Pretentii civile. Speta. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 899
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Florin Dogaru
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva Sentinței Civile nr.77/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se nemaifiind alte cereri de formulat, după care,Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentanta pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA solicită admiterea recursului Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Inalta de Casație și Justiție și admiterea în parte a recursului formulat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 77/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, in contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, și-n consecință i-a obligat pe pârâți să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 %, începând cu 1 noiembrie 2004 și în viitor, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, iar pentru reclamantul, începând cu data de 10.03.2006.
Prin aceeași hotărâre judecătorească,a fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților,iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile bănești necesare plăților de mai sus.
Instanța de fond a admis și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care l-a obligat la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pentru anul 2008, care să includă sumele cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a acordat in prealabil eficiență excepției prescripției acțiunii reclamanților formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada 1 iulie - 30 octombrie 2004, reținând că drepturile salariale solicitate pentru această perioadă sunt prescrise.
Asupra fondului acțiunii reclamanților,Tribunalul a reținut că autorii acțiunii au calitatea de procurori, respectiv grefieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolaul Mare, iar în baza mai multor reglementări legale, au acces la informații clasificate, precum și obligația de a păstra secretul acestora.
Prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006, privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art. 15 al.1 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr.444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Finanțelor, Consiliului Legislativ, etc.
Conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 19/2006, rezultă voința de a acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar celor prevăzute în Legea nr.444/2006, adică celor din sistemul apărării naționale, ordine publică și siguranță națională.
In continuare,pornind de la incidența in cauză a prevederilor art. 23 ind 1 alin 3 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,Tribunalul a conchis că reclamanții sunt discriminați față de categoriile de salariați mai sus individualizate deoarece gestionează informații clasificate dar nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 % din salariul de bază.
In fine,s-a reținut că pârâtul-garant Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în litigiu, întrucât în procesul bugetar are atribuția prevăzută de art.19 lit. din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, de a pregăti proiectele legii bugetare și ale legilor de rectificare, de art.19 lit. g, de a analiza propunerile Ministerului Justiției de includere în legile bugetare a sumelor obiect al litigiului, iar în faza de execuție bugetară, conform art.48 alin.2 lit. a din același lege, repartizează pe trimestre ordonatorului principal de credite, deci Ministerul Justiției, cheltuielile de personal alături de celelalte cheltuieli bugetare aprobate prin legea bugetară sau de rectificare bugetară.
Aceleași atribuții revin Ministerul Economiei și Finanțelor și potrivit art.3 lit. a, pct. 2 din HG nr.386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerul Economiei și Finanțelor, iar potrivit pct.10, deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite chiar și Ministerul Justiției, în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de11.07.2008, solicitând modificarea parțială a sentinței supusă reformării, in sensul respingerii acțiunii reclamanților in contradictoriu cu acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina incidența in speță a prevederilor art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Recurentul a mai învederat instanței de recurs că în mod neîntemeiat Tribunalul a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,cu toate că prevederile art. 60-63 /pr.civ. nu erau respectate, de vreme ce între garant și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Inalta de Casație și Justiție nu există nici o obligație de garanție. Cele două instituții sunt ordonatori principali de credite pentru personalul acestor instituții, iar potrivit art. 29 alin.3 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,care a solicitat modificarea acesteia,in sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Public,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea ( și pentru viitor) a unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de actul normativ incident in materia salarizării, respectiv OUG nr. 27/2006 și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, dar și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, de vreme ce nu există in legislația internă actuală o prevedere legală menită să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru magistrați.
În opinia recurentului,noțiunea deexercitare a unor drepturifolosită de OUG nr. 27/2006 atunci când definește discriminarea se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie acele drepturi,iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pârâtul Ministerul Publica mai adăugat că magistrații sunt o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 303/2004,iar ei nu se pot compara cu celelalte categorii de personal,cum ar fi personalul militar, funcționarii publici cu statut special,ori personalul din aparatul propriu al Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării,Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor etc. Intre categoriile de bugetari mai sus enumerate există diferențe evidente de statut, instituțiile din care fac parte,ori categoriile de informații pentru care se datorează obligația de confidențialitate.
In fine, recurentul Ministerul Publica susținut că in mod nelegal instanța de fond a dispus plata drepturilor bănești solicitate,actualizate cu rata inflației,in situația in care ministerul d e resort,ca instituție bugetară nu poate să înscrie in bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Intimații reclamanți nu s-au prezentat instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând fondul celor două recursuri,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate,cu următoarele argumente.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a despăgubirilor, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
De altfel, instanța de recurs reține că sentința supusă reformării nu conține vreo dispoziție de obligare in solidar a pârâtului recurent Ministerul Economiei și Finanțelor la plata despăgubirilor solicitate, alături de ceilalți pârâți,împrejurare care îngăduie concluzia că soluția pronunțată asupra excepției lipsei de legitimare procesual pasivă a vizat doar capătul de cerere privind obligarea recurentului la alocarea de fonduri,precum și cererea incidentală,de chemare in garanție, prin admiterea căreia recurentul a fost obligat să aloce resursele bănești necesare plății sumelor neîncasate.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
In privința recursului exercitat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs observă că intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile despre care au luat cunoștință pe parcursul derulării raporturilor de muncă.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul Muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și actele normative cu caracter special ale diferitelor categorii de bugetari cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea direct ori indirect a unor sporuri sau procente egale, ce se raportează la salariile de bază diferențiate in raport cu natura atribuțiilor, modul de acces în respectiva profesie, pregătirea inițială, continuă,modul de negociere etc. nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru executarea obligației de confidențialitate, iar alții nu.
În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Public,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Curtea nu va putea reține nici incidența in speță a motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ., de vreme ce prima instanță a apreciat in mod corect că reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică,de confidențialitate" prin Legea de organizare judiciară, Codul deontologic și respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul magistratului al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Din însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, așa încât acesta se află într-o situație identică cu salariații bugetari cărora li s-a recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială, ca urmare a faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate. Rezultă deci că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În speță prezintă relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate, respectiv existența obligației de confidențialitate în sarcina reclamanților, nefiind determinant criteriul categoriei socio-profesionale pentru că acest aspect al categoriei socio-profesionale nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în sporul de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului bugetar.
De altfel, doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Un argument determinant pentru soluția pe care Curtea urmează s-o pronunța asupra recursurilor supuse analizei este și conținutul Deciziei nr. 46/15.12.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție,având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J, a statuat că,in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit.d) din Legea nr. 303 /2004,privind statutul judecătorilor și procurorilor,raportat la art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004,privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,modificată și completată,judecătorii procurorii,magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară. date asupra chestiunilor de drept de către instanța supremă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ.
In fine,Curtea observă că, prin ultimul motiv de recurs, Ministerul Public nu face altceva decât să susțină că obligațiile stabilite in sarcina sa prin hotărâri judecătorești definitive sunt nelegale,imposibile și nu pot fi executate și că aceste susțineri îndreptățesc instanța de recurs să conchidă că autorul recursului contestă autoritatea de care trebuie să se bucure intr-un stat de drept o hotărâre judecătorească definitivă,chiar dacă prin aceasta se constată o creanță in sarcina autorităților publice.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept de mai sus,Curtea va face aplicarea art. 312 alin1/pr.civ.,sens in care va respinge ca nefondate cele două recursuri ale pârâților,cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței de fond,considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva Sentinței Civile nr. 77/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,
- - - - - -
În concediu de odihnă în concediu de odihnă
VICEPREȘEDINTE, VICEPREȘEDINTE,
Pt. GREFIER,
- -
în concediu de odihnă
GREFIER SEF SECȚIE,
Red..07.2009
Tehnored. /2 ex/.07.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Florin Dogaru
