Pretentii civile. Speta. Decizia 7600/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7600
Ședința publică de la 28 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marin
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 760 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ Dr.Tr. reprezentată prin cons. jr., lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, asupra recursului civil de față.
Cons. jr. pentru intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ Dr.Tr.S, a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 760 din 25 martie 2008 Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul, la data de 08.10.2007, s-a prezentat la AGENȚIA LOCALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, punctul de lucru V M, solicitând indemnizație de șomaj, ca urmare a absolvirii facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul universității, forma de învățământ ID, sesiunea iulie 2007.
În conformitate cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 76/2002, modificată și completată, dosarul de șomaj a fost validat și i s-au stabilit și acordat drepturile de indemnizație de șomaj.
Ulterior, angajatorul G, a sesizat AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, cu privire la situația juridică privind raporturile de muncă ale contestatorului cu aceasta, depunând în acest sens mai multe acte.
În urma verificărilor, MMa constatat că reclamantul are și în prezent raporturi de muncă cu angajatorul G, în baza aceluiași contract individual de muncă nr. 90104 încheiat la data de 07.10.2005, cu începere a activității de la data de 05.04.2004, neexistând nici un act juridic de încetare a acestora.
În mod corect, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, prin Decizia nr. 14/22.02.2008 a anulat dosarul de șomaj nr. - al reclamantului și s-a dispus recuperarea de la acesta a sumei de 202 lei reprezentând indemnizație încasată necuvenit în perioada 30.09.2007 - 31.10.2007, întrucât reclamantul în această perioadă avea și calitatea de angajat al G.
Astfel, prin sentința civilă nr. 431/21.03.2006, a Tribunalului Mehedinți, s-a constatat nulă Decizia nr. 15/20.07.2004 angajatorului G, privind desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului și acesta este reintegrat în funcția deținută anterior începând cu data de 19.07.2004 și la plata drepturilor bănești până la reintegrarea efectivă.
În baza sentinței menționate, angajatorul a emis o nouă decizie cu nr. 4/2006, prin care a fost anulată decizia nr. 15/2004 prin care reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă și îl reintegrează în muncă pe acesta în baza aceluiași contract de muncă înregistrat la ITM sub nr. 90104/2005.
Raporturile de muncă dintre reclamant și G au fost dovedite și prin sesizarea înregistrată la AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, sub nr. 10777/28.11.2007, la care angajatorul G, la care a anexat ștatele de plată privind încasarea drepturilor salariale pe perioada 01.09.2006 - 31.07.2007, întocmite și executate de executorul judecătoresc precum și ștatele de plată pentru perioada septembrie-decembrie 2006, ianuarie-noiembrie 2007, din care reiese că contestatorul figurează nemotivat, acte depuse și la dosarul cauzei.
Neregulile sesizate instanței de către reclamant cu privire la nerespectarea de către angajator a unor dispoziții legale cu ocazia reintegrării prin decizia nr. 4/2006 precum necompletarea fișei medicale, a faptului că numita - ar fi întocmit și depus la ITM ștate de plată false sau că nu a depus de loc ștate de plată precum și a faptului că aceasta nu ar avea calitatea de reprezentant al angajatorului nu pot fi analizate de instanță întrucât nu fac obiectul prezentei cauze.
Este lipsită de relevanță susținerea reclamantului în sensul că, un alt motiv pentru care nu mai are calitatea de salariat al G este acela că lipsind nemotivat mai mult de un an angajatorul avea obligația să-i desfacă contractul individual de muncă. Legiuitorul în art.61 din Codul Muncii folosește sintagma " angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului" și nu obligația de aod ispune.
Mai mult, în speță, s-a constat că reclamantul lipsind nemotivat o perioadă de peste un an a preferat o situație ambiguă, incertă și nu a depus diligențele necesare pentru clarificarea raporturilor de muncă cu angajatorul.
Este neîntemeiată și susținerea reclamantului în sensul că angajatorul este în faliment, stare juridică a societății ce nu presupune imposibilitatea acesteia de a avea angajați iar prin sentința comercială nr. 236/F din 31.10.2007 a Tribunalului Mehedinția fost respinsă cererea de deschidere a insolvenței împotriva G (fila 31).
Articolul 17 al 2 din Legea nr. 76/2002 modificată și completată, asimilează șomerilor persoanele aflate în situațiile prevăzute la art. 16 lit. b din aceeași lege, dacă sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale.
Articolul 16 la litera b din același act normativ prevede că "beneficiarii acestei legi sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ."
Ori după cum s-a reținut în cele prezentate mai sus, reclamantul la data absolvirii instituției de învățământ și a primirii ajutorului de șomaj, nu îndeplinea calitatea de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în înțelesul dispozițiilor legale redate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arat că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, că nu i-a fost luată în considerare cererea de probatorii solicitată, că decizia emisă de AJOFM nr. 14/22 februarie 2008 fost dată după depunerea acțiunii de către recurentul reclamant.
Se arată că instanța nu a dat eficiență adresei nr. 3497 din 31 mai 2007 din care rezultă că unitatea G, jud. M nu mai funcționează din anul 2004, iar recurentul arată că din 31 iulie 2007 nu mai realizează nici un venit.
Recurentul mai susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu ține cont de serie de acte, iar hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În drept, se invocă dispoz. art. 299 - 316 Cod pr. civilă.
La termenul din 28 august 2008 AJOFM Mad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătându-se că recurentul are și în prezent raporturi de muncă cu angajatorul, neexistând un act juridic de încetare a acestora.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoz. art. 16 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 76/2002, beneficiari ai prevederilor prezentei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, persoane care au devenit șomeri în sensul prev. art. 5 pct. IV lit. din prezenta lege, sau persoane care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau satisfacerea stagiului militar.
Recurentul reclamant nu se încadrează în niciuna din aceste două situații, iar criticile formulate de acestea sunt neîntemeiate.
Critica recurentului în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate și de adresa emisă de avocatul poporului nu este întemeiată.
Din actele dosarului nu rezultă în nici un mod că au încetat raporturile de muncă între recurent și angajatorul său în vreuna din modalitățile prevăzute de Codul Muncii, din acte rezultând că există decizia nr. 4/2006 prin care recurentul este reintegrat în muncă în baza aceluiași contract individual de muncă avut inițial. Faptul că din 1 august 2007 nu a mai primit drepturi bănești nu înseamnă că nu m ai are calitate de salariat. Acest aspect rezultă din actele aflate la dosar, iar din adresa nr. 3497/2007 emisă de Instituția Avocatului Poporului rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că din lipsă de fonduri salariile nu au fost achitate tuturor salariaților, inclusiv recurentului reclamant. Din această adresă nu rezultă în nici un mod că ar fi încetat în vreun fel raporturile de muncă ale recurentului.
Faptul că este în continuare în ființă contractul individual de muncă al recurentului rezultă și din dispozițiile cuprinse în sentința nr. 236/F din 31 octombrie 2007 Tribunalului Mehedinți, pronunțată în dosar ul nr- prin care s-a respins cererea adresată de DGFP M pentru deschiderea procedurii insolvenței G (fila 31 dosar fond).
Fiind în continuare angajatul acestei unități recurentul reclamnt nu poate fi beneficiarul prev. art. 16 din Legea nr. 76/2002, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea acestuia.
Nu sunt întemeiate nici motivele ce vizează greșita aplicare a legii, ori faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, ori că ar cuprinde motive contradictorii.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 cod pr. civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 760 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 August 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. C
Ex.2//30.09.2008
Jud. fond C și M
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Marin