Pretentii civile. Speta. Decizia 7173/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5804/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7173
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - A
GREFIER
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5261 din data de 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere solicitarea de a se judeca pricina în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, declară cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.02.2008 sub nr.3801/3/LM/2000 pe rolul Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, solicitând să se constate discriminarea și să se dispună obligarea pârâților să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 01.10.2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate cu rata inflației până la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele restante, potrivit art. 3 alin. 3 din OG nr.9/2000 cu începere din data de 01.10.2008 și până la momentul efectuării plății sumelor reprezentând despăgubiri civile; obligarea pârâtei Curtea de APEL BUCUREȘTI, în calitate de operator al carnetelor de muncă, să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Prin sentința civilă nr.5261 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata sporului de 15% către reclamantă, pe perioada 01.10.2008-17.06.2009 și în continuare, cu aplicarea dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la achitarea integrală a debitului; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București la plata sporului de 50% către reclamantă, începând cu data de 01.10.2008 până la data de 01.03.2009 și de la data de 01.04.2009 în continuare, cu aplicarea dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la achitarea integrală a debitului; a fost obligat pârâtul Tribunalul București la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; a fost respinsă cererea împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea privind constatarea discriminării ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit adeverinței nr.10987/27.06.2008 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, reclamanta a avut în perioada 01.10.2006 - 06.2008, calitatea de auditor de justiție, iar începând cu data de 01.08.2008 a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Sectorului 4
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea discriminării instanța a reținut că prin decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și ale art.27 alin. (1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar prin decizia nr.1325/4.12.2008, Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor nr.OG137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional. Față de dispozițiile cuprinse în deciziile Curții Constituționale, instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a i se acorda sporul de confidențialitate de 15%, instanța de fond a reținut că potrivit deciziei în interesul legii nr.46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la acest spor, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Totodată se reține că prin decizia nr. 21/10.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurori, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la îndemnizația brută și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
În consecință, tribunalul, având în vedere dispozițiile art.329 alin.(3) Cod procedură civilă potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite este obligatorie pentru instanță, a admis cererea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București la plata sporului de 15% și a sporului de 50% către reclamantă pentru perioada dedusă judecății, cu aplicarea dobânzii legale calculată de la data introducerii cererii până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, instanța de fond a respins cererea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca neîntemeiată pentru inexistența raporturilor de muncă ale reclamantei cu acest pârât.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 17.08.2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14.09.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 4 și 9 Codul d e procedură civilă, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Susține recurentul pârât că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr.303/2004 privind organizarea judiciară și ale HG nr.83/2005, cu modificările ulterioare, față de care Ministerul Justiției și Libertăților nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește pretențiile reclamantei pentru perioada în care aceasta a avut calitatea de auditor de justiție, cuprinsă între 01 octombrie 2006 și 01 august 2008, respectiv între data începerii studiilor la. și data numirii ca judecător stagiar.
Astfel, potrivit art.103 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, Institutul Național al Magistraturii este instituție publică cu personalitate juridică, aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii, directorul Institutului fiind ordonator secundar de credite.
Întrucât Institutul Național al Magistraturii nu se află în subordinea Ministerului Justiției și Libertăților, această din urmă instituție nu poate avea obligații în ce privește drepturile auditorilor de justiție.
Așadar, Ministerul Justiției și Libertăților și celelalte instanțe chemate în judecată a căror activitate este finanțată dintr-un buget distinct față de Consiliul Superior al Magistraturii, nu aveau nici o obligație față de reclamantă anterior numirii ca judecător stagiar și, pe cale de consecință, nu datorau nici o prestație.
Totodată, se arată că pretențiile reclamantei având ca obiect acordarea sporului de confidențialitate și a sporului pentru risc și solicitare neuropsihică pe perioada în care aceasta a avut calitatea de auditor de justiție sunt neîntemeiate pentru că, în temeiul art.17 alin.1 și 2 din Legea nr.303/2004, pe durata cursurilor de pregătire auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care a avut-o ca auditor de justiție, fără însă a fi avute în vedere celelalte sporuri instituite în favoarea magistraților, judecători ori procurori, ce nu sunt incluse în îndemnizație.
Față de pretențiile solicitate de reclamantă după anul 2008, când a fost numită judecător stagiar, se învederează că în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al magistraților.
Solicită instanței de recurs să procedeze la casarea hotărârii tribunalului în virtutea prevederilor art. 304 alin 4 Cod de procedură civilă întrucât acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Ori, pronunțarea unei hotărâri prin care se acordă drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești. Astfel, în ședința din data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit. e) din Constituție.
S-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competenta de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că decizia 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, instanța de fond ignoră faptul că, asemenea altor categorii profesionale, magistrații sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute de lege, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate. Așadar, în condițiile în care nici o dispoziție legală nu prevede sporul de confidențialitate în beneficiul magistraților, nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, instanța nefiind abilitată să completeze dispozițiile legale. De asemenea, este de precizat și faptul că normele legale care interzic și sancționează nerespectarea principiului nediscriminării au în vedere modalitatea de aplicare a legii la situații care sunt identice sau similare raportat la exercitarea drepturilor recunoscute prin lege.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
Tot în susținerea concluziei potrivit căreia pârâții nu au temei legal pentru a proceda la acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, învederează instanței că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (nr.818, 819, 820) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în sensul admiterii acestora.
S-a reținut că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.
De asemenea, prin decizia 1325 din 4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că ". dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate. apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. De principiu, aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr. 182/2002 ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță, consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Solicită să se constate ca actele normative la care se referă reclamanta în cererea de chemare in judecată reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
În concluzie, apreciază că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între judecători, personalul auxiliar și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare pentru că, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii, "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă. ". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că ". în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks Împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări."
În fine, având în vedere că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamantă și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, consideră că în mod greșit s-a admis și capătul de cerere privind acordarea sporului pe viitor, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Într-o primă critică, recurentul susține că nu are temei legal sentința atacată cât privește obligația de plată către reclamantă a sporului de confidențialitate, respectiv de risc și suprasolicitarea neuropsihică aferente perioadei în care aceasta a avut calitatea de auditor de justiție, cuprinsă între 01.10.2006-01.08.2008. Este de observat faptul că instanța de fond a găsit întemeiate pretențiile reclamantei ulterioare datei de 01.10.2008, deci în perioada în care aceasta exercita funcția de judecător stagiar la Judecătoria Sectorului 4 Ori, în aceasta perioadă finanțarea instanței se făcea din bugetul de stat alocat prin intermediul instituției recurente, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, conform art. 131 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată.
Așa fiind, criticile recurentei în aceste limite nu vor fi analizate de instanța de recurs, fiind lipsite de interes în absența unui recurs declarat de partea interesată, respectiv reclamanta.
Cât privește pretențiile admise, recurentul pârât construiește argumentația juridică a criticilor sale numai prin raportare la sporul de confidențialitate pretins de reclamantă și dispus de instanța de fond, arătând mai întâi că nu subzistă vreo discriminare a reclamantei rezultată din lege, față de jurisprudența recentă a Curții Constituționale, iar mai apoi că nu există temei legal pentru acest spor nici pentru perioada trecută și nici pentru viitor.
Referitor la existența vreunei discriminări a reclamantei față de alte categorii profesionale, Curtea precizează din nou că această pretenție a reclamantei a fost respinsă în primă instanță, considerentele pentru care au fost obligați ordonatorii de credite să plătească reclamantei drepturi bănești cu titlu de spor de confidențialitate fiind interpretarea obligatorie a unor norme de drept, urmare pronunțării unei decizii în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, iar nu pe argumente de discriminare reparată prin plata de despăgubiri. Ori, fiind respinsă cererea de constatarea a discriminării, argumentația recursului pe acest aspect nu poate fi reținută.
Curtea va cerceta însă susținerile recurentului de netemeinicie a hotărârii atacate pe considerente de conflict între decizia în interesul legii aplicată de tribunal și decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între puterea judecătorească și celelalte puteri ale statului, în opinia Ministerului Justiției și Libertăților având prioritate această ultimă hotărâre.
Invocând dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă, recurentul-pârât susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, mai exact cu încălcarea atribuțiilor puterii legiuitoare, singura în măsură să stabilească prin lege drepturi salariale ori sporuri în privința categoriei profesionale a magistraților în care se include intimata-reclamantă.
Argument pentru susținerea acestei încălcări a principiului separației puterilor în stat este adusă de Ministerul Justiției și Libertăților, decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și cea legislativă.
Instanța de recurs consideră că decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 prin care se constată existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, rezultă că instanțele nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, respectiv de a efectua controlul de constituționalitate, indiferent dacă normele controlate sunt sau nu în vigoare, nu legitimează o soluție diferită.
Astfel, în cuprinsul deciziei Curții Constituționale menționate se statuează expres că decizia pronunțată în soluționarea conflictului constituțional nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. Prin urmare, decizia obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă, își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale care, în virtutea valabilității ex nunc nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile implicate în conflict.
Rezultă așadar, că prima instanță nu a săvârșit un exces de putere pronunțând hotărârea atacată.
Cât privește modul în care s-a interpretat și s-a aplicat legea în primă instanță, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea constată că este fondat în următoarele limite:
După cum s-a arătat anterior, soluția dată de Curtea Constituțională în conflictul de constituționalitate produce efecte pentru viitor, fără a modifica în vreun fel efectele deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție până la acea dată. Prin urmare, decizia nr.46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat într-un recurs în interesul legii că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor au dreptul la spor de confidențialitate este deplin valabilă și produce efecte în privința intimatei reclamante, cu puterea conferită de art.329 alin.3 Cod de procedură civilă.
Tribunalul a făcut așadar o corectă aplicare a celor dezlegate în drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar motivul de recurs formulat de Ministerul Justiției și Libertăților sub acest aspect va fi înlăturat.
Curtea găsește însă pertinente considerentele care vizează incorecta acordare a sporului pentru viitor, câtă vreme aceste drepturi salariale sunt doar eventuale, iar nu actuale.
De principiu, sporurile salariale nu pot avea un alt regim juridic decât salariul căruia îi sunt aferente. Ori, dacă Codul muncii consacră în art.154 regula potrivit căreia salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, trebuie admis că drepturile bănești plătite cu acest titlu nu pot fi decât cele aferente muncii prestate deja, iar nu pentru o muncă ce urmează a se presta la un moment viitor nedeterminat.
Chiar dacă s-ar accepta ideea că sporul de 15% pentru confidențialitatea muncii depusă de magistrați reprezintă în realitate o despăgubire, iar nu un drept salarial, astfel cum rezultă din decizia nr.46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, argumentația anterioară subzistă pentru că nici despăgubirea nu poate fi acordată în considerarea unui fapt personal viitor de prestare a activității profesionale.
Dată fiind însă soluția pronunțată de prima instanță, motivul de recurs al Ministerului Justiției și Libertăților nu poate fi analizat numai strict la considerentele avute în vedere la data formulării acestuia, câtă vreme la momentul pronunțării deciziei de către această curte situația juridică s-a schimbat. În acest sens trebuie precizat că în Monitorul Oficial din 09.11.2009 s-a publicat Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, act normativ ce conține o nouă reglementare a sporului pentru confidențialitate cuvenit personalului din justiție și care a intrat în vigoare la 12.11.2009.
Astfel, art. 4 din anexa nr. VI a legii-cadru, anexă intitulată "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", prevede: (1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii - beneficiază de spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară; (2) Dispozițiile alin. (1) intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporul aplicându-se în procentul prevăzut până la data de 31 decembrie 2009; (3) De la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază pentru păstrarea confidențialității de un adaos de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară care începând cu data de 1 ianuarie 2010 va fi inclus în indemnizația de încadrare brută lunară.
Cum noua lege de salarizare modifică sub aspect legislativ cuantumul sporului de confidențialitate, acordând categoriei profesionale a magistraților un spor de 5% de la data intrării sale în vigoare, actul normativ trebuie aplicat și speței de față. Urmează așadar a se constata că acel moment viitor avut în vedere de tribunal s-a împlinit în realitate la 12.11.2009, pentru că, ulterior acestui moment, legea recunoaște în favoarea reclamantei un spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de bază lunară. Ori, autoritatea legislativă are nu numai atributul de a recunoaște, acorda drepturi bănești sau sporuri salariale unei categorii profesionale sau alteia, ci și atributul de a le modifica cuantumul în sens crescător sau descrescător, ori chiar de a le elimina prin includerea în indemnizația de bază.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod de procedură civilă, va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul de a se limita plata drepturilor bănești către reclamantă până la data de 12.11.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.5261 din data de 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința recurată în sensul de a înlătură obligația de plată a drepturilor bănești ulterior datei de 12.11.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./27.01.2010
Tribunalul București
Judecători;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
