Pretentii civile. Speta. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 684/CM
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, HG, A, OG, și, toți prin reprezentant și cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 690/2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, n contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în- județul C, având ca obiect drepturi bănești - spor 50% risc și suprasolicitare neuropsihică personal auxiliar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că: recursul este declarat în termen, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru; la dosar (fila 91, 92, 93) se află depusă împuternicirea de reprezentare pentru, dată de personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Constanța, care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, în raport de dispozițiile art. 48 Cod procedură civilă, constată că nu există depuse la dosar alte cereri în prezenta cale de atac, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 690/02.06.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă s-a decis - în opinie majoritară - respingerea cererii de repunere în termenul de prescripție pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2000 - 29.06.2004, ca tardiv formulată, admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aceleiași perioade și respingerea ca prescrise a acestor pretenții ale reclamanților și intervenientei.
A fost admisă excepția autorității de lucru judecat pentru pretențiile născute ulterior datei de 01.03.2007, cu consecința respingerii pretențiilor reclamanților și ale intervenientei pentru pretențiile bănești ulterioare datei de 01.03.2007, pentru autoritate de lucru judecat.
S-a reținut, în opinia majoritară, că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună repunerea în termenul de prescripție privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.09.2000-29.06.2004, obligarea primilor trei pârâți la plata acestui spor începând cu data de 01.03.2007 și până la pronunțarea hotărârii, precum și la acordarea lunară a acestui spor în continuare, cu actualizarea acestor sume până la data plății efective și obligarea celui din urmă pârât să aloce fondurile necesare plății.
La data de 21.04.2009 a fost depusă la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de, anagajată în funcția de agent procedural la Judecătoria Constanța.
In motivarea cererii, reclamanții și intervenienta au arătat că prin sentința civilă nr. 1455/12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia nr. 425/26.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, le-a fost recunoscut dreptul la sporul de risc și suprasolicitare calculat pentru perioada august 2005-01.02.2007.
S-a susținut totodată că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază.
Textul menționat a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000.
Reclamanții au apreciat că abrogarea s-a realizat cu încălcarea limitelor delegării legislative stabilite în mod explicit prin Legea nr. 125/2000, întrucât prin art. 1 pct. q din acest act normativ, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar nu și pentru abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Legea nr. 334/2001 a aprobat nr.OG 83/2000 în temeiul limitelor delegării legislative.
Ori, în absența unei prevederi exprese a legiuitorului, în cuprinsul legii de abilitare, a delegării abilitării de abrogare a unor texte de lege, Guvernul a depășit limitele mandatării legislative prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În ce privește cererea de repunere în termenul de prescripție, s-a învederat că aceasta se întemeiază pe Decizia în interesul legii nr. 21/10.- pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a statuat în sensul că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin urmare, dreptul la acțiune privind plata sporului în discuție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii.
Instanța de fond, analizând excepția prescrierii dreptului la acțiune invocat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților pentru sporul de 50% aferent perioadei 01.09.2000-29.06.2004, precum și cererea reclamanților și intervenientei de repunere în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei date în recursul în interesul legii nr. 21/2008, a reținut următoarele:
otrivit art. 19 alin. 2 din Decretul 167/1958, cererea de repunere în termenul de prescripție poate fi formulată numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășierea termenului de prescripție.
Față de momentul la care se raportează reclamanții ca început al termenului de prescripție, deci și al încetării cauzelor ce au determinat imposibilitatea respectării termenului de 3 ani, urmează a se reține că termenul de o lună anterior menționat trebuie calculat de la data de 13.06.2008, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, cererea de repunere în termenul de prescripție pentru pretențiile ce nu a fost deduse judecății înăuntrul termenului de 3 ani, anterior datei de 13.06.2008, trebuia formulată cel mai târziu până la 13.07.2008.
În speța de față, reclamanții au solicitat repunerea în termenul de prescripție la data de 14.04.2009, data înregistrării cauzei de față pe rolul tribunalului, astfel că față de dispozițiile art.19 alin.2 din Decretul 167/1958 această cerere trebuie respinsă ca tardiv formulată.
Momentul nașterii dreptului la acțiune pentru pretențiile deduse judecății în cadrul primului capăt de cerere-sporul de 50% aferent perioadei 01.09.2000-29.04.2004, se va aprecia în mod distinct raportat la fiecare dintre prestațiile succesive pretinse de către reclamanți. Prescripția a început deci să curgă încă de la data de 01.09.2000, astfel că și față de cel din urmă moment de la care se calculează termenul de 3 ani - 29.04.2004, acesta era deja împlinit la data formulării acțiunii.
Acestea au fost considerentele pentru care a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților pentru pretențiile aferente perioadei 01.09.2000- 29.06.2004, iar pretențiile reclamanților și ale intervenientei, aferente acestei perioade, au fost respinse ca prescrise.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, invocate din oficiu, s-a reținut cu opinie majoritară că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 425/26.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în Dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de aceiași reclamanți și de intervenienta din cererea de față, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, pentru perioada august 2004-01.02.2007.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin art.30 din OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, intrată în vigoare la data de 03.02.2007, a fost abrogată Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
n aceste condiții, s-a apreciat că începând cu februarie 2007, reclamanților, în calitate de personal auxiliar de specialitate, li se aplică dispozițiile din OG8/2007.
Prin cererea de față, reclamanții au solicitat tocmai acordarea sporului de 50% pentru perioada ulterioară datei de 01.03.2007, fiind evident faptul că pretențiile deduse judecății au mai facut obiectul unei analize a instanței de judecată, concretizate printr-o hotărâre definitivă.
Dacă în ce privește identitatea de părți și de obiect dintre cele două cereri nu se impune a se insista, aceasta fiind de necontestat, reclamanții au susținut că în speță lipsește identitatea de cauză, întrucât prin cererea de față se urmărește înlăturarea unei noi situații discriminatorii create prin ultimele dispoziții ale Ministrului Justiției și Libertăților.
În analiza acestei componente a autorității de lucru judecat, instanța de fond a pornit de la distincția ce se realizează în doctrină între cauza acțiunii-scopul către care se îndreaptă voința celui ce reclamă și cauza raportului juridic sau a obligației puse în discuție, reprezentând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată. Or,ceea ce interesează instituția autorității de lucru judecat este această ultimă cauză a cererii de chemare in judecată, înțeleasă ca fundament al dreptului invocat de către reclamant.
Din această perspectivă, instanța de fond a reținut că în cadrul dosarului nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.47 din Legea 50/1996, susținând că dreptul instituit în favoarea lor prin aceste dispoziții a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ, abrogarea intervenită prin OG83/2000 încălcând prevederile art.73 pct.1 lit. e din Constituție și pe cele ale art.4 din Legea 24/2000.
Admițând pretențiile reclamanților pentru perioada încadrată înăuntrul termenului general de prescripție, Curtea a respins aceleași pretenții pentru viitor, stabilind că ulterior datei de 02.02.2007 nu mai există temei legal pentru acordarea sporului respectiv. În această modalitate, pe baza analizei normelor legale incidente la momentul soluționării cererii, instanța a stabilit o limită în timp până la care reclamanții ar fi îndreptățiți la sporul de 50%, apreciind ca incidente prevederile OG8/2007.
S-a reținut, deopotrivă, de către tribunal că emiterea unor ordine de către Ministrul Justiției și Libertăților asupra punerii în plată a sporului de 50%, în măsura în care acesta este acordat prin hotărâri judecătorești și "pentru viitor" nu poate fi considerată singura sursă a unei situații discriminatorii, câtă vreme aceste dispoziții administrative au fost emise tocmai pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile, singurele ce constituie titlu valabil în privința sporului la care ne referim.
Chiar dacă aceste dispoziții fac diferența între salariații personalului auxiliar cărora li s-a recunoscut în justiție sporul de 50% pentru viitor și cei care nu au un asemenea titlu, această diferență nu este una pur formală, tocmai pentru că în cel din urmă caz lipsește practic titlul executoriu pe care ordinul sau adresele ministrului nu îl pot suplini.
S-a conchis așadar că, în speță, pretențiile reclamanților și intervenientei aferente perioadei de după 02.02.2007 au fost deja soluționate pe fond de instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai pot fi supuse unei noi analize decât prin intermediul căii de atac prevăzute de lege. Efectele unei hotărâri judecătorești definitive nu pot fi nesocotite prin invocarea unui tratament discriminatoriu care să permită deschiderea unei alte judecăți între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză.
În opinie minoritară s-a reținut că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat și că reclamanții și intervenienta sunt îndreptățiți la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 și ulterior datei de 01.03.2007.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și intervenienta - personal auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Constanța, care au criticat soluția pe următoarele considerente:
- greșita reținere a prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile
vizând perioada 01.09.2000 - 29.06.20004, întrucât nu instanța de judecată poate aprecia dacă Guvernul a depășit limitele mandatării legislative prin abrogarea unor texte din lege. S-a apreciat, astfel, că din moment ce prin recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă în Secțiile Unite prin decizia nr. 21/10.03.2008 s-a statuat că judecătorii și personalul auxiliar au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, aceasta presupune recunoașterea și alocarea acestui drept și pentru perioada solicitată de reclamanți și de intervenientă.
S-a apreciat că în mod eronat instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 19 al. 2 din Decretul nr. 167/1958, întrucât prezenta acțiune nu se raportează la invocare de excepții generale, ci la excepții speciale, decizia nr. 21/10.03.2008 urmând să fie reținută ca o,excepție specială.
- greșita soluționare a cauzei prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, pentru plata pretențiilor ulterioare datei de 01.03.2007, fără a se ține seama că prin decizia nr. 425/26.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA nu s-a dispus și asupra plății ulterioare a acestui spor.
Recurenții au considerat nu se poate fi vorba de identitate de obiect, părți și cauză, câtă vreme drepturile bănești sunt drepturi care curg în fiecare zi ca pretenții pe care reclamanții la solicită conform legii în vigoare, iar instanța se putea pronunța pe chestiunea autorității de lucru judecat doar pentru perioada 02.02.2007 până la data,intrării în vigoare a deciziei în interesul legii nr. 21/10.03.2008 pronunțată de
Recurenții au formulat, totodată, considerente legate de modalitatea în care instanța a definit noțiunea de discriminare, cât și pe fondul cererii.
Recurenții au prezentat, la termenul din 17.11.2009, împuternicirea dată d-nei, în vederea reprezentării procesuale.
Analizând criticile de nelegalitate referitoare la soluția reținută de instanța de fond și care formal se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 - hotărâre pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - se va reține că recursul este nefondat.
Sub un prim aspect, recurenții se află în eroare când apreciază că obiectul raportului litigios nu se conformează regulilor generale de prescripție, excluzând pretențiile lor sferei drepturilor patrimoniale evaluabile în bani, dar și atunci când interpretează normele de drept procesual privitoare la efectele unei decizii date în
recurs în interesul legii.
Deși instanța de fond, în opinia majoritară, a apreciat asupra ipotezei aplicării art. 19 al. 2 din Decretul nr. 167/1958 pentru formularea în cauză a unei cereri de repunere în termenul de prescripție, operând în această ecuație cu termenul de o lună calculat de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 21/10.03.2008 a -Secțiile Unite, în final a stabilit în mod judicios că prescripția dreptului la acțiune pentru sumele calculate ca spor neacordat, născute în perioada 01.09.2000 - 29.06.2004 a curs în condițiile normei generale, dreptul la acțiune fiind stins mai înainte de data sesizării instanței prin prezenta acțiune.
Recurenții nu au argumentat - prin trimitere la legi speciale - motivele pentru care drepturile patrimoniale solicitate ar fi putut subzista după împlinirea termenului general de 3 ani reglementat prin Decretul nr. 167/1958. Pe de altă parte, soluționarea unui recurs în interesul legii, care are menirea de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii nu are înrâurire ( astfel cum susțin recurenții ) asupra drepturilor patrimoniale născute cu titlu retroactiv, întrucât această opinie vine în contradicție cu dispozițiile art. 329 al. 3 teza ultimă cod proc. civilă.
În fine, aprecierea că decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de instanța supremă în secțiile unite ar reprezenta,o excepție specială nu poate fi încadrată în nici o teză de abordare juridică și nu poate constitui un argument serios de analiză de legalitate.
Se va reține, deopotrivă, că instanța de fond a pronunțat - în opinia majoritară - o soluție judicioasă și în legătură cu excepția autorității de lucru judecat pentru pretențiile născute ulterior datei de 01.03.2007.
Pornind de la cele trei cerințe ale puterii de lucru judecat, instanța de fond a statuat corect în sensul că aceste pretenții au mai făcut obiect de analiză jurisdicțională, finalizată prin decizia civilă nr. 452/CM din 26.05.2008 a Curții de APEL CONSTANȚA pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă.
Conform acestei decizii, sentința civilă nr. 1455/12.09.2007 a Tribunalului Constanțaa fost modificată în parte în sensul că a fost admisă acțiunea reclamanților doar pentru pretențiile solicitate până la 01.02.2007, fiind menținută soluția de respingere dată în primă instanță pentru pretențiile ulterioare datei de 01.02.2007 pe considerentul intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
De altfel, obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul sus-citat l-a constituit și acordarea sporului de 50% pentru viitor, aspect consemnat prin hotărârile judecătorești pronunțate în acea cauză, motiv pentru care invocarea deciziei nr. 21/martie 2008 este irelevantă, neputând fi încălcată autoritatea de lucru judecat, ambele litigii fiind raportatela aceeași cauză, în definiția dată la fond.
Având în vedere că doar aceste critici de nelegalitate se raportează în concret la soluția pronunțată și că alte aspecte evocate în considerentele recursului, privitoare la fondul cauzei ( inclusiv pe aspectul interpretării noțiunii de discriminare ) nu vor putea fi analizate, prin raportare la modalitatea de soluționare a cauzei de către tribunal - care nu a intrat în cercetarea fondului ca urmare a admiterii excepțiilor dirimante - în raport de disp. art. 312 al. 1 cod proc. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți, HG, A, OG, și, toți prin reprezentant și cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 690/2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, n contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
.Jud.-
4.01.2010/ 2 ex.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
