Pretentii civile. Speta. Decizia 8464/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8464
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C, împotriva sentinței civile nr. 3291 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 3291 din 8.05.2008 Tribunalul Dolja respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C.
A admis cererea în parte formulată de reclamant împotriva pârâtei Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 38.881 RON reprezentând o despăgubire egală cu drepturile salariale și cu celelalte drepturi (prime, tichete de masă, material lemnos) de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului de muncă 17.11.1998 - 05.07.2004, actualizată până în martie 2006, urmând să fie actualizată în continuare până la plata efectivă și la 1100 RON cheltuieli de judecată.
A luat act de renunțarea reclamantului, privind judecarea cererii de reintegrare pe postul deținut anterior.
A respins cererea privind daunele interese.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin decizia 435/23.11.1998 emisă de Direcția Silvică C, intimatul-reclamant a fost suspendat din funcția de pădurar începând cu data de 17.11.1998, împotriva sa formulându-se plângere penală pentru folosirea ilegală a ciocanului de marcat, iar prin Decizia de imputare nr. 42/15.01.1999 s-a stabilit răspunderea materială în sarcina reclamantului pentru suma de 71.127.710.
Prin sentința 50/06.08.2002 pronunțată de COLEGIUL JURISDICȚIONAL din cadrul CURȚII DE CONTURI s-a anulat decizia de imputare nr.42/15.01.1999, recurentul-intimat fiind exonerat de răspundere materială și prin decizia nr. 2038/25 mai 2003 pronunțată de CURTEA SUPREMĂ D EJUSTIȚIE în dosarul 604/2003 s-a respins recursul formulat de DIRECȚIA SILVICĂ C împotriva Sentinței Civile nr.50/06.08.2002.
Parchetul, prin Rezoluția nr.6902/P/1998 din 23 mai 2002 s-a stabilit neînceperea urmăririi penale la plângerea penală formulată de către societate împotriva intimatului-reclamant.
Potrivit art.52(1) lit.c, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care, angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Potrivit alin.2, în situația prevăzută la lit.c, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară plătindu-i-se în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Potrivit acestui text legal, intimatul-reclamant trebuia să-și reia activitatea ulterior comunicării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Așa cum rezultă însă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova soluția adoptată în dosarul de urmărire penală nu a fost comunicată niciodată reclamantului, ci numai Curții de Conturi a României, la cerea acesteia.
În raport de această situație s-a constat că reclamantul nu a fost condiționat de vreun termen pentru a cere reluarea activității, ci dimpotrivă angajatorul care a avut inițiativa suspendării contractului individual de muncă trebuia să dispună reluarea activității la încetarea motivului de suspendare, ceea ce nu a făcut.
Reclamantul a solicitat reîncadrarea prin mai multe cereri la data de 19.02.2004, 01.04.2004, 17 mai 2004, iar pârâta a dispus prin decizia 380/07.07.2004 ca începând cu 05.07.2004 reclamantul să reia activitatea în funcția deținută anterior, de pădurar la Ocolul Silvic.
Decizia de reluare a activității a fost comunicată reclamantului la 12.07.2004. Acesta a semnat-o cu obiecțiuni privind faptul că nu s-a specificat cantonul pe care îl ia în primire.
Acțiunea prezentă a fost formulată la data de 20 decembrie 2005. Raportând această dată la data deciziei 380/07.07.2004 de reluare a activității pârâta a invocat excepția prescripției dreptului reclamantului de a mai contesta postul pe care a fost reîncadrat. Având în vedere că în cursul judecății reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind reîncadrarea pe postul deținut anterior instanța apreciază că nu se mai impune analizarea excepției, urmând să ia act de renunțarea reclamantului la judecarea acestui capăt de cerere, în conformitate cu art.246 cod de procedură civilă.
S-a mai reținut că odată cu reluarea activității reclamantului i s-au achitat și drepturile bănești (salariul) de care acesta ar fi beneficiat pe durata suspendării contractului individual de muncă, actualizate cu indicele de inflație de 4,098%, astfel că în luna septembrie 2004 reclamantul a încasat suma de 61 376 709 lei, sumă rezultată în urma reținerii impozitului, a garanției și a prejudiciului adus unității.
Prin cererea formulată la 20 decembrie 2005 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele primite.
S-a constat că cererea a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 lit.c din codul muncii, astfel că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în recurs.
Având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul contabil G s-a constat că pârâta nu a plătit în întregime drepturile salariale cuvenite pentru perioada suspendării contractului așa cum prevăd dispozițiile art. 52 alin. 2 din codul muncii.
Potrivit raportului de expertiza reclamantului i se mai cuvine suma de 35.128 lei drepturi salariale reactualizate la nivelul lunii martie 2006, la care se adaugă valoarea tichetelor de masă de 3.753 lei reactualizată de asemenea la nivelul lunii martie 2006, în total suma de 38.881 lei care include prime, tichete de masă, contravaloarea materialului lemnos anual
Susținerile pârâtei că reclamantului nu i s-ar cuveni contravaloarea tichetelor de masă conform Legea 142/1998, deoarece reclamantul nu a lucrat efectiv în unitate, este neîntemeiată deoarece art. 52 alin.2 din codul muncii prevede dreptul salariatului al cărui contract a fost suspendat să primească o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. Tichetele de masă fac parte din celelalte drepturi de care a fost lipsit și se acordă cu titlu de despăgubire, nu ca și tichete de masă în condițiile legii 142/1998.
Pentru aceleași considerente reclamantului i se cuvine ca și despăgubire și contravaloarea lemnelor de foc pentru încălzirea locuinței, pe perioada suspendării contractului de muncă, neavând nici o relevanță existența sau inexistența unei cereri aprobate de către conducătorul unității, cu atât mai mult cu cât reclamantul al cărui contract a fost suspendat conform art. 52 din codul muncii nu ar fi putut face o astfel de cerere.
Din drepturile bănești cuvenite reclamantului pârâta nu avea dreptul și nu putea să rețină pretinsul prejudiciu produs de acesta deoarece pe de o parte prin sentința 50/06.08.2002 pronunțată de COLEGIUL JURISDICȚIONAL din cadrul CURȚII DE CONTURI s-a anulat decizia de imputare nr.42/15.01.1999, recurentul-intimat fiind exonerat de răspundere materială. Sentința a fost menținută prin decizia nr. 2038/25 mai 2003 pronunțată de CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE în dosarul 604/2003 prin care s-a respins recursul formulat de DIRECȚIA SILVICĂ C împotriva Sentinței Civile nr.50/06.08.2002.
Pe de altă parte potrivit art. 164 din codul muncii nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiile prevăzute de lege, adică în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Ca urmare instanța a obligat pârâta către reclamant și la plata sumei reținută cu acest titlu, inclusă în suma stabilită de expert.
Cu privire la garanția suplimentară de 50.000.000 lei vechi s-a constat că prin Hotărârea nr.7 din 14.04.2004 a Comitetului Director din cadrul Direcției Silvice C s-a aprobat ca la angajarea personalului cu gestiune ( pădurari) aceștia să depună la casieria ocolului o sumă de 50 milioane lei vechi ca garanție suplimentară, iar cei angajați deja să-și constituie garanția suplimentară până la nivelul acestei sume până la 31.05.2004, în conformitate cu art. 10 alin2 din legea nr. 22/1969. Ca urmare această sumă nu se cuvine a fi restituită reclamantului.
Având în vedere că suma cuvenită reprezintă o despăgubire acordată în temeiul unui text de lege cu caracter de normă specială, ce se aplică cu prioritate fată de alte norme cu caracter general, instanța apreciat că reclamantului i se cuvin toate drepturile salariale și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe durata suspendării, chiar dacă a realizat venituri de la alt loc de muncă ( paznic la Consiliul Local de la 18.09.2000 până la 30.06.2001).
Ca urmare, susținerea pârâtei că din suma cuvenită ar trebui scăzută perioada respectivă, nu poate fi reținută de instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză pârâta ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivele de recurs, pârâta susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în sensul că din suma acordată în baza raportului de expertiză al d-lui expert G, fără a se pronunța de ce nu a omologat raportul expertului, nu a scăzut sumele acordate de unitate,reactualizate și indexate, odată cu reintegrarea pe postul de pădurar și nici sumele primite pe perioada de la 18 septembrie 2000 și până la 30 iunie 2001 cât a lucrat ca paznic la Primăria, 78.380.311 lei, respectiv 7.838 RON.
Că tichetele de masă conform Legii nr. 142/1998 și a Normelor de aplicare a legii, art. 11 lit."d" reprezintă o alocație suplimentară de hrană acordată sub forma tichetelor de masă într-un număr de cel mult egal cu numărul de zile lucrătoare efectiv în unitate și nu se poate acorda atunci când salariații sunt absenți de la locul de muncă, în speță reclamantul nu a lucrat efectiv în unitate.
In ce privește acordarea drepturilor în natură -lemne de foc pentru încălzirea locuinței, acestea se pot acorda numai personalului angajat în baza cererii aprobate de către conducătorul unității, din verificările efectuate reieșind că reclamantul nu solicitat acordarea acest drept.
Cu privire la motivele de recurs invocate, nu s-a depus întâmpinare de către intimatul reclamant.
Recursul se respinge pentru considerentele care se expun în continuare:
Din examinarea sentinței, prin prisma motivele invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, potrivit art. 3041cod procedură civilă, Curtea constată că nu pot fi primite aceste critici.
Astfel, nu este întemeiată critica în sensul că instanța a făcut o aplicare greșită a legii, în condițiile în care, atât expertiza G, cât și expertiza, a concluzionat că suma totală cuvenită reclamantului este aproximativ egală, respectiv 35.060 lei în prima expertiză și 35.179 lei în a doua expertiză (filele 139,193 dosar fond), fiind omologat raportul de expertiză efectuat de expertul
In aceste condiții, instanța a făcut interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale, arătând că nu se puteau reține din suma totală datorată cele care reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat, reclamantul fiind exonerat de răspunderea materială și nici cea care reprezintă garanția suplimentară cu privire la care se aplică normele speciale și care au prioritate față de cele cu caracter general.
Este justă soluția instanței, care a apreciat că reclamantului i se cuvin toate drepturile salariale și cele de care a fost lipsit în perioada suspendării contractului individual de muncă, inclusiv contravaloarea tichetelor de masă și a lemnelor de foc pentru încălzirea locuinței, în condițiile în care s- reținut cu putere de lucru judecat culpa recurentei intimate pentru măsura dispusă nelegal.
Ca atare, nu se justifică diminuarea sumei care se cuvine legal reclamantului cu suma precizată de intimata recurentă în valoare de 2.096,36 lei, situație în care criticile invocate sub acest aspect se privesc ca nefondate.
De altfel, recurenta pârâtă, nici nu precizează în criticile sale, care sunt dispozițiile legale încălcate de către instanța de fond.
In cauză, neexistând nici motive de casare sau modificare a sentinței, din cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 cod procedură civilă și nici motive de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, in temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge și se menține hotărârea pronunțată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C, împotriva sentinței civile nr. 3291 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.M
Ex.2/IE/21.10.2008
Jud. fond C,
P
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu
