Pretentii civile. Speta. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 816
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 484 din 26.03.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind și Tribunalul Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința publică intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal viciată cu intimatul Tribunalul Călărași, lipsește numele primitorului citației de pe dovada de citare cu acesta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un memoriu de către intimatul Tribunalul Călărași. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Mai constată că se acoperă viciul de procedură cu intimatul Tribunalul Călărași având în vedere faptul că acesta a depus la dosar o adresă din care rezultă că are cunoștință de termenul de azi.
Intimatul arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul solicită respingerea recursului ca netemeinic și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. Mai solicită să se aibă în vedere practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de APEL IAȘI.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.484 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași au fost respinse excepțiile necompetenței materiale și a inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Justiției,iar pe fond s- admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, și Tribunalul Călărași.
Au fost obligați pârâții să mențină pentru reclamant indemnizația de încadrare brută lunară aferentă coeficientului de multiplicare de 13 pentru perioada 28.05.2004 - 31.03.2006, cu acordarea sporurilor cuvenite, iar începând cu data de 01.04.2006 acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite.
Au fost obligați pârâții să plătească diferențele salariale rezultate din încadrarea reclamantului prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 28.05.2004 - 31.03.2006 și de 17 în loc de 15 pentru perioada 01.04.2006 și în continuare, ținându-se seama de sporurile legale cuvenite actualizate cu indicele de inflație
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași la nr.2349/c/28.05.2007, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Călărași, solicitând modificarea coeficientului de multiplicare în baza căruia să se calculeze indemnizația salarială lunară, conform art.2 pct.2 din OUG nr.117/2002, la nivelul 15 în loc de 12,5 pentru perioada 1.12.2003-31.03.2006, iar începând cu data de 1.04.2006 și pe viitor acest coeficient de multiplicare să-l modificați la nivelul de 18,500 în loc de 15 și obligarea la diferențele de salariu ce vor rezulta în urma aplicării acestui coeficient de multiplicare actualizate cu indicele de inflație.
In motivarea cererii reclamantul a susținut că în perioada 15 iulie 1993 - 29 noiembrie 2003 funcționat ca judecător financiar - președinte la Colegiul jurisdicțional la Curtea de Conturi C unde a fost încadrat conform Legii nr.94/1992, pe bază de concurs. Conform anexei la Legea nr.94/1992, judecătorii financiari și președinții de la colegiile jurisdicționale ale Curții de Conturi au fost asimilați cu judecătorii și respectiv vicepreședinții de la Curțile de APEL IAȘI în privința nivelului de salarizare, iar potrivit art.39 pct.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, judecătorii financiari și președinții din cadrul colegiilor jurisdicționale ale Camerelor de Conturi județene se salarizează cu coeficienți de multiplicare prevăzuți la capitolul A al anexei nr.1 pentru funcțiile similare din cadrul Curților de Apel.
A mai arătat reclamantul că prin OUG nr.117/2003 s-a preluat activitatea jurisdicțională și personalul instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, iar conform art.2 s-au trimis și dosarele de la jurisdicție. O astfel de preluare a personalului și a activității Curții de Conturi de către instanțele judecătorești echivalează cu un transfer.
In dovedirea celor susținute reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, practică judiciară, carnetul de muncă, ordinul nr.544/2004.
Reclamantul a precizat acțiunea în sensul ca pârâții să-i mențină indemnizația de încadrare brută aferentă coeficientului de multiplicare de 13 pentru perioada 28.05.2004-31.03.2006 cu acordarea sporurilor cuvenite, iar începând cu data de 1.04.2006 acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite și obligarea la plata diferențelor salariale rezultate din încadrare prin acordarea coeficientului de multiplicare 13 în loc de 12,5 pentru perioada de 28.05.2004-31.03.2006 și de 17 în loc de 15 pentru perioada 1.04.2006 și în continuare, ținându-se seama de sporurile legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că cererea prin care a solicitat schimbarea coeficientului de multiplicare aplicabil nu este supusă regimului jurisdicției muncii, instanța competentă fiind cea de contencios administrativ, iar potrivit disp. OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006 s-a prevăzut procedura prealabilă care trebuie urmată în cazul nemulțumirii privind modul de stabilire a drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, în motivarea poziției sale procesuale pârâtul Ministerul Justiției a arătat că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.169 din Codul muncii și ca atare reclamantul trebuie să beneficieze de un coeficient la nivelul unor judecători de tribunal, potrivit funcției ocupate.
Prin încheierea de ședință din 20 februarie 2007 a Tribunalului Călărași, având în vedere că prin încheierea civilă nr.635/4.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea de strămutare a dosarului formulată de reclamant, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Tribunalului Iași spre competentă soluționare.
Examinând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Justiției, conform disp.art.137 Cod procedură civilă, Tribunalul Iași a reținut că excepția necompetenței materiale este neîntemeiată.
A reținut în acest sens instanța că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat modificarea coeficientului de multiplicare în baza căruia se calculează indemnizațiile salariale, obiectul acțiunii fiind modul de stabilire a drepturilor salariale, nefiind aplicabile disp. art. 42 din OUG nr.177/2002 și nici 36 din OUG nr.27/2006.
In cazul reclamantului, prin dispozițiile OUG nr.117/2003, a operat un transfer fiind aplicabile dispozițiile art.169 din Codul muncii, conform cărora acesta beneficiază de protecția drepturilor salariale pe care le-a avut deja stabilite printr-un raport de muncă existent la data transferului său de la Curtea de Conturi la Tribunalul Călărași.
Instanța a reținut că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția CEDO.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost încadrat pe funcția de judecător financiar până la data de 1 decembrie 2003 la Curtea de Conturi a României - Colegiul jurisdicțional C și a fost salarizat conform Legii nr.50/1996 și OUG nr.177/2002 cu indemnizația de încadrare prevăzută pentru judecătorii din cadrul Curților de Apel, potrivit art.39 al.2 din OUG nr.177/2002 capitolul A pct.18 din anexa la această ordonanță și anexa 1 capitolul A, pct.17 din Legea nr.50/1996.
In temeiul OUG nr.177/2003 s-a realizat transferul activității de jurisdicție de la Curtea de Conturi la Ministerul Justiției, respectiv tribunale, fiindu-i diminuat drepturile salariale prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5, iar începând cu data de 1.04.2006, prin acordarea coeficientului de multiplicare 15 cât este prevăzut pentru judecătorii de tribunal. Or, drepturile salariale ale reclamantului trebuiau menținute ca urmare a transferului la tribunal.
Instanța a reținut că atâta timp cât reclamantul a trecut prin transfer la Ministerul Justiției, iar acesta în calitate de cesionar avea obligația conform art.169 alin.2 din Codul muncii, să-l preia cu drepturile și obligațiile pe care le avea la data transferului, el preluând toate drepturile și obligațiile cedentului,acțiunea acestuia este întemeiată.
Astfel că numirea în funcția de judecător a reclamantului ca efect al aplicării OUG nr.117/2003, nu a dus la încetarea mandatului acestuia, ci s-a produs doar o preluare a acestuia de către instanța judecătorească.
Față de considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să mențină pentru reclamant indemnizația de încadrare brută lunară aferentă coeficientului de multiplicare de 13 pentru perioada 28.05.2004 - 31.03.2006 cu acordarea sporurilor cuvenite, iar începând cu data de 1.04.2006 acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite.
De asemenea, instanța a obligat pârâții să plătească reclamantului diferențele salariale rezultate din încadrarea reclamantului prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 28.05.2004-31.03.2006 și de 17 în loc de 15 pentru perioada 1.04.2006 și în continuare, ținându-se seama de sporurile legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor privitoare la competență,incidente fiind dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, care prevede că în această situație se cere casarea hotărârii. A motivat recurentul în acest sens că instanța de fond a apreciat și a calificat greșit litigiul dedus judecății,ignorând dispozițiile art.36 din nr.OUG27 /2006,care reglementează o procedură specială, reținând ca în cauză ar fi operat un transfer care impunea menținerea drepturilor salariale pe care reclamantul le avea deja stabilite printr-un raport de muncă anterior,existent la data transferului.
A mai motivat recurentul că deși într-adevăr procedurile administrative speciale nu sunt obligatorii,admițând că reclamantul intimat a renunțat la procedura specială prevăzută de art. 36 din OUG27/2006,și ținând cont de faptul că se considera vătămat prin emiterea unui act administrativ,respectiv Ordinul ministrului justiției nr.554/2004,instanța competentă era curtea de apel și nu tribunalul, ca instanță de dreptul muncii.
Al doilea motiv de recurs vizează aplicarea greșită a legii,care atrage incidența art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În acest sens recurentul susține că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art.169 din legea 53/2003.
Recursul nu este fondat.
Curtea reține că primul motiv de recurs ce vizează excepția de necompetență a primei instanțe este neîntemeiat,neavând corespondent în vreun text de lege.
Astfel, Curtea reține că în cauza de față,că în fapt, prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat modificarea coeficientului de multiplicare în baza căruia se calculează indemnizația salarială coeficient ce a fost stabilit prin Ordinul Ministerului Justiției atacat, la nivel de 12,5 în loc de 13.
Obiectul cauzei vizează așadar, modul de stabilire al drepturilor salariale, potrivit art. 42 din nr.OUG 177/2004, acțiunea fiind calificată ca litigiu de muncă.
Ordinul nr. 554/C/23.02.2004 nu a fost emis de Ministerul Justiției în calitatea sa de autoritate publică, în înțelesul art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ci în calitatea sa de angajator al reclamanților, în virtutea raporturilor de muncă cu aceștia.
Ca atare, instanța de fond a calificat corect litigiul dedus judecății acesta nefiind unul formulat în temeiul Legii contenciosului administrativ cum susține recurentul care consideră acțiunea inadmisibilă pentru care s-ar fi încălcat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Or, așa cum s-a arătat și cum corect a reținut și prima instanță litigiul este unul de drept al muncii, reclamantul solicitând modificarea nivelului de salarizare avut în calitate de judecător financiar respectiv coeficientul de salarizare 13, în acest sens cerând modificarea lui.
Așa fiind, cum soluționarea cauzei s-a făcut de către o instanță competentă, motivul de recurs astfel invocat urmând a fi respins.
Cât privește ce de-al doilea motiv de recurs ce vizează nelegalitatea hotărârii rezultate din aplicarea greșită a legii respectiv a disp. art. 169 din Legea 53/2003.
Curtea constată că și acesta este nefondat.
Termenul de 5 și respectiv 15 zile pentru a putea face o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale este inaplicabilă în speță deoarece reclamantului nu i s-a stabilit drepturi salariale, ci în cazul lui operând un transfer, sunt aplicabile dispozițiile art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii, conform cărora beneficiază de protecția drepturilor salariale pe care le aveau stabilite printr-un raport de muncă existent la data transferului lor de la Curtea de Conturi la Tribunalul Călărași.
În acest caz urma ca drepturile și obligațiile cedentului -Curtea de conturi trebuiau să fie transferate integral cesionarului -Ministerul Justiției.
Procedura prealabilă impusă de nr.OUG 177/2002 și nr.OUG27/2006 operează o îngrădire în exercitarea dreptului legitim la dreptul salarial, în integralitatea lui, câtă vreme art. 21 din Constituția României alin. 1 și 2 dispune asupra accesului liber la justiție pentru apărarea unor drepturi și interese legitime și interzice îngrădirea exercitării acestui drept.
Procedurile prevăzute în nr.OUG 177/2002 și 27/2006 constituie o condiție specială administrativă și conform alin. 4 din art. 21 -Constituția României ele sunt facultative și nu obligatorii.
De asemenea, conform art. 166 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care acestea sunt datorate, astfel că lipsa procedurii prealabile invocată în temeiul nr.OUG 177/2002 și 27/2006 nu poate înfrânge dispozițiile codului muncii, care în art. 298 alin. 2 dispune că se abrogă orice alte dispoziții contrare celor pe care le cuprinde el, ca lege organică privind dreptul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că reclamantul până la data de 1 decembrie 2003 fost încadrat ca judecător financiar la Curtea de Conturi a României -Colegiul jurisdicțional C și a fost salarizat conform Legii 50/1996 și nr.OUG 177/2002 cu indemnizația de încadrare prevăzută pentru judecătorii curților de apel având coeficientul de multiplicare 13.
La data de 1 decembrie 2003 s-a realizat transferul activității de jurisdicție în temeiul nr.OUG 117/2003 de la Curtea de Conturi la Ministerul Justiției, respectiv tribunale, reclamantului fiindu-i diminuate drepturile salariale prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 iar începând cu data de 1 aprilie 2006, prin acordarea coeficientului de multiplicare 15 cât este prevăzut pentru judecătorii de tribunal deși drepturile salariale avute de reclamant trebuiau menținute ca urmare a transferului lui la tribunal, respectiv pentru perioada 1.12.2003-31.03.2006 coeficientul 13 și cu începere din 1.04.2006 coeficientul de multiplicare 17 în raport de care urma să fie stabilită indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu sporurile legale cuvenite după vechime în funcția de judecător a fiecăruia.
În mod nelegal și nejustificat reclamantului i s-au acordat nivele de salarizare mai mici decât cele pe care le avea la data transferului de 12,5 și respectiv 15, fiind astfel prejudiciat.
Întrucât drepturile salariale care formează obiectul cauzei nu pot fi reținute sau diminuate, legislația muncii nediminuând ci apărând orice drept salarial legal dobândit în cadrul unui raport de muncă în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege art. 164 alin. 1 Codul muncii ele urmând a fi acordate în integralitatea lor, fie în cazul raportului de muncă existent, fie în cadrul unui nou raport de muncă în cazul în care se produce un transfer.
Ori, reclamantul a trecut prin transfer în cadrul Ministerului Justiției, iar acesta în calitate de cesionar avea obligația conform art. 169 alin.2 Codul muncii să-l preia cu drepturile și obligațiile pe care le avea la data transferului, el preluând toate drepturile și obligațiile cedentului cu privire la acesta.
În consecință, pentru toate cele ce preced Curtea, în temeiul disp. 312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul Ministerului Justiției, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 484 din 26.03.2008 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 484 din 26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
17.07.2009
Tribunalul Iași:
-;
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
