Pretentii civile. Speta. Decizia 858/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6791/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.858/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 5322 din 27 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2075/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimații pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.5322 din 27.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea excepției prescripției extinctive; respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice; a fost respinsă acțiunea reclamanților ca prescrisă; a fost respinsă cererea de chemare în garanție a MEF ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință prima Tribunalul a reținut că în fapt reclamanții sunt salariați ai Curții de Conturi în funcția de controlorii financiari, iar până în anul 2000 au fost salarizați în baza Legii nr.53/1991, Legii nr.50/1995, Legii nr.154/1998 și OUG nr.160/2000.
De la data de 01.11.2000, data intrării în vigoare a OUG nr.160/2000, pârâta a refuzat să le mai acorde sporul de vechime în muncă, invocând faptul că potrivit art. 3 din OUG nr.160/2000 indemnizația prevăzută la art. 1 este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar.
Tribunalul a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune că potrivit art. 166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care aceste drepturi erau datorate.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale, Tribunalul a reținut că termenul de prescripție a fost împlinit la data de 01.11.2003.
Cu privire la invocarea faptului că prin hotărârea nr.27/25.04.2007 a Plenului Curții de Conturi a fost recunoscut dreptul respectiv și astfel a avut loc o întrerupere a termenului de prescripție, Tribunalul a constatat că orice recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, trebuie să fie făcută înăuntrul termenului de prescripție, or, la data adoptării hotărârii nr.27 din 24.05.2007, termenul de prescripție de 3 ani era deja împlinit.
Mai mult recunoașterea nu are efectul unei întreruperii a cursului prescripției și nu se poate interpreta că de la data de 24.04.2007, curge un nou termen de prescripție, atâta timp cât orice întrerupere șterge doar prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar în cauză termenul de prescripție era deja împlinit la momentul ivirii recunoașterii.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, recurenții-reclamanți care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
În motivarea recursului se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr.167/1958, dispozițiilor OG nr.137/2000 și cu nerespectarea probelor din dosar.
Prin Hotărârea nr.75/08.11.2006 și Hotărârea nr.27/25.04.2007 Plenul Curții de Conturi a României a recunoscut în mod expres dreptul controlorilor financiari la plata sporului de vechime, iar prin hotărârea din 2006 Curtea de Conturi a dispus plata doar către controlorii financiari care au obținut o hotărâre judecătorească de recunoaștere a dreptului la plata sporului de vechime.
Pe de lată parte, instanța a nesocotit faptul că acțiunea s-a întemeiat și pe dispozițiile art.1 și 2 din OG nr.137/2000 raportat la art. 6 alin. (2) din Codul muncii.
În acest sens, recurenții susțin că potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anulare situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Recurenții susțin în dezvoltarea acelorași critici că le sunt incidente mai multe dispoziții din OG nr.137/2000, respectiv art. 27 alin.(2) cu privire la formularea acțiunii într-un termen de 3 ani, s-au art.2 alin. (4) din același act normativ.
Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare și nu au depus concluzii scrise.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art.3041proc. civ. Curtea constată recursul nefondat.
Astfel, Tribunalul a soluționat cauza în mod temeinic și legal pe baza excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În acest, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată recurenții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtei C de Conturi a României la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă pentru perioada 2000-2002.
Acțiunea a fost introdusă la data de 18.01.2008.
Critica recurenților-reclamanți că instanța de fond a soluționat în mod greșit cererea lor, deoarece nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune pentru că în Plenul Curții de Conturi ar fi recunoscut în anii 2006 și 2007 existența unui astfel de drept este nefondată pentru următoarele considerente.
Curtea reține că dreptul la acțiune în sens material cu privire la plata drepturilor salariale, indiferent că este vorba despre întregul salariu s-au doar un anumit spor se prescrie în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.166 alin. (1) din Codul muncii, care statuează că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
În ceea ce privește recunoașterea drepturilor de către intimata Curtea de Conturi, dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 17 din Decretul 167/1958 statuează că orice recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, trebuie să fie făcută înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Prin urmare, față de recunoașterea făcută prin cele două hotărâri ale Plenului Curții de Conturi, respectiv, nr.75/08.11.2006 și nr.27/25.04.2007 raportat la perioada cea mai lungă pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, adică 01.11.2000-23.09.2002, rezultă că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 23.09.2005, astfel că această recunoaștere a avut loc în afara termenului de prescripție ceea din punct de vedere al dispozițiilor legale menționate mai sus nu mai poate produce nici un fel de consecințe juridice.
Pe de altă parte având în vedere această recunoaștere a drepturilor privind acordarea sporului de vechime în muncă pentru perioada respectivă, nimic nu împiedică pe intimată să achite aceste drepturi fără a fi constrânsă de o hotărâre judecătorească mai ales că a recunoscut de plano aceste drepturi, iar dispozițiile legale existente nu o împiedică.
Cu privire la cea de a doua critică privind faptul că instanța de fond soluționând cauza nu a luat în considerare dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea reține că recurenții-reclamanți nu și-au întemeiat acțiunea pe un astfel de act normativ, constând în discriminare, ci pe faptul că le sunt aplicabile dispozițiile salarizării.
Prin urmare, având în vedere art. 316. proc. civ. care stabilește că "dispozițiile de procedură privind judecată în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol", "în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri nou."
Deci, față de aceste dispoziții legale în recurs nu se pot invoca alte temeiuri de drept cu privire la acțiunea de față, instanța de fond pronunțându-se asupra tuturor apărărilor și temeiurilor invocate.
Cu privire la existența discriminării, Curtea reține că potrivit deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.27/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică,de a crea în locul acestora alte norme sau de la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru aceste motive, Curtea potrivit art.312 proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
.//.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și împotriva sentinței civile nr.5322/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
9.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
