Pretentii civile. Speta. Decizia 682/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 682/CM
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S- luat în examinare recursul civil declarat de recurentul, domiciliat în satul, comuna, județul S, în calitate de avocat al reclamantului, domiciliat în satul, comuna, județul T, împotriva încheierii de ședință din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în Intrarea nr. 8, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că părțile au solicitat judecata și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurentului, invocată din oficiu.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
Avocat a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 12.08.2009 prin care instanța de judecată a Tribunalului Tulceaa rămas în pronunțare "peste excepția calității de avocat".
În fapt:
Prin încheierea de ședință din data de 12 august 2009, Tribunalul Tulceaa dispus amânarea cauzei la data de 2 septembrie 2009, având în vedere cererea de amânare formulată de pârâta "" Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că reclamantul, având cuvântul, a făcut precizarea că l-a angajat în cauză pe d-nul avocat, iar potrivit dispozițiilor art. 68 pct. 2 Cod procedură civilă are dreptul de a cere verbal să-l poată reprezenta mai departe în proces. Instanța de fond a învederat reclamantului că în cauză nu poate fi reprezentat de d-nul, motiv pentru care nu i se poate admite cererea, stabilindu-se de la termenul anterior că apărătorul său face parte din Baroul Constituțional, având posibilitatea angajării unui alt avocat. S-a mai reținut că reclamantul a arătat că în prezent nu are posibilități financiare pentru a angaja un alt avocat și că dacă pe parcursul procesului va dispune de posibilități financiare își va angaja un alt avocat. Totodată, a arătat că este de acord cu cererea de amânare formulată de pârâta ""
Recurentul a criticat încheierea pentru netemeinicie și nelegalitate, ținând cont de dispozițiile art. 6 alin. 3 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 64 și 68 Cod procedură civilă și a solicitat casarea în totalitate a încheierii atacate, cu obligarea Tribunalului Tulcea la acceptarea concluziilor pe care le formulează în calitate de avocat.
Curtea, analizând recursul, va soluționa cu prioritate excepția peremptorie a calității procesual active a recurentului.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
Prin critica formulată avocat își exprimă nemulțumirea proprie față de împrejurarea că Tribunalul Tulcea nu i-a acceptat concluziile în calitate de avocat al reclamantului G, dar ceea ce nu observă acesta este faptul că litigiul se poartă între reclamantul G și pârâta "", avocatul neavând în cauză nici poziția de reclamant, nici aceea de pârât.
Reclamantul G este persoana care poate justifica un interes în formularea unor critici împotriva unei încheieri de ședință prin care nu i s-a permis să fie reprezentat de o persoană cu privire la care instanța de judecată a observat că nu este avocat.
Asemenea critici vizând o încheiere de ședință preparatorie pot fi formulate de către partea nemulțumită urmând regulile procedurale conferite de Codul d e procedură civilă, putând fi valorificate în cadrul căii de atac.
Recurentul invocă incidența dispozițiilor art. 6 alin. 3 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează următoarele: "Orice persoană are dreptul c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer".
Se poate cu ușurință observa că norma juridică mai sus redată are drept scop crearea cadrului legal ce poate asigura unei părți posibilitatea de a-și apăra și susține interesele, beneficiind de serviciile unui apărător ales de el, norma neavând drept scop apărarea intereselor apărătorului ales.
Contenciosul european s-a confruntat cu litigii privitoare la accesul și exercițiul unei profesii în special când este vorba de profesii liberale, care prezintă fără îndoială aspecte patrimoniale.
În țările din sistemul Convenției, cel mai adesea, aceste litigii sunt soluționate în cadrul ordinelor profesionale, cu posibilitatea atacării deciziilor organelor acestor ordine pe cale jurisdicțională, de regulă în contenciosul administrativ.
Pe plan mai general, Curtea a decis că, atunci când legislația națională supune admiterea într-o anumită profesie anumitor condiții, iar cel interesat le satisface, acesta are un drept de acces la profesia în discuție, drept de natură civilă, în sensul art. 6 paragraf 1 (, 23 iunie 1994, De Moor c/ Belgia, Seria A nr. 292 - A, & 43).
Toate aceste elemente de fapt urmează a fi verificate în fața instanței de fond și dacă reclamantul este nemulțumit de refuzul Tribunalului dea fi asistat de un avocat care este înscris în Baroul Constituțional poate critica soluția în calea de atac a recursului dacă însă va aprecia că este nemulțumit în final de modalitatea în care i s-a soluționat cererea pe fond.
Se poate pune întrebarea de ce nu poate formula recurs pentru nemulțumiri personale apărătorul ales pe considerentul că instanța nu îi acceptă concluziile ca avocat, iar răspunsul este unul cât se poate de simplu și anume acela că în prezentul litigiu nu se dispun drepturile personale ale d-nului, ci ale d-nului G în calitate de reclamant în contradictoriu cu ""
Pe cale de consecință, Curtea va respinge acest recurs pe temeiul excepției lipsei calității procesual active, iar reclamantul G dacă va avea nemulțumiri cu privire la modalitatea în care i s-a permis exercitarea dreptului la apărare va putea formula critici cu ocazia exercitării căii de atac după judecata în fond a litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, pentru lipsa calității procesuale active, recursul civil declarat de recurentul, domiciliat în satul, comuna, județul S,în calitate de avocat al reclamantului, domiciliat în satul, comuna, județul T, împotriva încheierii de ședință din 12 august 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în Intrarea nr. 8, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.Jud. -
gref.
2 ex./ 11.12.2009.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol