Pretentii civile. Speta. Decizia 838/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 838
Ședința publică de la 04 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2918/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimata SC SA B, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederând declararea și motivarea recursului în termen legal, după care,
Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat pentru intimata SC SA B, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.2918/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a se pronunța astfel, prin prisma art. 315.proc.civ. tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 384/11.09.2007 pârâta SC SA Bad ispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului pentru motive neimputabile salariatului, stabilind, totodată, dreptul acestuia la o indemnizație de concediere în cuantum de 22630 lei, ținând cont de vechimea în si de dispozițiile art. 50 din contractul colectiv de muncă. completate cu prevederile planului social.
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2007, la concedierile ce nu țin de persoana salariatului angajatorul are obligația de a plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Coroborând textele enunțate instanța concluzionează că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizație de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizației într-un cuantum superior.
Mai mult, instanța a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Din actele si lucrările dosarului instanța retinut că reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în cuantum 22630 lei de stabilită cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, în funcție de vechimea în, cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă fiind lipsită de temei legal.
Față de cele ce preced instanța a respins în tot acțiunea, cererea accesorie privind actualizarea indemnizației neputând primi o altă rezolvare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Recurentul susține că Amendamentul la Planul social din 2006 nu poate face parte integrantă din Planul social pe anii 2005,2007,2008. Atât Amendamentul cât și Planul social au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și cei ai sindicatului.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2918/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud. -
Tehnored. 2 ex./
05.03.2010
Red./
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Bodri