Pretentii civile. Speta. Decizia 844/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 844
Ședința publică de la 27 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Tamara
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, G, G, a, C, -, -, -, (), împotriva sentinței civile nr.4985 din data de 03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL COVASNA, TRIBUNALUL SATU MARE, TRIBUNALUL CONSTANȚA, TRIBUNALUL GORJ, TRIBUNALUL MUREȘ, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CURTEA DE APEL CRAIOVA și CURTEA DE APEL CONSTANȚA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin sentința Nr. 4985/ 03 decembrie 2007, Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanți, prin care aceștia au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Dolj, TRIBUNALUL O L T, Tribunalul Hunedoara, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Tribunalul Covasna, Tribunalul Satu Mare, TRIBUNALUL CONSTANȚA, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Gorj, TRIBUNALUL MUREȘ, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, drepturile să fie plătite actualizate cu indicele de devalorizare a monedei naționale, să efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de muncă iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare sumelor.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut:
In mod cert intre reclamanți și Ministerul Economiei Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă și, așadar, nu au calitatea unor părți in raporturi contractuale de muncă. In consecință, nu pot fi nici părți in conflictele de muncă, in sensul art. 282 codul muncii.
Pe fondul cauzei Tribunalul Dolja apreciat că acțiunea este neîntemeiată a respins-
In cauza dedusă judecății nu este vorba de discriminare deoarece nu orice diferență intre mai multe persoane, fondată pe un anumit criteriu poate fi calificată drept discriminare ( și, in consecință, o încălcare a prev. art. 14 din Convenție ) ci numai cazul in care un individ sau un grup este, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, mai puțin bine tratat fată de un altul. Pentru a se putea discuta despre discriminare trebuie îndeplinite două condiții: existenta unei diferențe de tratament și lipsa unei justificări obiective și rezonabile a acestei diferențe de tratament.
Inegalitatea de tratament se impune ca o condiție a discriminării numai pentru persoanele care se află în situații comparabile.
Starea de fapt învederată de reclamanți in cererea introductivă nu reliefează o situație identică sau cel puțin comparabilă.
Reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate și beneficiază de drepturile salariale (și alte drepturi) conferite printr-o lege specială, drepturi de care nu beneficiază alte categorii socioprofesionale. Această situație in fapt este rezultatul punerii in practică a unei opțiuni din partea legiuitorului.
De altfel, prin chiar cererea introductivă, reclamanții se raportează la celelalte categorii socioprofesionale, (fată de care se consideră discriminați ) dar aceste categorii sunt expres nominalizate de către actele normative ce le-au conferit drepturile.
Legea 444/2006 se raportează la două categorii de personal, respectiv personal militar și funcționari publici cu statut special, și trei categorii de instituții respectiv: Instituțiile Publice de Apărare Națională, Instituțiile Publice de Ordine Publică, și Instituțiile publice de Siguranță Națională.
Cât timp personalul auxiliar nu se aliniază acestor categorii de persoane sau instituții, condiția de " comparabilitate a situației " nu este îndeplinită.
Pentru a determina existenta unei diferențe de tratament trebuie realizată o comparație intre persoane aflate in situații similare: o persoană reală aflată intr-o anumită situație nu se poate compara cu o persoană ipotetică aflată in altă situație. Personalul auxiliar face parte din sistemul puterii judecătorești și se deosebește de personalul din celelalte sisteme ale puterii de stat, având drepturi și obligații specifice.
Dimpotrivă, tribunalul constată că ar exista o diferență de tratament atunci când, fără o justificare obiectivă și rezonabilă statul nu ar aplica un tratament diferit persoanelor aflate in situații vădit diferite, optând pentru o idee de egalitate confuză și artificială. Este ceea ce jurisprudența a calificat ca fiind aspectul pozitiv al diferenței de tratament.
Totodată, Curtea Constituțională, prin mai multe decizii, a reținut că principiul legalității in fata legii nu presupune uniformitate, așa încât stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate in situații diferite nu constituie nici discriminări și nici privilegii.
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, se arată:
In scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate iu fost concretizate o serie de acte normative, menite sa confere categoriilor de persoane - salariați (militari, civili) ce gestionează astfel de informații sporuri alariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 ivind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică si siguranță națională, s-a prevăzut ca "pentru păstrarea confidențialității în pătura cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate ținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii gaj ați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică si siguranța națională, beneficiază de un spor lunar de na la 15 % din solda lunara, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007, privind nele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de ) la 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici 3revăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea rhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei si Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea ir. 405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15 % si membrilor plenului, precum si altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor.
Este evident ca, cel puțin în raport de dispozițiile OG nr. 19/2006, rezultă in mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor ie persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează nformații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr. 444/2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică si Siguranță Națională.
Însăși OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede in art. 30 alin. 3 acordarea sporului de confidențialitate de pana la 15 % personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai in ideea unui tratament echitabil si similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu,personalul auxiliar este obligat să păstreze secretul de serviciu și confidențialitatea datelor obținute în exercitarea funcției, fără însă a beneficia, în mod - discriminatoriu de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
In conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul "interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor în fata legii, "lista cuprinsă în art. 14 nefiind limitativă", dreptul la discriminare "protejând persoanele fizice si persoanele juridice aflate in situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" (, 23 iulie )
Recurenții susțin că sunt supuși unor faptele de discriminare directă, săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, iar despăgubirile le solicită potrivit dreptului comun al muncii.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, trebuie să se cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate conform Directivei 2000/LC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (78 alin. 1 din Legea 567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea, sau cel puțin contactul, cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin. 5 Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit.c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitari publici, reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Insă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din G nr. 137/2000, art.3 din G nr.38/2003, art. 13 alin.l din OUG nr. 123/2003, art.3 din G nr. 19/2006, art. 15 alin.l din nr.6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art. 15 din G nr.64/2006, art.13 din G nr. 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, trebuie reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al cestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca in dreptul comun al muncii), iar raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituit și obligație de plată ( o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plata este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul in unitățile private, deoarece și reclamanții sunt parte a unui raport de muncă și îndeplinesc, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac arte.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a aptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariate).
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 3, art.6 din OUG tr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului ca nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o numită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta că obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
In drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304, proc. Civ. art. 3 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind acordarea sporului de confidențialitate personalului din Aparatul Consiliului Național pentru Combaterea discriminării, pe prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 prin care s-a acordat acest spor membrilor plenului precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor si pe art. 3 in OG. nr. 19/2006 prin care s-a acordat acest spor procurorilor militari, pe revederile art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, art.2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale si politice și art. 5 și 6 din Codul luncii, și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Codul civil, precum și art.269, art. 65 și art.292 din codul muncii.
Examinând sentința recurată, precum și actele și lucrările dosarului de fond, Curtea urmează să admită recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 114 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, în procesele în care, în condițiile art. 47, sunt mai mulți reclamanți sau pârâți, președintele instanței, ținând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfășurarea normală a activității de judecată, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar și îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulți mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispozițiile art. 68 și art. 1141fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanți, în condițiile prevăzute la alin. 2, iar de către pârâți, odată cu întâmpinarea. Dacă părțile nu-și aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra persoanei mandatarului, în cazul reclamanților vor fi aplicabile dispozițiile alin. 4.
Se constată că, la înregistrarea cererii de chemare în judecată nu a fost aleasă calea procedurală prevăzută de textul sus-menționat, dar nici nu s-a dispus citarea reclamanților pentru primul termen de judecată, menționându-se în rezoluția aplicată pe cererea de chemare în judecată dispoziția de citare în cauză numai a pârâților, prin urmare s-a considerat că reclamanții au termen în cunoștință.
Codul d e procedură civilă cuprinde dispoziții exprese cu privire la citarea părților pentru primul termen de judecată.
Astfel, Art. 1141stabilește că "reședintele p., de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură, îl dă în cunoștință reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părți vor fi citate potrivit legii."
În cauza de față nu poate fi stabilită identitatea persoanei care a fost prezentă la înregistrarea cererii de chemare în judecată și nici nu există vreun act care să cuprindă semnătura acesteia confirmând că a primit termen în cunoștință.
Examinând dovezile de comunicare a procedurii de citare pentru termenele de judecată acordate în cauză, inclusiv la judecata în fond, Curtea constată că reclamanții nu au fost niciodată citați și nici nu s-au prezentat în fața instanței.
Potrivit art. 85 pr. civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile privitoare la citarea părților, fiind edictate în vederea asigurării principiului contradictorialității și al realizării dreptului la apărare, sunt prevăzute prin norme imperative.
Sancțiunea aplicabilă în cazul lipsei citării este nulitatea, incidența art. 105 alin. 2. pr. civ. fiind de necontestat, întrucât nu s-au observat formele legale la îndeplinirea actelor de procedură, și prin aceasta, s-a cauzat reclamanților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor îndeplinite nelegal.
Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 168/1999 (judecata în fond a avut loc în lipsa părții care nu a fost legal citată), Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite recursul declarat de reclamanții, G, G, a, C, -, -, -, (), împotriva sentinței civile nr.4985 din data de 03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL HUNEDOARA, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL COVASNA, TRIBUNALUL SATU MARE, TRIBUNALUL CONSTANȚA, TRIBUNALUL GORJ, TRIBUNALUL MUREȘ, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CURTEA DE APEL CRAIOVA și CURTEA DE APEL CONSTANȚA.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 februarie 2008
Președinte, ---- | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
19.03.2008
Red.jud.
/
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara
