Pretentii civile. Speta. Decizia 866/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.866/CM
Ședința publică din 16 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24 și chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.2213 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în T, str. -.- nr.120, județul T și intimatul pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,-.3, având ca obiect drepturi bănești - majorări salariale prevăzute de nr.OG27/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursurile civile de față;
Curtea de Conturi a României a declarat recurs la 12 noiembrie 2008 împotriva sentinței civile nr.2213/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la data de 13 noiembrie 2008 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său Direcția Generală a Finanțelor Publice.
În fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr-, reclamanții - și au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea acesteia la plata și pentru personalul contractual din cadrul Camerei de Conturi T, începând cu data de 1.07.2007, a majorării salariului lunar pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, majorare cuprinsă între 15% și 30% și prevăzută de OG nr.27/2007, în cuantum de 2.298 lei pentru - și de 1.923 lei pentru.
În motivare, reclamanții au arătat că au calitatea de angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată - personal contractual, ai Curții de Conturi a României.
Au precizat reclamanții că raporturile lor de muncă sunt guvernate de Codul Muncii care la disp. art.39 al.1 lit.d stipulează că salariatul are în principal dreptul la egalitate de șanse și tratament.
Au mai arătat reclamanții că, în ceea ce îi privește pe controlorii financiari, aceștia beneficiază de majorarea mai sus menționată.
S-a menționat că art.1 al.2 lit.e din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, privește persoane aflate în situații comparabile, ori, având în vedere că au primit această majorare controlorii financiari, pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, consideră că nu este justificată discriminarea prin neplata acestei majorări, în ceea ce-i privește.
S-a învederat că, prin neplata acestei majorări, sunt încălcate prevederile art.19 pct.3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile referitoare la condițiile în care poate fi limitat exercițiul unor drepturi cât și prevederile Art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în conformitate cu disp.art.27 al.3 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, judecarea cauzelor în care este pusă în discuție existența vreunei discriminări, are loc cu citarea obligatorie a CNCD.
A mai arătat pârâta că, în conformitate cu prev. art.3 indice 1 din Legea nr.219/2007 pentru aprobarea OG nr.27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de conturi, beneficiază de o majorare a indemnizației cuprinsă între 10% și 30%, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi."
Urmare, prin hotărârea plenului Curții de Conturi a României nr.47/10.07.2007 s-a aprobat majorarea indemnizației cuvenite controlorilor financiari pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul instituției.
A menționat că reclamanții dețin alte funcții la Curtea de Conturi a României decât cele nominalizate de legiuitor în dispoziția legală anterior enunțată, respectiv secretar-dactilograf și șofer.
S-a precizat că în anii 2007-2008, drepturile salariale ale acestora au fost stabilite, după cum urmează:
- în anul 2007 - OG nr.10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.-154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată de Legea nr.231/2007;
- în anul 2008 - OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractualo salarizat prin legi speciale.
S-a învederat că printre drepturile salariale stipulate de actele normative sus precizate, aplicabile reclamanților, nu se regăsește sporul pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de conturi.
În consecință, în perioada 2007 - 2008 nu există temei legal în baza căruia să fie acordat reclamanților - și acest drept salarial.
Referitor la susținerea conform căreia reclamanții ar fi persoane discriminate în sensul OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, pârâta a făcut următoarele precizări:
Prin hotărârea nr.200/19.03.2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că neacordarea majorării salariale reglementate de art.3 indice 1 din Legea nr.219/2007 și altor categorii de salariați decât controlorii financiari nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 alinh.3 al OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
S-a arătat că prin deciziile nr.818-821 din 3 iulie 2008, publicate în OF. partea I, nr.537 din 16.07.2008, definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.1, art.2, alin.3 și art.27 alin.(1) din OG nr.137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În cauză, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, acesta să asigure fondurile necesare pentru plata sumelor solicitate de reclamanți.
Astfel, a arătat pârâta că, deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu este plătitorul direct al drepturilor pretinse de reclamanți, acesta are atribuții, potrivit Legii nr.500/2002, de a repartiza fondurile necesare salarizării și de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
În apărare, pârâta a mai depus copii xerox după: hotărârea CNCD nr.200/19.03.2008, hotărârea plenului Curții de Conturi privind majorarea indemnizațiilor cuvenite controlorilor financiari ai Curții de Conturi a României.
Față de cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că, potrivit Legii nr.500/2002, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare, care în final sunt supuse aprobării Parlamentului.
S-a menționat că, în ceea ce privește bugetul Curții de Conturi a României, unde va trebui să se regăsească suma ce face obiectul cererii de chemare în judecată, proiectul acestui act a fost elaborat pentru anul 2007 și urmează a fi elaborat și pentru anul următor, de ordonatorul principal de credite, respectiv de Curtea de Conturi a României.
S-a subliniat că orice cheltuială din bugetul propriu este dispusă de autoritatea în cauză, fără ca MEF să poată decide, întrucât între cele două instituții nu există relații de prepușenie, astfel încât obligația să fie opozabilă celui din urmă.
La data de 24 septembrie 2008 pârâta a depus la dosarul cauzei adresa nr.922/23.09.2008.
Prin sentința civilănr. 2213 din 01.10.2008, Tribunalul Tulceaa admis cererea introdusă de reclamanții - și, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, parte în proces Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B cu sediul procesul ales în
A obligat pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantei - suma de 2298 lei și reclamantului suma de 1.923 lei, reprezentând majorarea salariului lunar al acestora, pentru activitatea desfășurată neîntrerupt la pârâtă în procent de 30% și respectiv 25% începând cu data de 1 iulie 2007 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a fost obligată chemata în garanție să aloce fondurile necesare pentru plata sumelor atribuite reclamanților de către pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Așa după cum rezultă din adresa nr.922/24.09.2008, reclamanții ocupă funcția de secretar dactilograf în ceea ce o privește pe - și funcția de șofer în ceea ce-l privește pe reclamantul.
În conformitate cu prevederile art.3 indice 1 din Legea nr.219/2007 pentru aprobarea OG nr.27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi:
"(1) Controlorii financiari, pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, beneficiază de o majorare a indemnizației, cuprinsă între 10% și 30%, stabilită prin hotărâre a Plenului Curții de Conturi".
Prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr.47/10.07.2007 aflată în copie la dosarul cauzei, s-a aprobat majorarea indemnizației cuvenite controlorilor financiari pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției.
Conform prev. art.5 al.3 și 4 din Codul Muncii: "(3) Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe."
Se constată așadar, raportat la prevederile mai sus citate că, prin neplata majorării cuprinsă între 15 și 30% prevăzută de art.3 indice 1 din Legea nr.219/2007 și în ceea ce-i privește pe reclamanți, în calitatea acestora de personal contractual ai pârâtei, aceștia au fost discriminați în raport cu categoria profesională a controlorilor financiari, angajați la aceeași unitate.
Totodată, se reține că astfel au fost încălcate prevederile art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, referitoare la condițiile în care poate fi limitat exercițiul unor drepturi, cât și prev. art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
În altă ordine de idei se reține că, potrivit art.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dreptul reclamanților la majorarea salariului lunar pentru activitatea desfășurată de aceștia neîntrerupt în cadrul Curții de Conturi, pe o perioadă de 15 ani și două luni, în ceea ce o privește pe reclamanta - și pe o perioadă de 11 ani și 4 luni, în ceea ce-l privește pe reclamantul (așa după cum rezultă din adresa nr.922/23.09.2008 aflată la dosar), majorare dispusă de art.3 indice 1 din Legea nr.219/2007, este un drept de creanță, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la.
Potrivit art.20 al.2 din Constituția României dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Față de aceste considerente, instanța urmează a admite cererea, obligând pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantei - suma de 2298 lei și reclamantului suma de 1923 lei, reprezentând majorarea salariului lunar al acestora pentru activitatea desfășurată neîntrerupt la pârâtă, în procent de 30% și respectiv 25%, începând cu data de 1 iulie 2007 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective (în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți, pentru plata la timp a acestor drepturi salariale).
Potrivit disp.art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor are în domeniul finanțelor publice ca principale atribuții dispunerea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, în vederea asigurării echilibrului bugetar, aplicarea politicii financiare a statului, precum și cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Potrivit disp. art.35 din Legea nr.500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie al fiecărui an.
Așadar, deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu este plătitorul direct al drepturilor salariale solicitate de reclamanți, acesta are atribuții potrivit Legii nr.500/2002 de a repartiza fondurile necesare salarizării și de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului, precum și pentru cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare.
Criticile formulate prin motivele de recurs au vizat în esență următoarele:
1. Tribunalul Tulcea, admițând cererea întemeiată pe disp. art.1,art.2 alin.1-3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 nu a respectat dispozițiile deciziilor 818 - 821 din 3 iulie 2008 publicate în Monitorul Oficial care au statuat că aceste prevederi legale sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În aceste condiții, instanța de judecată nu avea competența de a analiza modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, precum și a măsurilor legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, acțiunea fiind inadmisibilă.
Sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale reprezintă drepturi suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate prin Constituție.
Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a face diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale.
A învederat totodată că în conformitate cu art.31din Legea nr.219/2007 pentru aprobarea nr.OG27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aceștia beneficiază de o majorare a indemnizației cuprinsă între 10% și 30% stabilită prin Hotărâre a Plenului Curții de Conturi.
Drept urmare, prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr.47/10.07.2007 s-a aprobat majorarea indemnizației cuvenite controlorilor financiari pentru activitate desfășurată neîntrerupt în cadrul instituției.
Reclamanții dețin alte funcții decât cele nominalizate de legiuitor în dispoziția legală anterior enunțată și anume: - - secretar-dactilograf, - șofer, aceștia făcând parte din personalul contractual ce desfășoară activități de secretariat și administrație.
Referitor la susținerea conform căreia reclamanții ar fi persoane discriminate prin Hotărârea nr.200/19.03.2008 a reținut că neacordarea majorării salariale reglementate prin art.31din Legea nr.219/2007 și altor categorii de salariați decât controlorilor financiari nu reprezintă o faptă de discriminare.
Hotărârea este nelegală și din perspectiva obligării la plata acestor drepturi în continuare, întrucât este vorba de un drept care nu este născut, actual, ci viitor, a cărui existență depinde de o seamă de cerințe, cum sunt raporturile de muncă ale reclamanților cu recurenta.
Recursul a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.9 și 304 indice 1 cod procedură civilă.
II. Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la 13 noiembrie 2008 și Ministerul Economiei și Finanțelor,care a criticat sentința din perspectiva admiterii cererii de obligare la alocarea resurselor și fondurilor bugetare aferente plății cuvenite reclamanților, cerere încuviințată urmare admiterii cererii principale.
În drept, au fost invocate disp.art.16, 19, 20, 28, 34 și 35 din Legea nr.500/2002.
Recursurile sunt fondate.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va admite pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanții - și fac parte din categoria personalului contractual ce desfășoară activități de secretariat și administrație.
În anii 2007 - 2008 drepturile salariale ale acestora au fost stabilite de o serie de acte normative speciale.
În anul 2007, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite de nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acordat în 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, aprobate de Legea nr.231/2007.
În anul 2008, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite prin nr.OG10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată de Legea nr.177/2008.
Printre drepturile salariale prevăzute de actele normative sus-precizate, aplicabile reclamanților în calitate de personal contractual, nu se regăsește majorarea salariilor pentru activitatea desfășurată neîntrerupt în cadrul Curții de conturi.
De altfel și în Codul Muncii la art.157(2) se prevede în mod explicit că "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
OG nr.27/2007 invocat de către reclamanți în susținerea temeiniciei pretenției are un câmp de reglementare strict determinat de legiuitor și anume creșterile salariale ce se urmau a se acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi salarizați potrivit nr.OUG160/2000.
Tribunalul Tulcea nu a respectat deciziile definitive și obligatorii ale Curții Constituționale, decizii care au statuat în mod constant că prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.(1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale reprezintă drepturi suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.
Este dreptul legiuitorului de a face diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale, în acest fel nefiind încălcate prevederile constituționale ale art.16 alin.1, ori ale art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
Egalitatea în drepturi a cetățenilor reglementată de art.16 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
De altfel și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut prin Hotărârea nr.200/19.03.2008 că neacordarea majorărilor salariale reglementate de art.31din Legea nr.219/2007 și altor categorii de salariați decât controlorii financiari nu reprezintă o faptă de discriminare în conformitate cu prevederile art.2 coroborat cu art.1 alin.3 al nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În aceste condiții, în mod nejustificat a reținut Tribunalul Tulcea, că principiul "la muncă egală, salariu egal", înseamnă identitate în salarizare, fără a observa că disp. nr.OG27/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi sunt aplicabile numai acestora, ei fiind titularii exclusivi ai dreptului salarial.
Situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Pe cale de consecință, Curtea constată că reclamanților în calitate de personal contractual nu li se cuvin majorările salariale prevăzute de art.31din Legea nr.219/2007 pentru aprobarea nr.OG27/2997, astfel că admițând recursul se va modifica în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Urmarea respingerii acțiunii principale este și respingerea cererii de chemare în garanție în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor față de împrejurarea că nu mai este necesară obligarea acestuia la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor ce ar fi acordate reclamanților dacă Curtea de Conturi ar fi căzut în pretenții, astfel că și acest recurs va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurenta pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24 și chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- bis, județul T, împotriva sentinței civile nr.2213 din 1 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în T, str. -.- nr.120, județul T și intimatul pârât CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge contestația și cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.jud.-/12.01.2009
Tehnored.gref.RD/15.01.2009/4ex.
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu
