Pretentii civile. Speta. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.769
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Ioana
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în P,- A,.141 B,.A,.1,.7, județul P, împotriva sentinței civile nr.3127 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns pentru intimata-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenta-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se mai învederează că din partea recurentei s-a depus o cerere de completare probatorii, în sensul obligării intimatei la depunerea înscrisurilor doveditoare din care să rezulte că a inclus în salariul de bază în anul 1998 drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă.
Avocat pentru intimata-pârâtă SC "" SA depune la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară și declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatei-pârâte că alte cereri nu mai are de formulat, cât și față de împrejurarea că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata-pârâtă SC "" SA avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr- reclamanta chemat in judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești cuvenite si neacordate reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură în sumă de 528 lei, sumă reactualizată în raport cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a fost salariata SC în baza unui contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, iar potrivit art. 176 alin.l și 2 din contractul de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 înregistrat la la nr. 288/2006 se prevede în mod expres cu prilejul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei C, precum și în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos, în sumă fixă al căror cuantum este echivalent cu salariul minim pe ramură potrivit prevederilor prezentului contract.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamantă că potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2007 precum și contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2011 sunt prevăzute în art. 99 alin.2 art. 100 alin.2 că drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim.
Se arată că în perioada în care au fost angajați, nu a beneficiat de aceste drepturi salariale deși executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți potrivit disp. art. 243 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune susținând că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 283 lit.a din Codul muncii, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât obiectul reprezintă neexecutarea contractului colectiv de muncă or a unor clauze ale acestuia.
În ceea ce privește modul de calcul al termenului de prescripție extinctivă prin întâmpinarea formulată arătat că acesta începe să curgă de data nașterii dreptului la acțiune, data de la care salariata nu a încasat suma solicitată prin acțiune, deși momentul pretins al exigibilității era luna octombrie a fiecărui an.
Parata a mai invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, susținând ca reclamanta își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 din CCM pe ramură limitat însă la art. 1 și 2 această limitarea fiind nelegală deoarece dispoziția din CCM ramură instituie o reglementare unitara a adaosurilor de salariu ca măsura de protecție, și întrucât nu exista un drept la un venit anual care sa fie acordat de pârâtă in mod distinct pe anii 2005-2006-2007 rezultă că reclamanta nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial fiind lipsiți de calitate procesuală activă în formularea prezentei cereri de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei s-a susținut de către pârâtă că acțiunea este neîntemeiată deoarece venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă nu se datorează conform alin 1 și 2 din art. 176 CCM întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat conform adreselor comune RA SA, Sindicatul nr. 2328/1997 și 2412/1998, iar ca confirmare a acestei situații din anul 1998 sindicatul nu a mai intrat in negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.
Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.3127 din 8 decembrie 2008 a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active a reclamanților iar pe fond respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune s- constatat fi neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale constând in contravaloarea aprovizionării de toamnă iarnă, astfel că termenul de prescripție al acțiunii este de 3 ani potrivit art. 283 lit. din Codul muncii.
Cum cererea a fost formulata la data de 27.10.2008, iar prin acțiune se pretinde contravaloarea aprovizionării de toamnă iarnă pentru anul 2005-2007 rezultă că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, cererea fiind promovată în cadrul termenului de 3 ani prevăzut în art. 283 lit. din Codul muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă s- apreciat de instanța de fond că este neîntemeiată, deoarece reclamanta este parte în contractele colective de muncă chiar dacă sunt reprezentați de sindicat, iar prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr. 288/2006 se prevede că, stabilirea drepturilor si obligațiilor salariaților, prin angajare se face prin încheierea contractului colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, s- reținut că prin dispozițiile art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 se prevede că, în cazul unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C precum si în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos fix în sumă fixă.
Prin dispozițiile art. 137 din CCM pe ramură se prevede că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de agent economic unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse in salariul de bază.
Art. 176 alin.6 pct.4 din CCM ramură instituie o excepție de la negocierea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă, acest venit fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, conform probelor administrate în cauză.
În acest context, începând cu anul 1998 în lipsa unor negocieri în vederea acordării distincte venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă s- apreciat că pretențiile reclamantei sunt nefondate, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de cerințele CCM, considerente fata de care tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs reclamanta (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că, in ceea ce privește primul motiv de recurs, deși instanța de fond retine in considerente ca in baza contractelor colective la nivel de ramura s-a stabilit acordarea venitului anual pentru aprovizionarea toamna iarna, in mod eronat apreciază ca in lipsa negocierilor la nivel inferior, prin care sa se stabilească prin contractele colective de muncă valoarea, condițiile și criteriile de acordare a acestui drept, pretenția reclamanților nu este întemeiata.
Instanța de fond a interpretat disp.art.176 din /2005 - 2007, fără sa le coroboreze cu celelalte dispoziții legale privind încheierea și executarea contractelor colective de muncă la nivel de ramura și la nivel de unitate.
Cu toate ca a reținut in considerente omisiunea menționării la art.168 din CCM pe anii 2005-2007 - a clauzei de acordare a drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamna iarna, arata recurenții, instanța de fond a ignorat prevederile art.241 alin.1 lit.c, art.238 alin.1 din Codul muncii.
Împrejurarea ca in CCM/2005-2007 nu a fost trecut dreptul salariaților de a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixa, nu poate constitui un argument pentru respingerea acțiunii, reclamantei aplicându-li-se disp.art.176 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel superior.
In ceea ce privește motivul al doilea de recurs, acesta se refera la disp.art.304 pc.t 9 pr.civilă în sensul că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal și a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, respectiv a disp.art.8 alin.2, art.24 alin.4 din Legea nr. 130/1996, a disp.art.241 alin.1 li.tc si art.238 alin.1 din Codul muncii, raportat la clauzele prevăzute de art.176 din /2005-2007.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței prin admiterea acțiunii, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata-pârâtă a solicitat în ședința dezbaterilor de la 14 aprilie 2009, respingerea recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că drepturile salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază, începând cu anul 1998, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță și cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 și Contractul colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 1997, 1998-toate încheiate și semnate de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract(filele 23-25).
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997 (fila 60).
Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5% (fila 22).
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 (fila 67) alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv reclamantul, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.
Drept consecință, recursul declarat în cauză de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 cod pr.civ. menținându-se în totalitate sentința civilă nr. nr.3127 pronunțată la 08 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în P,- A,.141 B,.A,.1,.7, județul P, împotriva sentinței civile nr.3127 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Ioana
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored VD/MD
2 ex/.07.05.2009
dosar fond - al Trib.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Violeta Dumitru Ioana