vede fără pic de dubiu faptul că ultima lună pentru care au fost luate în calcul drepturile salariale este februarie 2007.

În ceea ce privește reactualizarea sumelor nu a fost niciodată pus în discuție acest aspect.

În ceea ce privește impedimentul lipsei expertizei, acesta este un motiv lipsit de temei, deoarece această expertiză judiciară a fost realizată de către un expert ales în mod aleatoriu de către aceeași instanță de fond, expertiză de care înțeleg să se folosească în recurs.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2811alin. 1 Cod procedură civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 870/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în sensul că suma de 47.574,47 lei la care a fost obligată pârâta este aferentă perioadei aprilie 2004-1 martie 2007.

Reclamantul a invocat, în esență, faptul că dispozițiile instanței sunt contradictorii, deoarece deși instanța a obligat pârâta la plata sumei de 47.574,47 lei, sumă preluată din raportul de expertiză, aferentă perioadei aprilie 2004-februarie 2007, instanța a precizat în dispozitiv că suma de 47.574,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004 până la pronunțarea hotărârii (24.04.2007).

În mod greșit prima instanță a apreciat că dispozitivul sentinței civile nr. 870/24.04.2007, nu conține dispoziții potrivnice.

Astfel, prin dispozitivul sentinței a cărei lămurire se solicită pârâta a fost obligată către reclamant la plata sumei în cuantum de 47.574,47 lei, sumă preluată din raportul de expertiză contabilă efectuat de expert Gh..

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit cu ocazia soluționării fondului rezultă că expertul Gh. a calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului până la 1.03.2007 (pag. 2 raport expertiză - fila 154 - dosar fond - Cap. III pct. 1 lit. "A").

Deși instanța preia această sumă din raportul de expertiză, care este aferentă perioadei menționate, instanța obligă pârâta la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru perioada aprilie 2004 și până la pronunțarea prezentei hotărâri (respectiv 24.04.2007).

Pentru considerentele arătate, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în parte sentința recurată în sensul că suma de 47.575,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004-1 martie 2007 și înlătură din dispozitivul sentinței civile nr. 870/24.04.2007 a Tribunalului Constanța dispoziția potrivnică referitoare la fapta că această sumă este calculată până la data pronunțării sentinței, cu menținerea restului dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul civil declarat de recurentul contestator G, domiciliat în C,-, - 11,. A,. 1,. 7, județul C, împotriva sentinței civile nr. 870 din 24.04.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata " ", cu sediul în, 3. Km. 23, județul

Modifică în parte sentința, în sensul că suma de 47.575,47 lei este aferentă perioadei aprilie 2004-1.03.2007 și înlătură din dispozitivul sentinței civile nr. 870/24.04.2007 dispoziția potrivnică referitoare la faptul că această sumă este calculată până la data pronunțării sentinței.

Menține dispoziția referitoare la admiterea cererii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Mariana Bădulescu

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. /

Red.dec.jud. /3.10.2008.

Tehnoredact.gref.

4 ex./6.10.2008.

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Jelena Zalman Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Constanta